154 matches
-
el îl fac din ce în ce mai mare... Lui ca lui, dar ei cum îi crescuseră ! Ca și când nu în ochii lor apăruse cândva în poartă, cu un cufăr de lemn în mână și cu niște cozi subțirele, strânse ghemotoc în vârful capului... Și lipăind prin casă desculță, cu călcâiele crăpate și suflându-și nasul prin curte... Acum era directoare și părea tot timpul excedată de treburi ! Să mai aibă vreme să-și aducă aminte că Muti a învățat-o ce-i o batistă, ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
genunchi, își coboară pe dușumea picioarele, caută neglijent, cu ele, pe bâjbâite, papucii, o lene ciudată îi subminează deciziile spartane, îl face să-și târâie mâinile neglijent, la fel și pașii. Renunță prea ușor să-și mai caute papu cii, lipăie desculț cu labele picioarelor mari până la sărăcăciosul lavoar, întinde mâna până la garafa cu apă și tot de lene bea direct din ea, lipăie spre pat înapoi și în drum își evită în oglinda înnegrită a garderobului fața de Pierrot sub
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-și târâie mâinile neglijent, la fel și pașii. Renunță prea ușor să-și mai caute papu cii, lipăie desculț cu labele picioarelor mari până la sărăcăciosul lavoar, întinde mâna până la garafa cu apă și tot de lene bea direct din ea, lipăie spre pat înapoi și în drum își evită în oglinda înnegrită a garderobului fața de Pierrot sub scufie, cu tuleie și coșuri, oh, de ce nu sunt mai frumos ? Ce nedumeritoare milă străină pentru acest tinerel pe care aproape cu nepăsare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de hotelul acela, și noaptea mă gândesc la el... Nu te mai gândi. N-ai să mergi niciodată acolo! Uită-l! — Stai locului, scumpule, fiară sălbatică ce ești, încetează să te mai învârtești ca un leu în cușcă, încetează să lipăi și să tropăi, mă faci să-mi vină să țip. Haide, vino și ține-mă de mână. Astăzi e întuneric în mine. În mine e întotdeauna întuneric. Westwold, cartierul în care era situat apartamentul Dianei, era o zonă „mixtă“ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dintr-o singură mișcare. Senzația de vinovăție și resentimentul purtat celui față de care ești vinovat se amestecă adeseori. Îi porți pică pentru tot ce-a făcut ca să se autoprotejeze de acea cumplită nenorocire. Acum câtva timp îmi spuneai că „a lipăit totul așa cum lipăie pisica laptele“. M-a frapat această curioasă comparație. Așa am zis? Desigur, comparația asta nu descrie faptele. Inima lui a fost zdrobită - Rufus însemna pentru el... mă rog, știi bine... pentru noi amândoi... Da. Ce vreau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mișcare. Senzația de vinovăție și resentimentul purtat celui față de care ești vinovat se amestecă adeseori. Îi porți pică pentru tot ce-a făcut ca să se autoprotejeze de acea cumplită nenorocire. Acum câtva timp îmi spuneai că „a lipăit totul așa cum lipăie pisica laptele“. M-a frapat această curioasă comparație. Așa am zis? Desigur, comparația asta nu descrie faptele. Inima lui a fost zdrobită - Rufus însemna pentru el... mă rog, știi bine... pentru noi amândoi... Da. Ce vreau eu să arăt este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
altceva, așa a spus. După fiecare victorie exista o plută de onoare, de obicei, un debarcader improvizat, la care ne legam, în aplauzele celor prezenți, și președintele competiției ori un primar pășea cu grijă către noi pluta se mișca, apa lipăia pe pantofii lustruiți, strălucitori și înmîna medaliile. Chipurile noastre transpirate sub părul răvășit. Transpirația începe cu adevărat să curgă după competiție. O strîngere de mînă și o medalie. "Frumoasă cursă!" " Da, mulțumesc frumos." Imediat după finiș, David spusese deja "Felicitări
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
este canalul. Negru și mort precum o hazna, un heleșteu puturos care, în orice clipă, poate răspîndi, bolborosind, miasme otrăvitoare. Speri că nu va reîncepe curînd să se miște și, probabil, nu va reîncepe, e prea obosit. Numai marginile sale lipăie dușmănos pe case, pe care el le subminează treptat. Procesul de degradare și putrefacție durează de sute de ani, a început cînd primii piloni au fost înfipți în mîl și saturați de umezeală. Dar nu m-ar surprinde dacă iarna
