299 matches
-
rigoare, fetișizarea unei absențe, a unei Vârste de Aur136. În marxism, realitatea se lasă cunoscută, în mod paradoxal, prin intermediul negării sale. Dar nu pentru a fi anulată definitiv ci pentru a fi restituită sieși, purificată 137. Ca și în gândirea iudeo-creștină, în marxism nu există mântuire fără sacrificiu. Cel ales, proletarul, constituia deja, la ora desemnării sale, un mit. Acela al individului decăzut, victimă a societății, a mizeriei citadine, dezvăluind, în contrast cu situația lui de personaj prohibit, mari disponibilități morale 138. În
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care traiul în sihăstrie era asociat cu momente de viață comunitară; prin extensie, termenul a ajuns să desemneze și ansamblul de colibe separate în care trăiau călugării. (N.t.) * În italiană gentili: din lat. gens, -tis și gentilis. În terminologia iudeo-creștină desemna popoarele care nu erau israelite sau creștine. În accepția iudeo-creștină, este traducerea gr. ethnikós („străin, păgîn”) - N. trad. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Moreschini operate unite.doc PAGE 114 PAGE \# "'Page: '#' '" Lipseste subcapitolasul 12 PAGE \# "'Page: '#' '" E un semn
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin extensie, termenul a ajuns să desemneze și ansamblul de colibe separate în care trăiau călugării. (N.t.) * În italiană gentili: din lat. gens, -tis și gentilis. În terminologia iudeo-creștină desemna popoarele care nu erau israelite sau creștine. În accepția iudeo-creștină, este traducerea gr. ethnikós („străin, păgîn”) - N. trad. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Moreschini operate unite.doc PAGE 114 PAGE \# "'Page: '#' '" Lipseste subcapitolasul 12 PAGE \# "'Page: '#' '" E un semn de intrebare PAGE \# "'Page: Litera S cu sedilă nu o găsesc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de felul cum suntem sau enervați de propria persoană. Sentimentele de mulțumire sau de dezgust față de sine sunt în mod normal provocate de succese, de dorințe împlinite, de poziția bună sau recunoașterea pe care o avem în societate. În cultura iudeo-creștină stima de sine ridicată apare constant asociată cu egoismul și culpabilitatea. În psihanaliză stima de sine este considerată a se dezvolta prin interiorizarea imaginilor parentale și identificarea cu acestea, ea fiind deseori asociată cu sentimentul de culpabilitate. Mecanismele de apărare
STIMA DE SINE - O COMPONENTĂ FUNDAMENTALĂ A PERSONALITĂŢII ADOLESCENTULUI. In: Arta de a fi părinte by Georgiana Prepeliţă () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1394]
-
dezvăluire matematică a fost interzisă și, vreme de multe secole, nimeni nu a aflat „taina pitagoreică”. b) Viziunea modernă a lumii. Imaginea antică s-a perpetuat încă 10-12 secole, hrănind întreaga spiritualitate a Evului Mediu. „Lumea perfectă”, creație a divinității iudeo-creștine, nu era decât o variantă a „lumii armonioase” stăpânite de zeii olimpieni platonico-pitagoreici. Începând însă cu Renașterea, viziunea asupra lumii a început să se modifice. „Lumea lui Dumnezeu” a început să devină „Lumea Omului”. Adevărul revelat a început să cedeze
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
într-o cauză nobilă” - această justificare este imediat acceptată de un fost stalinist, niciodată de un fost nazist”. În cele din urmă, „această distincție este cea mai cumplită pentru că implică faptul următor: comunismul, în profunzimile sale, ar împărtăși moștenirea spirituală iudeo-creștină”. Mai general, „există în societate, inclusiv în societățile democratice, o proporție importantă de bărbați și femei care detestă libertatea - și, în consecință, adevărul” (Revel, 1998, p. 232). Urmează că „aspirația de a trăi într-un sistem tiranic, fie pentru a
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
putea identifica avatarurile problematicii „centrului” în raport cu tipurile de scriitură posibile în reflecția filozofică și teologică 1. Localizarea centruluitc "Localizarea centrului" Centrul este o temă fundamentală a gândirii religioase, specifică tradițiilor celor mai importante. Ca instituție simbolică a culturii greco-romane sau iudeo-creștine, „centrul” a reprezentat o referință metafizică absolută: Binele platonic, Unul plotinian sau Treimea Crezului niceno-constantinopolitan. Această ireductibilitate apofatică a centrului a depreciat, într-o anumită măsură, statutul scriiturii. Presocraticii au enunțat filozofia în stilul laconic al apoftegmelor. Esența vieții contemplative
