205 matches
-
utilizată: textele vizate (în sens larg - texte propriu- zise, acțiuni, persoane, zvonuri, segmente mediatice etc.) nu sunt niciodată atacate frontal, ci deconstruite dinspre o margine selectată mai mult sau mai puțin subiectiv. În măsura în care P. poate fi aproximat ca un critic ironist, figura criticii lui este metonimia: odată ce un fragment de text este destrămat, se subînțelege efectul mai larg al destrămării întregului text. Deși, pe fond, metoda rămâne neschimbată, ea suportă în timp modulări și variații ținând de retorica aplicată. În Tentațiile
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
scrie o gramatică, o retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cârti. Autorul Povestei vorbei este, în fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. EUGEN SIMION SCRIERI: Versuri muzicești ce să cântă la Nașterea Mântuitorului nostru Is. Hs. și în alte sărbători ale anului, București, 1830; ed. 5 (Cântece de stea sau Versuri ce
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cârti. Autorul Povestei vorbei este, în fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. EUGEN SIMION SCRIERI: Versuri muzicești ce să cântă la Nașterea Mântuitorului nostru Is. Hs. și în alte sărbători ale anului, București, 1830; ed. 5 (Cântece de stea sau Versuri ce să cântă la Nașterea
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
adaptată perfect unui spațiu nedefinit, pe rând idilic ori coșmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanță de patetismul și sarcasmul feminist, însă fără ca prin această detașare să-și piardă sensibilitatea proprie sentimentalului travestit în ironist și umorist, B. reia, într-o suită fragmentaristă de proze spirituale, tema războiului dintre sexe, definind, bunăoară, „billclintonianul” drept un bărbat care are curajul de a-și asuma faptele. Cărțile pentru copii („povești pentru adulți și alți copii”) urmează aceeași
BUD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
anul 1969, în „România literară”. Debutul editorial are loc cu volumul de epigrame Floreta de argint, apărut în 1973. Dacă primele volume, Floreta de argint și Ascensor pentru cuvinte (1975), îl recomandă pe B. drept un poet epigramatic din categoria ironiștilor de rafinată tradiție (Cincinat Pavelescu și Al. O. Teodoreanu), alte apariții editoriale, ca Dimineața apelor (1976), O ființă (1977) și Centurile de siguranță (1979), adaugă o dimensiune nouă versurilor lui, transcriind o gamă mai largă de trăiri. Linia ironică nu
BUCUROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
I. Sârbu, Gh. Brăescu - antologic, CRC, 1971, 38; Crohmălniceanu, Literatura, I, 357-367, 608-609; Raicu, Structuri, 52-64; Valentin Silvestru, „Vine doamna și domnul gheneral”, F, 1976, 8; Massoff, Teatr. rom., VI, 158-159; Cioculescu, Amintiri, 258-261; Constandina Brezu, Gh. Brăescu în spatele măștii ironistului, MS, 1982, 2; Dicț. scriit. rom., I, 365-368; Gh. Brăescu, DRI, I, 247-252; Gh. Brăescu, DCS, 162-163. C.T.
BRAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
în istorie. În Chițimia apare și un filosof particular, variantă balcanică a psihanalistului de profesie. El dă consultații la domiciliu și vindecă prin mijloace barbare pe indivizii ce suferă de obsesia dublului. Însă toate aceste fapte ieșite din comun (toți ironiștii au cultul faptului de excepție și sunt, ca I. L. Caragiale, superstițioși) capătă, de la un punct, un sens mai adânc, parodia începe să devină parabolă. Chițimia, stimulat de un profesor escroc, lucrează la o invenție (perpetuum mobile pe calea ferată) și
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
calofil din primele volume e înlocuit de cel al străzii, deseori de o expresivitate orală excesivă. Resortul dramatic dă semne de oboseală și poetul sesizează riscul unei excesive folosiri. Nu cer iertare și Bună seara, iubito (1989-2000) sunt cărțile unui ironist. Poetul ia o poză manieristă, dar efectele poetice sunt, și aici, demne de remarcat: „Mă jur pe dumnezeul fricii / pe cel mai dur, pe cel mai rău / pungaș din cerurile sterpe / mă jur cu mâna pe călău / că n-am
AVRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