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și izbăvire, ca și cum am fi fost deja campioni și încă ar fi trebuit să devenim. La creasta valului, apa se transformă în gheață. Apa devine gheață. Gheața poate deveni apă din nou. Apa e de un negru de cerneală, îmi lipăie la picioare. Este neagră precum ferestrele casei mari a lui David, casa din parc care este acum goală și din care a dispărut toată viața. Apa începe să se miște și spală lemnul debarcaderului ca o membrană subțire, ca o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
pe scurtătură. O ajută să treacă prin spărtura îngustă și coborîră spre chei, pe partea cealaltă. Sub picioarele lor foșneau frunzele. Traversară pajiști moi și dădură ocol unei arteziene care împroșca apă printre corpurile îndesate ale păduceilor. Două lebede licărinde lipăiau aproape adormite în apa neagră a iazului decorativ și auziră gîgîitul somnolent al unei gîște de pe insula din mijloc. Peste Kelvin era un pod cu candelabre metalice neaprinse la capete. Thaw își sprijini coatele pe parapet și zise: — Ascultă. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cețoasă imensă și împresurătoare dispare spunînd: „E prea puternic pentru noi - le are pe femei de partea lui“. Am simțit-o și în punctul culminant din Portretul artistului în tinerețe, cînd Stephen Dedalus o vede pe fetița cu picioarele goale lipăind în nisip, iar ea îi acceptă privirea admirativă și, cu un „Sfinte Dumnezeule!“ spus din inimă, se întoarce și merge spre amurg știind că o să fie artist, adică o categorie superioră de preot. Și în La botul calului de Joyce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ieșit 12, de la Vasilica 21, așadar n am câștigat nici una. Dar lucrul mi se pare neînsemnat acum. Aseară, pentru prima dată, am uitat să merg la Jacques să-i spun noapte bună, cum fac de când abia mă țineam pe picioare, lipăiam desculță spre leagănul lui și papa nu-mi dădea voie să-l ating. Mă tem să nu devin egoistă: iată un defect pe care încă nu-l aveam. Poate și din cauza Saftei, de care simt că mi se rupe inima
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Îi cunoașteți deci de trei ani? ― Da. Iertați-mă, nu vreți să luați o picătură? Nu beau niciodată dimineața, dar vestea asta m-a dat pur și simplu gata. Deschise ușa și strigă, undeva, pe coridor: ― Nana! Se auziră pași lipăind apoi un schimb de șoapte. Cristescu învîrtea absent scrumiera. Era un suvenir din Olanda, o farfurioară de ceramică albă pe fundul căreia fuseseră pictate, cu albastru-cobalt, o moară și niște saboți. Îi plăcea încăperea cu mobilele ei vechi. Emana o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Îngrozit, a început să răcnească: "Ajutor! Daniel, ajută-mă!", dar eu nu eram atât de beat încît să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-ar fi intervenit Profetul. Încruntat, acesta s-a apropiat lipăind cu cizmele lui uriașe de cauciuc, a intrat în noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
jur că n-o voi mai supăra niciodată, dar locul de lângă mine era gol. "S-a dus, poate, afară", mi-am zis, pregătindu-mă să aștept. Nu putea să întîrzie prea mult. Din moment în moment trebuia s-o aud lipăind cu picioarele goale, venind. Vroiam să mă prefac că dorm, s-o las să se urce în pat și abia atunci s-o îmbrățișez. Dar sfântul din icoană obosea binecuvîntîndu-mă, orbit de întunericul tulbure din cameră, fără ca Marta să apară
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai mult. Informația părea că o descurajează. A fost într-o biserică? Tânărul încuviință. ă Cât face? ă Este foarte scumpă. Bijuteriile sunt extrem de valoroase. ă Cât? ă O sută de ruble. ă Nu îmi pasă de bijuterii, spuse Zoia lipăind din buze. Negustorul ridică din umeri, ca și cum ar spune: Atunci nu o cumpăra. ă Nu vreau bijuteriile, insistă Zoia. Dacă aș vrea bijuterii, m-aș duce la Fabergé. ă știu ce vă interesează. Ochii lui îi confirmară înțelegerea. Mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Îngrozit, a început să răcnească: „Ajutor! Daniel, ajută-mă!”, dar eu nu eram atât de beat încât să mă duc să murim împreună. Și s-ar fi înecat poate dacă n-ar fi intervenit Profetul. Încruntat, acesta s-a apropiat lipăind cu cismele lui uriașe de cauciuc, a intrat în noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
