745 matches
-
raza soarelui și în caz de nevoie scoate stindardul din coada cățelului, care tricolor impresionează și dezarmează pe orice răuvoitor". E instructiv să ne reamintim reacția instituțiilor conservatoare, una ieșită din comun. Însăși Academia Română s-a solidarizat cu vîrstnicul filosof junimist pentru a-l pune la punct pe cutezătorul autor transilvan, trimițîndu-i celui dintîi o depeșă consolatoare în care defensiva celui de al doilea e socotită a fi un act "lipsit de cea mai elementară deferență față de instituția din care face
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
țară rece, unde entuziasmul, fie politic, fie literar nu prinde în clipeală" . Altfel spus, Russo nu concepe înaintarea decât pe temeiul tradiției, propulsia izvorând dintr-un fond autohton. Drumul deschis de Dacia literară se întâlnește, în cazul lui, cu criticismul junimist, tot în ipostaza de înainte mergător. Se recunoaște aici un scriitor aparte, precursor al criticii "formelor fără fond", care îl anunță pe Odobescu, "sinteză de criticism și patruzecioptism" . Prima scriere tipărită Critica criticii e un răspuns dat lui D. Gusti
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
adesea, tabloul gazetăresc al momentului în care scriitorul formulează o anumită opinie. Este o tehnică editologică de anvergură, care, dacă ar fi fost aplicată, de pildă, și în cazul publicisticii eminesciene, ne-ar fi furnizat o altă perspectivă asupra epocii junimiste și asupra lui Eminescu însuși. Volumul al II-lea al Publicisticii conține articolele din anii 1905- 1909, cărora li se adaugă și câteva pagini de corespondență din aceeași perioadă. Este o epocă decisivă pentru C. Stere, în plan politic și
Un gânditor social: tânărul Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3904_a_5229]
-
De altfel, pentru această speranță de redresare pledează și succesiunea istorică a perioadelor faste din 40 în 40 de ani în istoria literaturii române, cu mici variabilități datorate evenimentelor istorice: 1840-1848 (literatura prepașoptistă), 1875-1890 (consolidarea și afirmarea deplină a grupului junimist), 1920-1935 (vârful modernismului interbelic), 1965-1975 (neomodernismul postbelic) și... 2005-2015 (un alt posibil moment de vârf al literaturii române, pe care nu știu cum îl vom numi). Pentru simplificarea diagramei istorice, aleg câte un an reprezentativ: 1840, 1884, 1933, 1970, 2010. Acestea sunt
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
pentru moldovenii lui, ci pentru toți românii și astfel și-a potrivit forma cu înțelegerea și gustul tuturor românilor"2. Ar rezulta de aici că "poet național" este antonimul lui "poet dialectal" (de felul lui Victor Vlad-Delamarina). O dată cu răspîndirea principiilor junimiste, începînd de prin 1877-1880, formula "autor național" intră în declin, deoarece critica, precum și opinia publică, admit că nu orice scriere care exaltă sentimentul național românesc are, implicit, valoare literară. Aproape două decenii criticii nu o mai folosesc. Este răstimpul în
Ce (mai) înseamnă "poet național"? by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/8818_a_10143]
-
străbuni/ strănepoți ai personajelor cu care au pornit, păstrează, întotdeauna, un perete pe care se proiectează o umbră, sau o alcătuire privată, despărțită de ochii lumii, care împrumută funcțiile unei case - insula lui Euthanasius. De altfel, rolul casei în "clasicismul" junimist este mai presus de orice îndoială. De la casa cu ferestre luminate, care a făcut posibilă gruparea, la casele din scrierile fiecăruia dintre "mari", inventarul e generos. Una din cele mai celebre gospodării ale literaturii neaoșe e, de bună seamă, casa
Case din cărți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9220_a_10545]
-
