182 matches
-
că soră-mea era sperioasă sau poate că mama făcea exces de grijă față de noi. Eu însă știu bine că nu mă speriam deloc, cînd mă trezeam noaptea. Mă uitam în sus. La luminița micii lămpi abia zăream ba umbra lăbărțată a unei mobile, ba un fel de piele de oaie atîrnînd într-un cuier, ba lustra ca un hultan cenușiu prăpăstuit către fereastra difuză. Și mai ales pereții erau minunați. Nu li se vedeau muchiile, colțurile, așa că nu mai eram
NIŞTE AMINTIRI de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348220_a_349549]
-
membrilor ei, în loc să răspundă politicos și laconic „fine, thanks” sau, simplu, „Gut”. „Ce treabă ai matale să știi cum e ziua mea?”se pare că i-ar fi ripostat un german morocănos unui român perplex, ca răspuns la un „Bună ziua!” lăbărțat. Concluzia mea, cel puțin în ce privește limba vorbită, este că românii sunt mai sprinteni decât mai toate celelalte „popoare migratoare”. E o dovadă de istețime că ne place să comunicăm, chiar dacă uneori ne mai ia gura pe dinainte. Din păcate, în
POLIGLOŢIA ROMÂNESCĂ de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 704 din 04 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351670_a_352999]
-
petec de hârtie de dictando - o adresă de medic și un telefon pe manșeta de sus - sunt așezate cu mână tremurândă ultimele licăriri de gând, rânduri înghesuite, șterse, suprapuse și reluate pentru a le închega coerent, o caligrafie căznită și lăbărțată de care trebuia să se „țină aproape”, fără să facă rabat condamnabil. Iată-le: „Înainte gândeam, când eram tânăr și în putere, că pământul mă umbrește pe mine. Acum, cu resemnare, îmi plec capul. Fac degeba umbră pământului!”... „Cum consider
ION DOREL ENACHE-ANDREIAŞI, ULTIMILE EMAIL-URI!... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 213 din 01 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370930_a_372259]
-
mireasmă. Prin jurul meu e colb amar și trudă, În creștet nici-un înger nu coboară Cu bozi în păr nu văd o paparudă Și chiar regina vântului e chioară. Căsoaie mari, cu pântece bălțate Sudalme sure bucură peisajul, Poemele sunt frânte, lăbărțate, Pe vârfuri e actor cabotinajul. Și nimeni nu visează o minune. Un boloboc de logică e traiul, Pe-aici e mort și timpul în tăciune Și luna nu-și mai vântură mălaiul. Ci tu ești doar un pumn de sărăcie
POEZII PUBLICATE ÎN DIFERITE ZIARE ŞI REVISTE ALE VREMII de ION PENA în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370153_a_371482]
-
bancă. Curând începură să apară și călătorii. Așteptau cu toții în picioare. Bura. În colțul străzii, un afiș cât silueta unui om aținea calea trecătorilor. Cu un zâmbet salvator întins pe tot obrazul, eligibilul îi încuraja îndemnându-i cu un sloganul lăbărțat, să fie mândri. Iritat, Platon îl contemplă un timp, apoi se întoarse cu spatele. Minutele se scurgeau fără grabă. Începea să se însereze și norii deveneau tot mai întunecați. În sfârșit un microbuz opri în fața hotelului și șoferul îi anunță
CEAȚA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2058 din 19 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/342751_a_344080]
-
continuare prin termenul vechi și expresiv de jidani, care este tot așa de puțin ofensator ca englezescul Jews sau franțuzescul Juifs. N.B.Țiganii din România postdecembristă, sătui până peste cap de vechiul etnonim (aproximativ același în toate limbile europene pentru lăbărțatul neam gitănesc), au pretins că sunt romi și că așa este normal să li se spună în acte și în adresarea cu schepsis. De unde grava confuzie cu termenul român în ediție prescurtată, precum și lăturile pe care (intenționat sau din neștiință
RASISMUL, SAU MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1963 din 16 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381013_a_382342]
-
nu-și mai aducea aminte când fusese acolo ultima dată, nu mai mâncase nimic demult, nici apă nu mai pusese în gură, așa că nu-l deranja frântura de constatare ce se pierdu în fadul înconjurător. În mod ciudat însă, oglinda, lăbărțată acum în peisajul pauper, își păstrase poziția. Abia după ceva timp realizase că se micșora grozav spațiul. Își impuse un dram de vigoare și cercetă pipăind pereții. Acolo unde o amintire incertă îi spunea ceva de o fereastră acoperită cu
VOLUNTARUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376996_a_378325]
-
Ambele modele sunt avantajoase. Permit reliefarea, după intenția purtătoarei, a întregii game de atracții: picior complet ori doar o parte, fese apetisante și unduitoare pe scheletul purtător ori lătărețe, care să umple patul cum se vrea în lumea arabă, mijlocel lăbărțat sau tras ca prin inel și unduitor, buric ornat cu metale prețioase din materiale de tot felul, chiar sintetice, cu sau fără curea la cingătoare, cu nasturi sau cu fermoare... Fusta se poate crăpa până peste limita obișnuita, în funcție de cât
