149 matches
-
iar opt zile mai târziu au fost judecați. Sfinții mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credința și tăria sufletească și de aceea au fost omorâți, spune părintele Stoica. Numele celor 40 de Sfinți Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie. Soldații au fost
MUCENICI. Tradiții și obiceiuri de Sfinții 40 DE MUCENICI by Cristina Alexandrescu () [Corola-website/Journalistic/104958_a_106250]
-
Muzeul Național de Istorie din București. Datarea este pe spatele ultimei pagini, al cărui text în interpretarea Mitropolitului Tit Simedrea este: "„Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în anul al șaselea al acestei goane după isihie. Socotim de la facerea lumii anul 6913 (1405)”". Sunt considerate minuni ale Sfântului Nicodim: Sfințenia vieții sale și minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, prin moaștele sale, l-au eternizat. Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
de cupru, iar pardoseala este din beton. Zidul de incintă al mănăstirii are pe partea de vest trepte care, după cum afirma Dumitru Agachi, ""ritmează costișa amplasamentului mănăstirii, lăsând privitorului o deosebită și puternică impresie de scară a urcușului monastic și isihie, deopotrivă"". Biserica Mănăstirii Coșula a fost pictată atât în interior, cât și în exterior. Urmele picturii inițiale în tehnica frescă din interior, datând din 1538, se mai pot vedea sub straturile de pictură în ulei ce datează din secolul al
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
în colaborare cu Vasile Rebreanu) Cluj Napoca 1979-1981 Povești din curtea mea, Timișoara 1980 Trofeul - povestiri SF, Cluj Napoca 1980 Sus în satul de argint - versuri pentru copii, București 1981 Marile vacante, Cluj Napoca 1984 Imperiul unei singurătăți - versuri, București 1987 Scrisori din Isihia - versuri, Cluj Napoca 1987 Valahia în Cartea Genezei - studiu, Cluj Napoca 1996 Norul de martori - eseu religios, Cluj Napoca 2003 Dacia edenica - studiu interdisciplinar, Cluj Napoca 2006 Libelulă albastră Poveștile Dianei și ale Marei Codul lui Buonarroti - român ezoterico-digital Alexandru Piru, Poezia, ÎI;<br
Miron Scorobete () [Corola-website/Science/322250_a_323579]
-
o bisericuță de lemn, care s-a numit “Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploșit câțiva călugări pusnici, care duceau o viață grea"”. Cei câțiva călugări iubitori de isihie au ridicat ulterior, în plin codru al Pietrăriei, ""pe o dărâmătura de stâncărie, ce forma un fel de cetățuie naturală,clădită prin voia întâmplărei"", o sihăstrie cu hramul “Buna Vestire”. Aflând de existența acesteia, în anul 1732, domnitorul Moldovei Grigore
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
că trec pe lîngă ceea ce caută. Eu unul văd creștinismul ca pe un hiper acid lisergic și o versiune mai "tare" a unor cărți ca Arta de a fi fericit sau Cum să reușești în viață a lui Dale Carnegie. Isihie: fericire. Și nu numai în anumite locuri, la sfîntul munte. Pretutindeni. O rețetă universală". Nu există o singură cale pentru accedere la mîntuire, rezultatul contează, nu meandrele realizării absolutului. După cum i-a spus Părintele Cleopa, pe care l-a cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
