307 matches
-
lucru derivă atât din faptul că expresia "Dumnezeu" este definită ori, asupra unui nume, nu se poate aplica operația definirii, cât și din aceea că nimeni nu a fost în stare, în ciuda tuturor eforturilor, să descopere care este numele divinității iudeo-creștine. Moise însuși a încercat să afle numele divinității dar fără succes. Zis-a iarăși Moise către Dumnezeu: "Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel și le voi zice: Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi... Dar de-
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
câte se pare, în grupuri izolate din munți, departe de lume, protejate de secret, practicând credințele lor cu o discreție fatală pentru istoricul ideilor. în cea mai bună dintre ipoteze, gândirea gnostică acoperă opt secole, primele ale civilizației noastre zise iudeo-creștină. Personal susțin persistența ideilor gnostice în Europa medievală prin migrarea unor comunități sau a unor indivizi detașați de aceste grupuri dar rămași purtători ai mesajului transmis Fraților și Surorilor Spiritului Liber, care fac joncțiunea cu perioada medievală, apoi renascentistă, a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
isterice ale lui Pavel din Tarsus, formatată de Biserica catolică, apostolică și romană, îmbibată cu agheasmă, chinuită de mari spaime și de angoase distilate printr-un catehism sprijinit pe greșeală, pe culpabilitate, pe păcatul originar. Inconștient, noi suportăm rigorile Legii iudeo-creștine. în raportul nostru cu celălalt sex, cu dorința și cu plăcerea noastră, acționăm ca niște creștini - chiar și atunci când credem că suntem atei, agnostici sau necredincioși. Montaigne creează un trup ateu - termenul va apărea cu o sută de ani mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe ruinele Antichității elenistice. Particularitatea lor? își transformă ura față de ei înșiși în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Abia după ce au fost alungați din Ierusalim și și-au stabilit capitala la Antiohia, cei care credeau în învățătura lui Hristos au fost numiți creștini. Finalizarea textului Bibliei ebraice în jurul anului 150 d.Hr. a fost, printre altele, consecința controversei iudeo-creștine. Creștinii și evreii nu citeau aceeași Biblie. O cercetare a pasajelor din Vechiul Testament care se regăsesc în Noul Testament dă mărturie nu numai despre un „canon” mai larg, dar și despre alte „texte” decât cele „canonizate” de Biblia ebraică. Apoi, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
acestui eseu. Aici și acum, am exprimat doar urgența și cerințele minimale ale unei anumite opțiuni epistemologice, culturale și politice. O opțiune pentru acele valori și principii ce s-au decantat în complicata istorie a civilizației euro-atlantice, originată în spiritualitatea iudeo-creștină, filosofia clasică elenă, dreptul civil și res publica romană. De fapt, prin paradigma părților și a întregului, conceptul ideologicului "bine temperat" și testul rezonabilității politice, pledez pentru o politică a decenței și măsurii. O asemenea politică poate părea, unora, o
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
să ducă mâncarea la gură și deci să-și dobândească independența. Un astfel de vis pune în discuție libertatea, autonomia subiectului, dar și ajutorul exterior de care dispune („a merge cot la cot”). Carne Carnea simbolizează corpul senzual. Conform tradiției iudeo-creștine, poartă povara păcatului. Pune în discuție instinctele, nevoile sexuale și dorințele carnale ale subiectului. Poate fi identificată și în imaginea cărnii care se mănâncă (vezi A mânca) Păr Simbolistica de o mare bogăție, interpretarea depinde de scenariu și urmează una
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
unui Înger (9.12.6.-8), cristologia Logosului, cunoscută și drept cristologia „Înaltă”, devine pe la Începutul secolului al II-lea mai influentă decît toate alternativele ei. Nu toate aceste alternative erau ipostazice. La Început a existat și o cristologie „joasă” iudeo-creștină, care Îl considera pe Cristos drept om și profet. Irineu din Lyon descrie pe Îndelete această opțiune sub numele de „ebionism” și o denunță 26. Din ea s-a dezvoltat soluția „adopționistă”, potrivit căreia Isus s-a născut ființă umană
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
