127 matches
-
adormitor... Astfel ades eu nopți întregi am mas, Blînd îngînat de-al valurilor glas" (s. n.) Strofa care urmează, în aceeași poezie, ne arată altă mare plăcere a copilăriei sale: să vadă, seara, cum, de după orizontul rumenit "ca o vatră de jeratic", răsare luna, cum codrul se luminează treptat, sub lumină de lună. Furat din realitate, el se lasă învăluit într-o lume de basm: "Un rai din basme văd printre pleoape". Este lumea de fantasme a copilăriei, un joc amețitor, între
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ea. Zice c-a dat leușteanul pe la grădinarii sârbi și ea s-a dus la Slobozie în mahalaua Broștenilor să adune leuștean ca să frece ușorul casei. Jupâneasa Marica, torcând la lumina puțină a lumânărilor sau mai degrabă a vetrei cu jeratic, că deși ziua crescuse era tot frig și ea și fetele și mai ales soacră-sa Stanca nu se lăsau duse la culcare decât când toropeala le înmuia cu totul, se uită mustrător la fete: — Dacă s-a învoit taica
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că nimeni nu se mărită până la doisprezece ani. Zicea Zamfira să dărâmi casele și să faci altele pe locul ăsta, că locul e bun..., se codi Ilinca să-și termine fraza. Jupâneasa Stanca Brâncoveanu, care pe gânduri privise până atunci jeraticul și flăcările jucăușe, se pomeni vorbind: — O să-i poruncesc Tudorei să nu o mai lase pe Zamfira să se apropie de jupânițe și să le vorbească; a dat în mintea copiilor și le spune năstrușnicii. Ar fi bine, că nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bolborosind rugăciuni, când în grecește, când în românește. Așa îi găsi al doilea postelnic: — Poruncă, măria ta. Mitropolitul îl trase înapoi spre ușă și șușotiră un timp. Al doilea postelnic dispăru și în câteva clipe apărură slugi cu lemne și jeratic. Soba era minunat alcătuită, cu cahle de culoarea laptelui așezate în așa fel încât desenele de pe ele se continuau dând impresia unor ghirlande continue de glicină. Abia când spărturile de butuc de brad prinseseră să ardă pocnind vesel, monahul băgă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vezi suflet de om atâta vreme? — Speram, visam adică, să ispășesc păcatul trufiei și să mă învrednicească vlădica Varlaam să ajung undeva la o mânăstire de la Sfântul Munte. Doar din când în când mai răsărea câte o vâlvătaie, în rest jeraticul dogorea roșu, lungind umbrele celor doi pe peretele din spatele lor. Se uitau amândoi în vatră și revedeau scena din trecut. — Niciodată nu am fost mai fericit. — Ba da, măria ta. Atunci la Cotroceni, când am sfințit biserica mânăstirii. — O nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se vede nimic, porunci vodă. Omul o luă înainte, cei trei pășeau prudenți după el. Se apropiară de o clădire înaltă, pătrată, care se profila cenușie pe cerul înstelat al nopții. Intrară în sala mare a bucătăriei luminată feeric de jeraticul scormonit al vetrei. În mijlocul încăperii, patru femei, una foarte bătrână și altele trei din ce în ce mai tinere, ultima o copilă de doisprezece, treisprezece ani, stăteau pe jos în fața unei mese scunde cu trei picioare și meștereau la o pânză. O a cincea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
iarna. M-aș culca, hotărî Brâncoveanu, dacă s-ar face focul în odaia mea, ar fi tare bine, mă dor oasele... Cineva ieși grăbit pe ușă și nu peste mult timp intrară doi feciori, unul cu o găleată plină cu jeratic, altul cu un braț de lemne. Aprinseră focul și în odaia de dormit și în soba mare cu cahlele verzi minunat smălțuite cu flori în relief din sala iatacului. Surcele albe de brad ardeau pocnind și prin ușița deschisă a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fi doar asta. Ce ați zice de cafele și narghilele? întrebă prințul Constantin. — Să vie, se bucurară mai multe voci. Peste puțin timp își făcură apariția cafegii în târlici de postav galben, cu pași de pisică, ducând pe tăvițe cu jeratic ibricele de aramă din care se înălța aburul aromat. Măsuțe joase rotunde și ovale se iviră ca din pământ și iute se umplură cu felegene din porțelan aurit și chesele străvezii cu dulcețuri și fel de fel de sâmburi și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
