285 matches
-
revista „Săptămâna”, pe care o scrie singur, în întregime, până în preajma morții. Fără a fi prea rodnice, preocupările de critic și de teoretician literar îi asigură lui P. o fizionomie particulară în epocă. Cele dintâi manifestări critice stau sub semnul junimismului, în general, și al lui Titu Maiorescu, în special. Articolele îndreptate împotriva lui B.P. Hasdeu au drept punct de plecare conceptul maiorescian al adevărului, din această perspectivă P. discutând, cel dintâi la Junimea, probleme de istorie națională, cu o atitudine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
meritul evidențierii importanței ce trebuie dată interpretării corecte a documentelor. Aceleași principii au stat și la baza ideilor despre literatură și critică literară. Adversar al clasicismului, pe care îl acuza că împiedică manifestarea originalității artistice, el susține estetica realismului. De junimism se deosebea doar prin excesiva atenție acordată pozitivismului. Spirit iscoditor, P. este deschis mereu atât inovațiilor artistice, cât și evoluției esteticii europene către o abordare sociologică a artei. Arată un interes deosebit teatrului și mai puțin poeziei, pentru a cărei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
legate de activitatea literară a membrilor societății Junimea și de receptarea ideologiei junimiste în Transilvania (I. Verbină, Aspecte din lupta junimistă în Transilvania, G. Panu și T. Maiorescu, Iacob Negruzzi și „Revista contimporană”, I. Breazu, Noi contribuții privitoare la pătrunderea junimismului în Transilvania). Altă categorie de studii și articole examinează raporturile literaturii române cu literaturile străine, fiind vorba fie de traduceri (I. Verbină, O dare de seamă germană despre traducerile lui Iordache Slătineanu, N. Lascu, Vasile Aaron și Ovidiu, Alecu Beldiman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289997_a_291326]
-
este de a sancționa viciile și ridicolul cu ajutorul râsului. Săgețile satirice sunt îndreptate împotriva Palatului și a reacțiunii politice, țintele obișnuite ale lui N. T. Orășanu. Politicienii junimiști (P. P. Carp, Titu Maiorescu) și liberalii (I. Ghica) sunt criticați deopotrivă. Junimismul („noua direcție negruțiană în literatură”) este, de asemenea, atacat. Revista are și o rubrică intitulată „Mofturi politice, sociale și de tot felul”, la care, probabil, a colaborat I. L. Caragiale, ca și la rubricile „Asmodii” și „Cronica”. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285470_a_286799]
-
vechi decât secolul XIX, "formele fără fond" și logica generală a imitației programatice. În acest context, E. Lovinescu ar fi avut mai multă noimă. V. N.: Așa este. Lovinescu, către sfârșitul vieții, a ieșit cu cărțile pe față, scriind despre junimism, despre generațiile maioresciene și postmaioresciene acolo e el foarte interesant. Cărțile astea nu sunt citite cu destulă atenție; el sublinia figuri foarte interesante printre filozofii români interbelici: P.P. Negulescu, om extraordinar de serios, după mine mult mai serios și mai
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
trăgându-și sevele din istorie, din realitatea autohtonă, din creația populară, ea cată să fie „expresia vieții unei nații”. Prețuitor al tradiției, ideea moștenirii culturale („clironomia părintească”) apare, la el, ca o consecință firească. Pe de altă parte, precursor al junimismului prin criticismul său, scriitorul anticipează, prin șarjele împotriva „imitației necugetate” și a stricătorilor de limbă, campania pe care o va desfășura Titu Maiorescu. Cerând unui critic să aibă o „giudecată nepărtinitoare”, el refuză să admită ceea ce numește „socotințile judecătorești”. Unele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
publicate cu o introducere și note de I. Rădulescu-Pogoneanu, vol. II (1881-1886); vol. III (1887-1891), București, 1936-1943; Massoff, Teatrul românesc, III: Ioan Massoff, Teatrul românesc. Privire istorică, vol. III, Editura pentru Literatură, București, 1969; Ornea, Junimea: Z. Ornea, Junimea și junimismul, Ed. Eminescu, București, 1975; Enciclopedia de istorie a României de Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina și Ioan Scurtu, Editura Minerva, București, 2000. Întrucât cea mai mare parte a notelor noastre au fost redactate până în anul 1991, nu am apelat
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
și a Junimii, care fuseseră murdăriți de C. I. Gulian și Savin Bratu (cel care a scris imundul pamflet "Fantoma lui Maiorescu") într-un mod greu de înțeles astăzi. M-am alăturat sus-amintitei campanii de actualizare a maiorescianismului și a junimismului, pe care a duceau, între alții, Liviu Rusu, Mircea Zaciu și alții. A.B.Acum mulți ani ați publicat "Scriitori junimiști", apoi a fost reeditată. Într-adevăr, a fost reeditată în 2005. În 2000, am reeditat de asemenea volumul "Critica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