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recent introduce istoria teologiei creștine. Mai întâi, trecerea din Evul Mediu (sec XIII-XIV) către zorii modernității rămâne neclară 1, deși istoria ideilor disputate în această perioadă ascunde o istorie plină de tâlcuri. Cum s-a produs întâlnirea între tradiția religioasă iudeo-creștină și spiritul culturii grecești în momentul patristic și cel scolastic? Care sunt epistemologiile subiacente care separă Răsăritul grec de Apusul latin? Cum anume apariția filozofilor arabi (Averroes, în primul rând) pe scena filozofiei occidentale modifică raportul între credință și rațiune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să ducă mâncarea la gură și deci să-și dobândească independența. Un astfel de vis pune în discuție libertatea, autonomia subiectului, dar și ajutorul exterior de care dispune („a merge cot la cot”). Carne Carnea simbolizează corpul senzual. Conform tradiției iudeo-creștine, poartă povara păcatului. Pune în discuție instinctele, nevoile sexuale și dorințele carnale ale subiectului. Poate fi identificată și în imaginea cărnii care se mănâncă (vezi A mânca) Păr Simbolistica de o mare bogăție, interpretarea depinde de scenariu și urmează una
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
arhaice.19 Creștinismul ajunge la o teologie și nu la o filozofie a Istoriei, deoarece intervențiile lui Dumnezeu în Istorie, și cu deosebire Întruparea în persoana istorică a lui Isus Cristos au un scop transistoric: mântuirea omului. Hegel reia ideologia iudeo-creștină și o aplică la Istoria universală luată în ansamblu: Spiritul universal se manifestă continuu în evenimentele istorice, și nu se manifestă decât în aceste evenimente. Istoria devine așadar, în ansamblul său, o teofanie: tot ceea ce s-a petrecut în Istorie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
noastră se oprește aici, pentru că toate noile valorizări ale Timpului și ale Istoriei țin de istoria filozofiei. Trebuie totuși să adăugăm că istoricismul apare ca un produs al descompunerii creștinismului, pentru că acordă o importanță hotărâtoare evenimentului istoric (idee de origine iudeo-creștină), dar evenimentului istoric ca atare, negîndu-i orice posibilitate de a dezvălui o intenție soteriologică, transistorică.20 În ceea ce privește concepțiile Timpului asupra cărora s-au aplecat unele filozofii istoriciste și existențialiste, s-ar cuveni poate să mai adăugăm ceva: cu toate că nu mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al unei noi omeniri. "Apele Morții" sânt un laitmotiv în mitologiile paleo-orientale, asiatice și oceaniene. Apa "ucide" prin excelență, dizolvă, abolește orice formă, și de aceea este bogată în "germeni", creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care vorbea Marx și dispariția tensiunilor istorice își găsesc de fapt precedentul în mitul Vârstei de Aur, cu care ar începe și s-ar sfârși Istoria, după numeroase tradiții. Marx a îmbogățit acest mit străvechi cu o întreagă ideologie mesianică iudeo-creștină: pe de o parte, rolul profetic și funcția soteriologică pe care i le recunoaște proletariatului; pe de altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, care ar putea fi asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist, urmată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
parte, lupta finală dintre Bine și Rău, care ar putea fi asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist, urmată de izbânda hotărâtoare a celui dintâi. Nu este deloc lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebește de alți filozofi istoriciști (de pildă, Croce și Ortega y Gasset), pentru care tensiunile Istoriei sânt consubstanțiale condiției umane și nu pot fi niciodată abolite în întregime. Comportamentele religioase camuflate sau
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
oamenii moderni care se proclamă areligioși religia și mitologia s-au "cuibărit" undeva în noaptea inconștientului, ceea ce înseamnă și că posibilitățile de a ajunge la o experiență religioasă a vieții zac ascunse undeva în străfundurile ființei lor. Dintr-o perspectivă iudeo-creștină, s-ar putea spune chiar că non-religia echivalează cu o nouă "cădere" a omului: omul areligios pare să-și fi pierdut capacitatea de a trăi conștient religia, deci de a o înțelege și de a și-o asuma; în străfundurile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de niciun arheolog competent care să fie de acord cu ea. Între ipotezele cu privire la mormântul din Talpionul de Est cel mai ușor de demonstrat este falsitatea afirmației că frontonul arcuit pe un cerc de deasupra intrării mormântului este un simbol iudeo-creștin antic ceea ce, se presupune, ar fi o dovadă că mormântul a aparținut în realitate fondatorului mișcării creștine. Această interpretare este complet eronată. Dimpotrivă, acest simbol sugerează că, foarte probabil, ocupanții mormântului se numărau printre oamenii pe care Isus i-a
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
prea lung pentru statura lui. - Eu sunt Valerian și mi se spune că sunt cel mai înțelept, adăugă. Ieronim s-a gândit la Boddhisattva pentru că a voit să detașeze problema libertății din contextele în care a fost dezbătută până acum - iudeo-creștin, existențialist, marxist - și s-o plaseze într-o altă perspectivă, într-o perspectivă nouă. Și ca să nu spună de la început că este nouă, a camuflat-o sub un termen exotic: Boddhisattva... Așa este, Ieronim? - Cam așa, răspunse Ieronim, zâmbind melancolic
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