miezul nopții de la ceasul lui vodă din turnul străjii. — Să ne culcăm, că și mâine e o zi, se auzi un glas. Să doarmă pe cine-l ia somnul. Și poveștile continuară în șoaptă până cenușa a învelit cu totul jeraticul și n-a mai rămas de veghe decât licărirea candelei din fața icoanei Precistei, icoană adusă de domn de la Făgăraș în vremea când era doar vel logofăt. Ultimul a adormit Ștefan. Pe jos, în jilțuri, fiecare pe unde apucase, zdrobiți de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ține-mă de mână, eu nu sunt ca ei, sunt doar Ștefan, nu sunt ca ei, mie mi-e frică de moarte. Bum, bum, inima-i bătea să-i spargă pieptul. Minune, departe din ape o jumătate de talger de jeratic răsări deodată, întregindu-se cu jumătatea oglindită mișcător de valurile Bosforului. O clipă doar, și discul întreg săltă rupându-se de oglin direa-i geamănă, lăsând în valuri doar o dâră, o cărare de lumină purpurie. Atunci înțelese Ștefan că el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri ce se-ntind în vânt. {EminescuOpIV 136} Joe-ncruntă-a lui sprinceană și ca un copil tresare Vechiul glob - munții se clatin, ceruri tremur, marea moare. E semnalul cel de luptă între-armiile de zei; Și Zamolx frânele lasă cailor lui de jeratic, Coama lor se îmflă-n limbe de-aur - tremur nebunatec, Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. Lupta-i crudă, lungă, aspră. Lumin-pavezele dave, Sori și lune repezite printr-a norilor dumbrave Ard albastrele armure ale zeilor romani
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vă e pe suflet - ce-ați făcut cu ele? Voi! Nu vedeți că în furtune vă blăstamă oceane? Prin a craterelor gure răsbunare strig vulcane, Lava de evi grămădită o reped adânc în cer, Prin a evului nori negri - de jeratic cruntă rugă Către zei - ca neamul vostru cel căzut, ei să-l distrugă - Moartea voastră: firea-ntreagă și popoarele o cer. Va veni. Stârniți din pace de-a prorocilor cântare, Din păduri eterne, hale verzi, vor curge mari popoare Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a lumei icoane. Și unde-n dumbravă-i săpată cărare, O mândră femee s-arată călare, Pe calul ei graur se-nvîrtește-n laturi, De dulcea-i privire nu poți să te saturi. În părul ei negru lucesc amorțite Flori roși de jeratic frumos încîlcite, Rubine, smaranduri, astfel presărate, Sălbatec-o face la față s-arate... Și ochi de-un albastru, bogat întuneric, Ca basme păgâne, de-iubire chimeric, Lucesc sub o frunte curată ca ceara - Zîmbirea-i îmbată ca nopțile, vara. {EminescuOpIV 329
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
băuturi, găsesc frumoasă scrisoare împregiur, precum urmează: Vestitul Dumnezeu a desfrânării, Subțire cumpărători a simțirii, Lucrul desmierdării cei nevinovate De care griji pururea se abate, Prietenul cel mai cu priință gurii, Trufaș și iubit biruitori inimei, Fiul a unui Dumnezeu, jeratic cu umezeală, Duh de foc și mult topitoare pară Vino de ne îndumnezeiește Și ne face fericiți a veste. * Alt Dumnezeu, tot din ceata lui Dionis, care este îmbătarea cea preste măsură, iar Dionis este a chefului... {EminescuOpXV 588} {EminescuOpXV
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
luminișul pădurii, făcea din el o ființă vie, agățată de viață cu toate legile și credințele ei. Egon mergea tăcut, alături de mine, legănându-și basmaua umplută cu ciuperci. Soarele apunea, aprinzând pe coama unui munte solitar, o grămadă imensă de jeratic, când ne-am oprit o clipă pe țărmul lacului negru, în care se reflecta integral, un munte semeț de zăpadă. În noaptea aceea Hilda, în văl negru, străveziu, s-a suit pe masa de brad din atelier, să schițeze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
