350 matches
-
oroarea de superficial și improvizație, refuzul de a formula judecăți pe temeiul simplei impresii. Aplicând principii în loc de a comunica doar reacții ale sensibilității, Dragomirescu opune impresionismului critic dogmatismul, căruia vrea să îi dea un fundament filosofic, ceea ce ar exclude și istorismul. Istoria literară consideră opera din exterior, nu are cum să deosebească producțiunile viabile de cele doar agreate într-o anumită perioadă, nu poate stabili ierarhii valorice temeinice. De aici, necesitatea înlocuirii istoriei literare cu estetica literară. Descriind sistemul edificat prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
fiind autorul unui text, atunci genial trebuie să îi fie și interpretul. Emul al lui Leopold von Ranke (1795-1886), care comparase demersul istoriografic cu un oficiu sacerdotal 1, Wilhelm Dilthey va căuta o formulă hermeneutică prin care să depășească dogmatismul istorismului hegelian, dar care să conserve unitatea de sens a istoriei umanității. În primul rând, Dilthey este cel care va recunoaște clivajul între „științele naturii” și „științele spiritului” (sau „umanioarele”), refuzând metodei pozitiviste dreptul de a ancheta obiectele de studiu ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
climat intelectual afectează hermeneutica suspiciunii: nu patetica dorință a savantului de a descoperi „ultimul adevăr”, ci plăcerea meschină de-a confirma pretutindeni absența chiar a posibilității unui astfel de adevăr. Legitimarea paradigmei postmoderne se poate face în limbajul dublu al istorismului și al ontologiei diferenței. În privința istoricismului, această ideologie derivă dintr-o prejudecată scientistă pe care Milbank o deconstruiește prin reabilitarea cunoașterii narative. Cu alte cuvinte, pe urmele lui Paul Ricœur, teologul britanic recunoaște inevitabila mediere lingvistică a oricărui tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
blochează accesul la raționamentul istoric în cheia longue durée. Este adevărat: redactat în Occidentul celor două conflagrații mondiale, manifestul consensului social urma să vindece traumele unei generații sacrificate. Din tranșeele imunde până în cartierele de lux ale vechilor capitale europene, patima istorismului se consuma furibund și endemic. Fundamentalismele seculare păreau născute dintr-un exces de zel în interpretarea semnelor veacului. După 1945, „era atomică” și „războiul rece” păreau să impună resemnificarea promisiunilor eshatologiei biblice. Lumea întreagă spera că „pacea va fi lucrul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în prefața volumului Cealaltă față a prozei (1988), drept operația de urmărire a metamorfozelor și evoluției „seriilor literare” nu în succesiune linear-istorică, „ci ca suite formate din elemente retorice devenite funcții, adică încadrabile într-un sistem”. Concepută ca alternativă la istorismul și pozitivismul veacului al XIX-lea, stilistica diacronică pune în valoare schimbarea fundamentală de viziune culturală care, concretizată inițial în teoria lingvistică saussuriană și în cercetările Școlii formale ruse, a dus la apariția paradigmei structuraliste și a teoriilor semiotice întemeiate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290694_a_292023]
-
de Benjamin pe urmele clasicilor marxis mului, dislocă opera de artă din autonomia ei, pentru a o reconsidera din punctul de vedere al condițiilor istorice care o fac posibilă. Aceasta implică însă, în același timp, depășirea privirii (Beschaulichkeit) contemplative a istorismului. Istoria este dialectică, iar aceasta înseamnă că opera de artă „integrează“ într-o manieră tensionată atât pre istoria, cât și post-istoria sa. Privirea contemplativă asupra operei de artă este inautentică, întrucât în operă trecutul își cheamă interlocutorul prezent. Istoria ia
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
astfel, posibilitățile prezentului sunt cele care se proiectează asupra trecutului, redu cându-l, pedant, la tăcere. Zarva inevitabilă a revoluției este neatentă la chemările acestuia și aduce cu sine, de cele mai multe ori, idoli falși în locul adevăratului Mesia, care „vine pe nesimțite“. Istorismul, cu falsa lui pretenție de obiectivitate știin țifică, instrumentalizează faptele în favoarea învingătorilor, a cortegiilor triumfale ale barbarilor (teza a VII a). Materialismul istoric al lui Benjamin încearcă, dimpotrivă, să rețină o amintire a trecutului, aflat în primejdia iminentă de a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Susține chiar, invocând exemplul lui Benedetto Croce, că întotdeauna „punctele de vedere rodnice și marile descoperiri se îndeplinesc la hotarul între două discipline”. După C., interesul pentru viața unui scriitor nu exclude punctul de vedere estetic, întrucât, în viziunea lui, istorismul bine orientat vizează tocmai surprinderea mobilurilor creativității, punerea în lumină a personalității creatorului, dezvăluirea procesului interior de „plăsmuire” artistică. Adevăratul istoric literar nu cultivă biografismul mărunt; nu orice fapte prezintă interes și, prin urmare, e de reținut doar ceea ce e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
