86 matches
-
am auzit foarte clar când Francisc ― s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul ― a tușit ca să-mi atragă atenția să mă opresc. Mi-a făcut un semn binevoitor dar imperativ să trec în stânga unde se afla un lavabou cochet și elegant, cu uși de cristal și chiuvete de faianță albă. Acolo, laba lui enormă mi-a arătat săpunul. Am priceput. Trebuia să mă spăl. Mi-am adus aminte că într-unul din visele mele, în care întemeiasem o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
puterii nu e o născocire. Nu pricepeam, e adevărat, un lucru. De fiecare dată când mă duceam în sala cu oglinzi ritualul era același. Francisc se dădea la o parte și pornea după mine ca un servitor bine stilat. În dreptul lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
om ești.” Își potrivi „laurii lui Vergiliu” puțin deasupra frunții, după dorința mamei. Și - minune! Ceva misterios pluti peste fruntea lui înaltă și senină. Da, acum era perfect. Acum avea și el o aură de poet. Își sprijini mâinile de lavaboul din cristal pe care îl folosise cândva și Luminăția Sa, Poetul. Prin transparența lui putea să vadă toate detaliile mozaicului de sub tălpile lui. Dar poetul latin nu se gândea la bunicul său, nu-l preocupa nici măcar modelul pardoselei. Privea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin discreția sa tot așa cum atrag faldurile ori croiala rochiei): sofaua dură la fel ca și pupa vaporului, tapițată-n brocart - oh, dar Bandura știa bine rînduiala chiar Înainte s-o Întîlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încît irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
respingerea lui fusese completă. Pe de altă parte, continuitatea să nu fi fost sau să nu se refere decît la... memorie. Ar fi putut însemna și altceva? Cuprins de înfrigurare, căută o loțiune de bărbierit. Găsi o cutioară într-un lavabou de pe coridor. Cu degete tremurând ușor întinse puțină soluție pe obrajii inerți ai mortului. Barba dispăru imediat la atingerea cu prosopul. Gosseyn, stând în genunchi, văzu un chip mai bătrân decât s-ar fi așteptat: 75, poate 80 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin discreția sa tot așa cum atrag faldurile ori croiala rochiei): sofaua dură la fel ca și pupa vaporului, tapițată‑n brocart - oh, dar Bandura știa bine rânduiala chiar Înainte s‑o Întâlnească pe Marieta! - un lavabou de faianță de un alb sclipitor și un bocal falnic cu toarta alungită. Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încât irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că Chantal luase În goană ce avea mai de preț și că apoi fugise. Cu Nicolas, desigur. Din rutină, Împinse ușa băii. Se Încruntă, simțea miros de ars. În cadă, găsi un teanc de hîrtii pe jumătate calcinate, apucă de pe lavabou o pensetă pentru epilat și ridică rămășițele. CÎteva foi nu arseseră, ea recunoscu scrisul lui Nicolas. ... ce vei vrea, din dragoste pentru tine, sînt În stare de orice, ți-o jur... Scrisorile scrise lui Chantal. Fersen nu va putea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întreținută, Între un scrin rustic și un cuier cu picior, trona un fotoliu Îmbrăcat În plus vișiniu. Lângă el, pe un taburet, se afla un patefon. În spatele lor, se vedeau un pat de alamă fără somieră, un paravan pictat, un lavabou și o mașină de scris cu câteva taste lipsă. Rame vechi de tablouri, cărți, o icoană, o candelă. Și Încă multe alte obiecte greu de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am auzit foarte clar când Francisc - s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul - a tușit ca să-mi atragă atenția să mă opresc. Mi-a făcut un semn binevoitor dar imperativ să trec în stânga unde se afla un lavabou cochet și elegant, cu uși de cristal și chiuvete de faianță albă. Acolo, laba lui enormă mi-a arătat săpunul. Am priceput. Trebuia să mă spăl. Mi-am adus aminte că într-unul din visele mele, în care întemeiasem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puterii nu e o născocire. Nu pricepeam, e adevărat, un lucru. De fiecare dată când mă duceam în sala cu oglinzi ritualul era același. Francisc se dădea la o parte și pornea după mine ca un servitor bine stilat. În dreptul lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ionescu, copist la interne, tinerel și berbant. În antreu se găseau numai două lăzi cu cărți, biblioteca doctorului Vasile Popescu de la Pitești, soțul fiicei doamnei Alexandrescu, Mimi. Odaia din fund, cu două ferestruici spre curte, un pat de tablă, un lavabou, o masă rotundă, trei scaune, un dulap hodorogit și câteva fleacuri, botezate bibelouri de familie, era a lui Titu. În curte, mai încolo, stătea un cizmar evreu, Mendelson, cu cinci copii, dintre care cel mare își termina armata la artilerie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]