126 matches
-
au succedat mai multe tradiții de analiză a relației dintre școală și mobilitatea socială. Acestea s-au revendicat mai ales de la tradiția de gândire critică, purtând eticheta de teorii conflictualiste și fiind motivate intelectual de polemica cu teoriile optimiste și legitimiste de tip funcționalist. Tuturor acestor teorii le este comună ostilitatea față de punctele de vedere funcționaliste, pe care le resping ca fiind expresii sofisticate ale mistificării intereselor categoriilor sociale dominante. Din tabăra conflictualistă voi expune pe scurt două curente: teoria acreditărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
Stoica de Hațeg" , În acord cu logica oricărei lecții de geografie a vremii, Europa este identificată și structurată În funcție de componentele sale politice, respectiv stăpânirile suveranilor care o guvernează. Este vorba, după cum se observă, de o „Europă politică” definită conform viziunii legitimiste a „erei Metternich”. Pe această filieră se evidențiază și locul românilor În ansamblul continentului. Mai este de menționat, În fine, atributul de „crai” (pe lângă cel de Împărat) al lui Francisc I XE "Francisc I" , ceea ce face trimitere la calitatea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
nici dreapta, nici stînga" după expresia lui Zeev Sternhell, vor fi studiate împreună cu partidele naționaliste. Vom păstra termenul de "extrema-dreaptă" sau, altfel spus, dreapta extremă pentru a denumi vechii reacționari, conservatori rămași fideli valorilor și tradiției lor, care întruchipează dreapta legitimistă a lui René Rémond. Numai Mișcarea pentru Franța, MPF, a lui Philippe de Villier a putut să aibă parlamentari la Paris și la Strasbourg, aceștia dînd dovadă de un real dinamism. 2. "Poujadiștii". Această categorie cuprinde partidele care exprimă mînia
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
disting trei tipuri diferite de partide periferiste: tipul naționalist-populist, tipul na˛ionalitar și tipul neo-centralist. Primul se deosebește prin caracterul non-etnic în timp ce celelalte două sînt marcate de perioada formării lor sau de o structură economică particulară. 1. Tipul naționalist-populist. Partidele "legitimiste ale periferiei" au dispărut din peisajul politic al Europei Occidentale. Ele au dat naștere după modelul carlismului basc sau al iacobismului irlandez unei conștiințe autonomiste care a încercat să se exprime printr-un discurs naționalist inventat de centru. Aceste partide
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
luxemburghezi. Ecologismul, curent politic nou care provine dintr-un vechi clivaj, reușește o fericită sinteză între noutate și tradiție, între trăsături de stînga și de dreapta. El grupează pe toți cei care au pierdut lupta împotriva instaurării capitalismului, adică dreapta legitimistă, pe de o parte, stînga rousseauistă, apoi proudhonistă, pe de altă parte. El reconciliază pe copiii lui Jean-Jacques cu cei ai lui Louis Bonald. Pe lîngă forțele precapitaliste, ecologismul mai cuprinde și o parte din moștenirile stîngismului de după anii '68
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
de Restaurație, recuzînd atît indiferența Statului în ceea ce privește religia, cît și galicanismul, el a cunoscut o evoluție pe care o cunoscuse anterior baronul Ferdinand d'Eckstein: acest israelit de origine daneză dar de naționalitate prusacă, convertit la luteranism apoi la catolicism, legitimist și tradiționalist, prieten cu Lamennais, apăra tezele ultramontane în revista sa Le Catholique (1826/1829), sfîrșind prin a revendica cu fermitate libertățile. Lamennais s-a raliat ideii de guvern format din reprezentanții poporului, fidel, prin aceasta, propriei sale filosofii a
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Mayeur scria: "Dincolo de o Biserică ideologică aparent bine delimitată și datorită căreia războiul nu-și găsea explicația, rădăcinile se unesc pentru a se hrăni din același sol"18. Dar creștin-democrații sînt democrați și se diferențiază de mulți dintre catolicii sociali legitimiști, care visau revenirea la monarhia tradițională și corporatistă: La Tour du Pin a ajuns în cele din urmă la Acțiunea Franceză, iar de Mun n-a acceptat Republica decît pentru a se supune papei și a rămas neîncrezător în ceea ce privește democrația
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
din 1938. Ständestaat-ul nu a putut rezista șocului totalitar. Partidul Creștin Social Austriac nu aderase la valorile democrației liberale. Tendințele democratice întruchipate de sindicalistul Leopold Kunschak și de al său Linzer Programm, care acorda libertăților un spațiu important, și de legitimistul Ernst Karl Winter care spera în restaurarea habsburgilor, erau minoritare și nu au putut niciodată să se exprime, negăsind ecou la un cler atașat ideilor guvernului. Experiența Statului autoritar și corporatist nu era prea departe de cea a lui Tiso
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