sceptic și nu era cu nimeni. Dacă ar fi fost atunci un partid nou în Roman, un partid revoluționar, poate ar fi fost cu dânsul, dacă nu i s-ar fi părut utopic, căci el era mai mult critic și ironist, - și foarte puțin entuziast și capabil să se iluzioneze. Pe de altă parte, era ateu. Nu avea prieteni, ci numai cunoștințe de cafenea - la care nu se ducea acasă și care nu veneau la el. Cu acea parte din familie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși altminteri Urmuz rămîne un „cerebral”, un ironist lucid care știe să „solemnizeze bufonul”. În schimb, atributele ținînd de sfera ironicului se estompează mult prin traducere. Prin urmare, caracterizarea lui Urmuz ca „precursor al suprarealismului” e valabilă mai ales în engleză... Monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (1970
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scrie o gramatică, o retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cîrti. Autorul Povestei vorbei este, În fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. Sfaturile lui au, uneori, un haz extraordinar. În conversație, avertizează el, te păzește „să-ți fie mîinile-ajunse/spre părțile cele ascunse / Au să te scarpini cu ele / Spre locurile acele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorică, inventează un limbaj pentru poezie, Pann, versificator iscusit, vrea să dea un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cîrti. Autorul Povestei vorbei este, În fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. Sfaturile lui au, uneori, un haz extraordinar. În conversație, avertizează el, te păzește „să-ți fie mîinile-ajunse/spre părțile cele ascunse / Au să te scarpini cu ele / Spre locurile acele/că e lucru de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
murim Și ne pierdem din viață, Ca musca ne amăgim Și ne-necăm În dulceață”... Meditație, evident, banală. Un clement atît de derizoriu ca musca, introdus Într-un poem care vorbește despre destinul pieritor al omului trădează, indiscutabil, imaginația unui ironist. Viclenia lui este să spună că nu știe nimic, nu pricepe ce se Întîmplă. Pann (sau cel ce scrie În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scriitori a cărui menire este să stârnească neistovite comentarii, după unghiurile neașteptate de perspectivă pe care și le vor însuși generațiile succesive ulterioare. Aceasta este soarta glorioasă a scriitorului cu ,,mesaj’’, fie chiar cu ,,mesaj’’ indirect, așa cum a fost marele ironist, care n-a dăruit societății românești nimic altceva decât o oglindă perfidă, pentru chipurile ei nefardate. Posteritatea, față de asemenea scriitor, este o continuă replică, cu jocul de oglinzi întors asupră-i ca un omagiu de reciprocitate. Alături de Eminescu și Creangă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de colo-colo, asudat de tot, / Și împărțeam bonuri de ordine". Efecte de contrasens, asocieri deconcertante, farsă și burlesc fac din Marin Sorescu un inclasabil: nici frivol (deși deschis facilităților), nici vizitat de mister și obsedat de inefabil. Calificativul "gouailleur", aplicat ironistului de către Al. Piru (Poezia românească contemporană), e departe de a i se potrivi, căci în franceză gouailleur e totuna cu grosier, cu insolență și vulgaritate în vreme ce la Sorescu acționează constant o inteligență fină. Cerul, marea, natura în sine, bestiarul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
frământatul ego al poetului nu se confundă cu pronumele Eu, acesta fugind din Sinele anxios pentru a se identifica iluzoriu cu alții Simplu joc ingenuu? Amăgitoare nostalgie de întregire? Pe marginea acestui Eu plural, subiect de tropisme și ipostazieri factice, ironistul fantazează liber, aparent nonșalant: "Mă distrez de minune cu mine. / În diminețile foarte senine de primăvară / mă salut cu "un salve" și mă duc la plimbare". Alteori, el e Napoleon ori Socrate, însă transferul de personalitate nu se oprește aici
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cer apare o ghilotină "cât domul din Köln". Întocmai ca Al. Philippide al intermundiilor, Mihai Ursachi lasă în suspensie teluricul; în clipe faste, în nopți cosmice se aude "un vifor de floare de măr și de vișin". Răsturnător de noime, ironistul construiește programatic pe contra-sensuri. Într-o Narațiune de primăvară (altfel decât la Ion Barbu din După melci) un copil bălai cu "părul în bucle" contemplă un melc ("erau milioane"!) o "ipoteză a vieții". Nimic, în concisa "narațiune", din gingășia barbiană
