172 matches
-
câțiva ani mai târziu, când subliniază că uitarea voluntară este o eventualitate curentă. Situația de conflict fiind foarte frecventă, eul încearcă adesea să se apere împotriva amintirilor neplăcute, fără ca acest efort să conducă la un clivaj al psihismului, ca la isterici (1910/1991). A. Freud (1936/1993) nu citează înlăturarea, care lipsește și din majoritatea studiilor consacrate mecanismelor de apărare. Totuși, între 1955 și 1980, mai mulți autori anglo-saxoni au manifestat interes pentru acest mecanism. Vaillant (1977) îl definește ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în text). Cum să distingem atunci între cele două apărări? Freud estimează că a vrea să expulzezi din gânduri un eveniment neplăcut nu este un act patologic și că anumite persoane reușesc această uitare intenționată păstrându-și sănătatea mentală. La isterici însă, această „uitare” nu poate rămâne conștientă și capătă accente patologice (1894/1974). Refularea n-ar fi așadar decât „excesul considerabil de apărare normală” (1895/1965). Werman (1985) semnalează că înlăturarea, ca și alte apărări conștiente, se situează probabil la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se impune cu violență conștientului și domină tabloul clinic, dar și viața bolnavului, înlăturând aproape totul din cale. În schimb, în majoritatea celorlalte forme de nevroză, acesta rămâne cu totul inconștient, fără însă a-și pierde din nocivitate. Totuși, eul istericului reușește să mențină la distanță acest sentiment prin refulare. Cât despre melancolie, ea este, bineînțeles, terenul predilect pe care se instalează autoagresivitatea. În acest caz, orice intenție sinucigașă este „rezultatul întoarcerii asupra propriei persoane a unei impulsii ucigașe orientate împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de refulare”, iar acest mecanism înregistrează numeroase reușite în domeniul sănătății, chiar dacă nu este întotdeauna inofensiv (1924c/1974). Multe exemple găsim în lucrarea lui Freud Psihopatologia vieții cotidiene (1901/1973). Ar fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică a apariției lor în scrierile freudiene: - o fantomă care duce, pe tărâmul umbrelor, o existență nebănuită, până în momentul în care iese de acolo și ia în stăpânire corpul istericului (1892-1893/1984). Câțiva ani mai târziu (1895/1965), Freud completează această imagine, dând asigurări că „fantoma răscumpărată își află în sfârșit odihna” imediat ce imaginea a reapărut în amintirea istericului; - o îngropare ce conservă ceea ce a fost ascuns, dar îl face
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
momentul în care iese de acolo și ia în stăpânire corpul istericului (1892-1893/1984). Câțiva ani mai târziu (1895/1965), Freud completează această imagine, dând asigurări că „fantoma răscumpărată își află în sfârșit odihna” imediat ce imaginea a reapărut în amintirea istericului; - o îngropare ce conservă ceea ce a fost ascuns, dar îl face inaccesibil, așa cum s-a întâmplat cu îngroparea sub lavă și cenușă a orașului Pompei (1907/1986); - un exaltat care, prin zarva pe care o face, perturbă derularea unei conferințe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a sublimării. Zece ani mai târziu, Freud (1897/ 1979) utilizează pentru prima dată termenul „sublimare” într-o scrisoare către Fliess, dar într-un sens diferit de acela pe care i-l va da ulterior. Este vorba de epurarea amintirilor la isterici. Termenul „sublimare” va apărea cu regularitate în majoritatea scrierilor lui Freud până la sfârșitul vieții sale. Porret (1994) numără mai mult de o sută de menționări ale acestui concept. În acest răstimp, optica lui Freud asupra sublimării a înregistrat o importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un personaj care amintește de reclamele ce se făceau pe vremuri cărților de către editurile burgheze. Romanul lui Vladimir Colin - scrie E. Campus - este «bogat», «variat»; el «...cuprinde scene de dragoste în mijlocul naturii, aventuri cu caracter aproape polițist, scene impresionante de isteric mistică etc...». De fapt, marile slăbiciuni ale cărții sunt atât de evidente încât până și o asemenea entuziastă «critică» s-a văzut nevoită să le semnaleze (de altfel cu exces de «delicatețe») la sfârșitul articolului, unde aflăm că totuși, în