filosofie pozitivă, lecția 48). La fel, Jean-Paul Enthoven precizează cu privire la pozitivism: "Lupta pentru metodă e deja lupta pentru doctrină, pentru ideologie mai exact și pentru puterea pe care o promite și o legitimează". De la Auguste la Augustin, de la pozitivist la legitimist, filiația pare fără fisuri. Ideea că "interiorul se reglează prin exterior" a cîștigat teren. Cochin pune la lucru principiul critic concentrîndu-se asupra "puterii de reglare a mașinii", pe care o numim în jargonul nostru "dictatura aparatului". De aici provin și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
în ochii lui egalitatea abstractă a democrației, care permite existența a doi cetățeni egali între ei atît cît aceștia sînt capabili să uite de inegalitățile datorate nașterii, condiției, religiei ancestrale, intereselor particulare, apartenenței lor. Există la omul nostru, dincolo de reflexul legitimist, o mistică a naturalului și a trăitului (care se regăsea atunci la celălalt pol, la Sorel și Berth, acești intelectuali antiintelectualiști de extremă stîngă). Ceea ce îl scandalizează pe monarhistul catolic este faptul că "opinia poate determina ființa unei societăți", și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
diferite orientări trecea drept riscantă, fiindcă prioritatea o reprezenta dobândirea drepturilor civile și politice (aici totuși agenda lor este preponderent liberală): „Din punct de vedere al culorii politice, femeia înainte de a fi conservatoare, liberală, junimistă, democrată, naționalistă, radicală, progresistă, socialistă, legitimistă, clericală ea trebuie să fie «Feministă». Femeile trebuie să se unească sub un singur steag, steagul revendicărilor feministexe "„feminist"” (Eugenia de Reuss-Ianculescu18). „Chestiunea feminismului este o chestiune de umanitate și de civilizație, căci e vorba de a ridica jumătatea omenirii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
acel rusesc, care nu din întâmplare, din neîngrijire pune în pericol existența noastră, ci lucrează cu conștiință la distrugerea ei”. Cuvinte profetice, adevăruri incontestabile - din păcate neluate în seamă așa cum s-ar fi cuvenit. Căderea lui Napoleon și consensul puterilor legitimiste la Viena în 1815 nu au fost un factor de aplanare a contradicțiilor dintre aceste puteri în zona balcano-dunăreano-pontică. Concurența pentru obținerea unor poziții cât mai avantajoase în dauna intereselor turcești a crescut. Rusia, cu pozițiile întărite în Marea Neagră, la
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Coiani, „coborâtoare” care, privindu-și ascendenții iluștri, nu putea lăsa nepedepsită crima din 1663, nu putea admite ca ultragiul să planeze asupra familiei (al cărei „șef” ajunsese în urma morții marelui postelnic, familie pe care o înțelegea în duh sever și legitimist: Constantin Șerban, fratele ei vitreg, rod al unei aventuri a lui Radu Șerban cu o anume Elena, fiică a preotului Constantin din București și soție a logofătului Neagoe din Târgoviște, o irita teribil pe jupâneasa Elina; îl înconjura cu tot
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sau Charivari, deveniseră zilnic una dintre cele mai puternice arme ale opoziției. Pentru un timp presa a fost nevoit(, în consecință, să-(i modereze atacurile dar, în schimb, a continuat să se bucure de o destul de mare libertate de expresie. Legitimiștii au contat întotdeauna pe Gazette de France; în 1847 a ap(rut l'Union (monarhist) care, pînă în 1883, a fost organul intransigent al contelui de Chambord. În această perioadă (i-au f(cut apari(ia mai multe ziare catolice
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
Imperiul autoritar (1852-1860). Sub regimul instaurat de decretul din 17 februarie 1852, presei i se hărăzise o soartă fără precedent. Guvernul avusese grijă să fie autorizate publica(iile cu o anume diversitate de tendințe: Univers catolic intransigent, Gazette de France, legitimist(, Débats liberal de centru dreapta, Moniteur universel oficial, Pays, Constitutionnel, Patrie oficioase, Presse guvernamental, Siècle al lui Havin "monitor al opoziției", anticlerical și aparent democratic. B) Imperiul liberal (1860-1868). Creșterea nemulțumirilor (ruptura cu catolicii și cu protecționiștii), eșecurile externe și
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
și L'Action française. F) Presa monarhistă.După ce fusese foarte activă pînă în 1879, presa bonapartistă împărțită între foile jeromiste și cele victoriene, și-a pierdut popularitatea foarte repede. Moartea contelui de Chambord în 1883 antrenează o hecatombă de foi legitimiste, dintre care L'Union, Le Solei și La Gazette de France au supraviețuit cu dificultate pînă la război. Le Gaulois, sub conducerea lui Arthur Meyer, director de mare clasă ale cărui calități de ziarist făceau să fie iertate ridiculitățile, devine
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
dovedit esențial. La numărul 15, găsim un scriitor: Victor Hugo. Și el a făcut Franța. Cel puțin așa consideră Max Gallo. Iată ce scrie autorul prefeței: „Victor Hugo este, întreaga lui viață (1802-1885), legat de evenimente. În 1825, este monarhist legitimist și Carol X îl invită la Reims, la încoronare. Scriitorul îl celebrează pe regele bourbon. Dar a doua zi după revoluția din 1830, se alătură orleaniștilor. S-a spus că aspira să devină consilierul lui Ludovic- Filip. Discursul său de