trebuie inventată de fiecare pe cont propriu, prin mijloace originale, de unde și caracterul reprobabil al crimei, furtului, adulterului, înșelăciunii, denunțului; în toate acestea fericirea e obținută de la altul, e luată. Crima e parazitară". Steinhardt consideră că taina finală a ortodoxiei: isihia și rugăciunea inimii în fapt cele două sînt una. Tîrziu-convertitul la creștinism propune, își propune un fel de decalog pe măsura Noului Legămînt, cîteva precepte: -Ni se cere să avem simțul tragic și eroic al existenței. Și să nu le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vol. I, p. 264) „Cel ce nu cunoaște adevărul, acela nu poate nici să creadă cu adevărat. Căci cunoștința premerge după fire credinței. Cele spuse de Scriptură n-au fost spuse numai ca să le înțelegem, ci ca să le și facem”. (Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie și virtute, suta întâi, cap. 60, în Filocalia..., vol. IV, p. 62) „... în dogmele creștinilor călăuzește credința, nu dovedirea”. (Sf. Grigorie Palama, Despre împărtășirea dumnezeiască, cap.1, în Filocalia..., vol. VII, p. 373) „Astfel, cunoașterea este
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
chinuit multă vreme, totuși nu m-am găsit vinovat cu nimic față de ea. Văzându-mă învăluit de tristețe, am luat o carte să citesc, ca prin citit să-mi îndepărtez tristețea. Cartea pe care am luat-o era a lui Isihie, preotul Ierusalimului. Când am deschis cartea, găsesc scrise la sfârșitul ei două cuvântări ale nelegiuitului Nestorie. Îndată am cunoscut că acesta era dușmanul Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Atunci m-am sculat și am plecat și am dat cartea
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
la Mănăstirea Antim, sub numele de Agaton de la Antim, unde i se oferă o chilie sub clopote, în care citește și scrie poezii, având o bibliotecă personală renumită. Este fondatorul grupului Rugul Aprins de rezistență anticomunistă prin rugăciunea inimii sau isihia. Povestea Rugului Aprins începe în 1943 când armata română eliberează dintr-un lagăr din est pe Mitropolitul Nicolae al Kievului și pe duhovnicul său Ioan Culîghin. Ajuns în țară, Mitropolitul Nicolae este găzduit de prietenul său din perioada studiilor, Patriarhul
Sandu Tudor () [Corola-website/Science/313239_a_314568]
-
studiilor, Patriarhul României Nicodim Munteanu alături de duhovnicul său Ioan Culîghin, care aduce cu el de la Kiev două cărți, "Pelerinul rus", "Sbornicul" și o icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Ioan Culîghin a început să vorbească despre rugăciunea inimii sau isihia în chilia sa de la Cernica . În 1944 este mutat într-o chilie a Mânăstirii Antim unde se întâlnește cu Sandu Tudor și încep să discute despre Taina Rugului Aprins și Rugăciunea inimii care în Rusia era foarte bine cunoscută printre
Sandu Tudor () [Corola-website/Science/313239_a_314568]
-
2, București, 1998; Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea, Cluj-Napoca, 1993; Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuț, Târgu Mureș, 1994; Călătoria unui fiu risipitor, îngr. și pref. Ioan Pintea, București, 1995; Cartea împărtășirii, îngr. Ion Vartic, Cluj-Napoca, 1995; Drumul către isihie, îngr. Oana Cătina, Cluj-Napoca, 1999; Dumnezeu în care spui că nu crezi... Scrisori către Virgil Ierunca (1967-1983), îngr. Monica Manu, București, 2000; Ispita lecturii, îngr. și introd. Ioan Pintea, Cluj-Napoca, 2000; Eu însumi și alți câțiva, îngr. Ioan Pintea, Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
de delicatețe scrie S. și în Imperiul unei singurătăți (1985), carte în care sentimentalismul este dublat de umor, iar evocarea nostalgică se împletește cu livrescul. Orientarea, cu ecouri din G. Coșbuc, I. Pillat sau V. Voiculescu, revine în Scrisori din Isihia (1987), unde reperele rămân natura, erosul, satul copilăriei, eroii martiri ai Transilvaniei. În ipostaza de prozator, S. confirmă înclinația fantezistă, ca și umorul. Povestirile din Drumul Gomorei (1967), unde se regăsește ceva din spontaneitatea și verva demistificatoare a lui Marin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