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
de Înfricoșare, Lct.Col.Tudose Ion, nu se știe prin ce relație făcu rost de o icoană reprezentând pe Maica Domnului cu pruncul În brațe, chemă pe rând o parte din lucrătorii lui Tony Pavone Îi așeză În genunchi poruncind isteric să sărute icoana jurând dacă oferă mită și ce cotă parte, lui Tony Pavone. Dar, intuind pericolul, muncitorii făcură zid apărându-și șeful, desigur și pielea lor, În caz contrar puteau fi Învinui-ți - complicitate la de lapidare. Lct.Col
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sinceră și cauți să duci În eroare organul de Cercetare Penală. Îmi pare rău, ești Încă tânără iar pe deasupra mamă a doi copii...!” Speriată femeia, făcu ochii mari și văzând mutra hidoasă a Lct.Col.Tudose Ion, izbucni Într’un isteric plâns, bătându-se cu pumnii În cap. “Nu-i adevărat. Nu poate fi adevărat...! Jur pe copilașii mei, nu știu nimic. Credeți-mă...!” “Încetează plânsul femeie...” Pe mine nu mă poți Înduioșa, iar cu artificiu de formă am buzunarele pline
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un corp tânăr. Pot să-l strâng și să-l mozolesc pe Steven ore în șir și tot nu-mi ajunge. E ca și cum aș vrea să... să... să-l pătrund. — Nu, am ridicat mâna, te rog. A râs, din nou isteric. — Adică, nu literal, cu un dildo din ăla ridicol. Fantezia ar fi mai mult să-mi fac o vizuină în el, cumva. Sau să fiu înghițită de el. E la fel cum simți față de un bebeluș sau de un pisic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
îndoia că era urmărit. Părul i se ridicase pe ceafă și-aproape c-a și căzut încercând să se uite în urmă. Își închipuia că diavolul venea după el sau, mai râu, că Charlie avea să iasă dintre copaci, râzând isteric, și strigându-i că nu era numai un ciudat, ci și un fricos. Când abia mai era în stare să respire, băiatul s-a oprit și s-a întors. Își imagina c-o să fie frânt în bucăți, dar în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să vorbesc. Am făcut un zgomot extraordinar - am auzit iar acel zgomot acum câteva zile, când încercam să storc ultimii stropi de ketchup din roșia de plastic. N-a fost nici o chestie. Beat fiind, am început să plâng ca un isteric, așa că a trebuit să fiu ajutat să cobor scările până la Autocrat. A fost o situație tare tâmpită. Nu-mi place să văd femei într-o asemenea stare. Mă bucură faptul că se întâmplă numai rar să întâlnești femei în halul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ajuns să fie uniforme acum, și seara asta a fost la fel ca toate celelalte. Intru în casă cu propriile mele chei (da, chiar cu ale mele), apăsând discret pe sonerie doar ca să arăt că am venit. Îl ciupesc pe istericul Shadow și îi sărut stăpâna pe gâtul uscățiv și delicat. Fac un duș. Mă schimb. Ies pe terasă cu un pahar de vin alb în mână. Îi povestesc Martinei cum a decurs ziua. „Nu zău?“, face ea, sau „Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
În față și-i spărsese nasul, din care curgeau, năvalnic, două fire groase de sânge. Printre pleoapele deschise se zărea numai albul ochilor. Piticul rămăsese cu gura căscată și, În timp ce Monstrulică dădea să se aplece asupra camaradului, Începuse să țipe isteric și să ordone Întruna drepți, ca o placă zgâriată, Încât, zăpăcit și el de Întâmplare, soldatul rămas În picioare nu-și dădea seama dacă acea comandă Îi era adresată lui, celui căzut, amândurora ori nici unuia. O oră mai târziu, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ales de drept, un “contribuabil”. Se întâmplă uneori, să aibă ca orice român neaoș vagi tresăriri de conștiință fiscală, dacă cineva îi cere mai mulți bani pentru casă, sau pentru mașină, dar, după ce se irită preț de câteva minute, țipând isteric în fața unei biete funcționare de la ghișeu, plătește și pleacă înjurând de mama focului. Ceea ce-i mai curios, e că îl irită mai degrabă lipsa de politețe a funcționarei de la ghișeu, sau faptul că a așteptat prea mult la rând, decât
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în brațele lui, tremurând, leșinând. Acum țipă isteric, lovind salteaua cu pumnul, pentru ca în clipa următoare să-și piardă cunoștința. El o îngrijește, plin de remușcare. Îi dă să mănânce terciul așa cum o mamă i-ar da pruncului ei. De câte ori se trezește, el e la căpătâiul ei. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
