272 matches
-
fără ieșire? Munca nu oferă nicio împlinire? Familia înseamnă altceva decât ceea ce ne învață societatea despre ea încă de la cea mai fragedă vârstă? Relațiile cu majoritatea semenilor sunt plasate foarte adesea sub semnul ipocriziei, al invidiei, al geloziei, al trădării? Intersubiectivitatea sexuată pune mai multe probleme decât rezolvă? Normal, așa-i lumea, și încă pentru multă vreme de aici încolo... Unii așteaptă schimbarea ei și speră o revoluție, o răsturnare provocată de presiunile sociale sau de forțele politice. Alții se mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pe tiran. Platon aspiră să organizeze viața privată, să legifereze în ceea ce privește viața sexuală a indivizilor, să pedepsească pe oricine refuză să-și subordoneze libertatea personală statutului de cetățean al statului Leviathan? Epicur crede în contractul între indivizi consimțind la edificarea intersubiectivității libere. Cetățeanul atenian conduce comunitatea folosind constrângerea, autoritatea, poliția? Cel din Samos face apel la prietenie. Platon se află la originea totalitarismelor moderne (a se citi sau reciti textele lui Popper)? Epicur se află la originea rezistențelor dintotdeauna. La țară
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dacă între părțile implicate - popoare sau indivizi - n-a fost încheiat un contract; 3) că justiția nu are o existență în sine, ci numai relativ la numitul contract. Idei cardinale, esențiale și geniale. Ele fac posibil contractul hedonist care guvernează orice intersubiectivitate: în lipsa lui triumfă starea naturală, vidul, vacuitatea juridică. Nu există nedreptate în sine, ci numai prin referire la ceea ce s-a înțeles și s-a definit în prealabil între două părți ca fiind drept, respectiv nedrept. Acest lucru este valabil
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dar visceral incapabil să producă bucurie, fericire și plăcere, înțeleptul îl va îndepărta, îl va da la o parte pe inoportun - sau pe inoportună... Asta pentru că nu poți „contracta” cu toți: universul nu poate fi câmpul de bătălie al oricărei intersubiectivități. Comunitatea este posibilă doar acolo unde ne aflăm; ea se deplasează potențial odată cu noi: Grădina n-ar putea fi o închisoare sau un azil, o fortăreață sau un ospiciu. Filosoful nu se limitează la cadrul strict al comunității filosofice, ba
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
decurg consecințe etice și politice. Universul atomic este pus în mișcare de o libertate asimilabilă cu o forță din care decurge totul. Declivitatea integrează libertatea într-o lume care, din acel moment, este organizată altfel; ea face așadar posibilă o intersubiectivitate, deci o viață socială. Apoi, la alții, responsabilitatea individuală, dragă adepților oricărei ordini colective... Un asemenea capriciu al atomilor inaugurează un antidestin. Din clipa în care niște atomi se întâlnesc, lumea se constituie. În dezordine, în haos, desigur, dar formele
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Oamenii se detașează de natură și se îndreaptă din ce în ce mai mult către cultură. În acest tablou istoric al progreselor spiritului uman, Venus marchează puncte, chiar dacă Marte nu renunță. Odată cu nașterea muzicii, Lucrețiu semnalează deschiderea oamenilor spre tot felul de plăceri: o intersubiectivitate radioasă în relație directă cu natura, râsetele sub frunzișul copacilor, bucuria și dansul; muzica vocală și instrumentală triumfă, proprietatea se dezvoltă odată cu prosperitatea pe mări, încheierea primelor tratate permite contractele, dreptul, așadar întrajutorarea și alianțele, tot atâtea logici hedoniste în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ceea ce se Întâmplă În jurul meu. Aceasta pentru că „Responsabilitatea se Înscrie direct În sânul unei perspective intersubiective. Ea este, În chiar procesul instituirii sale, răspuns la Celălalt (s.n.Ă În același timp cu afirmarea de sine; și, cum subliniază Lévinas, această intersubiectivitate se găsește deja fixată Într-o sferă excedând pragul registrelor dialogic și reflexiv, găsindu-și rădăcinile În comunicarea infra - verbală, privirea de exemplu.” Remarca este esențială: responsabilitatea nu este rezultatul exclusiv al rațiunii; sentimentele, gesturile care le exprimă, sunt de
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
punct de vedere, cu aprecierea după care „Ceea ce noi numim libertate este ireductibilitatea ordinii culturale la ordinea naturală.” Asumarea unui alt mod de a fi decât cel natural, prin cultură - prin care omul Își creează propria sa lume umană, lumea intersubiectivității și a valorilor - Înseamnă și dobândirea de către om, de grade, succesiv mai Înalte, de libertate. În acest fel, responsabilitatea este ceea ce-mi revine În mod exclusiv și ceea ce omenește, nu pot refuza. Libertatea și responsabilitatea morală se intrepătrund În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cu condiția să nu se transforme în "cămăși de forță", în spații concentraționare. Și Louis Dumont înțelege să studieze omul ca ființă socială. Subiectul ajunge la intersubieetivitate (Hegel, Sartre, Hussserl), nu poate trăi izolat. Dar societatea înseamnă mai mult decît intersubiectivitate. La polul opus, Max Weber devalorizează tradiția non-raționa-lă, cultivînd individualismul. Pentru a înțelege mai bine această dispută între individualism și holism, pentru a înțelege știința, cultura și civilizația modernă, ar trebui să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