resuscitarea figurii energice a "copilului etern" din sinele uman și reîntoarcerea eternă la copilărie (mai evidentă în postmodernitate). Cu această lucrare deschide analiza "binelui", considerat în zodia dominației zeității Rațiune ca principiu de bază și ca justificare ultimă a mesianismului iudeo-creștin și a tuturor teoriilor emancipării și universalismului modernității occidentale; în Ritmul vieții Variații asupra sensibilității postmoderne (2004), regăsim un imn închinat reîntoarcerii fabulosului, a unei finalități fără aplicație practică, a unei erotici calme sau exacerbate ca bază a legăturii sociale
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
așa cum s-a elaborat ea începând cu secolul al XVIII-lea: universală, aplicabilă în tot locul, imperativă, este o "formă" care administrează ceea ce Simmel numește coexistența indivizilor începând cu "acțiunea reciprocă". Dar aceasta a devenit progresiv, sub influența economiei mântuirii iudeo-creștine, pură contabilitate. Astfel, viața va fi complet determinată "să cântărească, să calculeze, să reducă valorile calitative în unele cantitative"7. Această reducție este cea care va veghea la dominația planetară a Banului-Rege, la prevalența productivismului și la dezvoltarea societății de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
au devenit dogme inchizitoriale. Și este deplasarea moravurilor, a ideilor și a sentimentelor cea care, în sensul obișnuit al termenului, începe să relativizeze ceea ce părea un câștig intangibil al progresului umanității. Din ce în ce mai mult, universalismul modern (am putea spune occidental sau iudeo-creștin) este resimțit ca limitat, univoc. Mai ales prin faptul că nu vede și nu încearcă să valorizeze decât un aspect al ființei-împreună. Așa cum bine a formulat Auguste Comte: reductio ad unum, el a fost eficace prin faptul de a reduce
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
profetismul evreiesc și în escatologia creștină"22. Ea se sprijină pe un adevăr universal, acela în progresul continuu al umanității către un paradis. Fie acesta ceresc sau pământesc, asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Mitul progresului. Paradox al profetismului iudeo-creștin care face din viitor singurul element temporal valabil. G. Steiner vorbește chiar despre "futuritate". Și, într-adevăr, pornind de la această structură temporală precisă se va elabora morala producției: munca în calitate de realizare de sine, morala reproducerii, singura sexualitate legitimă. Pe scurt
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
modern, suspicios față de această excepție culturală proprie Occidentului, convingerea că Istoria are o lege; credința că aceasta are un sens. În deziluzia lui progresivă, lucidă și empirică față de comunism, Arthur Koestler nota că acesta este "continuarea și realizarea marii tradiții iudeo-creștine, o ramură nouă, proaspătă, pe arborele progresului european, trecând prin Revoluția franceză și liberalismul secolului al XIX-lea spre era socialistă"27. Am putea duce mai departe în trecut o astfel de genealogie, monoteismul și Decalogul lui fiind, cu siguranță
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
acolo se află sursa ciudatei vitalități contemporane. Desigur, pe de o parte împotriva doxei gândirii stabilite, acest adânc (fund, fond) care renaște ne învață că "fericirea", această idee nouă după Saint-Just, nu este un ideal esențial. Că mântuirea, de esență iudeo-creștină, este abstractă, că securizarea existenței provine dintr-o orientare mercantilă. Dar, pe de altă parte, se exprimă un fel de jubilare în abandonare. Am atras deja atenția asupra acestui sens al tragicului "incorporat" care știe să se ajusteze la ceea ce
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Și dacă știm să vedem ceea ce este, este simplu apoi să reperăm, în câmpul magnetic al atracțiilor și respingerilor sociale, câteva linii de forță în jurul cărora acestea se articulează. Una dintre aceste "idei-forță", dincolo de separarea de esență teologică proprie tradiției iudeo-creștine, este participarea, aproape în sensul mistic sau magic al termenului, fiecărui lucru sau persoane la un ansamblu care îi dă sens. Perspectivă "holistică", ce consfințește reîntoarcerea forțelor primitive, într-un fel tenebroase. Reîntoarcerea divinităților proprii "Mamei Primordiale". Forțe feminine pe
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
este, de facto, consecința unei aceleiași economii a mântuirii obnubilate de căutarea perfecțiunii, alimentate de un puternic sentiment de culpabilitate și sprijinindu-se pe fantasma unicului: monoteism sau monoideism. Să nu uităm, într-adevăr, care este dualitatea fondatoare a tradiției iudeo-creștine, ceea ce Heidegger numește "cristo-teologism"63. Pe de o parte, este Oecumen: lumea cunoscută și civilizată, dominată de rațiune și orientată spre atingerea unei ținte înde-părtate (Paradis, societate perfectă). Pe de altă parte, Exoter, care este în afara zidurilor acestei civilizații. Lume
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]