535 matches
-
apar roluri noi, schimbătoare, prinse în fluxurile asumării și mai ales ale combinațiilor diverse. Combinațiile sunt adeseori eclectice, îmbină roluri prescrise normativ cu roluri create ad-hoc, ca produse ale inițiativei personale în cadrul deschiderilor sociale. Memoria socială și interpretarea subiectivă personală, istoricitatea semnificării și creativitatea interpretativă se intersectează și generează combinații, preiau semnificații vechi și propun unele noi pentru a conferi un sens vieții personale eliberate de constrângerile exterioare. Altfel spus, individul își caută și, când descoperă, afirmă identitatea prin rolurile asumate
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a fi perfect valabile estetic. Să regasești contactul cu muzicile uitate și să apropii de simțirea ascultătorului de azi opere concepute în cu totul alt spirit este problema principală a interpretării acestui gen de repertoriu. Teoriile moderne propun fie ideea istoricității stricte ( instrumente vechi, respectarea minuțioasa a rigorilor scriiturii etc.) fie lectură sensibilă în parametrii de gandire sonoră a epocii dar liberă de constrângeri. Este calea aleasă de Horia Andreescu pentru a parcurge periplul de circa trei secole printre lucrări ilustrative
Cultura vechilor cetati by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13750_a_15075]
-
de la metafizică la sociabilitate și civilizație; relevă dialectica lui Denis Diderot în conflictul dintre „omul natural” și „omul moral”, dintre morala rațională a demnității și cea lumească a compromisului ce alcătuiește chiar o parte a conștiinței, exprimând deopotrivă relativizarea și istoricitatea valorilor; cercetează teoria faimosului „pact social” la Jean-Jacques Rousseau, prin care, în republica utopică, omul obține libertatea civilă - echivalent al independenței naturale a „bunului sălbatic” -, căreia i se adaugă libertatea morală a civilizatului, singura care îl ridică pe om până la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290510_a_291839]
-
deschide porțile unei hiperrealități, valoroasă prin sine și nu prin ceea ce semnifică 148. La începutul secolului XIX avea loc o mare bulversare epistemică: se trecea de la istoria plană, creaționistă, lipsită de asperități de la Facerea universului până la Sfârșitul lui, la o istoricitate proprie naturii 149. Din acel moment omul nu se mai concepea decât legat de o istorie deja constituită 150, în segmentul imemorial al unor ere geologice. Nefiind niciodată contemporan cu această origine, el nu își găsea propriul început decât pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
teoria și practica lecturii/literaturii, spre modul În care literatura a redevenit posibil de apropriat prin intermediul unor „modele” care nu mai sunt arhetipurile jungiene, nici cele metafizice (delegitimate), ci mai degrabă niște constructe instrumentale, ficționale, ce fac posibilă și reintegrarea istoricității - ca memorie a subiectului-observator implicat. Faptul este cu atât mai relevant cu cât semnalează pregnanța interogației asupra umanului, interogație pe care refuzul metafizicii a aruncat-o În desuetudine, dar care reintră astfel, În forță, În niște sisteme umane alternative, dispuse
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ales să conducă exercițiul politic au jalonat, de la Platon Înspre modernitate, legătura dintre o cultură a sinelui și una a societății. Continuând să vorbesc despre „o conștiință a crizei”, reamintesc chiar Într-o formă succintă modul În care trebuie investigată istoricitatea oricărei dezbateri despre cultură și model cultural - sau, altfel spus, că ar trebui să existe o mai atentă supraveghere a modalității În care ideologicul motivează Încrederea intelectualilor În abordarea moștenirii culturale, fie În reiterarea unei linii tradiționaliste, fie În deconstruirea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ar trebui să revenim pentru a face evaluarea distanței parcurse. Românul „generic” s-a născut Între cele două războaie mondiale și, ca atare, poartă haina unei retorici demodate. Cu toate acestea, nu doar pentru interesul istoric, ci pentru a dovedi istoricitatea unei asemenea construcții generice, merită să ne oprim mai ales asupra modelului mitic (Blaga) și a acelui relativist (Ralea). Cele două modele de român „generic” mi se par cele mai generoase sub raportul corelării realității românești cu comprehensiunea schimbării În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
domenii. Tot ce se spune astăzi despre "respectarea diferențelor", despre "ura față de celălalt", despre "discriminări", sexism, rasism, pe scurt, tot ceea ce numim politically correct pare să deschidă noi spații pentru intoleranță. Într-adevăr, după cum subliniază J.-M. Goulemont: Există o istoricitate a obscenității și a pornografiei"71. Să nu ne lăsăm înșelați: în orice caz, aceste noi domenii supuse interdicției vor întreține strânse legături cu sexualitatea, care supradetermină tot ceea ce o societate refulează. Două lucruri rămân de netăgăduit: literatura nu se
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