VĂ RECOMAND MATERIALUL REZISTENT! de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375129_a_376458]
-
dar n-o înregistră"), altele, ca o ghilotină: „Femeia avea părul cărunt, tuns băr¬bătește, ochelari cu rama neagră de baga, un nas mare, borcănat și buzele nerujate. Picioarele groase ca niște butuci îi erau încălțate cu papuci de casă lăbărțați". De altfel, arta portretului și farme¬cul povestirii fac din Casa Diamant, Vanessa Beri și Chipul, romane, în fond, impecabile. Mai mult, în romanul din 2010, Magdalena Brătes¬cu dezvoltă un discurs critic prin intermediul unor personaje-raisonneuri; Alex Diamant e unul
POPULAŢIA FLĂMÂNDĂ, ZIARISTUL ŞI ACTRIŢA de ION HOLBAN în ediţia nr. 1361 din 22 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/375147_a_376476]
-
și cum, probabil, era cea al cărui nume îl purta cu semeție, regina egiptenilor. Îmbrăcată elegant, coafată la marele fix, cu manichiură impecabilă, mereu asortată la pantofi, curea și poșetă, dând clasă tuturor gâsculițelor ca mine, îndrăgostite de blugi, tricouri lăbărțate și pantofi sport. - Este imposibil să te simți feminină în pantaloni, dragă, îmi arunca peste blatul lucios al biroului ei mărginit de două ghivece cu orhidee mereu în floare. Gândește-te numai câte posibilități ai avea la ciorapi: cu dungă
O ADEVĂRATĂ LADY de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378693_a_380022]
-
mai e cu politicienii ăștia, cum va fi vremea, ce-a mai plouat astă noapte!... Eu, de pildă, Îi admir foarte mult pe bețivii satului. Nu sunt mulți, dar cu personalitate. Au un fel de a fi inconfundabil, de la mersul lăbărțat și clătinat, Înjurăturile sfioase sau grele până la silabisirile neinteligibile și pline de mister. Îi mai admir apoi pe bătrânii respectuoși și cu bun-simț ce se Îndreaptă duminica spre mănăstirea cu acoperișuri hâite, gata să pice. În rest, oameni de tot
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
vântul umed l-a împrăștiat repede peste câmpia albă. A făcut câțiva pași, apoi s-a cufundat până la genunchi într-un troian de zăpadă. Zăpăcit, am rămas o clipă nemișcat, privind din barcă flăcăul acela înalt, îmbrăcat cu un pulover lăbărțat, pe care vântul îl umfla ca pe o rochie scurtă de lână. Clapele șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ale lui James sau cele ale lui Faulkner, Hemingway, ale Virginiei Woolf și, desigur, ale lui Joyce. În ultimul timp, totuși, criticii romanului interesați de aspectele teoretice ale formei și structurii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către "monștrii mari și lăbărțați", cum a numit James romanele victoriene, care la prima vedere par într-o măsură atît de mare lipsiți de formă 161. Consecințele acestei schimbări a centrului de interes sînt duble. Pe de-o parte, materialul textual al romanului victorian, care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau a unui desen; biserica ctitorită de Ștefan cel Mare la Pătrăuți este, ca dimensiuni, extrem de redusă, dar de un caracter monumental indiscutabil. Pe de altă parte, multe clădiri sau statui de o mărime strivitoare nu sunt altceva decât hipertrofiate, lăbărțate mărunțișuri. Interogând lexicoanele aflăm îndată că termenul „monument” vine de la verbul latinesc moneo, care înseamnă a atrage atenția, a avertiza (pe nemțește Denkmal, de la denken = a gândi, și Mal = semn; decit semn pentru gândire). Așadar, monumentul înseamnă un avertisment, o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
degrabă îngrijorarea și mândria unui tată decât ale unui soț: Era o femeie delicată și, în ciuda părului blond decolorat și a rochiei destul de frivole, părea mult mai în vârstă decât dl Chandler. Îmbrăcată în costumul ei galben de petreceri, destul de lăbărțat, părea să fi pășit direct din una dintre scenele de bal din Marele Gatsby al lui F. Scott Fitzgerald. În tinerețe, când el o salvase dintr-un mariaj nefericit, trebuie să fi fost răpitor de frumoasă. Chiar și acum, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
că reapare, dându-și părul după ureche sau uitându-se la unghii. E, Într-un fel, ca și cum aș fi posedat. Callie Învie undeva În mine, și-mi poartă pielea ca pe un halat prea mare. Își trage pe mânuțe mânecile lăbărțate ale brațelor mele. Își bagă piciorușele de cimpanzeu În pantalonii picioarelor mele. Pe trotuar simt uneori că mersul ei de fată pune stăpânire pe mine și mișcările Îmi provoacă un fel de emoție, o simpatie singuratică și complice pentru fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
