380 matches
-
a intrat în Camera Comunelor în ovațiile conservatorilor, orchestrate de cei doi, iar primul ministru a fost emoționat de prima ovație pe care a primit-o din partea partidului său din luna mai. Churchill a returnat loialitatea, refuzând să accepte tentativele laburiștilor și liberalilor de a-l îndepărta pe Chamberlain din guvern. Când presa l-a criticat și când fostul prim-ministru a aflat că laburiștii intenționează să se folosească de o sesiune secretă a Parlamentului pentru a-l ataca, Chamberlain i-
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
primit-o din partea partidului său din luna mai. Churchill a returnat loialitatea, refuzând să accepte tentativele laburiștilor și liberalilor de a-l îndepărta pe Chamberlain din guvern. Când presa l-a criticat și când fostul prim-ministru a aflat că laburiștii intenționează să se folosească de o sesiune secretă a Parlamentului pentru a-l ataca, Chamberlain i-a spus lui Churchill că nu se poate apăra decât atacându-i pe laburiști. Primul ministru a intervenit în Partidul Laburist și în presă
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
a criticat și când fostul prim-ministru a aflat că laburiștii intenționează să se folosească de o sesiune secretă a Parlamentului pentru a-l ataca, Chamberlain i-a spus lui Churchill că nu se poate apăra decât atacându-i pe laburiști. Primul ministru a intervenit în Partidul Laburist și în presă și criticile au încetat, așa cum arăta Chamberlain, „ca oprite de la robinet”. În iulie 1940, o polemică intitulată "Vinovații" a fost publicată de „Cato”, un pseudonim sub care semnau trei ziariști
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
în Partidul Laburist și în presă și criticile au încetat, așa cum arăta Chamberlain, „ca oprite de la robinet”. În iulie 1940, o polemică intitulată "Vinovații" a fost publicată de „Cato”, un pseudonim sub care semnau trei ziariști (printre care viitorul lider laburist Michael Foot) de la Beaverbrook. Articolul ataca trecutul Guvernului Național, sugerând că acesta nu s-a pregătit în mod adecvat de război. El a cerut înlăturarea lui Chamberlain și a altor miniștri care ar fi contribuit la dezastrele britanicilor din prima
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Mander, votase împotriva legii recrutării din 1939. O altă polemică împotriva politicilor conservatorilor a fost "Why Not Trust the Tories" ("De ce să n-avem încredere în [conserva]tori", 1944, sub semnătura „Gracchus”, care s-a dovedit a fi viitorul ministru laburist Aneurin Bevan), în care conservatorii au fost acuzați pentru deciziile de politică externă ale lui Baldwin și Chamberlain. Deși câțiva conservatori au prezentat și ei versiunea lor privind evenimentele, printre care parlamentarul Quintin Hogg în 1945 în "The Left was
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
bine”, și că i-au ascultat pe activiștii de pe teren mai mult decât au ascultat vocile din presă. El a dezvăluit că i-a trimis pe alți membri ai echipei să transmită mesaje ironice înspre Transport House, fostul sediu al laburiștilor. Cameron a fost răsplătit cu o promovare în funcția de consilier special al Ministrului de Finanțe, Norman Lamont. Cameron lucra pentru Lamont când a venit Black Wednesday, zi în care presiunea speculanților de pe piața monetară au făcut ca lira sterlină
David Cameron () [Corola-website/Science/319354_a_320683]
-
laburist David Kidney, pe de altă parte, l-a descris pe Cameron ca fiind „un "Tory" (conservator) de dreapta”. În colegiul Stafford, cetățenii și-au schimbat votul, ca și în toată țara, iar mandatul de parlamentar a fost obținut de laburiști: David Kidney a obținut un avans de de voturi. În runda de selecție a candidaților dinaintea alegerilor generale din 2001, Cameron a încercat din nou să obțină un colegiu eligibil. A încercat să obțină candidatura în colegiul Kensington and Chelsea
David Cameron () [Corola-website/Science/319354_a_320683]
-
el a devenit Secretar de Stat pe educație în rearanjarea cabinetului din umbră avută loc după alegeri. Din februarie 2002 până în august 2005, a fost director neexecutiv la Urbium PLC, companie care opera lanțul de baruri "Tiger Tiger". După victoria laburiștilor din alegerile generale din mai 2005, Michael Howard și-a anunțat demisia din funcția de lider al Partidului Conservator. Cameron și-a anunțat oficial candidatura pentru acest post la 29 septembrie 2005. Printre colegii săi parlamentari care l-au susținut