incluzând și referințe despre istorie, sisteme sociale și mentalități, sociologie. Incursiunea în biografia și scrisul lui Stendhal urmează un traseu interpretativ modern, cu numeroase descinderi în tehnici noi de analiză, precum structuralismul, în discuție intrând și alte modalități critice, de la istorism și biografism la semiotică, sociologie literară, retorică sau poetică. Z. scrie concentrat, capitolele fiind structurate în unități de mici dimensiuni, în care enunțul teoretizant, formulările prețioase minează uneori expunerea. Viața și opera lui Stendhal sunt decupate în fragmente semnificative spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
nuanțează această relație de continuitate dintre naratologia clasică și naratologia post clasică pe care o prezintă ca pe o sumă de diferențe și tensiuni, ca pe o erodare a consensului structuralist generată de acceptarea provocărilor venite dinspre poststructuralism, feminism, noul istorism sau postcolonialism. În accepția lui Nünning, naratologia postclasică beneficiază de o serie de evoluții din teoria literară și culturală cum ar fi receptarea scrierilor influente ale lui Hayden White, criza poststructuralismului, întoarcerea spre istorie, cultură, antropologie și etică și ascensiunea
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
partidului și obiectivele sale de omogenizare socială (Honorina Cazacu, 1991). Intervențiile voluntariste ale partidului pe acest teren erau pe cât de antiintelectuale, pe-atât de ani-sociologice, Într-o oarecare măsură comparabile cu măsurile Întreprinse pe plan demografic (politică natalistă) sau ideologic (istorismul naționalist Împotriva științelor sociale, sociologia și psihologia, și Împotriva importurilor de literatură occidenală). Eșecul acestei politici este evident pe toate planurile: inegalitățile sociale s-au accentuat și au constituit motorul schimbărilor care s-au produs după 1989, În cursul perioadei
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
și reforma socială”, 1932) o „teorie și [o] sociologie a vieții economice; prolegomene la studiul monografiei economice a unui sat”. Polemizează cu Mihail Polihroniade în „Azi” (ianuarie 1933) pe tema generației tinere și își prezintă ideile la Criterion, în conferința Istorismul prin resemnare în spiritualitatea tinerei generații (februarie 1933). Ține, sub pseudonimul Ivy, o cronică a modei („Moda și noi”) în săptămânalul „Index”. Mai înainte scrisese versuri și publicase în „Azi”, în noiembrie 1932, poezia Iarna, sub pseudonimul Merica Urlea. V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
refuză să accepte ideea că orașul poate să facă parte din România bună, profundă prin valorile pe care le creează. În privința experienței (ideea cu care operează filosofii și o bună parte din prozatorii generației tinere), pune accentul pe conceptul de „istorism [al] resemnării”, care înseamnă „conștiința răspunderii colective și sentimentalismul solidarității”, dar și „nostalgia spiritualității”, „pesimismul eroic”. „Pesimism eroic” - iată un punct dintr-un program paradoxal al generației care vrea să ridice țara lui Mitică la dimensiunea spiritului. Programul prevede, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
patru: „să asigure unitatea sufletească a românilor”, „să exprime în forme universale acest suflet românesc”, să se pregătească „pentru ceasurile grele care vor veni” și să pregătească „ivirea omului nou”. Cât privește semnificația acestor formule oximoronice („activismul prin disperare” și „istorismul prin resemnare”), prima s-ar traduce prin setea de absolut și dorința de a înfăptui ceva, indiferent ce. Un fanatism al acțiunii, o voință irepresibilă de afirmare a personalității. Este filosofia de existență a personajelor din Întoarcerea din rai și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
absolut și dorința de a înfăptui ceva, indiferent ce. Un fanatism al acțiunii, o voință irepresibilă de afirmare a personalității. Este filosofia de existență a personajelor din Întoarcerea din rai și Huliganii, romanele lui Mircea Eliade, pusă acum în concepte. „Istorismul prin resemnare” reprezintă un fel de boicot al istoriei, un refuz de a folosi valorile spiritului ca mijloace de parvenire politică, în cele din urmă o „asceză a vieții sociale”. Dacă aceasta este atitudinea ideală a intelectualului, nu mai pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
că profil cu "Chrestomaticul românesc", publică, începând din 1821, la Buda, sub titlul "Biblioteca românească", Zaharia Carcalechi. "Biblioteca românească" nu are preocupări strict literare, propunându-și să informeze pe cititori, dându-le cunoștințe despre istoria românilor, moravurile și legea lor. Istorismul iluminist avea să fie rezolvat aici în spirit cronicăresc, așa cum erau și vechile cronografe din Moldova, realizate după modele bizantine. Sfera literară era foarte redusă, de aceea s-a simțit nevoia să fie completată cu "anecdote sau povești trecătoare". "Bibliotecii
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