lui. De aceea, a n a l i z a d i s c u r s u l u i, chiar dacă nu o face explicit, trebuie să releve aspectele prin care exigențele alterității au fost sau nu satisfăcute. V. intersubiectivitate. COSERIU 1994. IO AMBIGUITATE. Conceptul "ambiguitate" apare de timpuriu în lucrările de filozofie, matematică, fizică, sociologie, psihologie, lingvistică ș.a., unde cunoaște abordări explicative diferite. Majoritatea lucrărilor definesc noțiunea "ambiguitate" făcînd apel la alte noțiuni, precum: neclaritate, incertitudine, echivocitate, probabilitate, imprecizie
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interpretarea devine operantă îndeosebi în cazul discursului dialogic, deși ea nu lipsește în nici una dintre speciile discursive. V. alteritate, dialog, dialogism, interdiscurs, intertext. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN INTERSUBIECTIVITATE. Prin intersubiectivitate se înțelege proprietatea de a fi valabil pentru mai mult de un subiect, astfel încît un adevăr recunoscut în general are o astfel de proprietate. Pe lîngă acest înțeles filozofic, cuvîntul are o altă semnificație, aplicabilă domeniului limbii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
operantă îndeosebi în cazul discursului dialogic, deși ea nu lipsește în nici una dintre speciile discursive. V. alteritate, dialog, dialogism, interdiscurs, intertext. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN INTERSUBIECTIVITATE. Prin intersubiectivitate se înțelege proprietatea de a fi valabil pentru mai mult de un subiect, astfel încît un adevăr recunoscut în general are o astfel de proprietate. Pe lîngă acest înțeles filozofic, cuvîntul are o altă semnificație, aplicabilă domeniului limbii, mai precis
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pornește de la aceeași formă enunțiativă, corespunde unor sensuri diferite. Sub aspectul producerii sensului, ironia și metafora acționează asupra reprezentărilor convenționale obligînd destinatarul să se întrebe în legătură cu sensul produs și să realizeze o interpretare. Producerea sensului reprezintă astfel o manifestare a intersubiectivității. Dialogismul ironiei se manifestă în enunț ca un dialog între două instanțe ale textului implicate în mod necesar. Aceasta nu presupune însă mărci textuale explicite ale voinței enunțătorului de a lua în rîs, încît se cere ca receptorul să perceapă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceea, intră în atenția a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, care stabilește tipul și genul discursului pornind de la constatarea unor astfel de elemente. V. coerență, dialogism, figură, intersubiectivitate, polifonie, text, trop. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ISTORIE ȘI DISCURS. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, a apărut și s-a răspîndit ideea "discursului ca obiect al istoriei". Evidentă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
persoanelor care cred că se înțeleg". Uneori, cuvîntul neînțelegere este folosit însă și într-un sens extins, care integrează fenomenul defecțiunii sau divergenței percepției auditive (încît sînt întrunite semnificațiile redate prin cuvîntul englez miscommunication). Neînțelegerea se poate cerceta în cadrul problemei intersubiectivității și prin studiul proceselor înțelegerii reciproce. În interpretările interacționiste, se distinge sursa neînțelegerii (fragmentul de discurs care este obiectul neînțelegerii) de cauza ei (neînțelegerea fiind adesea rezultatul convergenței unor factori contextuali și situaționali) și de tratamentul ei (pornind de la un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un factor hotărîtor, fiind semnificativă nu numai pentru o anumită cultură, ci și pentru o anumită atitudine. Raportul oamenilor cu spațiul pe care îl ocupă este la fel de semnificativ ca ceea ce spun, percepția asupra utilizării spațiale de către ceilalți contribuind la construcția intersubiectivității. V. față, gestualitate, politețe, relație interpersonală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; PAYNE - BARBERA 2004; VARO-LINARES 2004. DH PROZODIE. În antichitatea greacă și latină, prozodia indica variațiile de accentuare, temporale și de înălțime din pronunție, care se foloseau în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cunoașterea comună deținută de interlocutori care le face posibilă înțelegerea reciprocă. A n a l i z a d i s c u r s u l u i a valorificat îndeosebi realizările semioticianilor L. Martin, care a elaborat teoria intersubiectivității, și M. Bahtin, autorul concepției despre dialogism. Potrivit lui L. Martin, reprezentările au trei funcții sociale: 1) de reprezentare colectivă care organizează schemele de clasificare, de interpretare și de acțiune, 2) de evidențiere a ființei sociale în timpul ritualurilor, manifestărilor vieții și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul său. Latentă la nivelul limbajului, subiectivitatea se actualizează prin forme specifice la nivelul discursului. Orice act de enunțare poartă amprenta subiectivității vorbitorului, care se afirmă, explicit sau implicit, ca ego. Discursul fiind interacțiune, conceptul de subiectivitate trebuie înțeles ca "intersubiectivitate", noțiune fără de care comunicarea verbală ar fi imposibilă. În teoria lui E. Benveniste, principalele mărci de actualizare a subiectivității sînt pronumele, începînd cu cel de persoana întîi singular, folosirea acestuia fiind intrinsec legată de afirmarea conștiinței de sine. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu este o simplă enunțare a lui eu, ci cunoaște mai multe niveluri de construcție, care relevă trei poziții: 1) poziția introductivă (liminară), cînd are loc angajarea subiectului și empatia, 2) poziția evidențierii (emergentă), prin care subiectul dialogismului realizează diada intersubiectivității, distingîndu-se de altul, și 3) poziția subiectivă deplină, în care eu este în centru, anturat de spațialul aici și de temporalul acum. În această poziție a treia se înscrie subiectivitatea individualizată a lui eu lingvistic, care se opune altora, în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
materială, adică lipsită de generalitate în raport cu o colectivitate de vorbitori și, în consecință, s-ar putea admite că nu este socială. Trebuie observat însă că vorbirea este folosirea limbii în comunicare, iar comunicarea este prin excelență un fenomen social, prin intersubiectivitate, și, în aceste condiții, vorbirea este un fapt social, prin care se asigură însăși învățarea limbii și socializarea individului și integrarea lui într-o comunitate. Ca formă abstractă și esențială, limba are desigur caracter social și reprezintă un mental social
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
au fost menționate în paragrafe speciale la sfîrșitul capitolelor. Teoria prezentată ca un tot unitar devine astfel mai accesibilă, în sensul că cititorii o vor înțelege în același mod unitar. Acest acord comun al cititorilor are avantajul unei mai mari intersubiectivități. Subiectul e mai ușor de predat și învățat, căci se reduce riscul unei neînțelegeri. În cele din urmă, utilizarea unei metode de analiză pe care fiecare participant la discuție poate să o stăpînească îi ajută pe cititori să depășească sentimentul
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
doi termeni, existând o multitudine de opțiuni prin care să fie definite paradigmele din relațiile internaționale.34 Prin urmare, definește paradigmele apelând la identificarea conceptului cheie pe baza căruia acestea sunt construite. În cazul constructivismului autorul apreciază că noțiunea de intersubiectivitate este centrală pentru această 'paradigmă a paradigmelor'. În cazul realismului, Barkin găsește că politica de putere este conceptul central. Propunând un constructivism realist care să analizeze felul în care structurile de putere influențează schimbarea normativă în relațiile internaționale și invers
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
critice, fără negativismul inerent proiectului emancipator al acestor teorii. Constructivismul realist ar putea face acest lucru și incluzând în studiul puterii nu numai analiza teoriei postmoderne asupra textelor subiective și investigația realistă a fenomenelor obiective, ci și studiul constructivist al intersubiectivității, al normelor și regulilor sociale.35 Statele și actorii non-statali au interpretări care rivalizează din punctul de vedere al înțelesului și vor lupta pentru a fi acceptat la nivel colectiv înțelesul pe care îl propun. Faptul că aceste înțelesuri sunt
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
pe constituirea reciprocă a identităților, însă acceptă o epistemologie de factură pozitivistă care poate include testarea ipotezelor, cauzalitate și explicații. 1.1.1 Ontologia Ontologia constructivistă, în încercarea de a surprinde relația mutual constitutivă agent-structură, se bazează pe trei componente: intersubiectivitatea, contextul și puterea.58 În contrast cu realitatea materială, realitățile sociale există numai prin acordul oamenilor.59 În viziunea constructivistă înțelegerile intersubiective cuprind atât structurile, cât și agentul. Normele, regulile, semnificațiile, limbajul, cultura, ideologiile sunt fenomene sociale care creează identitățile și ghidează
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
și prin termenul de structură sau instituție. Regulile și normele prefigurează așteptări vizavi de modul în care lumea funcționează, ce tipuri de comportamente sunt legitime și ce identități și interese sunt posibile. Cercetătorii dezbat pe marginea denumirii asociate noțiunii de intersubiectivitate, dacă să se folosească cuvântul norme, care are conotația stabilității și implică o largă acceptare, sau cuvântul reprezentare, care sugerează o mai mare conte stabilitate.62 Pentru că înțelesurile intersubiective variază în funcție de spațiu și timp, constructiviștii situează subiectele de cercetare în
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]