Rolul scriitorului în istorie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4702_a_6027]
-
care parcă îi mișcau inima, îi umpleau ochii cu lacrimi"... (Numa Roumestan, p. 26) Cît de puțin însemna pentru Numa Roumestan ideea, se poate vedea din următorul fapt: Napoleon III, cunoscîndu-și omul și vroind să-l dreneze, îi propune lui, legitimistul intransigent, un fel de primărie sau așa ceva... Numa, încîntat, se pune să-i scrie o scrisoare de mulțumire. "Vandeian al sudului, crescut în credința monarhică și în cultul respectuos al trecutului, eu nu cred că mă voi abate de la datoria
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
Cekăi", adică precursoarea poliției politice staliniste, trimitere directă la o sinistră filiație. Perspectiva lui Dinu Nicodin este opusă, în orice caz, celei eroice a lui Jules Michelet și în general a romanticilor, el fiind în esență un conservator și un legitimist, neaderent la formula schimbării prin violență a întocmirilor sociale. De fapt este un sceptic, cum s-a observat, un spirit neiluzionat de sloganele libertății, egalității, fraternității și de celelalte lansate de Revoluția franceză, atât de nobile, de generoase, dar și
Un mare roman ignorat by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16642_a_17967]
-
exclude maniera plebiscitară. Distrugerea instituțiilor democratice, ca și ideologizarea forțată, au substituit cultura politică printr-o contracultură pseudopolitică, antiumanistă, ipocrită, receptabilă în portretul acelui homo sovieticus descris de Alexandr Zinoviev. Falsa libertate a delirului revoluționar, denunțată încă de către filosofii francezi legitimiști, Joseph de Maistre și Louis Bonald, a trecut în reversul său demonic, în procustianizarea individului, înghețînd în limba de lemn a oficialității comuniste. Date fiind acestea, ce dovadă mai elocventă a alienării conștiinței noastre civice ar putea fi decît blocarea
Tezele și antitezele libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13023_a_14348]
-
lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica aristocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon, moderni față de monarhiștii care-i precedă și retrograzi față de religionarii lui 1789 și, mai ales, 1793, "în mod ideal republicani și în mod istoric legitimiști", ca Chateaubriand. În fine, reformiștii sînt monarhiștii constituționali, moderați. Compagnon îi afecționează cel mai mult pe reacționari, în primul rînd datorită unei trăsături - ilustrată bine de estetica și de stilistica pe care le practică - pe care am putea-o numi
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica aristocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon, moderni față de monarhiștii care-i precedă și retrograzi față de religionarii lui 1789 și, mai ales, 1793, "în mod ideal republicani și în mod istoric legitimiști", ca Chateaubriand. În fine, reformiștii sînt monarhiștii constituționali, moderați. Compagnon îi afecționează cel mai mult pe reacționari, în primul rînd datorită unei trăsături - ilustrată bine de estetica și de stilistica pe care le practică - pe care am putea-o numi
Antimodern, primesc, dar moderat! by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/7719_a_9044]
-
celor din urmă treizeci de ani avem fericirea a vedea pe confrații de la "Romînul" înmulțind în mod considerabil numărul frazelor durate în favorul partidului roșu, calificîndu-se rezultatele pseudocivilizației cu fel de fel de epitete mari, dîndu-ni-se nouă numele de reacționari, legitimiști etc. E țara poreclelor. Rolul confraților e comod, al nostru cam ingrat: ei se adresează suficienței oamenilor, căci aceștia sunt pururea predispuși a crede tot ce li se spune de bine de ei, pe când noi nu măgulim pe nimeni, ci
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
din Romînia? Arătăm atât rezultatele cât și cauza; o facem după îndreptarul unui adevăr valabil pentru lumea organică. Daca rezultatele sunt de netăgăduit, daca cauza e asemenea stabilită, de puțin interes e de-a ne da porecla de reacționari sau legitimiști. Lucrurile rămân din nefericire așa cum sunt, chiar daca cerul ar fi o hârtie și marea o cerneală, pentru a dovedi contrariul în contra evidenței probe nu există. [12 octombrie 1882 ] ["ERA GREU DE ADMIS... "] Era greu de admis să mai existe vro
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
nouă patrie În provincia italiană pe care o ocupă. Satele din zona Friuli Încep să capete nume cazace! Textul spune: „Iată-l aici, În patria noastră, oprimând o populație pe care n-a văzut-o. Furându-i patria. El, patriotul legitimist”. Tocmai el, care se opusese legitimării puterii comuniste asupra țării sale. Eroul cărții, concepută ca o lungă scrisoare, este de fapt don Guido, un preot pensionat, un credincios luminat, scrutând labirintul senectuții, dar și memoria, deci și ipotezele contradictorii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]