162 matches
-
nu-și putea aminti unde și când. - Căpitane Oană! spuse comandantul turc cu un glas puternic, dar calm. Nu avem nimic cu oamenii tăi! Poruncește-le să se Întoarcă la Cetatea Albă și nu vor păți nimic! - În veci! strigă Lacrămă. Apărători! Zid În jurul căpitanului Oană! Cei cincizeci de călăreți executară ordinul cu iuțeală. Asemeni lui Ștefan pe câmpul de luptă, căpitanul lor se pomeni Înconjurat de o falangă de luptători gata să primească moartea apărându-l. Înțelegea, Însă, că aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ajunge! spuse căpitanul. Ați auzit! Nu e vorba decât despre un schimb de informații! Ne vedem după-amiază la cetate! Încolonarea și Întoarcerea la galop! Încet, parcă nedumeriți, Apărătorii ieșiră din formație. Ienicerii se dădură la o parte, făcând un culoar. Lacrămă Îl privi insistent pe Oană, Încercând să-și dea seama dacă este vorba de o strategie sau dacă ordinul era clar. - Întoarceți-vă... spuse, mai Încet, căpitanul. Luați-l pe Ștefan de la malul Dunării... acesta e ordinul. - Am Înțeles, căpitane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe Oană, Încercând să-și dea seama dacă este vorba de o strategie sau dacă ordinul era clar. - Întoarceți-vă... spuse, mai Încet, căpitanul. Luați-l pe Ștefan de la malul Dunării... acesta e ordinul. - Am Înțeles, căpitane... spuse, la fel de Încet, Lacrămă. Cei cincizeci se Încolonară și ieșiră pe poartă. Spahiii care Înconjuraseră conacul făcură și ei un culoar de trecere. Apărătorii trecură printre ei Într-o liniște apăsătoare, iar ajunși la loc larg porniră la galop spre șleahul Galaților. - Conacul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
culoar de trecere. Apărătorii trecură printre ei Într-o liniște apăsătoare, iar ajunși la loc larg porniră la galop spre șleahul Galaților. - Conacul nu se mai vede... spuse Simion. Eu mai departe nu merg! - Ordinul căpitanului a fost limpede! spuse Lacrămă. Măria sa poate fi În primejdie! Iar acolo, la Brănești, sunt vreo două mii de războinici! Nu le puteam ține piept În nici un fel... - Eu mai departe nu mă duc... repetă Simion. - Au iscoade care ne urmăresc. Dacă cineva se Întoarce, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Întoarce, e ucis. - Nu și dacă se Întoarce fără cal, târâș prin zăpadă... Cei cincizeci se opriră. Simion putea avea dreptate. Trebuiau să afle ce se Întâmplă cu căpitanul. Dar trebuiau și să ajungă la măria sa. - Iată cum facem... spuse Lacrămă. Simion pornește Înapoi, fără cal. Vede ce se Întâmplă. Treizeci din noi rămân aici. Ceilalți, galop fără oprire spre Cetatea Albă. Rămâne câte unul la fiecare răspântie, În cazul În care avem semnal prin săgeată. Aveți, fiecare, săgeata galbenă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
auziră mai multe voci. Simion descălecă, Își puse arcul și săgețile la spate și o luă la fugă Înapoi, oprindu-se În zăpadă ca să se asigure că nu e văzut de spahii care țineau sub Încercuire conacul. Apărătorii conduși de Lacrămă se ascunseră În spatele unei ridicături de pământ și culcară caii. Ceilalți porniră mai departe, spre voievod. Tropotele lor fură auzite de iscoadele turcești, care făcură semn comandantului că Apărătorii au părăsit moșia Brăneștilor. - Și acum, căpitane, spuse spahiul, coborând treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iar, cât putu de repede, dar știa că nu mai avea timp decât, poate, pentru ultimele două săgeți. Se aruncă În zăpadă și, sprijinit pe spate, trimise săgețile spre primii doi urmăritori. În marginea crângului apărură, la galop, luptătorii lui Lacrămă. Cinci dintre ei traseră cu arcurile din goana calului, doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului, unul din spahii. - Ucis! spuse Simion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și, sprijinit pe spate, trimise săgețile spre primii doi urmăritori. În marginea crângului apărură, la galop, luptătorii lui Lacrămă. Cinci dintre ei traseră cu arcurile din goana calului, doborând spahii care se pregăteau să-l ucidă pe Simion. - Căpitanul? strigă Lacrămă, evitând o lovitură de sabie și tăind pieziș, de-a lungul pieptului, unul din spahii. - Ucis! spuse Simion, sărind În șa. Cei treizeci de Apărători goniră spre conac, dar spahii se grupară atât În fața cât și În spatele lor. Departe, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dar spahii se