212 matches
-
tocmai își dăduseră consimțământul pentru o campanie împotriva longobarzilor. Tradiția romano-catolică consideră că atunci a fost momentul în care Pepin ar fi așternut în scris o promisiune prin care să acorde Papalității anumite teritorii care urmau să fie cucerite de la longobarzi. Nu s-a păstrat niciun document în acest sens, însă sursele de la finele secolului al VIII-lea fac trimitere la un asemenea act. În data de 28 iulie 754, papa Ștefan l-a uns pe Pepin, ca și pe cei
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
unele urme arheologice atestă numai "împrumuturi reciproce în ceramică" și "obiecte de metal". Pe de altă parte, unele surse consideră mormintele princiare de la Apahida ca fiind ostrogote, nu gepide. În cele din urmă, Pannonia gepidă a fost ocupată temporar de longobarzi, care, aliați cu avarii euroasiatici, au distrus regatul gepizilor (566). Avarii au avut apoi supremația în Bazinul Panonic și nord-vestul Daciei, iar longobarzii au migrat mai departe în Italia (568), sub conducerea regelui Alboin. Resturile gepizilor au fost asimilate de
Gepizi () [Corola-website/Science/300736_a_302065]
-
funcție în 589. În 603, împăratul bizantin Focas l-a restabilit pe Smaragdus în vechea funcție de exarh. Smaragdus a preluat de la predecesorul său, Callinic, un nou război în plină desfășurare cu longobarzii și a refuzat să renunțe la fiica regelui longobard Agilulf și la soțul acesteia, ambii capturați de către bizantini încă din 601. În același an, regele Agilulf a asediat Cremona cu sprijinul avarilor, cucerind-o la 21 august 605, după care a distrus orașul din temelii. În continuare, regele longobard
Smaragdus () [Corola-website/Science/324750_a_326079]
-
Landulf I (d. 10 aprilie 943), supranumit Antipater, a fost un nobil longobard și principe de Benevento și de Capua (ca Landulf al III-lea) de la 12 ianuarie 901, atunci când tatăl său, Atenulf I, principe de Capua și cuceritor al Benevento, l-a asociat la domnie. Mama lui Landulf a fost Sichelgaita de
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
Taranto. Se pare că, totuși, câteva orașe s-au eliberat de sub controlul sarazinilor și că diferite cete de musulmani întâlnite au fost complet distruse. Încurajat probabil de aceste succese, împăratul a atacat Bari cu o forță terestră de franci și longobarzi și cu o flotă de croați ("Sclavini"). În februarie 871, citadela a capitulat, iar Sawdan a fost capturat și dus în lanțuri la Benevento. Consemnarea din "De Administrando Imperio" a lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul potrivit căreia bizantinii ar
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
o perioadă și să reocupe poziția de forță majoră în sudul Italiei. Îndată după numirea sa în funcția de catepan de către împăratul Vasile al II-lea al Bizanțului în decembrie 1017, a adresat solicitarea de a primi întăriri împotriva insurgenților longobarzi conduși de Melus din Bari și a susținătorilor normanzi ai acestuia. Cererea a fost îndeplinită, prin trimiterea de la Constantinopol a unui detașament de elită din garda varegilor. Confruntarea dintre cele două armate a avut loc pe râul Ofanto, în apropiere
Vasile Boioannes () [Corola-website/Science/324458_a_325787]
-
Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie complet zdrobit." Noile întăriri normande ajunse în zonă, precum și neînțelegerile
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie complet zdrobit." Noile întăriri normande ajunse în zonă, precum și neînțelegerile dintre localnici au făcut ca poziția lui Rainulf să să se întârească în sudul Italiei. Limba și obiceiurile normanzilor s-au întărit conducând la ceva asemănător unei națiuni
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
exarhul Paul a intenționat să conducă o expediție punitivă împotriva Ducatului de Roma, unde papa Grigore al II-lea și cetățenii romani uzurpaseră prerogativele imperiale și îl depuseseră pe duce, el a recrutat trupe din Ravenna și din Pentapolis. Istoricul longobard Paul Diaconul informează că exarhul ar fi întâmpinat multe dificultăți în atragerea trupelor necesare, motiv pentru care expediția sa ar fi fost în cele din urmă un eșec. În anul 726, iconoclasmul promovat de împăratul Leon al III-lea Isaurianul
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
