185 matches
-
originii orașului, insă legendă acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept moment al întemeierii sale. Se pare ca Veneția s-a nascut ca urmare a fluxului de refugiați care au abandonat câmpia padană sub amenințarea mai multor invazii longobarde și hune din nordul Italiei în decursul secolului al V-lea și de la începutul secolului al VI-lea. La început, locuitorii și-au ridicat așezămintele pe mlaștinile instabile ale lagunei și au trăit din comerțul cu sare și din pescuit
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
în vreme ce al doilea, Theodebald, din 711. La moartea lui Theodo (probabil în 716), divizarea ducatului a devenit efectivă. Nu se poate ști dacă această divizare a fost teritorială (ca în cazul Franciei merovingienilor) sau nu (ca în cel al Principatelor longobarde de Benevento și Capua). Dacă a fost așa, pare potrivit să se considere că Tassilo al II-lea ar fi domnit în dieceza de Passau. Între frați a izbucnit războiul, însă nu se cunosc prea multe detalii. Despre Tassilo ca
Tassilo al II-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325357_a_326686]
-
din secolul al VIII-lea. Primii regi (așa-numiții pre-Lethingi) enumerați în "Origo" sunt aproape sigur legendari. Controlul regilor longobarzi asupra celor două regiuni majore ale regatului — "Langobardia Major" situată în nordul Italiei (la rândul său împărțită în Neustria, Austria longobardă și Tuskia) și "Langobardia Minor" din centrul și sudul Peninsulei Italice — nu a fost constantă de-a lungul celor două secole de existență. O fază inițială de puternică autonomie acordată mulților duci care il constituiau s-a preschimbat în timp
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
I, care, ca și tatăl său, a devenit duce de Spoleto sub numele de Vito di Spoleto, fiind numit de către împăratul Lothar I în 842. El a fost activ în Lotharingia și în Italia și s-a căsătorit cu o longobardă, Itta (sau Itana), fiică a principelui Sico I de Benevento. Descendenți ai săi au continuat să domnească în Spoleto până în 897. Cei mai renumiți membri ai familiei Guideschilor au fost Guy al III-lea și fiul său Lambert al II
Familia Guideschi () [Corola-website/Science/324880_a_326209]
-
Liutprand (de asemenea, Liudprand, Liuprand, Lioutio, Liucius, Liuzo sau Lioutsios) (n. cca. 922 - d. 972) a fost un istoric longobard și episcop de Cremona. Liutprand s-a născut într-o proeminentă familie longobardo din Pavia în prima parte a secolului al X-lea. În anul 931 a intrat ca paj al regelui Ugo de Arles, care își ținea la Pavia curtea de rege al Italiei și care s-a căsătorit cu celebra Marozia
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
independența nici "de facto". În plus, lunga sa domnie de 47 de ani (incluzând și perioada de asociere din timpul lui Pandulf al II-lea) a fost martora unei reînvieri a puterii bizantine în Apulia, în paralel cu răspunsurile statelor longobarde din Mezzogiorno. Benevento a făcut tot posibilul pentru a se situa de partea cîștigătoare în acest conflict, însă nu a reușit decât să ofere sprijin răsculaților anti-bizantini. La moartea lui Landulf, marele principat de odinioară se redusese teritorial la doar
Landulf al V-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324903_a_326232]
-
Unruochingilor, pe atunci markgraf de Friuli, care a primit Coroana de fier a regilor longobarzi din mâinile arhiepiscopului Anselm al II-lea de Milano. Arnulf, rege al francilor răsăriteni (Germaniei) a pornit în marș asupra Italiei, pentru a dobândi coroana longobardă pentru sine, drept pentru care Berengar a găsit de cuviință să îi presteze omagiu, fapt care a condus la o discordie a sa cu nobilimea din Italia. Aceasta din urmă a ales să susțină pe ambițiosul duce Guy al III
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
au intrat într-un război civil care a împiedicat un atac unit al francilor asupra Lombardiei pe tot parcursul domniei lui Agilulf. Un armistițiu cu papalitatea negociat în 598 a pus capăt pentru moment celor 30 de ani de teroare longobardă asupra "Ducatus Romanus". Ca urmare, Agilulf și-a canalizat cea mai mare parte a energiei sale războinice împotriva amenințării bizantine. În acel an, el a consolidat puterea Regatului longobard, prin extinderea stăpânirilor ca urmare a cuceririi Sutri și a Perugiei