jur că n-o voi mai supăra niciodată, dar locul de lângă mine era gol. „S-a dus, poate, afară”, mi-am zis, pregătindu-mă să aștept. Nu putea să întârzie prea mult. Din moment în moment trebuia s-o aud lipăind cu picioarele goale, venind. Vroiam să mă prefac că dorm, s-o las să se urce în pat și abia atunci s-o îmbrățișez. Dar sfântul din icoană obosea binecuvântându-mă, orbit de întunericul tulbure din cameră, fără ca Marta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
idiot este atît o auto-depreciere gingașă cît și rezultatul logic a unei lungi tradiții de diletantism american, care a Început cu edițiile prescurtate din clasici, urmate de Cliff’s Notes și Reader's Digest Condensed Books. Generații de studenți au lipăit prin școală grație forței acestor simulacre diluate. Scurtăturile odinioară rușinoase sînt acum un motiv de mîndrie. Și, firește, Wakefield Însuși este un diletant, și Încă unul mîndru. — Și În zilele noastre poți cumpăra referate pe internet, adaugă Maggie scandalizată. Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
33, mă trezesc și știu că ar trebui să Încerc să adorm la loc, dar, de Îndată ce deschid ochii, Îmi amintesc că am un copilaș! Și e aici! Emoția puternică aproape că mă sufocă și, pînă să apuc să mă dezmeticesc, lipăi pe coridoare, În papuci, ca să-l cer Înapoi. E ca și cum acesta ar fi cel mai minunat cadou de aniversare pe care l-am primit vreodată, dar de o mie de ori mai frumos, și greu mă Îndur să-l las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
acea splendidă creatură - ploaia Îi lipea de corp rochia ușoară de vară - care Îi povestea cu aplomb o incredibilă poveste cu niște agresori fantomatici. Își mărturisi În sinea lui că, dacă ar fi fost urîtă, n-ar fi stat să lipăie prin noroaie sub o aversă diluviană, ci s-ar fi aflat la adăpost și În drum spre spitalul psihiatric cel mai apropiat. - Călugări fără cap... Și care pe deasupra mai și vorbesc, da, da, da... Intrigată de tonul sarcastic, Întoarse lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pentru mine, prefer să-mi păstrez mintea limpede. Marie Îi aruncă o privire agasată, Întrebarea ei deveni involuntar agresivă. - Și ce făceai aici? - Trebuia să-mi tăvălesc prin noroi un costum nou și o pereche de pantofi Weston, mîrÎi el lipăind prin apă. Simți că Începea să se enerveze. - Așteaptă, fotografia pe care am găsit-o la picioarele Sfintei Fecioare n-am născocit-o eu, Își pledă ea cauza, probabil că logodnicul meu a lăsat-o acolo mult mai devreme În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe drum. - Pacoste de bretonă! tună el ridicîndu-și valiza pe rotile aruncată din portbagaj și zăcînd acum Într-o băltoacă. Evident, ploaia Începuse iarăși să cadă. - Nesuferită regiune! Rafalele se tînguiau pierzîndu-se printre monoliții sitului, acum sinistru de pustiu. Furios, lipăind fără voia lui prin clisa drumului desfundat, care parcă Încerca să-i aspire cu zgomot frumoșii lui pantofi marca Weston, Înaintă cu dificultate, tîrÎndu-și anevoie valiza. Marie Își stoarse pletele Încă umede. Ploaia izbea În rafale ușile cu geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să spună ceva? Cum adică încotro mergem? Și el știe cu adevărat ce spune sau dorește numai să mă impresioneze? Să fie oare el? Să fie oare ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până departe, desfășurând orașul închipuit. Străzi, bulevarde, ulițe, alei, alei printre blocuri la mahala, alei în parcuri livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
am așezat și pe ele în mapă, dar le-am prins cu clama în așa fel încât numai textul imprimat să se poată desprinde cu ușurință. Am ieșit din sufragerie deschizând cu băgare de seamă ușa și pașii mi-au lipăit pe gresie până în dormitor. Am crăpat puțin ușa și am văzut-o pe Andreea întinsă pe pat cu spatele la mine, îmbrățișând perna. Spatele i se ridica și îi cobora regulat, iar sunetul ieșirii aerului începea să se transforme în sforăit. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]