187 matches
-
bătut de soartă și de nenoroc; nici o formă decorativă care să aducă aminte de viața liberă și exuberantă. Mitul vegetal luxuriant și ambiguu, prins în circuitul firesc sămînță-floare, s-a particularizat în spirit strict antropologic („Și mi te plînge/Cu lacrămi de sînge”), pentru a pune în evidență realitatea tragică a morții omului, desolidarizat, de data aceasta, de plantă. Cel mai strîns și caracteristic element de legătură dintre Miorița și Caloian îl constituie episodul plecării maicii în căutarea fiului. Se recunosc
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Fl. Marian notează următorul: Spune, maic-adevărat Unde scalda mi-ai țîpat? Peste un gard cu spini, Ca să fiu tot în străini? Spune, maic-adevărat Unde scalda mi-ai țîpat? Peste un gard cu pîrlaz, Ca să fiu tot cu năcaz Și cu lacrămi pe obraz? Scalda este o operație importantă în scenariul riturilor de trecere, destinată să asigure starea benefică a individului în viața de zi cu zi (dacă se efectuează corect în primele două etape: nașterea, nunta), dar și în postmortem. Citim
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
prezent indicativ: „Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreață” (M. Eminescu) și, mai rar, la imperfect: „Când soarele... sta să cumpănească...” (C. Hogaș) sau la perfectul potențial-optativului: „Ea clipi din ochi, des, parcă ar fi stat să-i dea lacrămile.” (D. Zamfirescu) Precedate de adverbul parcă, cele două verbe pot sta la potențial-optativ: Parc-ar sta să plece undeva., Parc-ar vrea să ningă... În limba vorbită, verbul a muri intră, uneori, în sintagmă cu semiauxiliarul a trage, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel care amintește, care răscolește viața pe care de cele mai multe ori încercăm s-o ascundem în refugiile noastre nocturne. În adânc, unde uitare nu e/ și doar în vis pătrunzi/ prin al somnului fără de fund abis,/ tu mă aștepți în lacrămile de altădată.// Palidă reîntâlnire, singura clipă vie/ în trena lacrămilor de altădată,/ ți-ai însemnat locul pentru vecie/ în adânc, unde uitare nu e.// E mult de atunci și ești mereu aproape/ lângă izvorul limpede și mut/ pe care-l
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ori încercăm s-o ascundem în refugiile noastre nocturne. În adânc, unde uitare nu e/ și doar în vis pătrunzi/ prin al somnului fără de fund abis,/ tu mă aștepți în lacrămile de altădată.// Palidă reîntâlnire, singura clipă vie/ în trena lacrămilor de altădată,/ ți-ai însemnat locul pentru vecie/ în adânc, unde uitare nu e.// E mult de atunci și ești mereu aproape/ lângă izvorul limpede și mut/ pe care-l sorbi cu setea de altădată/ și învii priviri în tristele
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Carol I” din Craiova (1891-1894), apoi la Școala fiilor de ofițeri. În 1897 debuta cu versuri în ziarul „Voința Craiovei”, în anul următor colabora la „Foaia pentru toți” și la „Foaia populară”, iar la începutul lui 1899 scotea placheta Din lacrămi. După bacalaureat C. optează totuși pentru cariera armelor, și la terminarea Școlii Militare de Infanterie din orașul natal (1902), este afectat batalionului de vânători de munte însărcinat cu paza Peleșului. O vreme continuă să scrie poezii, dintre care unele, iscălite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286359_a_287688]
-
efemerele „Orașul”, „Veac nou” și „Ronsard” -, C. își reeditează Peste mări și țări (1936-1937) proza scurtă sub titlul Schițe (1936) și primul volum din Însemnările lui Safirim (1936), sfârșitul prematur împiedicând definitivarea scrierii. Volumul de debut al lui C., Din lacrămi, adună versificări de adolescent, inspirate de trăiri în parte reale, în parte imaginare, toate exagerate până la marginile neverosimilului. Nici poeziile publicate între 1901 și 1909 în reviste, deși relevă mai mult discernământ și capacitate de expresie, nu ajung să impună
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286359_a_287688]
-
ce amintește deseori de Mateiu I. Caragiale, fac ca fragmentarismul inițial să dispară. Însemnările lui Safirim devin astfel o frescă a Craiovei sfârșitului de secol XIX, când realistă, chiar cu accente naturaliste, când de un melancolic, duios lirism. SCRIERI: Din lacrămi, Craiova, 1899; Peste mări și țări, I-II, București, 1922-1923; Conu Enake, Craiova, [1928]; Schițe, București, [1936]; Însemnările lui Safirim, București, 1936; ed. pref. Al. Piru, îngr. și postfață Octavian Lohon, Craiova, 1983. Repere bibliografice: Mihail Sadoveanu, N. M. Condiescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286359_a_287688]
-