David Cameron () [Corola-website/Science/319354_a_320683]
-
Tebbit l-a asemuit pe Cameron cu Pol Pot, „el are intenția de a elimina chiar și amintirea thatcherismului înainte de a construi Noul Partid Modern Milos, Verde și cu Accepțiune a Globalismului”. Fostul parlamentar conservator Quentin Davies a trecut la laburiști în 26 iunie 2007, etichetându-l pe Cameron drept „superficial, nedemn de încredere și [cu] o aparentă lipsă a oricărei convingeri clare” și a declarat că a transformat misiunea Partidului Conservator într-o „agendă de relații publice”. Editorialistul și scriitorul
David Cameron () [Corola-website/Science/319354_a_320683]
-
de relații publice”. Editorialistul și scriitorul conservator tradiționalist Peter Hitchens a scris: „dl. Cameron a abandonat și ultima diferență semnificativă între partidul său și stânga de la putere”, acuzându-l de îmbrățișarea liberalismului social și a poreclit partidul condus de acesta „laburiștii albaștri”. Cameron a răspuns făcându-l pe Hitchens „maniac”. Bloggerul și corespondentul Daily Telegraph Gerald Warner a criticat deosebit de dur conducerea lui Cameron, afirmând că își înstrăinează elementele conservatoare tradiționaliste din rândul partidului. Printre numirile în guvernul din umbră pe
David Cameron () [Corola-website/Science/319354_a_320683]
-
de către același lider israelian (14 mai 1948 - 8 octombrie 1951). De asemenea, a fost ales ca deputat în primul Knesset (Parlament) al statului Israel (25 ianuarie 1949 - 30 iulie 1951) din partea Frontului Religios Unit (o alianță între partidele Agudat Israel, Laburiștii Agudat Israel, Mizrahi și Laburișii Mizrahi). El și-a pierdut funcțiile de deputat și ministru la alegerile din anul 1951. Începând din anul 1951, el și-a dedicat restul vieții activității literare și publicistice. A fost autorul a numeroase lucrări
Yehuda Leib Maimon () [Corola-website/Science/312170_a_313499]
-
din 1945 (altfel a format mereu singur guvernul), și prima dată când a intrat în guvern Partidul de Centru, împreună cu partidele socialiste (altfel, acesta era mereu în coaliție cu partidele conservatoare și/sau de centru). În urma alegerilor din 14 septembrie, laburiștii au obținut 64 mandate în Storting, iar împreună cu aliații lor dețin o majoritate foarte strânsă de 86 locuri din totalul de 169. Opoziția a obținut 83 de mandate, iar Partidul Progresist 40. Premierul laburist al Norvegiei, Jens Stoltenberg, a anunțat
Politica Norvegiei () [Corola-website/Science/303266_a_304595]
-
din autobuzului de pe linia 5) și în octombrie 1995 s-a aflat în fruntea mitingului furtunos de protest din piața Tzion din Ierusalim. După asasinarea lui Itzhak Rabin de către un militant din extrema dreaptă religioasă, la conducerea guvernului condus de laburiști, a ajuns Shimon Peres. La alegerile parlamentare din 29 mai 1996, ținute după procedura nouă a votului personal direct pentru postul de prim ministru, Netanyahu l-a învins pe Peres, beneficiind de o majoritate de 50.5% din voturi. Rezultatul
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
de vot suplimentar (fiecare alegător indică doi candidați în ordinea preferinței), iar membrii Adunării sunt aleși printr-un sistem mixt de vot first-past-the-post și de vot pe liste. Actualul primar al Londrei (ales în mai 2016) este Sadiq Khan, un laburist de 45 de ani, fiu al unor imigranți pakistanezi, primul primar musulman al unei capitale occidentale. Londra este un motor uriaș al economiei lumii. Londra a produs 365 miliarde $ în 2004 (17% din PIB-ul Regatului Unit), iar întreaga zonă
Londra () [Corola-website/Science/296823_a_298152]
-
The Sunday Times. Robert Maxwell a debutat ca editor de cărți în anii 1950, înainte să devină proprietar al unui ziar. A devenit cunoscut ca magnat în urma preluării conducerii ziarului Daily Mirror, singurul ziar popular care sprijinea Partidul Laburist. Fost laburist, membru al parlamentului, Maxwell era excep ia între ceilalți magnați, care erau toți conservatorti.
