314,502 matches
-
se datorează numai unor incompatibilități de programare culturală. Nu înțeleg de ce pe tinerii poeți români îi respinge experimentul, de ce nu se joacă, de ce nu sînt ironici, de ce pun forma la zid, de ce grația, eleganța, surdina au devenit păpuși împăiate și lumea e o latrină plină cu vomă, scîrnă și spermă și strigă peste tot: asta e existența, noi nu ne jucăm, noi ne purgăm, ăsta e conținutul nostru, singurul real, singurul valabil - conținutul e scîrba! Și cititorul înțelege acest mesaj pentru că
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
aici, un pas în plus, de natură critică: ,Făcînd istoria civilizației din punctul de vedere al celor care se joacă, Huizinga a uitat s-o facă și din a celor jucați; altfel spus, teoreticianul culturii l-a nedreptățit pe sociolog". Lumea jocului cultural se dovedește stăpînită de o contradicție constitutivă: ,la început, se părea că omul își anulează ființa în joc; acum, se pare că el este anulat în realitatea sa neludică". O reinterpretare critică a lui Huizinga deschizătoare de noi
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
simbolică - arată Gabriel Liiceanu - reprezintă cel mai decis atentat la adresa ontologiei identității. Utilizarea simbolului artistic își are precedentul teoretic în gîndul că lucrurile nu sînt ceea ce sînt. Acesta este și paradoxul operei simbolice: că ea ne pune sub ochi o lume care este deja distrusă în intențiile înseși ale operației de simbolizare; realitatea care se propune văzului este totodată simbolul prăbușirii acestei realități." Cititorul are în față o reeditare, și totuși o carte nouă. Nu simpla reorganizare a eseurilor care impune
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
și altădată, poezia lui Ioan Flora se bizuie pe o postură de extrovertire. Poetul se vrea, după cum afirmă răspicat, ,din ce în ce mai în afara ființei" (Privighetori albe și goale). Aparent sătul de spectacolul interior, dezabuzat în raporturile cu sinele, e atras de spectacolul lumii, pestriț, îmbietor în varietatea sa inepuizabilă, ambiguu în semnificațiile sale, pe nervura unei pronunțate psihologii balcanice. De facto nu e o abdicare de la lirismul de fond, un abandon în brațele ,prozei", ci o reacție deviată a unei intensități care caută
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
-se ca o apă./ Mîinile, mistriile, scripeții nu mai prididesc,/ bradul verde și tînăr se înalță într-o clipită,/ un vîrf înfigîndu-și-l în cer altul/ în inima pămîntului, văluroasă" (Zidirea bradului verde). Semnificativ, textul își pierde prerogativele de abstracție, de lume secundă, amestecîndu-se printre lucrurile lumii ca atare, năzuind la statutul primordial, la misterul ireductibil al acestora: , Multe hîrtii s-au adunat pe masa mea de lucru,/ o adevărată molimă de însemnări și fișe./ Cu greu mă pot descurca printre sute
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
mistriile, scripeții nu mai prididesc,/ bradul verde și tînăr se înalță într-o clipită,/ un vîrf înfigîndu-și-l în cer altul/ în inima pămîntului, văluroasă" (Zidirea bradului verde). Semnificativ, textul își pierde prerogativele de abstracție, de lume secundă, amestecîndu-se printre lucrurile lumii ca atare, năzuind la statutul primordial, la misterul ireductibil al acestora: , Multe hîrtii s-au adunat pe masa mea de lucru,/ o adevărată molimă de însemnări și fișe./ Cu greu mă pot descurca printre sute și sute/ de movile veline
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
riscul autorului unei asemenea cărți de a cădea în ridicol devine imens. Cu cel de-al șaselea volum din această saga a umanității (precedentele romane ale seriei au fost Anabis, Ecce Homo, Oul de aur, Mîna albă, Vara rece), Axa lumii, atinge perioada din jurul anului 1000. Ne aflăm în zorii Evului Mediu, cînd civilizația europeană este divizată între Roma și Constantinopol, iar actualul teritoriu al României este o imensă gaură neagră. Nimeni nu știe ce se petrece pe aceste locuri. După
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
referirile la acest teritoriu lipsesc din istoriografia internațională. Nu exisată nici un fel de relatări despre posibile bătălii purtate pe teritoriul fostei provincii romane sau urme ale existenței conducătorilor unor eventuale forme de organizare statală. De aceea, în însemnările din Axa lumii, fostul teritoriu al Daciei poartă denumirea de Misterul Europei. Prezentul volum se axează în jurul existenței a șapte generații din lanțul de 100 (de la al cincizeci și optulea, pînă la al șaizeci și patrulea). Fiecare dintre cei șapte reprezintă cîte un
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
