1,000 matches
-
așa cum n-o avem nici În materie de roman realist sau naturalist, noi fiind În esență parodiști ai unor genuri pe care, cu puține excepții, n-am știut să le cream. Am fost Întotdeauna mai talentați În a face metaliteratură, intertextualitate, post-roman, post-nuvelă, considerând că a te Înscrie Într-un gen limpede este, din start, un soi de demodare, de cădere În ridicol, de spirit comercial sau, În cel mai bun caz, de naivitate. De aceea, autorul recunoaște, fără complexe, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ce compun manualele alternative - în care coexistă textul literar și creația plastică sau imaginea fotografică, limbajul poetic și limba standard etc. - cât și la nivelul conținuturilor unde disciplina își manifestă mai întâi niște granițe deschise spre interior, în sensul că «intertextualitatea este pusă în scenă nu numai prin coexistența unor limbaje diferite, ci și prin coprezența unor durate distincte; textele și/sau imaginile provin, nu o dată, din epoci depărtate pe axa timpului, iar apropierea/asocierea lor tematică sau tipologică are rolul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
1982) i s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor. Volumul Căderea zilei, situat sub semnul lui Saint-John Perșe, reunește poezii cerebrale și ceremonioase, ce supun unei cenzuri riguroase profuziunea imagistică și tind spre o dematerializare a lirismului. Aici, nicăieri apelează la intertextualitate, plasând totodată spațiul cultural sub semnul derizoriului: saturația livresca pare să impună întoarcerea la real, dar demersul liric rămâne mai degrabă controlat decât spontan. Postmodernist prin gustul pentru metapoem sau ironie, N. recurge adeseori la o imagistică suprarealista și se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
mai prielnică întregului demers analitic al studiului și deci cea mai dialectică stă în aceea că Theodor Codreanu se leapădă de metodologia modernă, ori de câte ori are prilejul, dar valorifică nu fără succes posibilitățile pe care le oferă psihanaliza, arhetipologia, antropologia, simbologia, intertextualitatea etc., dând unele pasaje, cum am văzut, de certă referință. Nu vrea să o recunoască, dar între aceste modele se simte în largul său. Câteva cuvinte acum despre planul general al lucrării sale. Sunt dezvoltate nouă "cercuri dialectice" străbătute de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la revistele „Echinox”, „Dialog”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Vatra”, „Transilvania”, „Viața românească”, „Contrapunct”, „Adevărul literar și artistic”, „Euphorion” ș.a. M. este o optzecistă atipică, care își asumă, programatic vorbind, o poziție marginală în cadrul generației. E drept că meditația asupra scriiturii și intertextualitatea nu lipsesc din poezia sa, numai că acestea sunt mai degrabă indicii ale unei angoase duse până la autocombustie decât desene din covorul pestriț al unui discurs optzecist. În plus, visceralitatea, vizionarismul, dominanta parabolică și convertirea jovialității în sarcasm o detașează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
limbajului: reprezentările cunoștințelor, expectațiile, documentele, cadrul și cunoștințele utilizatorului; 5. Înțelesul: interpretarea, înțelegerea și citirea unui text; 6. Textul: seturile patternurilor structurate ale discursului înregistrate în organizații; 7. Contextul: evenimentele organizaționale, istoria și parametrii care dau formă interpretării textelor; 8. Intertextualitatea: interfața dintre discurs, text și contextele instituționale (în Jablin, Putnam șed.,ț 2001, p. 80). 1.4. Principii și funcții ale comunicării. Competența de comunicaretc "1.4. Principii și funcții ale comunicării. Competența de comunicare" În condițiile dezvoltării termenului de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
tot atât de excesivă și de falsă ca și pe scenă, când joacă furios și prea drastic, cu nădejdea că totuși <<talentul>> ei e apreciat. Aceeași lipsă de gradație, aceeași extenuare inutilă și aceeași impresie de platitudine."427 Prin procedeul ținând de intertextualitate, autorul "consemnează", aproape ca într-o satiră, conținutul cronicilor teatrale: "Cronicile, mi-am aruncat ochii peste ele, erau din diferite ziare. (...) În cele mari, totdeauna numele Emiliei era subliniat cu roșu, într-o listă de alte nume, din interpretarea pomenită
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
literară, iar furiosul nedreptățit alege ca armă de răzbunare seducția, împletind astfel romanul satiric cu acela de alcov. Începutul și finalul încadrează sarabanda orgoliilor și a răzbunărilor în rama insolitului transpus în cheie ludică. Autorul nu renunță nici acum la intertextualitate (este citat până și Kafka), scoțând efecte umoristice din folosirea livrescului în contexte ilare. Piesele de teatru, esențialmente livrești, reunite în volumul Cine l-a ucis pe Marx? (2001), impun numele scriitorului în special prin Pescărușul în livada cu vișini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