frunză măruntă/ Viața mi se pare nuntă/ Și Partidul drag e naș". Într-adevăr, ne găsiserăm nașul! Clasicii erau tocați/ deformați/ malformați. Pe Titu Maiorescu îl considerau "nevalabil ideologic". Un fost ilegalist făcea mahala literară comunistă. Parcă-l aud: "Maiorescu junimistul e un trădător al idealurilor pașoptiste, un reacționar aflat în trena esteticii metafizic idealiste, un imitator al lui Schopenhauer. A făcut critică judecătorească. Ce turn de fildeș? Esteticul nu-i autonom. Eroare! Constantin Dobrogeanu-Gherea l-a nimicit (subliniați în caiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
conserva și a dezvolta tezaurul libertății.(...) Francia e concentrată în capitala Paris, unde aleargă orice escelează din toată lumea, pentru că aici se corunează cu succes, aici se pune meritului și talentului sigiliul" (Scr. XXXIV, februarie 1844). Așa cum generația pașoptistă, prejunimistă și junimistă din România au privit spre Paris ca spre centrul lumii și n-au visat altceva decît formarea spirituală în mediu parizian, făgărășanul Ion cedează aceleiași ispite, contaminat de obsesia pașoptistă comună. Dacă scriitorul ardelean alege instinctiv stilul balzacian de viață
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
Prietenia" dintre Mihai Eminescu și Mihail Paleologu ar putea fi pusă sub semnul întrebării și de convingerile politice ale celor doi. Mihail Paleologu a fost un conservator fidel „Nababului" Gheorghe Grigore Cantacuzino, în vreme ce Eminescu, după cum bine se știe, avea convingeri junimiste. Alexandru Paleologu însuși remarcă acest aspect, dar îl relativizează la maximum pentru a nu compromite ipoteza bovarică a prieteniei dintre cei doi: „ Bunicul meu era acolo un fel de politruc al «Nababului», însă nu foarte clar și exclusiv pentru că întotdeauna
Familia Paleologu: ipoteze, legende, fantezii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6758_a_8083]
-
fără patetisme romantice, era destinată doar oamenilor cultivați. Ponderea, varietatea lexicală, proprietatea termenilor, eleganța sintactică reprezentau exact ceea ce Maiorescu dorise să instaureze în cultura română. Fără să fi fost maiorescian, Odobescu a creat pe cont propriu o variantă a stilului junimist, plecînd de la propria sa intuiție culturală și lingvistică. De fapt el a cultivat un fel de "junimism paralel", consonant cu preceptele maioresciene. Chiar dacă anumite entuziasme de tinerețe, curînd abandonate, sună încă pașoptist (vezi primele pagini din primul său studiu de
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
său Hasdeu: după ce, în Pseudokynegetikos, îl luase peste picior pentru etimologiile lui fanteziste, îi închină savantului un text amplu și sfidător, în care elucubrațiilor hasdeiene din conferința Noi în 1892 li se răspunde rațional, calm, în cel mai pur spirit junimist (vezi conferința Un leac pentru copilăria noastră, din 1892). Odobescu reprezintă cazul rar în care frecventarea asiduă a Antichității a dus la opacizarea treptată a receptivității față de literatura contemporană; sensibilitatea estetică a autorului pare oprită undeva către primul romantism. Cît
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
paralelism. Detaliind, criticul este de părere că literatura lui Slavici sau Gane a început să fie apreciată în Occident și pentru că ea consună cu un întreg curent european, acela dezvoltat de așa-numitele "romane țărănești" (Dorfgeschichten). Mai mult încă: criticul junimist va insista și în 1909 asupra acestui aspect, în răspunsul extrem de sever la discursul de recepție la Academia Română al lui Duiliu Zamfirescu. Acum, Titu Maiorescu reia pe larg cele doar schițate în 1882, dovedind nu numai consecvență față de propriile principii
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