ale acestui roman. Una se află la nivelul poveștii, al întîmplărilor, intrigilor de palat, amorurilor, faptelor de vitejie și spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput la vremea respectivă ca un posbibil termen pentru sfîrșitul lumii) și cealaltă, la nivelul tehnicilor narative, al ,traducerii" în limba actuală a formulelor narative din epoca respectivă, fără a se pierde nimic din farmecul misterios al scrierilor din Evul Mediu. Scribul este un narator postmodern, care relatează întîmplările petrecute la
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
din Bizanț ori din Burgundia personaje cum ar fi G.W. Bush, Vladimir - alt Vladimir... - Putin sau Saddam Hussein, ca să ne menținem în spații mai restrînse? Probabil că, întrucît Cei O Sută nu sînt citiți încă de mai nimeni, cînd lumea se va apleca asupra lor, nici numele de la granița de început a mileniului trei nu vor fi mult mai familiare cetățeanului Terrei decît cele de la pragul de sfîrșit al primului mileniu creștin" (p. 7). Chiar și atunci cînd descrie personaje
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
fel, o replică românească la Regii Blestemați. Ce se poate spune despre cel de-al șaselea roman al ciclului, în condițiile în care regula jocului este deja cunoscută din precedentele volume? Că, dincolo de tehnica sa narativă (post)modernă, romanul Axa lumii oferă multe surpize plăcute în planul cunoașterii. Într-o formă cuceritoare, el își introduce cititorii în zorii civilizației creștine, oferă o idee despre mentalitățile, genurile și speciile literare cultivate în epocă, vorbește despre formele de organizare politică și socială specifice
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
naște o întreagă literatură, culminînd cu inegalabilul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Apariția cavalerului singuratic în finalul acestei cărți este promisiunea pe care autorul o face pentru viitorul volum al ciclului. Cel mai recent roman al lui Gheorghe Schwartz, Axa lumii, ne aduce anii de început ai Evului Mediu, în plină epocă postmodernă. Dar epopeea literară Cei O Sută se află abia la jumătate. Înainte, mult mai este. Minunata călătorie în timp a lui Gheorghe Schwartz va continua preț de multe
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
o piesă de teatru, Vies communes (Vieți obișnuite), care e istoria unei despărțiri, iar de curând s-a publicat la Paris ultimul meu roman, la aceeași editură, Le Dilettante: On s'habitue aux fins du monde (Ne obișnuim cu sfârșitul lumilor), cineva care la 28 de ani devine o persoană vie, începe să trăiască de la această vârstă. LVR: Aveți nevoie de condiții speciale pentru a scrie? Unde scrieți, de regulă? MP: Scriu oriunde, de regulă dimineața. Hemingway zicea că: ,singurul loc
Cu Martin Page by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/11263_a_12588]
-
să fac" (scenario.ro) etc. În mod surprinzător, construcția cu verb la conjunctiv nu este ilustrată în Dicționarul limbii române (Litera U), în care există doar un subsens în care complementul desemnează obiecte inanimate, mai ales abstracte: a urî trufia, lumea, fabulele, mîndria, scrisorile etc. Desigur, analogia contribuie la întărirea poziției în limbă a unei forme sau construcții: normalitatea îmbinării ,urăște să cumpere" poate să influențeze în timp și atitudinea noastră față de ,iubește să cumpere" (formulare care mi se pare, cel
"Iubește să cumpere..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11258_a_12583]
-
atât disponibilitatea satirică a pamfletului, cât și încadrarea lui firească în sfera discursului critic modern. Sarcasm, ideologie, literaritate, ironie, satiră, comic, grotesc, parodie - toate concură pentru a îndeplini funcția socială a pamfletului, rolul său de semnal de alarmă într-o lume decăzută, coruptă, decrepită, sortită flăcărilor pedepsitoare ale apocalipsei. De aceea nu pot accepta gratuitatea estetică a pamfletului, despre care vorbesc toți exegeții și teoreticienii și, împreună cu ei, autorul cărții în discuție. Pamfletul are o misiune morală, ce trebuie să fie
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
clandestine cu Antihrist: ,e un fel de a slobozi condeiul în răspăr", cum afirmă însuși Arghezi, sau, altfel spus, o agresivitate de dragul agresivității. O forță distructivă se admiră narcisiac. Oricum - crede pamfletarul total - omul nu merită altceva decât focul Apocalipsei, lumea a decăzut în întregimea ei, nimic nu mai poate fi salvat, iar pamfletul e unul din instrumentele (trâmbița!) declanșării Apocalipsei. Pamfletarul nu se mulțumește să constate pașnic apropierea Apocalipsei, ci, războinic, o și provoacă, o imită anticipativ, în mic. Ultima
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
ucid nu mănânc câteva zile sau mănânc/ cu ochii. o mare scârbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pământ/ mâinile merg în jos nu ating zgura sunt zile și nopți/ când mănânc lumea care este o plantă amară și atunci/ unde e carnea? unde este pielea cu care mă învelesc/ când soarele e bolnav?/ mi-e frig degetele s-au acoperit cu blăniță - în fața pragului/ îmi smulg coronița de nervi îi dau foc