dincoace și dincolo de Styx (în colaborare cu Vasile Rebreanu), I-II, Cluj-Napoca, 1979-1981; Povești din curtea mea, Timișoara, 1980; Trofeul, Cluj-Napoca, 1980; Sus, în satul de argint, București, 1981; Marile vacanțe, Cluj-Napoca, 1984; Imperiul unei singurătăți, București, 1985; Scrisori din Isihia, Cluj-Napoca, 1987; Valahia în „Cartea Genezei”, Cluj-Napoca, 1996; Norul de martori, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Felea, Dialoguri, 267-269; Oarcăsu, Opinii, 184-195; Nicolae Manolescu, „Fântâni”, CNT, 1966, 33; Gabriel Dimisianu, „Fântâni”, GL, 1966, 33; Marian Popa, „Drumul Gomorei”, LCF, 1968, 4
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
63-65, II, 156-158; Lit. rom. cont., I, 293-294; Popescu, Cărți, 116-119; Ion Oarcăsu, Miron Scorobete - 50, ST, 1983, 8; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1985, 46; Tașcu, Poezia, 213-217; Liviu Grăsoiu, Înnobilarea singurătății, LCF, 1988, 15; Ion Lungu, „Scrisori din Isihia”, ST, 1988, 7; Miron Scorobete, în Timpul este umbra noastră, îngr. Cornel Robu, Cluj-Napoca, 1991, 178-180; Mircea Opriță, De vorbă cu scriitorul Miron Scorobete, TR, 1993, 18; Poantă, Dicț. poeți, 186-188; Popa, Ist. lit., I, 933; Dicț. scriit. rom., IV, 199-200
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
proprii. Ultimul are o coroană În plus. Eu Însă am ales boala”227. În același gând, Avva Pimen, arătând ce mare e În fața lui Dumnezeu cel ce rabdă bolile cu mulțumire, a zis : „Undeva sunt trei oameni. Dacă unul practică isihia, al doilea bolește și aduce mulțumire, al treilea slujește cu gând curat, tustrei Împlinesc aceeași lucrare”228. Cuviosul Paisie Aghioritul precizează chiar că „dacă am ști ce folos câștigăm din boli, n‑am vrea să devenim sănătoși, ci am prefera
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cele întemeiate. Cel ce putea da în doar câteva pagini de carte un „îndreptar” isihast aproape complet (sfârșitul primului capitol al părții a doua - Despre cinstirea icoanelor) urcă fără efort spre formularea unor sentințe comparabile cu cele ale unui Evagrie, Isihie Sinaitul ori Maxim Mărturisitorul. Comuniunea cu divinitatea, atingerea stării angelice, idee în jurul căreia au pivotat construcțiile marilor reprezentanți ai curentului - de la Simeon Noul Teolog până la Grigorie Sinaitul ori la Grigorie Palamas - este urmarea parcurgerii unor „trepte ale desăvârșirii”, zidite cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
XIII), și mai ales ale Sfântului Grigorie Sinaitul, care a statornicit această lucrare pe la începutul veacului XIV la Muntele Athos. Sub o formă mai puțin explicită, găsim referințe la această tradiție ascetică la Sfântul Ioan Scărarul (veacul VII), la Sfântul Isihie Sinaitul (veacul VIII), la alți dascăli ai vieții duhovnicești din Orientul creștin. (Lossky 209-10) Cu o bază teologică stabilită în cea mai mare parte de Grigorie Palamas, isihasmul, al cărui triumf a fost asigurat de sprijinul politic al lui Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
tradiția iudeo-creștină. Scripturile, în opinia sa, dezvăluie procesul de culpabilizare arbitrară a inocenței și atacă frontal psihologia rivalității mimetice. Murind pe cruce, Iisus înăbușă pulsiunea de răzbunare și anihilează circuitul vicios al violenței. Tradiția ascetică a Părinților Bisericii - pentru care isihia (pacea) lăuntrică este o pregustare a împărăției cerurilor - a subliniat necesitatea convertirii atașamentului față de realitățile finite ale acestei lumi către o dorință sublimă pentru Dumnezeu, Cel care fiind nemărginit în dăruirea Sa îndreaptă instinctele