și austriece pe care le-au frecventat, Maiorescu susține - în replică - existența, pe întreg teritoriul literar al continentului, a unui substrat mentalitar care a generat personaje aidoma acelora create de scriitorii români incriminați.4 Așadar, putem conchide că modelul european junimist presupunea și prezența unui acord situat la nivelul profund al mentalității provocatoare de un imaginar continental unitar. Altfel spus, acest model trebuia să își demonstreze valabilitatea prin înscrierea lui în ceea ce se numea, cu un termen comun în epocă, Zeitgeist
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
prezența romanului popular și a vodevilului. Junimiștii se ridică împotriva ambelor tendințe. Spre exemplu, Eminescu este de părere că nu Eugčne Sue ar fi scriitorul francez reprezentativ, ci Victor Hugo, cu adevărat "scriitor național".7 Ne aflăm în fața unei platforme junimiste comune, de vreme ce în "Convorbiri literare" apar cele mai numeroase traduceri românești din opera hugoliană făcute, în România, după 1867, contribuind, și pe această cale, la modificarea percepției de până atunci a publicului românesc despre literatura franceză. Același rol îl vor
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
din opera hugoliană făcute, în România, după 1867, contribuind, și pe această cale, la modificarea percepției de până atunci a publicului românesc despre literatura franceză. Același rol îl vor avea și versiunile, numeroase, din opera lui Musset, datorate unor nume junimiste de referință, precum Anton Naum, Duiliu Zamfirescu, Eminescu, Theodor Șerbănescu, Nicolae Volenti, Nicolae Gane. Prezența parnasienilor Lisle, Gautier și Coppée ajută și ea la consolidarea noului model. Lipsesc însă de aici numele simboliștilor Rimbaud, Verlaine, precum și al naturalistului Zola. Toți
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
jumătăți a secolului al XIX-lea, este preluată preferința pentru Byron, la care se adaugă ceea ce s-ar putea numi aproape cultul, tot mai activ în Europa timpului prin filieră germană, pentru Shakespeare, "divinul brit", cum îl numea Eminescu. Vârfurile junimiștilor sunt la curent, de asemenea, cu literatura nord-americană. Anterior, preocuparea (oricum firavă) față de aceasta avusese o motivație strict politico-ideologică. Spre exemplu, de o mare circulație s-a bucurat traducerea voluminosului roman Coliba lui Moșu Toma, al scriitoarei Harriet Beecher Stowe
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
reformarea opiniei publice, căreia i-a oferit o imagine actualizată și complexă a proceselor literare derulate pe plan continental. 1 Cf. Dan Mănucă, Argumente de istorie literară, Iași, Editura Junimea, 1978, p.164-171; cf. și Dan Mănucă, Principiile criticii literare junimiste, Iași, Editura Junimea, 2000, p. 190-197. 2 T. Maiorescu, Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form, Berlin, Nicolaische Verlagsbuchhandlung, 1861, p. III. 3 Cf. T. Maiorescu, Critice, ediție îngrijită de Domnica Filimon, studiu introductiv de Dan Mănucă, București, Editura Elion, 2000, p.
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
passim. 15 Nemo șT. Maiorescuț, Două traduceri ale unei poezii celebre, în "Convorbiri literare", XVII, 1884, nr. 10, ianuarie, p. 401. Autorul traducerii incriminate era viitorul istoric și critic literar Gheorghe Bogdan-Duică, atunci elev de liceu. 16 Dan Mănucă, Scriitori junimiști, Iași, Editura Junimea, 1971, p. 168-173; ediția a doua, revăzută, Iași, Princeps Edit, 2005, p. 191-197. 17 Dan Mănucă, Traducerile germane ale lui Tieck/Baudissin - surse pentru receptarea lui Shakespeare în România, în "Dacia literară", XVI, 2005, nr. 63, p.
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
2005, p. 191-197. 17 Dan Mănucă, Traducerile germane ale lui Tieck/Baudissin - surse pentru receptarea lui Shakespeare în România, în "Dacia literară", XVI, 2005, nr. 63, p. 12-15. 18 Adrian Marino, op. cit., p. 63 urm. 19 Dan Mănucă, Critica literară junimistă (1863-1885), Iași, Editura Junimea, 1975, p. 7-15. 20 G. Vârnav-Liteanu, Publicul român, în "Convorbiri literare", XI, 1877, nr. 9, decembrie, p. 330.