de perspectivă. Eroii lui Ibsen și Cehov se întâlnesc în tipare de vorbire și de comportament caragialiene, situații shakespeariene colorează straniu drame flaubertiene, comedii caragialiene sunt recompuse pe alte trame conflictuale. Insistența cade pe ceea ce s-ar putea numi grotescul intertextualității: Nora lui Ibsen devine nepoata unchiului Vania al lui Cehov și conversează cu Zoe a lui Caragiale. Uneori cadrul temporal este răvășit prin aducerea acțiunii în contemporaneitate. De fapt, piesele lui G. sunt niște parabole „răvășite”. Ele se pot citi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
Imnele sale, amintitoare, ca atmosferă stilistică, globală, de tradiția bizantină și ortodoxă a lăudării luminii lumii, divin miracol de toate zilele, precum și Ion Gheorghe (Cavalerul trac), dar și textualistul „prozaizant” Mircea Cărtărescu (Levantul), cultivator al unui umor implicat efectelor de intertextualitate, capabile astfel să împrospăteze vibrația lirică, tonul rostirii poetice. Însă, dintre poeți, autorul esențial pentru „vârsta” modernă a b. literar românesc rămâne Ion Barbu, creatorul ciclului Isarlâk din Joc secund (1930), în ale cărui poeme se consumă, atingându-și ținta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
poetice ale lui R. au fost departe de a întruni admirația generală, poetului debutant reproșându-i-se - nu fără oarecare temei - exagerat sofisticata construcție frastică, apetența pentru excesul de neologisme rare, demonstrația ostentativă de erudiție și abuzul de recurs la intertextualitate. Cărțile următoare, apărute după o pauză de un deceniu, învederează o echilibrare și o „disciplinare” - pe un traiect fidel propriilor coordonate - ale emisiei lirice, acreditând un poet adevărat, reflexiv cu autenticitate, practicând „un lirism țâșnit din intensa trăire a ideilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
din preajma lor. Seara, cimitirul e plin de lumânărele aprinse, lăsând impresia că morții organizează un bal pentru copii. [...] Pentru Franz, cimitirul nu-i decât un depozit hidos, de pietriș și oseminte omenești."31 Dialogismul este pentru Bahtin în primul rând intertextualitate, orice enunț scris fiind o reacție la enunțuri anterioare și, în același timp, o posibilă sursă de alte enunțuri. Bahtin distingea două modalități stilistice de redare a unui discurs străin: stilul linear și stilul pictural. "Limba poate tinde să dea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
definitive. Având această intenție, le conferă celor zece personaje pseudonime (pentru a le proteja reputația, spune el, chinuindu-ne astfel cu bănuiala că ar fi persoane reale). Aceste pseudonime sunt în mod deliberat calculate pentru a trimite la elemente de intertextualitate din întreaga operă boccaccescă. Pampinea, Emilia, Filomena și Fiammetta apar și în operele precedente. și bărbații au mai fost amintiți: Panfilo este iubitul trădător al Fiammettei, Filostrato este eroul unui poem eponim și Dioneo își face prima apariție în Comedia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ce-a fost mai frumos și mai bun s-a recoltat; nouă nu ne mai rămâne decât să spicuim pe urmele anticilor..."18 Din acest punct de vedere, se poate afirma că se cultivă în secolul al XVII-lea o intertextualitate programatică, proces care va genera o preluare nu doar a tehnicilor antice, cât și a multora dintre subiectele abordate de aceștia. Astfel, se produce o oarecare distorsionare temporală, în sensul evadării din prezent sau a perceperii acestuia într-o legătură
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vechime / Sunt tot natură, dar natură-organizată"154, preferându-se, astfel, modelul literar și artificial în mare măsură celui autentic, deoarece primul presupune o esențializare, o purificare, realizată sub imperiul ordinii. Prin acest precept, se ilustrează-n mod programatic ideea de intertextualitate. Nici un alt curent literar nu a mai pus la baza creațiilor sale acest tip de intertextualitate conștientă, organizată. Desigur, postmodernismul va exploata cel mai mult resursele intertextualității, dar într-o manieră ironică, parodică, vizând de fapt, o inversare a polarităților
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
măsură celui autentic, deoarece primul presupune o esențializare, o purificare, realizată sub imperiul ordinii. Prin acest precept, se ilustrează-n mod programatic ideea de intertextualitate. Nici un alt curent literar nu a mai pus la baza creațiilor sale acest tip de intertextualitate conștientă, organizată. Desigur, postmodernismul va exploata cel mai mult resursele intertextualității, dar într-o manieră ironică, parodică, vizând de fapt, o inversare a polarităților. Tradiția înțelegându-se prin aceasta totalitatea hipotextelor nu-și păstrează statutul de model, ci devine o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sub imperiul ordinii. Prin acest precept, se ilustrează-n mod programatic ideea de intertextualitate. Nici un alt curent literar