iconoclast a cărui punere pratică fusese ordonată de exarhul Paul pentru întreaga Italie (727). În 738, regele longobarzilor Liutprand, aflat în drum spre Spoleto, a străbătut Pentapolis și în timpul tranzitului a fost atacat de către un grup de așa-ziși "spoletani" (longobarzi din Italia centrală) și "romani" (localnici din Pentapolis). Se poate ca localnicii să fi fost atrași către această alianță anti-longobardă de către exarhul Eutychius, care ar fi avut o înțelegere secretă cu ducele de Spoleto, Transamund al II-lea. În mod
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
preluat rapid controlul celei mai mari părți din regiunea Veneto și din Liguria. Fără a întâmpina rezistență consistentă, în 569, Alboin a cucerit principalul oraș din Italia de nord, Milano (Mediolanum). Pavia a reușit să reziste temporar, fiind ocupată de longobarzi după un asediu de trei ani. Alboin și-a îndreptat apoi atenția asupra Toscanei. Între timp, au apărut semne de fracționalism în tabăra susținătorilor săi și a început să se manifeste diminuarea controlului central asupra oștirii. Alboin a murit asasinat
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
din cauza opoziției majorității conducătorilor longobarzi, care l-au ales ca succesor pe Cleph, ceea ce i-a silit pe Helmichis și pe Rosamunda să se refugieze la Ravenna, unde au cerut protecția imperială bizantină. Moartea lui Alboin i-a privat pe longobarzi de singurul conducător al momentului în stare să mențină integritatea noii entități statale germanice. Sub regele Wacho, longobarzii migraseră spre est, în Pannonia, profitând de dificultățile cu care se confrunta regatul ostrogot din Italia după moartea fondatorului, Theodoric cel Mare
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
liberi, care, după tradiție, alegeau ca suveran pe un membru din clanul suveranului decedat. În 565 a izbucnit un nou război împotriva gepizilor, conduși de Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar izvoarele se contrazic: cronicarul longobard Paul Diaconul îi acuză pe gepizi, iar istoricul bizantin Menander Protector dă vina pe Alboin, versiunea cronicarului bizantin fiind preluată de istoricul Walter Pohl. Cronicarul bizantin Theofilact din Simocatta considera că acest război își avea originea în înfumurarea lui Alboin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
urmare, în 565 sau 566, succesorul lui Iustinian, Iustin al II-lea l-a trimis pe ginerele său Baduarius ca magister militum să conducă o armată bizantină împotriva lui Alboin și în sprijinul lui Cunimund, pentru a-i zdrobi pe longobarzi definitiv. Confruntat cu posibilitatea înfrângerii, Alboin a încheiat în 566 o alianță cu kaganul (hanul avar Bayan I, cu prețul unor condiții dure; avarii solicitau o zecime din vitele longobarzilor, jumătate din prada de război și, la sfârșitul războiului, toate
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
zdrobiți, regele lor ucis de Alboin, iar Rosamunda, fiica lui Cunimund, capturată, potrivit descrierii din "Origo". Distrugerea finală a gepizilor a fost realizată de avari. Gepizii au încetat să mai existe ca popor independent și au fost asimilați parțial de longobarzi și parțial de avari. Prima soție a lui Alboin, Chlothsind, murise înainte de anul 568, iar după victoria asupra lui Cunimund, Alboin s-a recăsătorit cu Rosamunda, pentru a stabili o legătură cu dinastia gepidă. Încheierea acestui război a determinat o
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
cea a avarilor. Istoricii consideră acest context factor decisiv care l-a determinat pe Alboin să ia inițiativa emigrării, deși există indicii potrivit cărora încă înainte de războiul cu gepizii apăruse ideea strămutării în Italia, al cărei teritoriu fusese descoperit de longobarzi încă din anii '50, când fuseseră mercenari, aliați cu bizantinii împotriva ostrogoților. În plus, longobarzii cunoșteau poziția slabă în Italia a guvernării bizantine, care a avut probleme după recucerirea Italiei de la ostrogoți. În special așa-numita "ciumă a lui Iustinian
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
o stare perpetuă de instabilitate, mai ales după rechemarea generalului Narses, care fusese un guvernator abil al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe un teritoriu bogat, cu posibilități de pradă, făcându-l pe Alboin să creadă în aducerea laolaltă, alături de longobarzi, multe alte popoare din regiune, inclusiv heruli, suebi, gepizi, thuringieni, protobulgari, sarmați, romanii și puținii ostrogoți rămași. Însă cel mai important grup, în afara longobarzilor, îl constituiau saxonii, dintre care 20.000 au participat la invazie. Saxonii erau tributari regelui franc