leul Zicând: ai slănină și pâine și le ții numai pentru tine, lepădătură burgheză, în loc să faci parte la toți, care suntem la fel de flămânzi?... Iar Enea Căpută, încrâncenându-și privirile, încât în bătaia lămpii, ochii îi ardeau, ca doi bumbi de jeratic, unul oglindind o flăcăruie verde, iar celălalt, având o răsfrângere albastră, l-a înfruntat pe Duran Zicându-i: îți convine să dispui de ceea ce nu-i al tău, calicule, dar dacă te simți așa de cu dare de mână, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îl ținea gura, un cântec în care era vorba de muzicanți de culoare și fără vedere, ce se opinteau în trompete, saxofoane, pistoane și tromboane, reluând, cu efort de coarde vocale, un refren despre o viperă neagră, cu ochi de jeratic și cu o limbă / ca o seringă / gata să ți-o-nfingă... În precipitarea sa, Mircea ocoli precaut un balcon sprijinit precar pe aripi de amorași dolofani și meditativi, răzbătu printr-un portal de ipsos și teracotă, înfundat cu spărturi de faianță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care bătrânii își ștergeau ochelarii de sticlă ieftină, cu evlavia păstrării unor lentile de o limpezime extraordinară ale firmei Karl Zeiss din Jena; cu negustori armeni meditativi, ce-și încălzeau, iarna, degetele, ieșind din mănuși fără burice, la cățui, cu jeraticul pe jumătate stins, ca și cum tot ar mai fi avut de dat rest, în monedă măruntă de argint, cu cap de rege în efigii tocite, unor clienți care cumpărau stafide, acadele și alte multe produse coloniale, escamotate de comerțul socialismului biruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
este egală cu valoarea Masei, multiplicată prin viteza Luminii la pătrat. Ca suport pentru o reprezentare... châm, châm! tuși de câteva ori vorbitorul, châm, châm!... Se reculese, pâcâind din luleaua stinsă, pe care o animă pufăind insistent și îndelung, reaprinzându-i jeraticul, sub arabul cu turban de argint, apoi glăsui: Pentru o reprezentare a vitezei Luminii, vă reamintesc că, într-o secundă, o undă luminoasă poate ajunge de la Pământ la Lună! Sau, cum revelează Balada magică a fratelui meu O'Piatră, invers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și un Megateriu, nu numai frigul de afară. Cine o fi lăsat-o atât de deschisă? Oare eu oi fi uitat-o? Înainte de a închide canaturile ferestrei, Profesorul simți cum adie o suflare de vânt și cum un moment incandescența jeraticului din șemineul de piatră resuscită în vatră, înălțând un lujer subțire și strălucitor de flacără. Cadrul vinețiu-lucios al oglinzii de Murano se învioră și el, stârnind luarea-i aminte, care i se deplasă spre contururile ce zămisleau din străfundurile proiecției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Sau poate groaza i-a făcut să vază acea icoană teribilă? Bine ar fi dacă spusele lor s-ar dovedi că sunt numai produsul aprinsei lor fantezii! 12 ore. Teatrul ars cu totul și pompierii caută să stingă vatra de jeratic Rechizitele teatrului, biblioteca, garderoba și decorațiunile au ars mai cu totul. Până acuma s-au dus la spital 140 cadavre. Între aceste sunt și trei coriste cari au fost surprinse de foc și au căzut sufocate. O actriță [î]și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
și a schimbat-o tocmai cu copilul femeii de unde o luase pe moașă. Moașa la cunoscut Îndată; l-a luat și l-a scăldat, a băgat un bold copilului sub unghie; acesta a Început să țipe. Omul ia cu lopata jeratic, Îi umple moașei poala, drept răsplată. De fapt, erau galbeni, dar nu trebuia să spună nimănui. Morala acestei narațiuni: De atunci nu se mai lăsa moașa să meargă cu mâna goală de la lăuză; măcar ceva trebuie să-i deie, când
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
a schimbat-o tocmai cu copilul femeii de unde o luase pe moașă. Moașa l-a cunoscut îndată; l-a luat și l-a scăldat, a băgat un bold copilului sub unghie; acesta a început să țipe. Omul ia cu lopata jeratic, îi umple moașei poala, drept răsplată. De fapt, erau galbeni, dar nu trebuia să spună nimănui. Morala acestei narațiuni: "De atunci nu se mai lăsa moașa să meargă cu mâna goală de la lăuză; măcar ceva trebuie să-i deie, când
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
domnesc...Aproape fără voia mea, pașii au pornit în căutarea unei oaze de liniște. Privirea am lăsat-o slobodă precum pasărea cerului. Undeva, în piscul Repedii, mi s-a arătat chip de lumină, cu irizări purpurii furate din vatra de jeratic a asfințitului...Era primăvară! Lunga-i trenă purtată în triumf pe aripile molatecului zefir mângâia tandru firul de iarbă crud și geana umedă a timidului ghiocel. În cale i se închinau una câte una - învăluite în pulberea istoriei - întocmirile voievodale
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]