spațiu, că deși regina Victoria a Marii Britanii murise în 1901, spiritul victorian avea să persiste -, nu numai în plan social.) După o mie nouă sute, în interiorul literaturii noastre, lucrurile evoluează altfel decât în veacul Eminescu Caragiale Creangă, când pleiada pașoptistă, apoi junimismul (în prima lui etapă) sug3erau o anumită coerență globală, un fenomen de raliere socio-culturală. Progresiv, se produc mutații inerente, reacții și tropisme pe un fond de așteptare pe alte temeiuri existențial-istorice. Născuți în același 1871 (concomitent cu Proust și Valéry
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
un concept de modernism pe care îl corectează prin raportare la viziunea integratoare a epocii actuale. Schițează apoi un model personal de structurare a criticii românești moderne, precum și o reinterpretare a secvențialității istoriei literaturii române, bazată pe delimitarea curentelor pașoptism, junimism, modernism, proletcultism, neomodernism și postmodernism. Volumul Postmodernism. Din dosarul unei „bătălii” culturale (2000) reunește, ca probe în vederea unei pledoarii ulterioare, diversele intervenții ale autorului pe tema postmodernismului: articole, eseuri, răspunsuri la anchete, interviuri publicate în presă în decursul a cincisprezece
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
revoluționare, biruitoare a marxism-leninismului, fantoma lui Maiorescu se zbuciumă inutil”. Manualele școlare păstrează același ton: „Țelul protagoniștilor ei [Junimii] era să transforme cultura românească într-un stâlp ideologic al claselor exploatatoare”. în ciuda acestui triumf aparent, „proletcultismul anilor ’50 avea în junimism un adversar mult mai redutabil și nu doar literar decât era capabil să își dea seama” (N. Manolescu). De altfel, în 1959 este punctul maxim al unei noi epoci/ere glaciare, care a început în 1958. încă înainte de 1964 se
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
altă sinteză de filosofie, criticul este ateist. Manualele rămân și ele prizonierele vechiului limbaj: „T. Maiorescu a servit interesele înguste ale claselor conducătoare și, îndeosebi, ale moșierimii”. în 1966 este scoasă de sub tipar o carte a lui Z. Ornea consacrată junimismului. Despre cum a luat naștere această primă monografie apărută în comunism, aflăm abia două decenii mai târziu în cartea aceluiași cercetător închinată principalului reprezentant al „Junimii” - T. Maiorescu. Aceste mărturisiri, pe care le cităm in extenso, parcă sfidau dictatura în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fac decât să citesc pentru simpla delectare, pentru informare și cunoaștere. Eram sfătuit să mă «informez» în zone culturale mai puțin inflamabile [...]. Până la urmă, m-am decis să scriu o carte (am fost avertizat că e un «act nebunesc») despre junimism”. Dezvăluirea următoare este și mai șocantă în ultima ei parte: „Am început lucrul efectiv pe la sfârșitul anului 1959 [...], lucram mai ziua toată la Biblioteca Academiei. Pornisem să și scriu capitole [...] așa încât câțiva ani buni am stat neclintit, zilnic, la ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
A început chinul modificărilor, al includerii și excluderii din planul de apariții, al precizărilor la «pagină» și la «frază». La începutul lui 1966 cartea a apărut”), iar în final se raportează și la momentul 1963, revendicându-și prioritatea în investigarea junimismului. Vom reproduce câteva fragmente din cartea apărută în 1966, pentru a arăta concesiile pe care Z. Ornea le-a făcut dogmatismului și cenzurii obstruante.: „[...] o contribuție însemnată a adus-o între cele două războaie mondiale, cu deosebire în anii ’30
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
contribuție însemnată a adus-o între cele două războaie mondiale, cu deosebire în anii ’30, critica literară înaintată, condusă sau apropiată de PCR [...] Mai întotdeauna cercetătorii burghezi s-au străduit să ascundă însă cu grijă funcția socială a curentului junimist [...], junimismul a adus dincolo de laturile retrograde real aport [s.n.] pozitiv [...]. Legatarul maiorescianismului [E. Lovinescu] ignora însă existența criticii științifice apărută în presa legală a PCR [...], laturile retrograde ale grupării ieșene sunt datorate în primul rând activității proprietarului moșiei de la Țibănești”, nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
scrie despre „vechea gospodărie sclavagistă (!) a marilor moșieri” și, pornind de la învățătura clasicului, dezvoltă conceptul de „moșierime feudală”, de „moșierime îndărătnică”, junimiștii situându-se „din capul locului în tabăra moșierimii”. Concluzia cărții este una destul de ambiguă („pe lângă incontestabile funcții pozitive [junimismul a avut] importante consecințe negative”). între 1967 și 1970 au apărut mai multe articole, dar puține studii, cum ar fi cele semnate de O. Cotruș și M. Drăgan. La 130 de ani de la nașterea criticului „Junimii” a fost tipărită și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Aprecierea la adresa lui L. Rusu este puțin ironică: „L. Rusu are, astfel, meritul de a redeschide «problema Maiorescu», argumentând [...] valabilitatea contribuției acestuia în cultura română, dar observațiile sale, pertinente și întemeiate, coexistă cu aprecieri insolite, ca acea apropiere stabilită între mentorul junimismului și... Engels” (pp. 144-145). G. Ivașcu i-a fost asistent lui Iorgu Iordan în perioada interbelică, iar, după război, a lucrat nu doar în presă, ci și în organismele guvernamentale, de exemplu în Ministerul Informațiilor, unde a condus direcția propagandei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