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și semeț, Mihai Ursachi e o personalitate ramificată, un unicat; a-l prinde într-o singură formulă, aceasta ar fi ori prea laxă, ori jenant-reducționistă. Prezență proteică: creator de primă mână dinamitând locul comun, amator de concetti, baladist și orfic, ironist și narativizant, ceremonios și ermetic, filozofând între paradox și zâmbet, el e, pe scurt, un modern dezinvolt, un ecumenic cu deschidere spre universal, clamând parcă pentru refacerea omului natural. Apropierea de o poezie ca aceasta cere neapărat inițiere multiplă, pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lăsa condus de un demon interior care, stimulându-l, îl îndrepta sistematic spre parodie. Iată-l așa dar amuzându-se cu clătinarea formelor și silogismelor consacrate, ispitit de îngroșarea liniilor și inițiind în aria lucrurilor mărunte totdeauna din perspectiva unui ironist sentimental. Excelând în relaționări lexicale nemaiîntâlnite, propunând scenarii frapant-novatoare, textualizând și muzicalizând, poemele lui specifice produc o voie bună continuă, un fel de joyeuseté de mare finețe intelectuală. Elegiile lui Emil Brumaru nu sunt neapărat elegii; la rândul lor, texte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de învingători îi confirmă lui Socrate - bietul Socrate, asasinat pentru a doua oară! - reputația pe care i-o face Platon, și numai el: platonizat până la exces, el apare cu greu în maiestatea a ceea ce a fost, după toate aparențele mai ironist, mai nostim, mai misterios, mai puțin devotat cauzei inteligibile decât ne lasă tradiția să credem. Un straniu trio de contemporani îi asociază într-adevăr pe Socrate atenianul, Aristip cirenaicul și Diogene cinicul într-o figură de stil subversiv care are
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a doua zi i se adresează ca unei doamne. Și avea dreptate: noaptea respectivă îi permisese fetei nubile să devină o femeie împlinită. De unde o modificare a simulacrelor care o însoțeau ca o umbră! Democrit cumulează în acea clipă talentul ironistului, al medicului și al filosofului înzestrat pentru jocul cauzalităților raționale... Același Democrit a orbit însă, nici până azi nu se știe în ce împrejurări. Unii - Tertulian, în speță, dar este știută perfidia creștină față de filosoful atomist - susțin că și-ar
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
joc în spațiul limbajului și în, firește, interiorul modalității de semnificare, de naștere a semnului lingvistic. Prin excelență duplicitar, modul ironic născut în limbaj se manifestă ca intenționalitate dublă, atît în privința vorbirii, cît și în aceea, esențială, a receptării. Verbul ironistului este acaparator, învăluitor pentru victimă, dar în același timp sarcastic în urechea "cititorului" aflat pe calea adecvată a înțelegerii. Miere și otravă, sau, în termeni mai neutri, inofensiv și agresiv dimpreună. Plăcerea ironiei este convivială, neputînd străluci în absența celui
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
este antrenat în reprezentație. El dă replica, ajută la verosimilul înscenării, se pune gaj pentru seriozitatea demersului, îl confortează suplimentar, prin însăși prezența lui, pe cel săgetat. Ascultătorul nostru este "mîna a doua" în operația vivisecției pe care o practică ironistul. El înțelege ce aude și este martor la spectacolul inteligenței. Are cinismul păcălitorului și tace complice. Ironia nu se poate concepe, așadar, în afara schemei teatrale, cu protagoniști dintre spectatori : două categorii, vai! Aici se întrevede și diferența fatală între spectatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
dintre spectatori : două categorii, vai! Aici se întrevede și diferența fatală între spectatorul mistificat și cel activ, adevăratul "destinatar", al treilea. În fapt, se poate spune că însăși pasivitatea (nu neaparat, mereu, naivitatea) garantează succesul ironiei. Ce ar fi plăcerea ironistului și a complicelui său fără consimțămîntul ridicol al victimei la propria-i defăimare? Firește că nu mai are "nici un haz" falsul inocent, cel care și-a păcălit "agresorii"( în celebra schiță C.F.R., spre pildă, să ne-o amintim), lăsîndu-i să
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
înzestrează aproape ostentativ naratorul îl însoțește oriunde, însă fără nici un haz. Este, dacă acceptăm calamburul, un grav al ironiei, ceea ce revine la categoria ridiculizată încă de spiritul rabelaisian, a celor care nu știu să rîdă: les agélastes. În plin spectacol, ironistul stîrnește reacțiuni. Neseriozitatea lui Ioanide, strivitoare pentru agélaste, oripilează pe Gonzalv Ionescu, gafeurul cu delegație, bufonul inconștient, dublul negativ al ironistului ("se simțea revoltat din toată inima de neseriozitatea lui"). Privit cu disproporția comică, slujind ironiei, Ioanide sfidează triumfător și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]