teologiei incarnaționiste din vremea lui Origen, cărora li se răspunde indirect prin formula sa de credință. Un curent Îl reprezenta adopționismul sau psilantropismul, care Îl considera pe Cristos un om ca toți oamenii (psilos anthropos). Adopționismul se dezvoltase din ebionismul iudeo-creștin denunțat de primii Părinți ai Bisericii 38. Potrivit lui Ipolit (VII.35), părintele adopționismului a fost un oarecare Teodot, negustor de piei din Constantinopol, care a mers la Roma În jurul anului 190. El susținea că Isus Cristos a fost un simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de o abordare mai serioasă și În legătură cu ea a fost menționat și titlul romanului lui Philip K. Dick, The Divine Invasion 49. Privit mai Îndeaproape, romanul ne dezvăluie că Dick s-a inspirat Într-adevăr din literatura apocaliptică evreiască și iudeo-creștină (În special din Viziunea lui Isaia)50, Însă romanul său, care descrie coborîrea lui Dumnezeu pe pămînt prin traversarea Întîiului cer, controlat de trupele Vrăjmașului Beliar, și Întîlnirea dintre Dumnezeu și Înțelepciunea lui În spațiul unei grădinițe de copii 51
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
De unde latura de "reglare de conturi" și de "crimă pasională" a înflăcărărilor iconoclaste. Prin intermediul inamicului său intim, fanaticul se flagelează și ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile. Limbajul vine de la Tatăl, ca și legea: digital, consonantic, distanțat. Dumnezeul abstract al lui Israel, curățat de aparențe, Cuvânt pur. Iar sinagoga cu portaluri gotice va fi o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
înnobilat fiind socotit demn să fie pictat, "pitoresc". Nou dreptunghi de vizibilitate izolat ici printr-o fereastră (în fereastra care era deja tabloul albertian), dincolo printr-o "istorie a artei", altă fereastră decupată în istoria generală a oamenilor. În ambianța iudeo-creștină, a califica drept "frumoase" ori "sublime" un țărm de mare sau un munte era la fel de nepotrivit, și tardiv, ca a numi "opere de artă" o ofrandă sau un ex-voto dintr-o capelă, obiecte funcționale și utilitare în ochii credincioșilor. Sau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
artă oficială" propriu oricărei arte religioase în sens strict, dacă noțiunile de oficialitate sau, invers, de libertate artistică ar putea avea sens într-un univers care nu distinge între ordinea cosmosului și cea a oamenilor. Era idolilor Occidentul moral este iudeo-creștin. Occidentul imaginar este eleno-creștin (teologia catolică a imaginii trece practic peste Vechiul Testament). În limba greacă, nu în latină, a salvat creștinătatea imaginea marii nopți monoteiste, și asta cu mult înainte de schisma ortodoxă. În actele conciliilor, eikôn este tradus prin imago
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mister, banal în sensul că ne lovim la tot pasul de el și în fiecare zi?"654. Asociată mitului lui Boddhisattva, problema libertății se plasează într-o perspectivă nouă, alta decât cea din contextele în care fusese dezbătută până atunci ("iudeo-creștin, existențialist, marxist"). Viziunea lui Ieronim Thanase este că doar spectacolul poate revela faptul că, în ciuda condiționărilor și a îngrădirilor, nu suntem asemenea șoarecilor prinși în cursă, imagine pe care o semnifică Buchenwaldul (incinerarea din care Eliade face "simbolul ultim al
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sfințeniei Cuvântului, sacralității slujitorului Cuvântului și demnității ascultătorului Cuvântului. Să nu vi se pară straniu: frumusețea nu este numai în semnul atracției spontane a ceva sau a cuiva, ci și în semnul responsabilității datorate pentru că frumusețea și bunătatea în revelația iudeo-creștină sunt inseparabile și prin urmare se impune, și în a-cest caz, un fel de communicatio idiomatum, schimb de atribute; dacă este obligatorie bunătatea (și cine mai stă la îndoială?), este obligatorie și frumusețea. În sens negativ, așa cum se luptă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
refacere a lumii în urma potopului universal, cosmogonie recunoscută în terminologia de specialitate drept creația secundă. Cât privește această din urmă tipologie, aluzia celei de a doua creații a lumii se regăsește, la un nivel simbolic, și în mai tânăra tradiție iudeo-creștină, Vechiul Testament evocând "reclădirea" lumii de după potopul din timpul lui Noe (Facerea, cap. 6-9). Alte sensuri, indirecte, dar la fel de profunde, sunt date în creștinism de interpretarea întrupării lui Hristos, ca o "reconstrucție" a lumii "stricate" de Adam, prin căderea sa în
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
o potențială legătură între acestea, în sens mistic, pronunția logosului creator de către divinitate echivalează cu transformarea acestuia în porunca pentru particulele inerte ale haosului, de a se transforma în ordinea existenței universale. Ca și în alte sisteme mitologice, în cultura iudeo-creștină, acest tip cosmogonic ocupă un loc esențial, el stând la baza creării întregii existențe, a cărei desăvârșire apare descrisă în paginile Vechiului Testament, Cartea Facerea. Încă din primele rânduri ale acesteia, apar informații importante legate de starea inițială a lumii
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