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
în primul rând acelea manifeste. Creangă se îmbracă orășenește (poartă cu ostentație o pălărie "bucovineană"), mănâncă și bea (coniac, în ultina zi de viață) orășenește, se implică în înjghebarea mai multor organizații profesionale de seamă, face politică activă liberală, apoi junimistă, renunță la cariera ecleziastică mai puțin modernă, chiar retrogradă (o afirmă răspicat în scrisoarea de protest adresată ministrului învățământului ori în Amintiri, IV: "un popă prost, cu preuteasă și copii") pentru a se apropia de școală, îmbrățișează cu pasiune "metoda
SAT versus ORAȘ () [Corola-journal/Journalistic/7178_a_8503]
-
un autor mai degrabă modest, fără suflu, supralicitat în timpul vieții, ca și în posteritatea imediată. La el onorurile culturale și succesele sociale au împins în prim plan o operă mediană, exaltată însă de critică în lipsă de altceva. Rămîne autorul junimist prin excelență și discipolul maiorescian prin vocație. Unica sa reușită culturală este de natură lingvistică: a scris o limbă clară, nuanțată, a dozat atent neologismele indispensabile, arhaismele, regionalismele și termenii populari - supunîndu-se regulii formulate de Maiorescu și devenite cu timpul
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
nevertebrată a viitorului scriitor se orienta mai ales în funcție de interes. Miza pe cartea maioresciană se dovedește profitabilă: cîștigă concursul de atașat la Ministerul de Externe (1886) și, doi ani mai tîrziu, cînd conservatorii vin la putere, colegul său de cenaclu junimist, P.P. Carp, îl trimite în misiune la Roma. Aici nu pierde vremea. Peste doar un an și ceva, știind cît de fluctuante sunt lucrurile în țară, își asigură un sprijin solid pentru cariera diplomatică tocmai în lumea romană, unde abia
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
Italiei timp de aproape două decenii (pînă în 1906), cu o minimă întrerupere, în disprețul oricăror reguli ale carierei diplomatice, s-a datorat covîrșitoarei influențe de care se bucura familia sa italiană. Zamfirescu nu-i uita însă nici pe șefii junimiști, în frunte cu Maiorescu, abil și metodic cultivați de la distanță, printr-un bombardament epistolar continuu și metronomic. În lumea românească, Maiorescu rămînea eminența cenușie absolută, iar Zamfirescu îi datora cariera, așa că susținerea corespondenței cu Pontiful s-a transformat în comandament
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
Caragiale au luminat retrospectiv, cu forță mereu sporită, intuiția maioresciană inițială, ce le-a oferit acestor scriitori celebritate încă din tinerețe. Vocația critică Maiorescu și-a înfrînat- o cu severitate, împins de împrejurări, dar și de convingerea că impunerea școlii junimiste și a unui nou mod de a face cultură era mai importantă decît urmărirea la zi a debuturilor literare. Așa că, după primele studii cu accent pe literatura contemporană, autorul se va ocupa predilect de valorile consacrate. Va ataca unele probleme
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
a înfrînt adversarii și că această luptă victorioasă cu liberalii a contribuit decisiv la faima criticului. Recitite astăzi, inflamatele articole maioresciene de tinerețe nu mai lasă exact aceeași impresie. Să spunem că cea mai substanțială piesă a polemicii - manifestul ideologiei junimiste -, În contra direcției... - 1868, completat cu Observări polemice - 1869, realiza o spectaculoasă demonstrație asupra unei chestiuni discutabile: pericolul „formelor fără fond” era acolo mult exagerat, iar dorința desființării acestor forme - de-a dreptul fantezistă. Apreciind societatea românească de la 1870 prin evoluția
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]