oarbe ale dorinței mimetice. Numai deschiderea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a ideii eminent creștină de „pace” și „compasiune” trebuie atent explicată 1. Christus victortc "Christus victor" Liniștea promisă de ideologiile neomarxiste ale eliberării nu este decât o figură de mutant a păcii veșnice a Duhului. Necunoscută liniștii trecătoare a lumii, isihia (cum o numesc sfinții) presupune curajul pogorârii la iad. Rădăcinile violenței nu pot fi ignorate doar printr-un lapsus de luciditate și surplus de sentimentalism: „fiindcă ești căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea” (Apoc
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
București, 1987; Albastrele ninsori, Iași, 1989; Umbra rotitoarelor povești, Craiova, 1991; Bătălia pentru roze, I, Cluj-Napoca, 1992; Sârba sub căruță, Drobeta-Turnu Severin, 2002; Parcă mă iubeai, Cluj-Napoca, 2002. Ediții: Al. Căprariu, Corespondență, pref. edit., București, 1999; N. Steinhardt, Drumul spre isihie, Cluj-Napoca, 1999. Repere bibliografice: Serafim Duicu, „Jocuri de copii”, R, 1981, 12; Irina Petraș, „Povești pentru un fotoliu”, ST, 1983, 4; N. Steinhardt, Fenomenul Boema, F, 1983, 9; Irina Petraș, „Un pumn de cireșe”, ST, 1985, 4; Titu Popescu, Două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286142_a_287471]
-
pentru alungarea duhurilor satanice și purificarea spațiului, contaminat și profanat de maleficele mesagere ale ÎMPĂRATULUI NEGRU... Ptiu! Ducă-se pe pustii...! Vade retro, Satana! Mergi înapoia mea, satano! (Marcu, 8:33) În ciuda straielor "nemțești", de mireni, pictorii trăiau într-o isihie completă, ca doi ermiți. Își respectau cu strășnicie un anumit program: regimul alimentar, rugăciunile, posturile și toate cele ce țin de "sufletul" omului. Pe atunci, personajele noastre din punctul de vedere al vârstei se aflau la după cum spune autorul "Divinei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aceleași disponibilități sau motivații, nu ne putem alinia la comandă la aceleași norme și valori. În schimb, fiecare Își poate face un program „pe măsură”, personalizat, circumstanțiat, de promovare a binelui, de concentrare Înspre propriul eu, de experimentare a acelei „isihia” despre care vorbesc Sfinții Părinți. De fapt, ce-ar Însemna acest lucru? Ar presupune pur și simplu intrarea Într-o stare de liniște, de suspensie a egocentrismului, de găsire a unui alt vector valoric, În conformitate cu care să ne mișcăm mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
după ce ai descoperit etica sacrificială din Filocalii și Sinaxare. Fiind atașat de pravilă, tolerezi foarte greu nuanțele oricărei medieri hermeneutice sau complexitatea peisagistică a modernității. Când un monah ca părintele Sofian Boghiu de la Antim decide să vorbească cetății despre lucrarea isihiei, este imposibil ca rugul aprins să nu poposească, măcar pentru o noapte, în inimile celor credincioși. Dacă un sfânt îți grăiește cu lacrimi abia mijite, sfios și mișcător, despre rugăciunea lui Iisus, atunci crusta păcatului se dezlipește și îți este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
același apostol Pavel (s. 35: Der Tod ists beste Ding/„Moartea e cel mai bun lucru” consună perfect cu exclamația din epistola către filipeni șFilipeni 1, 21ț: „Pentru mine Hristos e viață, iar moartea un câștig”) exprimă nostalgia contemplativului pentru isihie (die Ruh, s. 38, substantiv tradus de I. Pârvulescu prin pace). În spectrul regăsirii de sine (s. 58), tema nativității mistice apare într-un dublu sens: atât al nașterii sufletului „din apă și din Duh” (Ioan 3, 3), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]