figură de seamă în istoria culturii românești. [...] Mentor și teoretician al importantei grupări literare Junimea. Intrarea lui Maiorescu în politică [...] a accentuat latura negativă a activității sale”. în același an Z. Ornea a publicat o impresionantă monografie consacrată nu doar junimismului, cum a făcut în 1966, ci și „Junimii”. Autorul explică în prefață că a refăcut întreaga documentare, a scris o nouă carte, de fapt „o altă carte”, din prima păstrând doar 20 de pagini, precum și „acele liniamente de ordin general
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a scris o nouă carte, de fapt „o altă carte”, din prima păstrând doar 20 de pagini, precum și „acele liniamente de ordin general filosofic sau ideologic dinainte clarificate”. O aspră recenzie la cea de-a doua ediție din Junimea și junimismul, apărută în 1978, aparține lui Mihai Cojocariu, specialist în istorie modernă, fiind una dintre puținele intervenții în care istoricii intervin pe un teren acaparat aproape exclusiv de istoricii și criticii literari, deși domeniile sunt confluente, iar demersul este mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
precizia măcelarului. Problemele ridicate sunt pertinente, iar concluzia merită să fie consemnată: „o eventuală nouă ediție ar trebuie să se bazeze mai mult pe analiza istorică a societății românești din a doua jumătate a secolului trecut: numai așa Junimea și junimismul vor putea fi înțelese și puse în adevărata lor lumină”. încep să fie reeditate monografiile despre T. Maiorescu ale unui alt reabilitat (Eugen Lovinescu), iar din 1975 apare Jurnalul și Epistolarul (doar nouă volume au văzut până în prezent lumina tiparului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
critic`nd-o cu asprime. Remarcam ciudățenia destinului unei cărți, ivită dintr-o paradoxală `ndrăzneală temătoare, care, de ar fi avut norocul să apară `n 1963, s-ar fi asamblat, `n timp util, `n strategia «reconsiderării» operei lui Maiorescu și a junimismului [...]. Dar, indiferent de opinia criticilor atoateștiutori (care, nu e inutil să o subliniez, `n «anii fierbinți» tăcuseră chitic), `mi consideram cartea, din alte rațiuni, drept insuficientă, și eram hotăr`t să revin asupra chestiunii” (ibidem, p. 7). Z. Ornea, Junimismul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
junimismului [...]. Dar, indiferent de opinia criticilor atoateștiutori (care, nu e inutil să o subliniez, `n «anii fierbinți» tăcuseră chitic), `mi consideram cartea, din alte rațiuni, drept insuficientă, și eram hotăr`t să revin asupra chestiunii” (ibidem, p. 7). Z. Ornea, Junimismul, Editura pentru Literatură, București, 1966, pp. 7, 31, 246-248. Ibidem, pp. 34-35. Mai mult, junimiștii semnau un document de „tipică `nverșunare feudală”, prin care cereau „restaurarea r`nduielilor secolului al XVII-lea (!) și al XVIII-lea”, deși actul avea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Miturile comunismului românesc, sub direcția lui L. Boia, Editura Nemira, București, 1998, p. 325. D.G. Burlacu, op.cit., p. 110. Istoria României, manual pentru anul IV, licee de cultură generală și de specialitate, București, 1975, p. 280. Z. Ornea, Junimea și junimismul, ediția a II-a, Editura Eminescu, București, 1978, p. 30. Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, 1979, pp. 602-609. O nouă ediție a apărut peste două decenii, `n 1998, dar nu au fost aduse completări. Junimea, implicații istoriografice
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Minerva, al cărei director devine în 1991. Din anul următor ocupă aceeași funcție și la Fundația Culturală Română. A fost, de asemenea, de la înființare, director al Editurii Hasefer. Debutează în publicistică în 1956, iar după zece ani îi apare monografia Junimismul. Contribuții la studierea curentului. A îngrijit ediții din opera lui A.D. Xenopol, G. Panu, P.P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, E. Lovinescu și Radu Rosetti. Se remarcă printr-o stăruitoare activitate de cronicar și comentator literar, specializat în probleme de editare, precum și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]
-
printr-o stăruitoare activitate de cronicar și comentator literar, specializat în probleme de editare, precum și de istorie politică sau culturală. Volumele publicate de O. la începutul activității sale, A. D. Xenopol. Concepția socială și filosofică (1965, în colaborare cu N. Gogoneață), Junimismul..., Falansterul de la Scăieni (1966, în colaborare cu I. Cojocaru), Trei esteticieni (M. Dragomirescu, H. Sanielevici, P.P. Negulescu) (1968), îi fixează o incontestabilă vocație de istoric literar interesat cu precădere de configurarea și evoluția marilor mișcări de idei aflate la confluența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288593_a_289922]