grupară atât În fața cât și În spatele lor. Departe, pe drumul Galaților, o altă săgeată roșie se ridică spre cer. Mesajul de moarte Își Începuse drumul spre Cetatea Albă. La două sute de pași de poarta Brăneștilor, luptătorii lui Lacrămă porniră un atac disperat, fără nici o șansă. - Viața noastră pentru moartea căpitanului! strigă Lacrămă. -Viața noastră pentru moartea căpitanului! repetară Apărătorii, Într-o formație mică, pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o altă săgeată roșie se ridică spre cer. Mesajul de moarte Își Începuse drumul spre Cetatea Albă. La două sute de pași de poarta Brăneștilor, luptătorii lui Lacrămă porniră un atac disperat, fără nici o șansă. - Viața noastră pentru moartea căpitanului! strigă Lacrămă. -Viața noastră pentru moartea căpitanului! repetară Apărătorii, Într-o formație mică, pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi același lucru pe dreapta! Să nu-i lăsăm să iasă! Călăreții În mantiile albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
acoperite Încă de zăpada moale. Apărătorii ieșiră În fața cetății și văzură că un mic grup de călăreți În mantii albe purtând semnul scutului și săgeții se apropiau Într-un galop nebun. - Căpitanul Oană prins la Brănești! strigă unul din călăreți. Lacrămă Încearcă să-i Întârzie! Dar săgeata lui Simion era roșie! - Câți? Întrebă Pietro, strângând din dinți. - Să tot fie vreo două mii! Spahii și ieniceri! Conduși de un spahiu și de un tătar! - Două mii de oameni, pentru unul singur... spuse Pietro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
speranța nebună că ar mai exista o șansă de salvare a căpitanului. Găsise În apropierea malului Dunării doar unsprezece Apărători, conduși de arcașul Simion. Ceilalți căzuseră În luptă, dar uciseseră peste o sută de spahii și aproape tot atâția ieniceri. Lacrămă Încercase să forțeze pătrunderea spre grupul de spahii care duceau trupul căpitanului, dar fusese Încercuit de peste cincizeci de călăreți. Se bătuse sălbatic, până la ultimele puteri, dar căzuse sub sulițele dușmanilor. Murise pentru căpitan, așa cum jurase la Începerea atacului. Muriseră, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sânge Întreaga luncă a Dunării, apoi continuă năvala și se prăbuși asupra liniei de ieniceri care Încercau să blocheze accesul spre fluviu. - Fără prizonieri!! se auzi strigătul lui Ion Moț, care simțea că dincolo de moartea lui Oană și a lui Lacrămă nu mai poate fi decât o răzbunare fără sfârșit. Ucide! - Ucide! se auziră alte strigăte clocotind de mânie. Nu mai erau folosite arcurile, nu mai erau folosite lănciile, nu mai erau folosite scuturile. Nu era decât o incredibilă șarjă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu mai vorbea cu tatăl ei! De necrezut! Dar lucrul era prea grav, prea neașteptat. O lovitură de trăsnet! Elena, în revolta ei, avea accente când aspre până la neînduplecare, când, în adevăr, dureroase și unele cuvinte se înecau aproape în lacrămi, dar, mai ales, era un judecător nemilos al unei crime neiertate. Părea însăși conștiința lui Hallipa, desprinsă de el și răzvrătită împotriva lui. Micile amănunte ale egoismului, acele afaceri de bani dintre ei, dorința de a fi moștenitoare, amorul propriu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nici o para de cheltuială ca să să îngroape și șăzând mortu în mijlocu casii neîngropat și umblând eu pe la negustori, nimeni nu mi-au dat nici o para să-l îngrop și fiind și eu și neavând nici o putere, am căzut cu lacrămi la părintele egumenul să-și facă pomană să rădice pe mort cu cheltuiala sfinții sale și să rămâie dugheana la mănăstire pentru pomenirea sufletelor lor... Iar părintele egumenul ș-au făcut pomană și au cheltuit treizeci și unul lei și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
străduiesc, În numele lui Hristos (și dă-i, trei crucioaie, din creștet până-ntre picioare, de-ai zice că desenează o troiță...) să te scap de sub jugul blăstămatului de Turc păgân și tu, nerecunoscător ce ești...» - și plânge Ivan, plânge cu lacrămi cât pearja... Tu, moldovean-cap-de-bou-omenos, te simți nu-știu-cum, că l-ai nedreptățit, l-ai obijduit, l-a ocărât pe creștin... Și te pomenești cerându-i iertare, tu lui, rugându-l să te ierte - el pe tine... - Și nu te trezești din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
