90 matches
-
exigențele tecnice ale lucrării cu care se însărcinează. Roșii îndeplinesc prin aceasta două scopuri egal de meschine. Pe de o parte se 'n [țolesc ] ei; fiecare din acești patrioți cari ieri sau n-aveau ce mânca sau duceau o existență lihnit [ă ] e azi milionar, pe de altă parte scopul lor principal este de a dovedi că, fiind ei incapabili de a administra căile ferate, românii în genere ar fi incapabili de lucrul acesta. Deși avem ingineri cu studii tecnice escelente
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
te hăituiesc cu înverșunare și te fac să suferi. Poți uita totul, dar acele clipe care ți-au marcat sufletul cu fierul roșu rămîn și mor doar o dată cu tine. Aveam cinci ani cînd o cumplită foamete ucidea Moldova, cînd oamenii lihniți se animalizaseră aproape, avînd o singură preocupare: să mănînce ceva. Deși noi am avut ceva rezerve de porumb acasă, familia noastră a împărțit totul și cu milă creștinească s-au tratat toți flămînzii care ne-au călcat pragul casei. Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un platou și l-a pus în fața Janetei, urându-ne poftă bună. M-am mirat eu. ─ Salată de ton, mi-a răspuns fiică-mea. Văd că este salată de ton, dar atât de multă? Parcă a bănuit fata că suntem lihnite de foame. Dacă porțiile sunt atât de mari, păi mănâncă grecii, frate, nu glumesc! ─ Clima de aici, mediul sau construcția lor fiziologică le dă o mare poftă de mâncare. Dorind să cunoaștem cât mai bine arta lor culinară, am servit
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
halu’ ăsta. Ie lume multă cu bani, vere, dă cu banii de-a azvârlita. Și căcat ar cumpăra dac-ai aduce pe plajî. Ie ceva de nu se poate. De-o săptămână am picat și noi cu foamea-n gât, lihniți, și-am zis s-o luăm la plesneală, ce-o ieși și ce s-o nimeri și cine s-ar fi gândit? De anu’ trecut de la Paști am plecat din Caracal. Am fost În Germania și Austria, am fost și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de astfalt pe care se pare că nu-l merita). „Aș mânca ceva bun, da’ nu știu ce“ Aerul ăsta miroase în mod sigur și a plăcintă, ca cea pe care Andreas o apucă cu mâna și o molfăie ca un animal lihnit. Deci mie asta mi-a plăcut. Am fost puțin dezamăgită că finalul nu spunea nimic în plus față de această cealaltă lume. Andreas e aruncat într-o zonă care mai degrabă e nimicul - e frig și viscol și pac, se termină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
aflat mai târziu că a fost eliberat în 1964, la amnistie, după care a murit lăsând o soție și doi copii. Și în această celulă, am avut parte de lucruri îngrozitoare. De fapt, cel mai îngrozitor lucru era foamea. Eram lihniți. Aveam dreptul la o mână de arpacaș, o zeamă cu resturi de cartofi, zgârciuri și piei, iar „carnea“ era compusă din copite sau din tot felul de resturi de organe respingătoare. După ce mâncarea era împărțită la toate celulele, rămâneau pe
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
fie un remediu împotriva morții e concluzia autoarei la lectura cărții lui Radu Mărculescu, Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică, fost prizonier de război: "Oamenii erau aruncați în vagoane, fără apă, fără hrană, fără lumină, fără aer, unii peste alții, lihniți, atît de supți de orice putere încît nici să geamă nu le mai venea. Atunci se lăsau să moară: la fiecare oprire se aruncau cadavrele din tren. Deodată Radu Mărculescu are o intuiție neașteptată. Începe să povestească Răscoala lui Rebreanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
