329 matches
-
și jumătate, începând cu primii ani ai șederii lui Heidegger la Freiburg. Aceștia erau foștii studenți ai lui Nae Ionescu de la București sau D. D. Roșca și Lucian Blaga de la Cluj. Heidegger se adresa grupului de doctoranzi români folosind substantivul „latinii” (în). Între primii cursanți se află Constantin Floru și Dumitru Cristian Amzăr, iar ultimii sunt Alexandru Dragomir, Walter Biemel și Octavian Vuia. Primii traducători în limba română ai scrierilor lui Martin Heidegger au fost discipolii din România ai acestuia: Walter
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
În vara anului 1205, ereticii paulicieni din Philippopolis au încercat să predea orașul lui Caloian, însă Renier de Trit a ieșit rapid din fortăreața sa și a distrus din temelii cartierul paulician. Astfel, rezistența a continuat, la ea participând atât latinii, cât și grecii din oraș. Până la urmă, Philippopolis a fost cucerit, iar cartierul grecesc incendiat. La sfârșitul aceluiași an, regentul imperial Henric I a lansat un marș asupra Bulgariei, eliberând atât Stenimaka cât și pe Renier. Nu se cunosc date
Renier de Trit () [Corola-website/Science/324405_a_325734]
-
Camonica este un adevărat centru al artei preistorice europene (civilizația Camunni). În perioada următoare, Peninsula Italică a fost vizitată de diverse populații: micenienii (din Grecia), fenicienii (din Libanul, Siria și Israelul de astăzi) care au venit din spațiul mediteranean. Ulterior, latinii vin dinspre nord. Grecii au dominat în special litoralul adriatic și Sicilia. În jurul lui 800 î.Hr., în centrul peninsulei se dezvoltă civilizația etruscă și atinge apogeul între 650 și 450 î.Hr. Etruscii erau foarte avansați, și-au dezvoltat propriul alfabet
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
peninsule până la Alpi. Săpăturile arheologice efectuate în toată Italia au dezvăluit prezența omului de Neanderthal în perioada paleolitică, acum circa de ani, urmată de sosirea omului modern acum circa de ani. Vechile popoare ale Italiei preromane - cum ar fi umbrii, latinii (care aveau să stea la baza civilizației romane), volscii, samniții, celții și ligurii, care au locuit nordul Italiei, dar și mulți alții - erau popoare indo-europene; principalele popoare care nu erau de origine indo-europeană erau etruscii, elimii și sicanii în Sicilia
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
o limbă germanică, sau extrem de sofisticat (16 cazuri), precum în limba finlandeză, limbă fino-ugrică. Limbile italice formau, alături de limbile celtice, germanice și elenice, o sub-familie "centum" a limbilor indoeuropene, care includea latina, vorbită de populația din Latium în Italia centrală (latinii), și alte limbi precum umbriana și osca, în vecinătatea imediată a etrusce, neindoeuropeană, însă de la care latina a suferit influență culturală. În zilele noastre limbile italice sunt reprezentate de limbile romanice, izvorâte din latină: italiana, româna (cu cele patru dialecte
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
a ("Raphanus sativus") este o legumă cultivată în regiunile temperate pentru rădăcina ei suculentă și bulboasă. Latinii o numeau "radicula", varietățile moi se folosesc pentru consumul uman, iar cele mari și fibroase se folosesc ca aliment pentru animale. Ridichiile sunt foarte populare în Europa, în special în zonele reci, pentru ca pot fi păstrate mai multe luni după
Ridiche () [Corola-website/Science/309924_a_311253]
-
fost convertiți la catolicism și nu la ortodoxism. De fapt, nu numai etnogeneza diferitelor uniuni tribale de Pecenegi, Oguzi Vestici (Tork în cronicile Rus) și Cuman-Qipcaqs nu este clarificată dar nici numele lor tribale nu este clar. Vestul (Grecii și Latinii) și uneori sursele Rus îi numeau Comani, Cumani, Kumani. Ungurii Evului Mediu, care au avut relații strânse cu ei și în ale căror teritorii au fugit elementele Cumane în sec. 13 căutând refugiu din fața Mongolilor îi știau după numele “Kun
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
Constantin a dus la fondarea Constantinopolului ca o nouă capitală a Imperiului Roman în 330, și în cursul secolului al patrulea imperiul a fost împărțit în două, iar Egiptul a ajuns parte a Imperiului de Est, cu capitala la Constantinopol. Latinii niciodată nu s-au stabilit decisiv în Egipt, ei au jucat un rol în scădere în zonă, în timp ce limba greacă continuă să fie limba dominantă a guvernului și în sistemul de învățământ. Persanii au cucerit Egiptul începând cu anul 619
Egipt (provincie romană) () [Corola-website/Science/316081_a_317410]
-
a fost tot timpul redusă din punct de vedere numeric. Deși în regiune venea un aflux continuu de coloniști și noi cruciați, mulți dintre cei care au luptat în prima cruciadă au plecat pur și simplu înapoi la casele lor. Latinii erau doar o minoritate colonială care conduceau populația băștinașă formată din musulmani, ortodocși greci și sirieni. Ierusalimul a început să fie cunoscut ca "Outremer (teritorile de peste mări)", iar o nouă generație de latini născuți pe aceste pămanturi a început să