Radiografia stării de poezie din faza constructivistă este dată de poemul Lamento, savantă îmbinare de discontinuități metaforice cu nuanțe ermetice barbiene și sentimentalism șarjat: „Ploi de martie, tragedie citadină, / arborii își fac semn ca surdomuții. Pentru spectacolul de adio / plângeți lacrămi de făină / printre sonerii, lumină, / de Sfântul Bartolomeu al afișelor. // Dinspre bariere noaptea vântuie, - / treci între cristale, feerică, deci, / pe rugul tău lăuntric răstignită, / în dâra farului, snop imponderabil, / cu echipaj, pe pneu rostogolit. // Și s-au aprins stelarele vitrine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
face!, Ia ad-o-ncoace la moșu, s-o drămăluiască! Iaca poznă, c-am scăpat-o! Pupăza zbrrr! pe-o dugheană și, după ce se mai odihnește puțin, își ie apoi drumul în zbor spre Humulești și mă lasă mare și devreme, cu lacrămile pe obraz, uitându-mă după dânsa! Eu, atunci, haț! de sumanul moșneagului, să-mi plătească paserea". Prin Creangă "se mărturisește vechimea unu popor"; "Scriitori ca Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân, greu de subînțelesuri, aproape echivoc
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu dorința de a-i grăi Anei un cuvânt și cu durerea de a o vedea așa perită cum era. Apoi când lumea se rări, el se întoarse spre dânsa, ochii i se împăingeniră și fața i se umplu de lacrămi. Iartă-mă, Ano! Îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului. Căința și suferința sunt reale. Lacrimile tâșnesc, durerea se citește pe față și în vorbele ce
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
spate, mic și neînsemnat. Oricum am privi lucrurile, bătrâna este "omul lui Dumnezeu". Relația ei cu sacrul traversează ca un fir roșu nuvela. Inocența cu care ea privește în final oasele albe ieșind pe ici pe colo din cenușa groasă, lacrămile alinătoare, mărturisesc o aceeași filiație. Nu mai are rost acum să mărturisim că nu susținem ipoteza unui personaj simbol. Bătrâna e un om în carne și oase, nu încarnarea unei idei (" Ideea cumpătului, a renunțării și a răspunderii pentru faptele
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
este un dușman al omului, pe care, în unele versiuni medievale, îl momește mimând suferința: Dar când voiește să mănânce om, întâi își trage capul și îl scoate de cealaltă parte a trupului și atunce șade și plânge pângăritul cu lacrămi prefăcute; și apoi îl mănâncă. Pentru aceasta și când vedem pre cineva că plânge cu fățărie, zicem că samănă crocodelului. Iar când vor să-l prinză oamenii, pun în undeță nadă carne de om mort de o înghite și să
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
se cern” și, împreună cu „ispitele chemării”, impulsionează poetul „spre culmi visate”, chiar dacă pesimismul îi împiedică zborul. Nostalgia vremurilor de odinioară, amintirea celor dispăruți, „gânduri reci” legate de moarte, asemenea unor „medalii mari de plumb”, creează o atmosferă specific simbolistă. Poemele lacrămilor unor „fecioare ofilite”, „în giulgiuri diafane de mireasă”, care par un „cernit cortegiu” al deziluziei, al „moartelor avânturi”, întregesc un reper ce indică o stare obsesivă. În căutarea unor „refugii” din fața durerii, „ce roade ca rugina”, nu pot fi descoperite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
de aceste drepturi ale pământului nostru, aceeași însuși ne face să simțim și această bucurie de a ne făli în mîinile noastre cu gazeta patriii noastre și scrisă chiar în limba noastră. Acuma poate cineva vedea pe simțitorul rumân curgîndu-i lacrămi de bucurie, văzînd în toate casele bătrîni, tineri, bărbați, femei, învățați, și mai de rînd, îndeletnicinduse și petrecînd cu Gazeta în mînă, și înmulținduși ideile, avînd cunoștință și țiind un șîr de întîmplările lumii. Va putea cineva vedea încă și
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
uriașă care a țintat vederea și mirarea a mai multor veacuri, însă galben, înghețat și fără de simțire; și niciodată nu va auzi glasul cel încîntător sau bărbătesc și plin de putere care să ne întinereze inimile și să ne pornească lacrămile sau să ne deștepte și să ne puie pe cugetarea cea cuviincioasă; niciodată nu va fi pătruns de glasul cel adevărat al zînelor celor frumoase, al literaturilor zic celor nouă; niciodată nu va simți puterea cea energică a elocvenții lui
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
fusese repartizată în fosta ei proprietate, atunci naționalizată. Ca boieroaică, avusese până atunci D.O. (domiciliu obligatoriu) la Neamț. Bătrâna ne povestea cum l-a născut pe primul său băiat și cum taică-său, Lascăr Catargiu însuși, a căzut cu lacrămi în ochi, în genunchi, la patul ei de lehuză, rugând-o să-i dea copilul ca să-l înfieze deoarece, fără urmași de parte bărbătească, numele bătrânului se stingea. De la Dolhasca unde am cercetat, la Probota, mănăstirea lui Petru Rareș, am