captându-ne, pesemne, starea de spirit. Primarul ne dorește, tardiv, „poftă bună”, când cei mai mulți înfulecau deja un delicios sos cu ciuperci și carne. Primii care au „asaltat” pântecoasele boluri de porțelan au fost chiar câțiva dintre oamenii primăriei, iar scriitorii, lihniți, i-au urmat fără remușcări. Se rade totul în câteva minute. Încerc să mă extrag din această forfotă sardanapalică și mă pozez cu Richard Wagner pe fundalul unui afiș cu trenul, însă scenografia ce ne cuprinde e mult mai amplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că-i place spectacolul. Tovarășul Cameniță, ca de obicei, mâncase enorm la prânz. Privindu-l cum înghite nesățios, lui Fanache chiar îi trecuse prin cap că tovarășul Cameniță poate mai are două-trei persoane ascunse în burta lui, două--trei persoane înfometate, lihnite. Acum, după masa copioasă și cu zumzetul copilașilor în urechi, tov prim se simțea ca-n sânul lui Avram: l-a cuprins somnul și a început să sforăie. Gârmoci și Fanache și-au frecat palmele satisfăcuți: obținuseră ce speraseră. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai apoi raporturile cu opulența și cu averile nemăsurate, rotunjite prin jaf, am băgat de seamă că superbogații noștri sunt majoritatea obezi, cu guși și fălci de neamuri proaste și împlătoșați în osânză, fapt care le dă apă la moară lihniților: „Săracii bogați! Or să plesnească și nu se îndură nimeni să-i oprească din îmbuibare! Cum intră unul la închisoare, cum îl răzbesc toate bolile grăsimii!“. Săracilor le e milă sincer de bogătani. Săracii știu că și chiaburii de la oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
un maidanez turbat? Fiindcă era totuși un suflet încă nepervertit, a intrat în casă plângând în hohote. „Mamă, tată, am mâncat tot parizerul!“, a zis Gigel. Ar fi trebuit să arate ca un însărcinat în luna a șaptea, dar tot lihnit era, cu stomacul lipit de șira spinării. „Mă, nu ne minți - l-a repezit Bostănaru ca și cum se aștepta la un necaz -, ți l-o fi smuls din mână un țigan sau te-a fugărit un maidanez și ai dat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
beteală aurie,- Și gura, și gropița din bărbie... (Chiar nasul e-un motiv de poezie...) Bucata antologică este descrierea secetei din Cetatea soarelui, viziune hugoliană tratată în colori de carte bisericească: Pământul e vânăt,- și-adînc împietrită Puterea rodirii în brazda lihnită; Un râu de cenușă e holda de grâu În care an-vară intrai pîn' la brâu; Cuptor e pământul - văzduhul dogoare, Și zorii n-au rouă, și-n murg nu-i răcoare. Reprezentativă este și tălmăcirea în versuri a Cântării Cântărilor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
să nu mi se-ntâmple să nu cresc mare să nu miroasă clasa a gaz dar să alerg în extaz de mână cu carolina ea avea niște caiete frumoase și cuburi de zahăr pe care mi le arăta ca unei lihnite caligrafia ei dar și foamea îmi dădea vertije desenele ei îmi îndulceau dar și zahărul lacrimile mele sincere niciodată îi spuneam cu emoție n-am să fiu în stare s-o imit în schimb eu citesc pe sub bancă niște cărți
Poezie by Constanța Buzea () [Corola-website/Imaginative/15369_a_16694]
-
o problemă de timp așa e. mereu ne ajunge din urmă trecutul în impactul lui cu ziua de mâine, altminteri oare de ce ți-am simți lipsa atât de mult? - cum printre gratii, unul vede piscul înzăpezit cerul de un albastru lihnit Vedem mereu, ce suntem aidoma acelor vremuri de coșmar și durere în care erau ei închiși. nu noi și m-am ridicat, pornind mai departe în lumina atenuată de-apusul geruit E LESNE SĂ TE ODIHNEȘTI în sine în tăcerea
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-website/Imaginative/7150_a_8475]
-
I.G. Duca: "Casa lui Take Ionescu, ce curiozitate și ce simbol! Jos, camera de așteptare, intrarea, până și sufrageria ticsite de lumea cea mai neașteptată, diplomați cunoscuți, senatori respectabili, deputați grăbiți, ariviști de tot felul, clienți bogați, ziariști serioși sau lihniți, șantajiști de meserie, solicitatori de rând, văduve, orfani, bancheri, cămătari, femei suspecte, toată zgura politicianismului român. [...] Porțile Orientului în toată oroarea lor și, desigur, cel mai tipic colț al Bucureștilor antebelici.<br>Sus, liniște și seninătate. D-na Bessie Ionescu
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]