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
infern îmi călătorește prin sânge/ cu o mână sugrum urletul/ și asta e toată poezia vieții mele" (Mâinile merg în jos). Cu excepția versului final, care oferă poeziei o supapă, imaginile și intensitățile sunt vădit și voit post-expresioniste, apocaliptice, stingând lumina lumii și aprinzând focuri în beznă. E o direcție bine definită și reprezentată a poeziei de azi, în care se regăsesc deopotrivă componenți ai generației ^90 (Ioan Es. Pop) și tineri poeți ,milenariști" (Ruxandra Novac, Teodor Dună), și care oferă angoasei
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
nu numai din bogatele referințe livrești, ci și din eleganța retro a versului, din consistența și ușoara ironie a discursului liric. Deși în Folfa apar destule note polemice la adresa postmodernismului literar (,seducția minții a deconstruit vezi bine omul a mâncat lumea", ,risc zeflemeaua anatema papilor postmoderniști amenda sectoristului"), Nicolae Coande îmi pare un postmodern tipic prin aceea că își recunoaște și își înglobează predecesorii. Fără a fi relativist și a deconstrui marile narațiuni, trecând totul prin acizii ironiei, el se înscrie
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
internă a poeziei nu mai e suficientă; aceasta își descoperă (în ambele sensuri ale cuvântului) principiul de organizare, expunându-se pe măsură ce se desfășoară în pagină: ,Nu-mi acoperiți fața cu vorbe, prieteni! când veți înțelege/ cât de mult am iubit lumea/ veți ști că distrugerea a fost viața mea/ chiar dacă nu asta a fost lumea și nu asta/ a fost viața./ S-ar zice că lucrez pentru stranietate și distrugere/ și atât de puțin pentru dragoste/ nu mai iubesc de mult
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
cuvântului) principiul de organizare, expunându-se pe măsură ce se desfășoară în pagină: ,Nu-mi acoperiți fața cu vorbe, prieteni! când veți înțelege/ cât de mult am iubit lumea/ veți ști că distrugerea a fost viața mea/ chiar dacă nu asta a fost lumea și nu asta/ a fost viața./ S-ar zice că lucrez pentru stranietate și distrugere/ și atât de puțin pentru dragoste/ nu mai iubesc de mult o femeie pentru că sunt mort/ chiar în timp ce trăiesc și pretind că sunt/ incredibil singur
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
de politețe care conțin termenul respect - respectele mele, cu respect, cu adînc (sau profund) respect, cu tot respectul - au un aer ușor învechit, fără a fi totuși ieșite din uz. E sigur că au fost foarte folosite multă vreme; în lumea personajelor lui Caragiale, invocarea respectului e omniprezentă: în primul rînd în corespondența oficială - ,Cu respect adaog spre cunoștința dv.", ,cu respect stăruesc", ,cu respect raportez urgent" (Telegrame); ,cu cel mai profund respect viu dar a vă ruga" (Urgent) - dar și
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
termenii respect și a respecta - ,iată-mă, gata să-i sărut mîna cu respect"; ,eu respect ideile, numai să fie sincere, și el e sincer, n-ai ce zice - respect la orice opiniune!". Și adjectivul respectabil e puternic legat de lumea lui Caragiale, ca termen ceremonios de adresare epistolară: ,Respectabile domnule Mache" (Antologie) sau de menționare orală: ,pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieșind de la Cațavencu..." (Farfuridi). Refrenul lexical al respectului e desigur o cheie ironică pentru o lume nu
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
de lumea lui Caragiale, ca termen ceremonios de adresare epistolară: ,Respectabile domnule Mache" (Antologie) sau de menționare orală: ,pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieșind de la Cațavencu..." (Farfuridi). Refrenul lexical al respectului e desigur o cheie ironică pentru o lume nu tocmai respectuoasă și respectabilă. Formulele respectului nu s-au învechit atît de mult pe cît s-ar putea crede, sau, în orice caz, s-au reînvigorat stilistic, reapărînd acolo unde ne-am aștepta mai puțin: în limbajul non-conformist al
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
fine, ar mai trebui pomenit și sensul ,veritabil, adevărat" pe care l-a căpătat de mult construcția ,care se respectă": ,un studio care se respectă are nevoie de câteva clădiri esențiale" (jucaushii.ro); ,toate partidele care se respectă evoluează o dată cu lumea" (jurnalul.ro) etc. Din păcate, ca și în lumea lui Caragiale, excesul actual de formule ale respectului și de expresii ale autorespectului pare mai mult o dulce iluzie și o utopie consolatoare și mai puțin reflexul unor atitudini și practici
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]