271 matches
-
din Moravia, precum și cei din Croația (unde « Vlahi » mai înseamnă și "sârbi ortodocși") sunt slavizați de veacuri (excepție fac în Croația ultimii istroromâni). Regimul comunist din Serbia și din Bulgaria a folosit cuvântul « Vlahi » nu numai pentru aromâni, meglenoromâni sau istroromâni, ci și pentru a deosebi dacoromânii de acolo (în Banatul sârbesc și de-a lungul Dunării) de cei din România. Această strategie este denumită « Vlahism ». Sub denumirea de « Moldovenism », aceeași strategie este folosită și în Republica Moldova (Basarabia și Transnistria) și
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
doi copii. Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declarații scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniștri, luări de cuvânt și proiecte de Rezoluții în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre și Morava (Serbia de răsărit), a istroromânilor din Croația, a aromânilor din statele balcanice, precum și a românilor din Ucraina. Interviuri
Vlad Cubreacov () [Corola-website/Science/302537_a_303866]
-
osca, în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală. În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină: italiana, româna (cu cele patru dialecte ale sale: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân), franceza, occitana, francoprovensala, catalana, spaniola, portugheza, sarda, retoromana... Se includ aici și limbile, acum stinse: dalmata și mozaraba. Se numește "latină arhaică" ("prisca latinitas") latina folosită de la origini până la începutul secolului I î.Hr. Conceptul de latină veche ("prisca latinitas") este
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
o formă sau alta, si astăzi, păstrandu-și chiar vigoarea de altădată. Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul din Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o populație la nord de Dunăre în
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
și este românul căruia i s-au trimis cele mai multe scrisori în istoria Poștei Române În timpul unei călătorii în jurul României, a mai scris 30 de cărți, printre care "Histoire des roumains de la Peninsule des Balcans" („Istoria românilor din Peninsula Balcanică”: aromânii, istroromânii și meglenoromânii), "Istoria poporului francez", "Pentru sufletele celor ce muncesc" și "Istoria lui Mihai Viteazul". I-a fost acordat titlul de doctor "honoris causa" de către Universitatea din Strasbourg, iar scrierile sale despre Albania, strânse de poetul Lasgush Poradeci, au devenit
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
limbile în pericol", secțiunea „Limbi în pericol grav”, și în "Atlasul UNESCO al limbilor din lume în pericol". În prezent există foarte puține forme de organizare culturală sau de altă natură meglenoromâne, cum există în cazul aromânilor și chiar al istroromânilor. Există de exemplu la Cerna (județul Tulcea), singura localitate cu populație majoritar de origine meglenoromână din România, Ansamblul folcloric meglenoromân „Altona” și Asociația „Altona”, la care participă elevi de la Școala Gimnazială „Panait Cerna”. Aceste trei entități, precum și familiile se preocupă
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
au despărtit în mai multe grupe: unii au rămas pe loc, alții au apucat spre Balcani, în Macedonia și țările vecine, alții spre Istria.”" Formarea dialectelor limbii române a stârnit adesea controverse. Nu știm de ce Hodoș amintește numai dialectele macedoromân, istroromân și dacoromân ("vorbirea noastră"), neglijând dialectul meglenoromân. O problemă tot atât de importantă care nu i-a rămas străină lui E. Hodoș este ortografia cu litere latine a limbii. Ca și alți lingviști, a susținut că, până în secolul al XIX-lea, s-
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
nordice (daco-romane). Dialectul daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar și în unele areale sud-dunărene precum Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria). Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și limbilor neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferența că peste un element autohton (de exemplu galii in Franța, celtiberii în Spania) venirea
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
Evul Mediu din aria de formare a poporului român spre vest și s-a așezat în peninsula Istria, astăzi aparținând Croației. Fiind încă din perioada stabilirii în Istria într-un proces treptat de asimilare cu populația majoritară, în prezent numărul istroromânilor, considerându-i ca atare pe cei care vorbesc limba istroromână, este estimat la sub o mie. mai trăiesc în prezent într-un sat, Žejân (Jeiăn, Žejane), la nord-est de muntele Učka, și în alte șapte sate și cătune la sud
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
vest și s-a așezat în peninsula Istria, astăzi aparținând Croației. Fiind încă din perioada stabilirii în Istria într-un proces treptat de asimilare cu populația majoritară, în prezent numărul istroromânilor, considerându-i ca atare pe cei care vorbesc limba istroromână, este estimat la sub o mie. mai trăiesc în prezent într-un sat, Žejân (Jeiăn, Žejane), la nord-est de muntele Učka, și în alte șapte sate și cătune la sud de acest munte. Alții sunt răspândiți în orașe din Croația
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