înțelesurile sale de meșteșug 153, cunoscut în terminologia greacă veche ca tehné, iar în cea latină ca ars. De fapt, gândirea clasică grecească nu admitea categoria filosofică sau teologică a creației, așa cum avea să apară aceasta în zona de influență iudeo-creștină. Grecii nu puteau accepta teoria creației ex nihilo, în concepția acestora existând un termen specific modului lor de înțelegere a lumii, și anume cel de génesis 154, noțiune ce respingea posibilitatea actului creator, față de care nu prezenta nici o corespondență 155
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
existat"172. Până să se ajungă însă la această concluzie, concepțiile despre creația lumii au cunoscut o amplă nuanțare, în centrul cărora se aflau atât simpla coincidență a existenței acesteia, conformă doctrinei epicureicilor 173, cât și perspectivele religioase ale tradiției iudeo-creștine, care își exprima crezul hotărât în existența concretă a lui Dumnezeu, ca Ființă supremă, creatoare. Berdiaev sublinia cu tărie că, dacă tot ceea ce există nu ar fi fost creat din eternitate, în acest caz, nici ideea de creație nu ar
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
însușiă, un nivel uman-intelectiv și unul rațional (spirituală. La om, toate aceste nivele se află în continuitate, dar ființele biologice se pot opri la nivele inferioare. Psihismul, în ansamblu, exprimă „forma corpului”. Concepția aristotelică s-a topit apoi în dogmatica iudeo-creștină, în care sufletul uman apare ca ceva cu totul special, insuflat omului de către Dumnezeu, după ce corpul i-a fost plămădit din materie. Astfel, la moarte sufletul se desparte de trup, viețuiește undeva, pregătindu-se pentru reînvierea de apoi. În secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cele șapte trâmbițe, s-au gătit ca să trâmbițeze. Și a trâmbițat întâiul înger....." (Apocalipsa 8.6, 7) Unul dintre acele noi elemente-simbol ce apar pentru prima dată în evocările Apocalipsei îl reprezintă trâmbița și actul trâmbițării. Trâmbițarea reprezintă, în tradiția iudeo-creștină, un important gest ritualic menit să trezească conștiința credinciosului, să o reactiveze la nivelul trăirii mistice. Sunetul emis prin utilizarea trâmbiței a fost din vechile timpuri considerat drept o propagare de modulații, de vibrații resurecționare pentru aptitudinile religioase ale spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
dialogului Timaios, încercând să demonstreze că în ciuda aparentelor, Platon a fost și el un eternalist. Răspunzând acestor lecturi neo-platoniste, filozoful Ioan Filopon din secolul al VI-lea a reafirmat creaționismul că doctrina autentică lui Platon (Proclus, 2001; Philoponus, 2005). Tradiția iudeo-creștină a oferit, de asemenea, eternalismului o rezistență considerabilă și de durată. Încercarea de a potrivi relatarea biblică a creației în cadrele intelectuale ale filosofiei antice și istoriografiei a devenit o preocupare majoră în scrierile lui Philon din Alexandria, Origene, Eusebiu
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
E: 44). Precum în cazul anterior implicând îngerul, relația dintre eul creator și diavol este biunivoca: influență exercitată de primul asupra ultimului și invers sunt menținute în echilibru atât de asemănările de funcții, cât și de diferențele de structură. Biblia iudeo-creștină se metamorfozează astfel în biblia iadului, care reprezintă, în expresia lui Frye, "Biblia așa cum o citea Blake" (1976, p. 244). Într-o scrisoare către Dr. Trusler, datata 16 august 1799, Blake vorbește cu nonșalanta despre regulile prestabilite ale creației artistice
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
două figuri paradigmatice, Shakespeare și Milton: "Shakespeare este asociat cu patosul și cu tandrețea, Milton cu sublimul; Shakespeare se poate abandona complet slăbiciunilor, Milton este detașat de ele; Shakespeare reprezintă relativismul și umanismul, în timp ce Milton este o sinecdoca a Dumnezeului iudeo-creștin" (1995, p. 229). Pentru Blake, Pamela Dunbar crede că Milton reprezintă "o paradigmă a naturii umane și un agent al salvării omenirii pe scurt, un avatar al lui Christos" (1980, p. 2). Ea continuă să discute dificultățile semantice pe care
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
centralizată, acuzațiile de blasfemie apar frecvent și sunt rareori soluționate. Europa creștină, traumatizată de războaiele cu musulmanii din Evul Mediu, a lăsat moștenire Americii neîncrederea sa față de Islam. Majoritatea americanilor îl considerau o religie ciudată și oarecum mistică, străină tradiției iudeo-creștine cu care se simțeau în largul lor. În anii '60, Națiunea Islamului a dobândit notorietate în Statele Unite datorită certurilor pentru putere și discursurilor agresive și separatiste. Numeroși americani au fost surprinși de gestul unor sportivi extrem de populari precum Cassius Clay
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]