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
eterogenului group adunat sub comanda lui Alboin nu poate fi cuantificat, drept pentru care s-au realizat multe estimări. Istoricul Neil Christie consideră că 150.000 de oameni ar fi o cifră realistă, un număr care i-ar face pe longobarzi o forță mai numeroasă decât cea a ostrogoților din ajunul cuceririi Italiei de către aceștia. Jörg Jarnut propune 100.000-150.000, cu aproximările de rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
pe durata Regatului longobard din Italia. Un alt motiv al emigrării longobarde ar fi putut fi o invitație din partea generalului bizantin Narses. Potrivit unei tradiții controversate consemnate în izvoare medievale, fostul guvernator al Italiei, Narses, i-ar fi chemat pe longobarzi în Italia din cauză că fusese destituit de Iustin al II-lea. Adesea respinsă ca bazată pe o tradiție nedemnă de crezare, ipoteza a fost studiată atent de istorici moderni, îndeosebi de Neil Christie, care vede în ea o posibilă amintire a
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
că unele sedii episcopale și-au menținut neîntrerupt șirul succesoral de-a lungul invaziei și în anii următori. Tranziția a fost înlesnită și pe fundalul unei anumite ostilități din unele episcopii nord-italiene față de papalitate și Imperiu. În teritoriul controlat de longobarzi, clerul era cel puțin siguri că putea evita disputele religioase. Prima rezistență puternică în fața migrației lui Alboin a avut loc din partea orașului Ticinum (Pavia), al cărui asediu regele longobard l-a început în 569 și pe care l-a cucerit
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au avut consecințe pe plan politic, înăsprind relațiile până atunci cordiale dintre longobarzi și franci și deschizând poarta unei alianțe între Imperiu și franci împotriva longobarzilor, coaliție cu care regele Guntram a fost de acord în jurul lui 571. În general, se crede că Alboin nu încuviințase acțiunile din Burgundia, însă, potrivit lui Gian Piero
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
încredere acestei versiuni. Alte versiuni, mai târzii, aduc în scenă un alt asasin, în persoana lui Peredeus, care ar fi fost de asemenea sedus de Rosamunda. Moartea lui Alboin a avut un impact de durată, întrucât i-a privat pe longobarzi de singurul conducător capabil în acel moment să mențină integritatea noii entități politice germanice. Sfârșitul său înseamnă totodată moartea ultimului dintr-un șir de regi-eroi pe care longobarzii i-au avut de la plecarea lor din regiunea fluviului Elbei până la colonizările
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
să fi fost asasinat în cadrul unei intrigi bizantine. Un succes important pentru bizantini l-a constituit faptul că nu a fost proclamat niciun rege longobard succesor, deschizându-se astfel perioada unui interregnum de zece ani, ceea ce i-a făcut pe longobarzi vulnerabili față de atacurile francilor și bizantinilor. Abia când s-au confruntat cu pericolul de a fi anihilați de franci, ducii longobarzi l-au ales rege, în 584, pe fiul lui Cleph, Authari. Acesta a demarat procesul de consolidare definitivă și
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Marea Adriatică, sudul peninsulei balcanice și Thracia-Constantinopol. Slavii sunt respinși de Belizarie sub domnia lui Iustinian. Din 558 vin avarii în nordul Mării Negre, care cer Dobrogea și gurile Dunării,dar fiind refuzați de Iustinian, se stabilesc în Pannonia alungându-i pe longobarzi. Aceștia au atacat și cucerit Smirmium , și asediază Thesalonicul. Mauricius duce campanii în Balcani împotriva slavilor și avarilor , dar este asasinat de Phocas. În 626, Constantinopolul a fost asediat de slavi și avari , în timp ce Heraclius era în război cu perșii
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
arianismul a câștigat teren, fiind oficializat de Constanțiu al II-lea și susținut de Valens, apoi răspândit de Ulfila printre rândurile goților care s-au creștinat pe rit arian. Arianismul a fost o formă de rezistență antiromană, fiind adoptat de longobarzi, ostrogoți și vizigoți. În secolul al IV-lea apărut erezia lui Macedonius care susținea că Duhul Sfânt nu este de aceeași natură cu Tatăl și Fiul. Theodosius I a intervenit, în 381 convocând conciliul de la Constantinopol, unde Crezul a fost
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]