trăsăturile mele. Semăna din ce în ce mai mult cu mine. Și când mă uitam atent, vedeam că eram, într-adevăr, eu. În același timp stăteam pe scaun și frizerul mă tundea. Eu mă uitam înfricoșat prin oglindă la mine care țipam ca un isteric. Și eu cel de pe scaun mă temeam să nu fiu recunoscut. Să nu se vadă că tot eu țipam. Aș fi vrut să mă scol, să mă iau pe mine însumi de mână, să mă dau afară, sau să-mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
iubea o părăsise și Ingrid purta acum, în adân cul de purpură al trupului ei, un pa chețel de foițe embrio nare pliate complicat. Mai mult nu putu să-i spună. Lacrimile îi șiroiau pe toată fața. „Vino!“, îi strigă isteric, descheindu-și bluza cu degete tremurătoare. „Ce-mi pasă de el? Cine e el ca să-mi pese?“ Victor se ridică și se-ndreptă către ușă, fără să mai vadă cum Ingrid se prăbușește, cu sânii goi, pe pat, cum mușcă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pâlcuri răzvrătite. Weber fu cuprins de o senzație, de o dorință de a suplimenta neurologia adevărată cu literatură de duzină, cu ficțiune care măcar era conștientă de propria sa orbire. O să-i pună să-l citească pe Freud, prințul povestitorilor: Istericii suferă în principal de reminiscențe. O să le recomande Proust și Carroll. O să le dea Funes al lui Borges, omul paralizat de o memorie perfectă, pe care l-a distrus faptul că un câine pe care l-a văzut din profil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
psihastenici indolenți și inactivi se găsesc mulți vagabonzi, prostituate, homosexuali utilitari etc. Aceștia furnizează un important contingent de delicvenți, fără o personalitate solidă, pe care unele doctrine criminologice îi declară atinși de labilitate. Trebuie menționată aici și importanța mitomanilor mici isterici a căror manifestări exterioare pot fi foarte apropiate celor ale schizoizilor. Foarte inventivi și abili aceștia livrează adevărați specialiști în simularea unor agresiuni ori atentate la pudoare. Trebuie deci să reținem că nu atât nevrozele propriu-zise cât tendințele nevrotice par
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
auzi asta primul, așa că am încercat să păstrez secret ceea ce știu. Pentru că e un secret atât de puternic, încât va schimba cursul istoriei. Va schimba acest colț de lume la fel cum va schimba lumea întreagă. Kobi, nu sunt un isteric, în ciuda lucrurilor pe care le-ai văzut la televizor. Poate că am exagerat uneori în deciziile mele politice, dar acum nu exagerez. Acest secret mă face să mă tem pentru viața mea. Cunoștințele pe care le implică sunt nemuritoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
așa poruncesc eu, vei vorbi pentru că eu o spun, și cuvintele mele efficiunt quod figurant!“ Iar Belbo zisese, acum de neînvins: „Ma gavte la nata...“ Agliè, chiar dacă se aștepta la un refuz, păli la această insultă. „Ce-a zis?“ Întrebase isteric Pierre. „Nu vorbește“, rezumase Agliè. Își desfăcuse brațele, cu un gest Între renunțare și condescendență, și-i spusese lui Bramanti: „E al dumitale“. Iar Pierre, apucat de streche: „Destul, destul, le sacrifice humain, le sacrifice humain!“ „Da, să moară, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din Tatăl și din Duhul Sfânt. Era o formulă de doi bani făcută pentru Hylici? Și totuși, ăia, care aveau de-acum mântuirea la Îndemână - do it yourself - nimic. Asta-i toată revelația? Ce banalitate: și dă-i și colindă isterici cu corăbiile lor prin toată Mediterana În căutarea unei alte științe pierdute, pe lângă care dogmele acelea de treizeci de parale n-ar fi fost decât Învelișul superficial, parabola pentru cei săraci cu duhul, hieroglifa aluzivă, un fel de a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
el ghicește în spatele lor anumite mistere, dar și aude sau vede în mod material lucruri care pentru ființele sănătoase sunt inexistente. Observarea psihiatrică se mulțumește să descrie această stare de spirit și să stabilească existența sa la degenerați și la isterici. Nordau afirmă că, influențați de misticism, artiștii falsifică realitatea în operele lor, schimbă sensul lucrurilor dând semnificații pretențioase și absurde cu iz de profunzime unor lucruri sau fenomene anoste sau lipsite de importanță. Așadar se exagerează în mod eronat până la
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]