drumul, că tot În lagăr de prinzionieri ajunge ea... - urcă pe calidor și povestește: Cân’ m-o văzut, o vinit la mine cu mânurile-ntinse, de parcă la tătâne-său venea... Asta mi-i crucea, de nu venea cu mânurile-ntinse și cu lacrămi pe obraz... - Acolo, -n stuh?, Întreabă Mătușa Domnica, piezișă. - D-apăi un’e, alt’? - Asta nu mi-ai spus-o... - Când, fimeia lui Dumnezeu? Ț’ spun amu: Vrasăzâcă, aflu că Morcov a prins o fată trimeasă de Ruș’ - Îmi zic: Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mine căruia să mă plâng, de la care să aștept mîngîîere. Parcă fusesem rupt în zece bucăți, căci îmi simțeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voință, nici putere să mă dezmeticesc o clipă. Intră Lilu, în lacrămi și ea, și îmi întinse repede un petec de hârtie. "Nu mă lasă să te văd. Nu-ți zadarnici viața, nu te lăsa înfrînt. Pleacă în lume și arată tuturor curățenia ta.Fii om și ai să afli de mine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Atunci, hai să vedem ce spune Grigore Ghica voievod la 27 iulie 1736 privitor la cei de la mănăstirea Sinai: ― Ascultă numai, părinte: “Viindu-ne jalobă... de la preosfințitul arhiepiscopul Sinaiu, chir Nechifor, și de la tot Soborul acei sfinte mănăstiri... și cu lacrămi rugându-să... să le margă ceva venit pre an... socotind că mila ce s-ar face acelui sfânt loc nu a fi de pagubă, ce mai vârtos folos, că nu îmblânzește mânie lui D(u)mnezeu alta, ca milostenie și faptele
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Lina cunoștea acum ascunzătoarea. - Tineri . . . bătrâni... îi privește. - Dar n-o s-o lăsăm să moară! milogise Rim a treia zi, tot zadarnic. - Nu mi se cade mie! răspunse Lina mai violent, cu ochii umectați de acea sforțare, dacă nu de lacrămi. -■ Dar nu e ce crezi! . . . Nimic care să te ofenseze! declarase Rim cu elan. Totuși, nici acele asigurări, nici venirea în toi de noapte a gemenilor spăimântați nu o putuse întoarce de la formula ei de refuz bine împuternicită: - Nu mi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
-mi da pași de alergare. Oh, vai, nu-mi duce dulceața Și nu-mi întrista viața, Nu mai vesteji verdeața Ca soarele rujii fața. Leagănul brațelor tale Îl duce și nu cu cale, Ah, amar necaz și jale, Cum curg lacrămele vale. Mai sărută-mă odată Să mă lași mai mângâiată, 196 {EminescuOpVI 197} {EminescuOpVI 198} {EminescuOpVI 199} Că rămâne supărată Inima mea cea stricată. Mai pică-mi din buze miere, Ah, miere fără putere, Mai pleacă-ți buzele tale De
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ș-apoi nu voi stropi. Ei, de frică i-a dus. El a zis: - Sulă, sulicică, sue-ne-n dealul de steclă. Când l-o suit acolo, atâta de multă jelanie ce-a avut ea după dânsul, c-avea o cadă de lacrămi. Atunci Împăratul n-a mai avut ce face și i-a dat-o. A făcut o nuntă strașnică și pe urmă s-a dus, a adus pe Soră - sa de la casa smăului ș-a luat-o fratele lui ist de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ți-l mai spune, Că dorul meu cel prea dulce Văz că mă lasă și se duce Și se duce făr de silă, {EminescuOpVI 443} Nu gândește de-a mea milă Și mă lasă-n foc să arz Și cu lacrămi pe obraz. No. 40 Gândul meu este la tine C-ai fi mânios pe mine, Nu știu ce mijloc să fac, Puiule, să mă împac; De ți-am greșit eu ceva Mă rog, fă-te a uita Și mă iartă deocamdată, Ți-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sufletului și al corpului: „Ei sînt pricinuitorii focului ce vezi aprins, Ei și viața, ei și moartea și ființa mi-au cuprins. De la dînșii, nu de la tine scăparea mea o aștept, Ei pot numai să-mi dea viață cu o lacrămă pe piept.” Alegerea ochilor este, de aceea, un moment capital În iubire. Conachi Îi dedică mai multe poeme, Între care o alegorie cu titlul de mai Înainte. Afrodita organizează un concurs de frumusețe a ochilor și Însărcinează pe Amor să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
l-ar băga În mormînt. Erotocrit se hotărăște să fugă, dar Înainte de asta ia chitara și cîntă În stilul lui Ienăchiță: „Arz fără de Încetare, mă usuc și mă topesc, Fără să cunosc pricina de ce atît pătimesc, Plîng, vărs păraie de lacrămi, dar toate-mi sînt În zadar, Că nu pot să-mi stingă focul, cît de puțintel măcar...”. Un Ienăchiță Într-un vers Însă de 15-16 silabe. CÎntecul purifică („parcă Îmi piere focul și simț că mă răcoresc”), dar Amor nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]