žejånci" „jeiăneni”. De istroromâni, dar mai ales de limba lor s-au ocupat relativ mulți cercetători, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar locul lor de origine exact este controversat și în prezent. Specificitățile culturale ale istroromânilor s-au pierdut aproape total, iar limba lor este puternic influențată de limba croată, fiind considerată de UNESCO în pericol grav. În prezent există unele acțiuni de salvare și păstrare a identității și a limbii istroromâne, desfășurate de către asociații culturale
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
prezent. Specificitățile culturale ale istroromânilor s-au pierdut aproape total, iar limba lor este puternic influențată de limba croată, fiind considerată de UNESCO în pericol grav. În prezent există unele acțiuni de salvare și păstrare a identității și a limbii istroromâne, desfășurate de către asociații culturale, cu un oarecare sprijin din partea autorităților. Interesul pentru istroromâni se trezește în secolul al XIX-lea, în contextul romantismului, curent care avea cultul tradițiilor și al patrimoniului spiritual al popoarelor. În 1819, Ivan Feretić, un preot
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
totodată pierderea limbii în localitățile mai slab populate de istroromâni și împrumuturile din limba croată. Autorul include și elemente gramaticale, precum și două texte scurte în istroromână, pe care le traduce în latină și italiană. Acest autor este de părere că istroromânii sunt urmașii colonilor romani așezați în Istria în Antichitate. În același an apare în aceeași publicație un articol sub formă de scrisoare al istoricului și arheologului Pietro Paolo Kandler din Triest, care susține și el ideea lui Covaz. Același Kandler
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
publică ulterior și alte articole și documente vechi pe aceeași temă. Primul român care scrie despre istroromâni, în 1847, este Gheorghe Asachi, care cunoaște scrierile lui Covaz și Kandler. Juristul Carlo de Franceschi este un alt italian care abordează tema istroromânilor, în 1852, afirmând că aceștia au ajuns în Istria de pe insulele din Marea Adriatică, împreună cu slavi. Primul român care ia contact cu istroromânii este profesorul de istorie ardelean Ioan Maiorescu, mai întâi în 1857, apoi în 1861, dar impresiile sale sunt
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
care cunoaște scrierile lui Covaz și Kandler. Juristul Carlo de Franceschi este un alt italian care abordează tema istroromânilor, în 1852, afirmând că aceștia au ajuns în Istria de pe insulele din Marea Adriatică, împreună cu slavi. Primul român care ia contact cu istroromânii este profesorul de istorie ardelean Ioan Maiorescu, mai întâi în 1857, apoi în 1861, dar impresiile sale sunt publicate postum, mai întâi în foileton, în 1872, apoi sub formă de carte în 1874, publicată de fiul său, Titu Maiorescu. Ioan
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Ioan Maiorescu, mai întâi în 1857, apoi în 1861, dar impresiile sale sunt publicate postum, mai întâi în foileton, în 1872, apoi sub formă de carte în 1874, publicată de fiul său, Titu Maiorescu. Ioan Maiorescu crede de asemenea că istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria. Cercetările propriu-zise încep odată cu implicarea lingviștilor. Un prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
său, Titu Maiorescu. Ioan Maiorescu crede de asemenea că istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria. Cercetările propriu-zise încep odată cu implicarea lingviștilor. Un prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
că istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria. Cercetările propriu-zise încep odată cu implicarea lingviștilor. Un prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui Miklošič, Hermann Ignaz Bidermann, într-o carte consacrată populațiilor de origine romanică din Austro-Ungaria, apărută în
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
de origine romanică din Austro-Ungaria, apărută în 1877, se ocupă și de istroromâni, plasând prezența lor în Istria începând cu secolul al XV-lea sau al XVI-lea. La rândul său, istoricul croat Franjo Rački consacră și el 11 pagini istroromânilor într-o lucrare din 1881, trasând drumul migrației acestora început în secolul al XII-lea în estul Peninsulei Balcanice, prin Serbia, Bosnia, Croația și Dalmația, până în Istria și insula Krk, migrație efectuată în grupuri mici. Lingvistul specialist în limba română
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
texte culese personal. Un al doilea român care s-a ocupat mult de istroromâni a fost Teodor Burada, folclorist, etnograf și muzicolog care i-a vizitat în 1890 și 1893, scriind despre aceste călătorii în 1896. Datorită lui a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
mult de istroromâni a fost Teodor Burada, folclorist, etnograf și muzicolog care i-a vizitat în 1890 și 1893, scriind despre aceste călătorii în 1896. Datorită lui a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează minuțios și compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează minuțios și compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi urmașii romanilor așezați Istria cu cea despre imigrarea lor, arătând că o adoptă pe cea de-a doua, plasând venirea acestora în Istria începând cu secolul al
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]