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
această carte, nu există nici o altă informație; nici măcar numele lui nu s-a transmis uniform și unanim. Textul ebraic îl numește "Hăbhaqquq" חבקוק, tradus în grecește (LXX - Septuaginta) cu Άμβακούμ (de unde și traducerea românească BOR cu: Avacum), iar în Vulgata, latinii l-au transcris , de unde l-au preluat mai toate limbile moderne. Forma ebraică "Hăbhaqquq" ar însemna „îmbrățișare”, „cel care îmbrățișează” sau - mai puțin probabil - „luptă/luptător” (cum îl vrea sf. Ieronim). Forma grecească ar putea deriva de la asirianul "ĥambaqûqu", numele
Habacuc () [Corola-website/Science/303396_a_304725]
-
alții? Avem noi un specific al nostru? Și cum e acest specific, ne e de folos În lumea de azi, sau mai mult ne strică? În primul rând, poporul român este un popor de oameni inteligenți, un popor latin; iar latinii au fost inteligența antichității, suportul ei cerebral. Românii sunt, se știe, pe deasupra, și oameni foarte simpatici și foarte primitori, foarte ospitalieri, foarte atașați de țările prietene, cum este Franța. Poporul român a fost și este francofon, chiar dacă unele guverne au
Editura Destine Literare by Alexandru Danielopol () [Corola-journal/Science/76_a_289]
-
va fi salvata de catastrofa care se abătea asupra imperiului latin din Balcani. Aristocrația rurală bizantină din Tracia recunoștea la început suveranitatea latină și, prin intermediul menținerii în posesie a vechilor sale proprietăți și pronoia, se punea în serviciul noilor stăpâni. Latinii respinseseră propunerile aristocrației grecești, dispusă la împăcare, crezând că pot forța dispozițiile tratate cu puternicul țar al bulgarilor. Aristocrația grecească se revolta împotriva dominației latine și apela la ajutorul țarului Kaloian, promițându-i serviciile sale și propunându-i coroana imperială
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
Henric, conte de Henegouwen-al doilea Ares, cum îl supranumiseră grecii, pentru talentele lui militare. În această luptă era ucis, între alții, și candidatul la Niceea, Louis de Blois. La exact un an după cucerirea Constantinopolului, puterea latină era deja zdruncinată; latinii evacuau Asia Mică, reocupând numai orașul Pegai. Alte regate erau formate de către Bonifaciu de Montferat care a întemeiat, în Thessalonicul cucerit, un regat vasal Constantinopolului (prin 1206); pe litoralul mărilor Marmara și Egee, precum și pe majoritatea insulelor, au pus mâna
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
-și țină cuvântul. Geoffroy de Villehardouin, mareșal de Champagne, autorul cronicii despre cucerrea Constantinopolului, arăta că Theodor I intra în luptă cu oștirea catolică la orice ocazie potrivită. Și, chiar dacă succesele reale ale Imperiului de Niceea, în conflictul armat cu latinii, trebuie calificate ca modeste, primul lui împărat a reușit să-i apere independența și să înfăptuiască reforme serioase, creând baza pentru Reconquista grecească. Georgios Acropolites i-a făcut lui Laskaris o caracterizare destul de modestă: Era viteaz în luptă, înclinat spre
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
latin. Henri câștiga bătălia de la Rhyndacos (15 octombrie 1211) și ataca Pergamul și Nymphaion (decembrie 1214). Cele două părți erau epuizate și, la sfârșitul anului 1214, un tratat de pace era semnat la Nymphaion , care fixa frontierele celor două imperii: latinii păstrau partea de nord-vest a Asiei mici până la Adramyttion în Sud, restul, țării, până la frontiera selgiucidă, rămânând Imperiului de la Niceea. Cele două imperii își recunoșteau reciproc dreptul la existență. Nici unul nu era destul de puternic pentru a-l distruge pe celălalt
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
de Lazio, au fost printre primii adversari mai puternici ai Romei. Timp de secole triburile de samniți (sau sabelli) care trăiau în munții Apenini s-au luptat pentru a deschide o cale spre câmpie și la Marea Mediterană. Dar etruscii și latinii i-au ținut în șah, astfel încât în ultima sută de ani direcția lor de expansiune nu au fost spre Lazio, ci spre est și sud-est. Atacurile s-au mai slăbit pe măsură ce s-au obișnuit cu o viață mai civilizată în
Războaiele Samnite () [Corola-website/Science/321472_a_322801]
-
śar" și "zal" (ś și z par să fie, într-o oarecare măsură interschimbabile.) Această ipoteză este, evident, criticabilă, ea sprijinindu-se, fără îndoială, pe aceeași apropiere care există în germanică (veche și recentă) între , limba nordică veche "tveir" / "tólf". Latinii au împrumutat un număr de cuvinte etrusce ca "haruspix": „ghicitor” și "lanista": „stăpân de gladiatori”. Câteva dintre ele sunt au pătruns în limba română, prin intermediul limbii franceze, și sunt încă folosite, ca "histrion" (comediant, apoi devenit peiorativ), "mecena", numele unui