culturale" care li se vor substitui, păstrând totuși modelele, și care, schematizându-se, în asociere cu factori psihologici și sociali, nasc riturile, cele care conferă forma tradițională miturilor și societății.220 Mai există și o abordare nominalistă care, sub influența istorismului lui Foucault, consideră că obiectele culturale sunt pur istorice, că nu au esențe imuabile, ci doar forme singulare și efemere. Astfel, Detoienne sau Veyne nu consideră mitul un gen literar, sau un tip specific de povestire, ci doar "un pește
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
parte, admițând cu onestitate (chiar dacă nu se acceptă întru totul o relație apropiată între cele două), împreună cu Robert Ellwood, că mitul nu a fost niciodată liber de ideologie.272 Să notăm mai întâi că Popper însuși face o diferență între istorism, care presupune o abordare istorică a unui subiect, care ține seama de transformări, de context, de interacțiuni, și istoricism, doctrina care presupune că ar exista o finalitate a istoriei, un scop al acesteia, un destin cu reguli implacabile și "obiective
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
cu cea a bisericii, aceasta fiind, în sensul de comunitate religioasă organizată omogen, conform aceluiași autor, "un vehicul care transportă religia în spațiu și mai ales în timp." 46 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, p. 106. Conform lui Eliade, doar istorismul iudeo-creștin (pe care îl blamează fără rezerve datorită abandonării omului în închisoarea temporală a istoriei) cu paroxismul atins în Hegel depășește mitologia, cu toate că ea rezidă și în istorism. 47 Ibidem, pp. 147 ș.urm. Încă o dată trebuie subliniat că nu
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
46 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, p. 106. Conform lui Eliade, doar istorismul iudeo-creștin (pe care îl blamează fără rezerve datorită abandonării omului în închisoarea temporală a istoriei) cu paroxismul atins în Hegel depășește mitologia, cu toate că ea rezidă și în istorism. 47 Ibidem, pp. 147 ș.urm. Încă o dată trebuie subliniat că nu dispunem de informații edificatoare privind contextul ritualic al miturilor grecești, ci doar în privința formelor artistice. 48 Ibid., p. 152. 49 Ibid., p. 157. 50 Ibid., p. 160. 51
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nu Imperiul Roman, ci Imperiul Macedonean, „cornul cel mic” desemnându‑l pe regele Antiochos al IV‑lea Epiphanes, și nu pe Anticristul de la sfârșitul lumii. Această interpretare a fost întâlnită de Theodoret în comentariile lui Theodor de Mopsuestia, cunoscut prin istorismul său uneori radical. Deși format la școala exegetică a antiohienilor, Theodoret nu ezită nici un moment să își corecteze maeștri în anumite puncte pe care le consideră eronate: Eu unul, lăsând deoparte pentru moment, acuzarea iudeilor, mă minunez foarte că unii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
singur subiect cunoscător, ci de o întreagă comunitate pe parcursul unei întregi istorii. Prejudecățile relevate de analiza fenomenologică a structurilor de anticipație ale comprehensiunii demonstrează natura culturală a prejudecăților, derivate dintr-un comerț abia subînțeles cu tradiția. Atât individualismul, cât și istorismul sunt contestate. Tradiția nu este un cumul de teme antice, ci o prezență vie în procesul dialectic (mai precis, dialogic) de apariție, comprehensiune și explicitare a unui sens. Cercul hermeneutic nu mai este considerat un viciu regresiv. Înrădăcinarea omului în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ea disputată de Hegel vs Schleiermacher 2. Este nu mai puțin adevărat că modernitatea postiluministă a coincis cu apariția unei noi discipline umaniste, la intersecția dintre spumosul revival protestant al filologiei, programele posttridentine de inculturație catolică, revoluția științelor naturii și istorism - toate proiectate pe o hartă geografică a cărei exactitate concura, pentru europeni, doar exhaustivul. Dincolo de patologiile pe care orice excese academice le generează, există un fapt relevat de „știința religiilor” menit să atragă atenția unei conștiințe oneste intelectual și integre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru el o istorie a mântuirii în măsura în care filozofia dialectică devenea regina științelor. Ruina ideologiilor care sunt responsabile de mobilizarea mesianică a unor întregi societăți europene (redescoperind ura de rasă sau de clasă) ne-a demonstrat fără putință de tăgadă „mizeria istorismului”. Preocupată mai puțin de vreun proiect de gnoză ideologică sau teodicee speculativă, breasla istoricilor a decis să îmbunătățească instrumentele cercetării pozitive, consolidând cunoașterea noastră despre trecut printr-un flux continuu de studii și publicații de o rară minuție. Dezavuând simplificările
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care pentru modesta minte omenească apare drept o simplă contingență. „În parte cunoaștem, în parte prorocim” (I Corinteni 13, 9). Există o tentație a sistematizării istorice care sacrifică detaliul pentru o imagine de ansamblu capabilă să valideze numai prejudecățile. „Mizeria istorismului” are ambiția de a spune că știm nu ceea ce în principiu nu putem ști (cum ar fi cauzalitatea profundă a unui eveniment din trecut). Istoria trebuie să rămână un discurs prin definiție deschis viitorului și, deci, surprizei. Relativismul profesat de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]