temei tinde să se înscrie unei scheme circulare: aservire - răzvrătire - conciliere. După ce schițează „preistoria temei”, autorul propune, în capitolele Amurgul zeilor, Răul de timp și Stăpân și slugă, o „analitică a modelului”, a circularității. Studiu tipologic, dar care nu evită istoricitatea, Romanul condiției umane are în atenție opere reprezentative ale modernității, aparținând unor scriitori ca Dostoievski, Marcel Proust, Lev Tolstoi, Thomas Mann, James Joyce, André Malraux, Albert Camus, Franz Kafka, Jean-Paul Sartre. În demonstrație sunt cuprinse și opere literare românești, de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
sa ca formă generică sau categorie retorică, numai că, în intervale istorice diferite (Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, modernitate), cele două ipostaze ale polemicii au fost diferit valorificate. Teoretizând acest aspect, Pierre Laurens 28 insistă asupra "legăturii intime dintre polemicitate și istoricitate", afirmând cu temei că "funcția polemică ia naștere din întâlnirea dintre o țintă reală și o miză intelectuală". Prin urmare, discursul polemic (ca element infrastructurant al anumitor forme literare, autorul se referă în special la epigrama polemică) intră mai degrabă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că nimic nu mai e ca înainte. Itaca este tot Itaca și nu mai este Itaca. În acest loc s-a insinuat timpul care alterează totul. Bătrânul câine Argos moare recunoscându-și stăpânul. Ulise, după cum spune François Hartog, descoperă dureros istoricitatea și timpul oamenilor. Și aceasta a fost inspirația pentru numeroase rescrieri. Itaca de la leagăn la mormânt, de la mormânt la leagăn, întoarcerea este privită ca o nouă naștere, sub unghiul unei călătorii inițiatice, nostos-ul se asemănă cu o renaștere. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
istorie colectivă după un dicteu interior, inoculat de imaginarul colectiv și ideologia asumată. Să nu fim ipocriți - orice evoluție sau funcționare socială, afirmă recent Jean-Pierre Deconchy (Credințe și ideologii, Polirom, 2010), orice determinism natural sau demers științific este atins de „istoricitate”, adică de aripa ideologiei. Cercetarea științifică, de pildă, se vrea ideologic neutră, dar funcționează În interiorul unui sistem de putere controlat ideologic. Chiar dacă demersul este enunțat ca fiind neutru, căutând premeditat neimplicarea, el nu rămâne indiferent la persuasiunea ideologică, nu e
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
cel al anilor întunecați și lipsiți de speranță. Aici apare importanta inovație (care a trecut, de altfel, total neobservată în mulțimea de subtitluri inutile din edițiile anterioare) a dublei naturi a timpului, ca prezent etern al faptului trăit și ca istoricitate socială a timpului gîndirii. Momentului de optimist raționalist, prelungire a luptei dintre 1935 și 1938 pentru lege și cauză, îi urmează anii întunecați 1941-1943, cînd ontologia timpului va confirma o teorie metafizică anterioară (pur ecou leibnizian), privind eternitatea memoriei colective
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
vol. I: Încercare asupra filosofiei tradiționale, vol. II: Tratat de ontologie, București, 1981; Trei introduceri la „Devenirea întru ființă”, București, 1984; Scrisori despre logica lui Hermes, București, 1986; Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, 1987; De dignitate Europae, București, 1988; Istoricitate și eternitate, îngr. și pref. Mircea Handoca, București, 1989; Rugați-vă pentru fratele Alexandru, București, 1990; Jurnal de idei, îngr. Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Sorin Vieru, București, 1990; Eseuri de duminică, București, 1992; Simple introduceri la bunătatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
deja, în ciuda dezvoltării economice pe tipar individualist, cum este cazul Japoniei. Totuși, se pot regăsi și elemente caracteristice individualismului, născute prin diverse schimbări structurale, care dovedesc astfel complexitatea socială și economică a prefacerilor identitare la nivel macrocultural, ca expresie a istoricității ce însoțește articularea dimensiunilor individualism-colectivism. S-a observat că persoanele dintr-o societate colectivistă dobîndesc o mai mare susținere socială din partea familiei, a prietenilor și a colectivului de lucru decît cele dintr-o societate individualistă. Acestea din urmă tind spre
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
colectiviste alegerea partenerului se întemeiază pe factori ce țin de locul în rețeaua socială a acestuia, evidențiat prin statutul său ocupațional sau social. De fapt, dragostea romantică desemnată ca temei al unei relații constituie o resursă simbolică interpersonală care cunoaște istoricitatea sa. O asemenea strategie în dezvoltarea unei relații este o achiziție occidentală relativ recentă, adoptată în Europa apuseană treptat, odată cu sfîrșitul secolului al XVIII-lea (Hsu, 1971; Murstein, 1974, apud Dwyer, 2000). Aceasta nu înseamnă însă că dragostea nu joacă
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
cel Mare încreștina întreaga cultură a imperiului, iar un Justinian făcea din legea lui Hristos legea statului. Tot așa de neîntemeiată e afirmația că există artiști creștini fără să existe o artă creștină. Din partea unui autor, care nu crede în istoricitatea Bisericii, pare logică afirmația. Dar ca e o simplă absurditate de vreme ce Biserica există în istorie și, disciplinând pe artiști, a dat naștere unei formidabile arte creștine, de stiluri unitare și proprii, cum e arta bizantină sau romano-catolică. Aproape fără excepție