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
eu umblam din cameră în cameră și dădeam din colț în colț, văitându-mă cât mă lua gura că trebuie să plec și eu la Iași: „Mă iau nemții dacă rămân! Mă iau nemții!” era leit-motivul gemut printre suspine și lacrămi. Nu știu dacă era la mijloc numai teama (se zvonise nici mai mult nici mai puțin, că „nemții” taie mâna dreaptă tuturor băieților ceva mai răsăriți!), sau și un dram cam mare de dorință de necunoscut, de aventură, oricum, am
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
ce o acoperă și o roade. Când, după cuvântările lui Corneliu Georgescu și ale celorlalți camarazi, bulgării de pământ au răsunat pe coșciugul coborât în groapă, ca în balada lui Coșbuc: „Și-adânc din bubuitul frânt Al bulgărilor de pământ...”, lacrămile noastre ale tuturor șiroiau nu numai pentru venerabilul protopop care suferise atâtea, ci și la amintirea dureroasă a lui Ionel Moța și ale celorlalți camarazi căzuți întru credința legionară, frământând în suflet gândul neînduratei soarte, în pofida aceleiași balade a lui
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
o dată în vileag, ci treptat, cu lingurița. La început se vorbea de pedepsirea „vinovaților”, se făcea deosebirea între legionarii de treabă, ai lui Codreanu (aceștia erau, de preferință, cei morți) și între „rebelii - borfași”, se făceau apeluri duioase stropite cu lacrămi de crocodil, la „copiii mei” (de atunci l-a poreclit sora mea pe Antonescu - Irod, ca unul ce-și ucidea propriii săi copii!) și nu se sufla niciun cuvânt despre dizolvarea Mișcării Legionare și despre desființarea Statului Legionar. [256] Iar
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
1918, aceea de câștigare a războiului și de eliberare a Regatului nu de realizare a unirii împlinită atunci când, "la 1 decembrie [1918], armata a intrat în capitală în cap cu Majestățile Lor Regele și Regina, iar alături generalul Berthelot. În lacrămi de bucurie a primit poporul armata cu coifuri de oțel, cu drapele, adevărată pădure, sdrențuite de gloanțe (s.n. C.M.)"288. Ceea ce se întâmpla, în același timp, la Alba Iulia dar nu toți o știau se lega în mod fericit tot
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
domnitorului și acela al guvernului care nu voia să se dea o strălucire prea mare înmormântării. Înmormântarea s-a făcut în fața a cel puțin 30 000 țărani care au alergat până și din Bucovina spre a fi de față. Și lacrămi au curs în ziua aceea.11 anul 1873 207 10. Schimbul de telegrame apăruse în: TRC., an. XI, nr. 1070, 10/22 iunie 1873, p. 1, precedat de următoarea precizare ironică: „Reproducem textual corispondința telegrafică dintre ambii mitropoliți, al Moldovei
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
prin instrucțiune, prin administrațiune bună, fiecare prin exercițiul pacinic al drepturilor ce fiecare datorim lui Vodă-Cuza. Ilustră doamnă, sântă și mumă a românilor! nu plânge, căci Alexandru Ioan I nu a murit! Alexandru Ioan I nu poate să moară! Nu lacrămile acelora cari sunt aci vor putea dovedi aceasta, ci lacrimile tutulor; lacrimile unui po por întreg; lacrămi ce se varsă de oriunde se vorbește românește. De la Carpați până la Marea Neagră și de la Tisa până la Nistru nu este hotar politic pentru tristeța
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
doamnă, sântă și mumă a românilor! nu plânge, căci Alexandru Ioan I nu a murit! Alexandru Ioan I nu poate să moară! Nu lacrămile acelora cari sunt aci vor putea dovedi aceasta, ci lacrimile tutulor; lacrimile unui po por întreg; lacrămi ce se varsă de oriunde se vorbește românește. De la Carpați până la Marea Neagră și de la Tisa până la Nistru nu este hotar politic pentru tristeța ce se poartă de soția lui Alexandru Ioan I. Și acum, după ce biserica a zis vecinica pomenire
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
scris în stilul cronicarilor, place mult și face o adâncă impresiune. Scena este emoționantă și mișcătoare. Ion Brătianu, când citește rândurile din mesagiu în care se vorbea despre vitejia armatei române și reînvierea vechilor virtuți ale neamului, este podidit de lacrămi. Nemaiputând continua trece mesagiul lui Kogălniceanu care, după câteva rânduri, este silit să se oprească la rândul său înecat de emoțiune. Citirea mesagiului este sfârșită de Gheorghe Chițu, ministrul Instrucțiunii.32 (Id., ibid.) 32. Corpurile legiuitoare s-au deschis în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]