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
a fost un personaj violent și înspăimântător atât față de romani cât și față de bizantini, cu care a luptat pentru a menține controlul asupra Italiei. Cleph a extins stăpânirea longobarzilor asupra întregului nord al Italiei, desăvârșind cucerirea Toscanei și împingând autoritatea longobardă până la porțile Ravennei. A murit asasinat după o domnie de 18 luni de către un membru al gărzii sale regale. Moartea sa a fost urmată de o perioadă de 10 ani de "interregnum", cunoscută ca ""Domnia ducilor"", dat fiind că autoritatea
Cleph al longobarzilor () [Corola-website/Science/324969_a_326298]
-
Authari (n. cca. 540 - d. 5 septembrie 590, Pavia) a fost rege al longobarzilor de la anul 584 până la moarte. Authari era fiul fostului rege, Cleph al longobarzilor, la moartea căruia (574), nobilimea longobardă a refuzat numirea unui succesorul, situație care a condus la "interregnum"-ul de 10 ani, cunoscut ca "Domnia ducilor". În 574 și 575, longobarzii au invadat regiunea Provence, pe atunci parte a Regatului Burgundiei condus de Guntram, franc din Dinastia
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
în Pavia, francii nu au reușit să își îndeplinească obiectivul, dat fiind că trupele bizantine ale exarhului de Ravenna nu au reușit să facă joncțiunea cu ei și mai ales pentru că o epidemie s-a răspândit. Authari a extins stăpânirea longobardă pe seama Bizanțului. El a cucerit fortăreața de la Comacchio și a tăiat calea de comunicație dintre Padova și Ravenna. De asemenea, ducele Faroald I de Spoleto a reușit să captureze portul ravennat Classis și să îl distrugă în totalitate. Authari a
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
Dinastia Harodingiană (în limba italiană: Arodingi sau "Arodi") a fost o proeminentă familie nobiliară longobardă care a oferit doi regi Italiei longobarde la jumătatea secolului al VII-lea (636-653). i au apărut ca deținând o mică posesiune în apropiere de Brescia. Apoi, Rothari, fiu lui Nanding, a devenit duce longobard de Brescia și a ridicat
Harodingieni () [Corola-website/Science/324976_a_326305]
-
Dinastia Harodingiană (în limba italiană: Arodingi sau "Arodi") a fost o proeminentă familie nobiliară longobardă care a oferit doi regi Italiei longobarde la jumătatea secolului al VII-lea (636-653). i au apărut ca deținând o mică posesiune în apropiere de Brescia. Apoi, Rothari, fiu lui Nanding, a devenit duce longobard de Brescia și a ridicat starea socială a familiei. În 636, el
Harodingieni () [Corola-website/Science/324976_a_326305]
-
Urmașii lui Robert Guiscard, Boemund și Roger Borsa, s-au luptat între ei pentru obținerea succesiunii, timp în care Roger I a început să pună în umbră ramura din Apulia a familiei Hauteville. Roger a izbutit să unească elemente grecești, longobarde, normande și sarazine din Sicilia sub o stăpânire unică și a refuzat să permită disputelor și diferențierilor religioase să dăuneze cuceririlor sale. El a lăsat prin testament un stat puternic fiilor săi, Simon și Roger al II-lea. Acesta din
Dinastia Hauteville () [Corola-website/Science/324450_a_325779]
-
după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre Normandia, normanzii au promis că vor face cunoscută nevoia de luptători pentru sudul Italiei. Ca element al conducerii longobarde independente a sudului Italiei, Guaimar a sprijinit răscoala condusă de Melus din Bari împotriva autorității bizantine. După înfrângerea lui Melus din anul 1011, Guaimar a primit vizita catepanului bizantin Vasile Mesardonites, in October, după care însă i-a acordat adăpost
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
1049 sau 1050) a fost prinț longobard de Capua în trei rînduri. Din februarie 1016 până în 1022, el a domnit în asociere cu vărul său Pandulf al II-lea. În 1018, catepanul bizantin de Italia Vasile Boioannes a distrus armata longobardă, răsculată sub conducerea lui Melus din Bari și aliată cu normanzii aventurieri din sudul Italiei în bătălia de la Cannae. This Această izbândă a condus la recunoașterea bizantinilor ca stăpânitori ai regiunii de către toți principii din Italia de sud, care anterior
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