Limba etruscă () [Corola-website/Science/327327_a_328656]
-
apărut atunci când acesta a fost nevoit să își respecte promisiunile pe care le făcuse cruciaților, mai ales când venea vorba de bani. Acesta a negociat cu ei o prelungire a tratatului pentru încă 6 luni, până în aprilie 1204. Faptul că latinii au rămas la Constantinopol, nu a rămas fără consecințe. Atât sursele occidentale, cât și Nicetas Konyates prezintă aceste consecințe, cu atât mai mult cu cât unele acțiuni ale cruciaților au determinat nemulțumirea populației bizantine ( a fost provocat un incendiu ce
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
diferențele dintre clerul grec și cel occidental. Nici papalitatea nu se bucură de un mare prestigiu în ochii prințesei bizantine ( cazul lui Grigore VII care îi tratează cu cruzime pe solii împăratului Henry IV). Prin urmare, în viziunea Annei Comnena, latinii sunt niște barbari, ca orice alți locuitori din afara imperiului. Aceștia nu făceau parte din politeea bizantină,nu trăiesc sub legea romană, nu se supun regulilor și disciplinei și sunt lipsiți de maniere și cultură. A doua sursa apartine lui Ioan
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
avut posibilitatea să audă de la alți martori despre Ioan II. Își concentrează atenția asupra lui Manuel I Comnenul. Era foarte apropiat de acest împărat, era secretar al acestuia. Kynnamos nu poate fi de acord cu relația cu Occidentul și cu latinii. Manuel era un admirator al modului de viață occidental, al idealului cacaleresc occidental.La curtea imperială din Constantinopol erau prezenți foarte mulți latini. Prima soție a lui Manuel I a fost de origine germană, a doua era o prințesă de
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
acești „luptători în numele lui Hristos”. Nu-i iartă nici pe venețieni. Dogele venețian este prezentat drept cel mai rău. Pentru Choniates nu există nicio urma de civilație în acești latini. Povestește că au foost distruse numeroase opere de artă, statui; latinii habar nu aveau despre valoarea operelor distruse. Condamnă trădarea ideii de Cruciadă. Și pentru Choniates cruciada era un pretext pentru înrobirea unor frați de credință, până la urmă, dar cruciada nu avea nimic în comun cu ce s-a întâmplat la
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
ul este veșmântul peste care se îmbracă celelalte. Ritul armean, fiind pneumatocentric, va înlocui, pentru diacon și pentru clericii inferiori, stiharul alb cu dalmatica roșie, simbol al Duhului Sfânt. De aici se vor inspira bizantinii, introduind dalmatica de orice culoare. Latinii vor păstra și stiharul alb, căreia vor adăuga dalmatica bizantină colorată, pentru arhidiaconi, păstrând stiharul intact pentru toți ceilalți clerici. Slavii au mers mai departe, colorând chiar stiharul preoțesc, dar această folosință rămâne străină tuturor celorlalte rituri. Un număr însemnat
Stihar () [Corola-website/Science/299621_a_300950]
-
romanizare a Europei prin păstrarea "identităților regionale" cu ajutorul divinităților locale, în Est, sau a onomasticii și a legăturilor de rudenie, în Vest. Elenismul a rămas "o componentă esențială a tradiției culturale a Imperiului Roman". (14, p. 77) Din filosofia greacă, latinii au preluat platonismul, aristotelismul, epicureismul și mai ales stoicismul. Dintre obiceiurile grecești s-a acceptat regula donațiilor făcute cetății, în speranța că cei ce își exprimă astfel generozitatea nu vor fi uitați de concetățeni. Civilizația bizantină a lăsat moștenire Estului
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de Alexandr Nevski (c. 1220- 1263). Germanii au continuat însă colonizările Estului până în secolul al XIX-lea. Vecinii bizantinilor din Balcani, bulgarii de origine mongolo-slavă, sârbii-slavi de sud și aromânii, ramură a latinității răsăritene, erau când cu grecii, când cu latinii. Mai târziu, aceste teritorii au fost invadate, iar oamenii au fost supuși la biruri de către turci și de semilună, în dauna creștinismului, a libertății de mișcare și de inovare. În jumătate de mileniu, sud-esticii completați mereu de alogeni asiatici și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a prejudecăților. De data aceasta, drept punct de plecare pentru deliberări a servit problema purcederii Duhului Sfânt. Grecii au propus să se discute nu formula Filoque, ci în general, legitimitatea completării aduse simbolului credinței, care fusese stabilit de primele sinoade. Latinii pretextau că ,și de la Fiul’’ nu este un adios, ci o interpretare. Disputele au durat 2 luni, însă, nici de data aceasta, nu s-a ajuns la o unitate de vederi. Nici grecii, nici latinii nu recunoșteau referirile făcute de
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]