că și eu dansez puțin. La cerere, bineînțeles. În afară de asta, trebuie să menționez că am deseori senzația c-aș fi supravegheat, oarecum sporadic, de stră-străbunicul Zozo; simt că, în chip misterios, are grijă să nu mă împiedic în șalvarii mei lăbărțați, de clovn, când mă plimb prin pădure sau intru în sala de curs, și poate că urmărește ca, atunci când mă așez la mașina de scris, nasul meu fals, borcănat, să se întoarcă spre răsărit. În sfârșit, nici Seymour nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
roșu i se scutura pe ritm, ceea ce nu reprezenta un semn de bun augur pentru ceea ce maică-sa avea s-audă mai târziu. Băiatul se unduia pe muzică și, pentru că nu avea încă solduri, în adevăratul sens al cuvântului, blugii lăbărțați i-au indus Jinei un sentiment de teamă. Femeia l-a bătut cu mâna pe umăr și, pentru că era încă sub vraja muzicii, fiul ei i-a răspuns cu un zâmbet. După doisprezece ani, două state și o treime din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Europei până aici la câteva sute de kilometri înainte de vărsare. Veneau apoi, ca o centură, cartierele născute din legendă, cu birturi, cârciumi, restaurante ieftine de periferie, reînviate acum ca și după primul război, de tarafuri tocmite în grabă, cu repertorii lăbărțate, cu țigani chipeși, prelungind la ureche dulci melodii de cântece deocheate, apoi duioase romanțe de dor, căci se respira încă - naiv - aerul din veacul trecut, pe care nici tancurile celui de-al doilea război nu-l putuseră distruge. Nu venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
da semnalul de plecare spre cimitir. Femeile însoțiră giulgiul până în pragul ușii, fluturând năframe albe în semn de tristețe și de rămas-bun. Boabdil se făcu nevăzut printr-o ușă ascunsă. De acum înainte granadinii din Fès puteau muri liniștiți: silueta lăbărțată a sultanului nu avea să mai vină să le tulbure ultimul drum. Condoleanțele se prelungiră vreme de încă șase zile. Împotriva durerii stârnite de dispariția unei ființe dragi, ce alt leac mai bun poate fi decât epuizarea? Primii vizitatori veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o mulțime de oameni în ținută de seară jucau cărți sau table. Am plecat repede și am dat peste un lampadar aflat lângă ușă. În primul rând că acesta n-ar fi trebuit să se afle acolo, cu abajurul lui lăbărțat. O vreme, m-am tot învârtit printr-un fel de chicinetă, din care, însă, am reușit să-mi croiesc drum afară. Am sărit pe scări și am căzut rău pe spate. Deși pare ciudat; nu m-am lovit prea rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
întâmplă oricum. N-o să-ți vină să crezi. E cea mai a dracului chestie. Mi se pare mie, așa pe nepusă masă, că jumătate din fetele din New York vor să-mi intre în chiloți - da, în chiloții mei cu șliț, lăbărțați și cu elasticul slăbit. Să fie vorba de succes? Să fie vorba de bani? Să fie progresul, lumina pe care Martina a revărsat-o asupra mea? În timp ce-mi pierd vremea pe la Blithedale, sunt acostat de mici țâcnite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Așa că am coborât din taxi și am parcurs ultima milă pe jos ca să-mi liniștesc inima agitată, străbătând străzile din Chelsea cu numerele sprezece până la Eighth, trecând pe lângă coloanele de antimaterie ale hotelurilor prăpădite (cu câte o pipiță mare și lăbărțată trăncănind îndrăcit la recepție), după care m-am oprit în amurgul perfect al Manhattan-ului, aerul păstrându-și acum componentele de gri, argintiu și galben și am privit prin sârma de diamant cum toți copiii țopăiau cu mingea sub gura inelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
educația științifică pe care o are, sunetul tobelor îl face să-l asemene cu cele ale cratiței din Boy’s Journal, și se uită trist în jos la picioare dorindu-și să fie mai puțin durdulii și albe sub șortul lăbărțat. Neliniștea lui Jonathan are o altă sursă. Se teme să pășească în lumina focurilor și să simtă privirile Fotse ațintite asupra sa. Se teme de ce-ar putea vedea aceștia. La poalele stâncii, în fața peșterii morților, văd câteva sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Calcă moale, tandru, cu mare grijă. Nu poartă decât pantofi microporos, în care te adâncești plăcut și ai chiar și siguranță: laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și pișcotu’. Niciodată, niciodată ocupat, monșer. Liber, musiu, doar nu ne lăsăm haliți. Păi, păi, o sfeclim, bineînțeles, doar n-avem scăpare, dar nu ne pasă. Cotu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]