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu al limbajului în general, cel putin al limbilor, care sînt tocmai formele istorice ale limbajului. 2. Limbajul prezintă, într-adevăr (și este determinat în esență și în manifestările sale de) cinci dimensiuni universale: creativitatea sau enérgeia, materialitatea, semanticitatea, alteritatea, istoricitatea. Cu alte cuvinte: a) că forma a culturii, limbajul este o activitate liberă sau creatoare; b) limbajul se realizează în "lume" prin forme materiale (fonice, grafice etc.); c) limbajul semnifică (fiecărei forme lingvistice îi corespunde un "conținut semnificativ"); d) semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în lume prin forme materiale". Semanticitatea este "diferența specifică" a limbajului față de celelalte forme ale culturii. Alteritatea este trăsătură distinctiva a actului de a semnifică lingvistic față de alte tipuri de "conținut" al formelor expresive și, prin urmare, ea constituie fundamentul istoricității limbii, care este manifestarea constantă a solidarității cu o comunitate de subiecți vorbitori și cu tradițiile sale și, deci, a esenței sociale a istoricității intrinseci omului. 3. Că activitate umană universală ce se realizează individual, dar întotdeauna în acord cu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
semnifică lingvistic față de alte tipuri de "conținut" al formelor expresive și, prin urmare, ea constituie fundamentul istoricității limbii, care este manifestarea constantă a solidarității cu o comunitate de subiecți vorbitori și cu tradițiile sale și, deci, a esenței sociale a istoricității intrinseci omului. 3. Că activitate umană universală ce se realizează individual, dar întotdeauna în acord cu tradițiile comunităților istorice, limbajul prezintă, în mod concret, trei niveluri relativ autonome: nivelul universal al vorbirii în general, nivelul istoric al limbilor și nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
artă, știința, mitul, religia, filozofia se servesc la rîndul lor de limbaj. Limbajul este definitoriu pentru ființă umană și asta pentru că " Pe de o parte este logos, înțelegere a ființei; pe de alta este logos intersubiectiv, forma și expresie a istoricității omului. Omul trăiește într-o lume lingvistică pe care o creează el însuși că ființă istorică. Acestea sînt cele două dimensiuni esențiale ale limbajului: dimensiunea subiect-obiect și dimensiunea subiect-subiect. Că limbaj în general, limbajul corespunde primei dimensiuni, relației omului cu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
își are originea, crede Johannes Kabatek, în filozofia idealista germană, acea "adevărată filozofie a limbajului" cum o numea Coșeriu. E vorba îndeosebi de Herder, care formulează ideile centralității limbii, de Hegel, care subliniază două caracteristici fundamentale ale limbajului, alteritatea și istoricitatea, dar mai ales de Wilhelm von Humboldt, pentru că acesta, pentru prima dată în istoria meditațiilor despre limbaj, adaugă filozofiei și o perspectivă lingvistică autentică 35. Începînd cu Herder, limbajul devine punctul de plecare, nucleul și punctul de sosire ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
este totdeauna politic. Deja faptul de a vorbi o limbă este un act politic implicit, deoarece exprimă adeziunea la anumite tradiții și la o anumită comunitate istorică, cel putin virtual opusă altor comunități"41. Dimensiunea politică a limbajului ține de istoricitatea să și este o trăsătură definitorie: "La aceste planuri se referă politică lingvistică că ansamblu de atitudini și activități deliberate destinate să afirme și să promoveze o alteritate istorică anumită și care tind să guverneze direct sau indirect comportamentul lingvistic
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
limbi mixte". Sală argumentează însă, convingător, ca "apariția limbilor romanice din prima și/sau a doua generație nu este determinată de contactul lingvistic"215. W.A. Stewart 216 evaluează diferitele tipuri de varietăți ale limbii în funcție de patru atribute: standardizarea, autonomia, istoricitatea și vitalitatea: standardizare autonomie istoricitate vitalitate varietate - tip + + + + Limba standard + + + Vorbire locală + + Dialect + Creola Pidgin + + + Clasică + + Artificială În articolul consacrat limbilor creole din DSL, realizat de Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, creola este definită drept "pidgin (sau sabir) care și-a pierdut statutul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
convingător, ca "apariția limbilor romanice din prima și/sau a doua generație nu este determinată de contactul lingvistic"215. W.A. Stewart 216 evaluează diferitele tipuri de varietăți ale limbii în funcție de patru atribute: standardizarea, autonomia, istoricitatea și vitalitatea: standardizare autonomie istoricitate vitalitate varietate - tip + + + + Limba standard + + + Vorbire locală + + Dialect + Creola Pidgin + + + Clasică + + Artificială În articolul consacrat limbilor creole din DSL, realizat de Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, creola este definită drept "pidgin (sau sabir) care și-a pierdut statutul de limbă vehiculara, fiind adoptat
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]