Fiul său, Ioan al V-lea, a recunoscut supremația principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, ajungând să presteze omagiu acestuia. Neapole a constituit ultimul stat din sudul Italiei pe care normanzii l-au subjugat. Ducatul a supraviețuit căderii principatelor longobarde (Principatul de Capua, Principatul de Salerno, Ducatul de Benevento), precum și ducatelor de sorginte greacă (Ducatul de Amalfi, Ducatul de Gaeta, Ducatul de Sorrento). În 1137, ducele Sergiu al VII-lea a fost silit să se predea lui Roger al II
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
migrației prin stabilirea în Italia, a cărei parte nordică a fost cucerită de Alboin între 569 și 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra Italiei, ca și a bazinului pannonic: în Italia, invazia a marcat începutul secolelor de dominație longobardă, iar în Pannonia victoria lui Alboin asupra gepizilor și, apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice în bazinul pannonic. Perioada de domnie în Pannonia a lui Alboin, după moartea tatălui său Audoin, a fost una de confruntare
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
anul următor, precum și de așezarea statornică a avarilor în regiune, ceea ce a pus capăt celor șase secole de dominație a germanicilor în bazinul pannonic. În pofida succesului repurtat în conflictul cu gepizii, Alboin a eșuat în încercarea de a spori puterea longobardă și era în situația de a face față unei amenințări și mai puternice, cea a avarilor. Istoricii consideră acest context factor decisiv care l-a determinat pe Alboin să ia inițiativa emigrării, deși există indicii potrivit cărora încă înainte de războiul
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
ar fi fost dificil pentru bizantini să aducă în Italia forțe deplasate pe uscat. Înțelegerea s-a dovedit un succes, iar relațiile cu avarii au fost aproape constant amicale pe durata Regatului longobard din Italia. Un alt motiv al emigrării longobarde ar fi putut fi o invitație din partea generalului bizantin Narses. Potrivit unei tradiții controversate consemnate în izvoare medievale, fostul guvernator al Italiei, Narses, i-ar fi chemat pe longobarzi în Italia din cauză că fusese destituit de Iustin al II-lea. Adesea
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
la conducerea căruia l-a numit pe nepotul său de frate Gisulf I, ca duce longobard, cu principala misiune de a apăra granița de eventuale atacuri (bizantine ori avare) dinspre est. Gisulf a obținut dreptul de a decide care clanuri longobarde aveau să se stabilească în ducat. Decizia lui Alboin de a constitui un ducat și de a desemna un duce era o inovație importantă, având în vedere că, până atunci, longobarzii nu aleseseră niciodată duci și nu întemeiaseră ducate în
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de la anul cuceririi orașului Milano. Succesul său a însemnat totodată prăbușirea apărării bizantine la nord de fluviul Pad și mari strămutări de populație care se refugia în zonele controlate încă de bizantini. Au fost avansate unele explicații privind ușurința pătrunderii longobarde în nordul Italiei. S-a sugerat că porțile orașelor ar fi fost deschise de trădători proveniți dintre goții care activau ca auxiliari în armata bizantină, însă, în general, se cade de acord asupra unei alte explicații: la Constantinopol, Italia nu
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de importanță vitală pentru Imperiul Roman de Răsărit, mai ales că la acea epocă imperiul era atacat repetat de avari și slavi în Balcani și de Persia sasanidă în provinciile din est. Decizia bizantină de a nu se opune invaziei longobarde reflectă dorința succesorilor lui Iustinian I de a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
repetat de avari și slavi în Balcani și de Persia sasanidă în provinciile din est. Decizia bizantină de a nu se opune invaziei longobarde reflectă dorința succesorilor lui Iustinian I de a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin averile, însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și el afectat puternic. Majoritatea longobardă continua să fie păgână și nu avea niciun respect față de cler și proprietățile Bisericii. Mulți clerici și-au pierdut episcopatele pentru a scăpa din calea longobarzilor, așa cum făcuseră episcopii principali din nord, Honoratus de Milano și Paulin de Aquileia. Totuși
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]