nu a mai pus la baza creațiilor sale acest tip de intertextualitate conștientă, organizată. Desigur, postmodernismul va exploata cel mai mult resursele intertextualității, dar într-o manieră ironică, parodică, vizând de fapt, o inversare a polarităților. Tradiția înțelegându-se prin aceasta totalitatea hipotextelor nu-și păstrează statutul de model, ci devine o matrice golită de conținutul inițial spre a fi reinvestită sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm că, la nivel global, coerența acestuia este dată de o dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât eficiența sa să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează sub forma unei micro-povestiri factuale, pune la dispoziția lectorului o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
refugiu și chiar metroul. Printre instituții își găsesc locul firesc azilul săracilor, hoteleria, spitalul, ospiciul, orfelinatul, dar și biserica, centrul de găzduire și reinserție socială. Spațiile simbolice de ospitalitate se deschid spre accepțiunea metaforică a termenului și cuprind jurnalul intim, intertextualitatea, traducerea. Un loc aparte ca spațiu simbolic de ospitalitatea îi revine morții. O asemenea lucrare de proporții nu putea să ignore personajele și miturile ospitalității; în articole, care constituie adevărate mici monografii, sunt prezentate figuri tipice precum Amfitrion, Filemon și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
chestiune esențială și fundamentală care privește condiția literaturii însăși, iar faptul că o carte fondatoare a literaturii occidentale ca Odiseea este o carte despre ospitalitate nu e întâmplător. Răspunsul pe care Alain Montandon îl găsește la această coincidență ține de intertextualitatea de esență a oricărei scrieri literare, fiindcă o știm de la Kristeva și Barthes încoace, nu există text în afara intertextului. Capitolul consacrat intertextualității ca ospitalitate în Cartea ospitalității, deja pomenită, este edificator în acest sens. Astfel diversele practici textuale pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
carte despre ospitalitate nu e întâmplător. Răspunsul pe care Alain Montandon îl găsește la această coincidență ține de intertextualitatea de esență a oricărei scrieri literare, fiindcă o știm de la Kristeva și Barthes încoace, nu există text în afara intertextului. Capitolul consacrat intertextualității ca ospitalitate în Cartea ospitalității, deja pomenită, este edificator în acest sens. Astfel diversele practici textuale pot fi asimilate cu elemente ale ospitalității. Moto-ul ar putea fi oaspetele de onoare, citatul oaspetele de marcă în timp ce aluzia doar un oaspetele
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
viclenia lui Ulise meșter în renghiuri (totuși cu o ironie supremă, în așa fel încât se pune problema dacă Menalau nu cumva se laudă copiindu-l pe Ulise povestind întâmplări fantastice de adormit copii.) Nu putem să nu observăm subtila intertextualitate internă această intratextualitate care multiplică asocierile, ecourile, trimiterile în interior ale unei opere a cărei complexitate nu încetează să ne uimească și să ne încânte 67. Episodul cu Polifem, este o parodie cinică a scenei de ospitalitate în care descoperim
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a numeroase elemente, arhaismele, ritmul rapid al povestirii. Scriind Sfântul Iulian, Flaubert a recitit Povestirile lui Voltaire dar și pe Sade pentru a găsi culorile acestei cruzimi particulare proprii anumitor povești. Lucrul scriitorului cu sursele sale dezvăluie tipul special de intertextualitate pus în acțiune. Când scrie Doamnei Brainne "Mica mea poveste (religioaso-poetică și medieval rococo) avansează puțin"350, el indică totodată locurile acțiunii și maniera distanțată care îi este proprie. Pentru a pregăti Legenda Sfântului Iulian cel Primitor, Flaubert a început
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
barbă albă și cu aspect mizerabil care plânge. Recunoaște în propria imagine pe cea a tatălui (și nu se mai gândește atunci să se omoare fiincă aceasta ar însemna să comită din nou paricidul)359. Fără a mai vorbi de intertextualitățile literare (inclusiv propria sa autoparodie) precum aluziile la Shakespeare și la Lady Macbeth. Când soția se întoarce în cameră atrasă de zgomot, ea seamănă cu soția complice a lui Macbeth: "Și cum se întoarse, crezu că zărește, în cadrul ușii, fantoma
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
nervoase care ating pe oamenii rătăciți de către pasiuni tulburi în forme paroxistice, în care este privilegiată viața claustrată, cu schelete sale în dulap, sau mai degrabă cu moartele sale în cavou, au grile de lectură bine stabilite de către o familiară intertextualitate. Exceptând faptul că un cavou este totodată o închisoare dar și o pivniță cu praf de pușcă! Cu o fină ironie, Landolfi ne lasă să reflectăm la cât de explozive sunt profunzimile întunecate și cât de mult cavoul este imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]