Magnații mass-mediei () [Corola-website/Science/325041_a_326370]
-
In mai 2005, nefiind ales ca șef al marelui stat major de administrația Ariel Sharon, care l-a preferat pe generalul de aviație Dan Halutz, Gabi Ashkenazi a cerut să fie trecut în rezervă. In 2005 noul ministru al apărării, laburistul Amir Peretz l-a numit director general al Ministerului apărării. Ajutorul sau a fost in mod special de folos ministrului in cursul celui de-al doilea razboi din Liban in iulie 2006. După ce șeful statului major, generalul de armată Dan
Gabi Ashkenazi () [Corola-website/Science/310175_a_311504]
-
din cadrul partidului. Secretarul organizației-James Ramsay MacDonald, care avea să ajungă primul premier laburist, a semnat un acord secret electoral cu Partidul Laburist pentru a câștiga alegerile și a forma guvernul. Pe baza acordului, în 1906, alegerile au fost câștigate de laburiști și liberali. Partidul Laburist avea influențe ideologice (în mică parte, marxiste), era un partid reformist, dar nu ataca bazele societății și economia capitalistă. Nu era un partid revoluționar care se baza pe lupta de clasă, dar era membru al Internaționalei
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
abandona proiectul după ce s-a îmbolnăvit grav. Campania sa a fost denigrată de liberali pentru a atrage mai multe voturi, considerând că protecționismul ar fi afectat importul de cereale și ar fi scumpit pâinea. În 1906 astfel, liberalii sprijiniți de laburiști, au câștigat alegerile. Va veni la conducere o nouă generație de liberali: Herbert Henry Asquith, David Lloyd George , Winston Churchill, John Burns. A fost adoptată o lege prin care se stabilea că sindicatele nu mai erau urmărite în justiție pentru
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
este depășită. Instituția monarhică nu era pasivă față de mutațiile din societatea britanică și contribuia direct la evoluția vieții politice prin numirea unor premieri laburiști. Din 1916, liberalul David Lloyd George a condus un guvern de uniune națională alături de conservatori și laburiști, însă fără a consulta Camerele prin intermediul unui cabinet de război format din cinci membri pe durata războiului. În decembrie 1918 , conservatorii au obținut 48% din sufragii, liberalii 14%, laburiștii 22%, formându-se un cabinet de coaliție conservator și liberal. Guvernul
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
George a condus un guvern de uniune națională alături de conservatori și laburiști, însă fără a consulta Camerele prin intermediul unui cabinet de război format din cinci membri pe durata războiului. În decembrie 1918 , conservatorii au obținut 48% din sufragii, liberalii 14%, laburiștii 22%, formându-se un cabinet de coaliție conservator și liberal. Guvernul s-a preocupat de reluarea consumului și a investițiilor, provocând o supraîncălzire a economiei, ajungându-se la creșterea prețurilor. S-au emis bilete de banca în număr masiv pe
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
o politică favorabilă înaltei societăți, dar pentru a opri șomajul prin încurajarea producției interne a inițiat măsuri protecționiste. Și în decembrie 1923 au loc alte alegeri generale, în care conservatorii obțin 38%, laburiștii-31% și liberalii-30%, niciun partid neobtinand o majoritate. Laburiștii ajung la guvernare cu sprijinul liberalilor, fiind format un guvern condus de moderatul Ramsay MacDonald care a propus un program socialist mai moale-a redus impozitele indirecte, a dezvoltat rețeaua căminelor sociale, a democratizat învățământul secundar, a crescut ajutoarele pentru
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
drepturi sindicale și suprimând cotizația obligatorie a membrilor de sindicat către partidul laburist. Sindicatele au slăbit, dar tensiunile sociale au continuat. Criza a avut efecte economice că contracția schimburilor, scăderea exporturilor și veniturilor din construcții navale, șomaj în domenii industriale. Laburiștii vin la putere în 1929, dar au agitat mediile de afaceri ce au vândut lire sterline pentru franci, amplificând și retragerea fondurilor americane, urmând apoi că criză să se amplifice datorită falimentului bancar al Europei centrale din 1931. În mai
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
mediile de afaceri ce au vândut lire sterline pentru franci, amplificând și retragerea fondurilor americane, urmând apoi că criză să se amplifice datorită falimentului bancar al Europei centrale din 1931. În mai 1929 au loc noi alegeri: conservatorii-38%, liberalii-23% și laburiștii cu 37%, formându-se un guvern condus de laburistul MacDonald, în timp ce conservatorii vor fi solidari în opoziție, având că opțiuni creșterea impozitelor și reducerea cheltuielilor bugetare pentru ieșirea din criză. Liberalii erau divizați între aripa dreapta condusă de Sir John
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
franci, amplificând și retragerea fondurilor americane, urmând apoi că criză să se amplifice datorită falimentului bancar al Europei centrale din 1931. În mai 1929 au loc noi alegeri: conservatorii-38%, liberalii-23% și laburiștii cu 37%, formându-se un guvern condus de laburistul MacDonald, în timp ce conservatorii vor fi solidari în opoziție, având că opțiuni creșterea impozitelor și reducerea cheltuielilor bugetare pentru ieșirea din criză. Liberalii erau divizați între aripa dreapta condusă de Sir John Simon ce susținea deflationismul și aripa stânga condusă de
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]
-
impozitelor și reducerea cheltuielilor bugetare pentru ieșirea din criză. Liberalii erau divizați între aripa dreapta condusă de Sir John Simon ce susținea deflationismul și aripa stânga condusă de Lloyd-George ce propunea sporirea consumului prin ieftinirea creditelor și mărirea deficitului bugetar. Laburiștii aflați la guvernare au suferit de pe urmă diviziunilor interne, fiind de acord cu impozitarea marilor averi, dar oscilând între măsuri deflationiste și metode dirijiste. În august 1931, guvernul MacDonald a demisionat. Regele George V a invitat forțele politice pentru formarea
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298984_a_300313]