190 matches
-
în jos pe vînt, însemnările de piatră în priveliște clădirile stației Adjud și vîrtejul de la podul peste Trotuș peste Trotuș și peste închipuire, cădeți, pogorăminte cu har! rînduri trecute, moartea lucrului despărțit de roada sa, sămînța care l-a rodit, lunecarea cîtorva lumini pe șosea, jumătate de kilometru în pîclă albă, tot scenografie, neamul de oameni peste ce trece, peste sinea lui? Spre Tecuci, de la Mărășești, nu mai este zăpadă pe cîmpie. IV. VULPĂȘEȘTI HIEROGAMIE Nicolina Buhăești Roman "Vineri, 5 iulie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de stînci, gîlma de piatră între ele, țintă pe Hășmaș, urma de creion a liniei prolepsă, execută traseul la vreme din puterile soarelui sus, căzînd tot așa ca fețele de piatră, eteric semn că dau din veșnicie numele lucrurilor, la lunecare oblică pe lîngă ele, iar acum pe superlative, cum te încălzești în sînul lor vede tunelul, 15-20 de secunde, drum de versanți narativi, privirea sus! subtilitățile pe noul bazin hidrografic, totul înclină Mureș cum înclinase Olt, dramatic reducționismul turistic al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
cu ecartament îngust, pleacă neutilizată în vid despicătura de pe Cîmpie, halta Vidrasău în troiță albastră, chinul cu chip la tren, intravilan grămadă de țiglă pe tablierul văii, halta Chirileu accidentele de același nivel, actul de prezență a măcinat spațiul, lustrul lunecării s-a pus ca punct de fugă, toate se fac imposibile, condamnate obiecte sesizabile, cade rușine! pripită ruperea de ritm a realului și a subiectivității, Sînpaul viaduct, stație de betoane, baltă de beton curtea, luciu de apă pelicula privirii, halta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Cornelson, Ungureanu și Teodorovici. M-a furat stiloul, firesc, explicabil când subiectul este minunea de om care a fost profesorul Zamfir, care, discret cum a trăit, a plecat tot discret, parcă jenat că va deranja pe cei din jurul său în lunecarea lentă de dincolo de lume. MIHAI DUCA (1920-2003) Foarte grea încercarea aceea de a descrie, într-un spațiu limitat, o personalitate atât de complexă, de o vitalitate rară, de o recunoscută distincție și luminozitate inefabilă, dotat cu o inteligență înaltă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Mallarmé, cel obsedat de pagina neprihănită precum albul lebădoi, "le vierge, le vivace"), materialul din care era confecționată partea eminamente activă a instrumentului, dispenserul de cerneală (numit "peniță", cuvânt distorsionat de străinezi, spre amuzamentul băștinașilor carpatini) aurul garanta o lină lunecare pe hârtie, caracteristicile a ceea ce avea să devină (în terminologia de azi) "suportul mesajului" culoare, tușeu, "fragrance", ba chiar și gust când purtătorul hârtiei scrise trebuia (fiind capturat de neprieteni) să ingereze mesajuli și în sfârșit, raportul intim dintre hârtie
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
mine"44. Intervine inevitabil problema "genului" unui avizo. În română e neutru (deci masculin când e "single", feminin când formează o bandă 45) iar în franceză masculin. O incursiune în lumea insignelor militare din Marina Republicii Franceze ne arată că lunecarea de la masculinul generic (cel al denumirii funcției, cel al personalului) spre feminin este frecvent, chiar dacă nu pot indica o proporție față de ansamblul producției. O amorsă explicativă ne furnizează Gilbert Durand (cu care ne vom întâlni mai îndelung în celelalte registre
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Ciobanu, Patimile, Editura Cartea Românească, București, 1979, p. 106. 36 "Intră sub legile frigului, ceața-l cuprinde,/ capătă umbră și nume când trece tărâmul" (Invocație, vol. Cele ce sunt, 1974, în Mircea Ciobanu, op. cit., p. 141). 37 La fel cum lunecarea în "țara răsturnată", în reversul ființei, înseamnă redevenire "ce-am fost când apa, soarele și lutul/ o sarcină cu moartea mea purtau/ în numele descreșterii, amin" (În numele descreșterii, vol. Patimile, 1968, în Mircea Ciobanu, op. cit., p. 76). 38 Vol. Alegerea lemnului
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
marmoră, făcea planuri de amenajare a întregului palat, se lăsa tîrît spre anticipări. Nu i se părea exclus ca frumoasa casă Razu să devie cu adevărat un sanatoriu, și dimensiunile mici ale grădinii îl supărau." Subtilitatea sfîrșitului frazei ține de lunecarea sensului proiectiv în ...gînduri de proprietar, nesatisfăcut de toate detaliile tabloului. Nemulțumirea este creatoare, stimulează și insuflă energie întreprinzătorilor ambițioși, care nu se liniștesc pînă nu-și văd visul neutralizat de însăși realitatea proprietății. Mai mult decît atît, mulțumirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ale prozodiei clasice, comunicând însă efuziuni romantice, bine temperate prin intelectualizare. Rețin atenția în special gingașe cadențe de timbru blagian postbelic: „Prăpăstii moi cu umbre calde / ivesc măceluri printre raze; Zvon aprig, necurmat, în tâmple, / dăruitor de vechi extaze, / aduce lunecarea frântă”. Asemenea lui Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, V. Voiculescu, autorul Poemelor depărtării (1977) valorifică, mai ales în ciclul Jienești, elemente de folclor ezoteric, compune descântece, evocă vârcolaci și pe „muma ploii”, dă „în bobi”. Contraponderea o susțin orațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
că abisurile acesteia l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul ar fi cedat și îndemnurilor lui Maiorescu, cărora exegetul le atribuie și lunecarea spre o discursivitate filozofică preponderent schopenhaueriană. I. Negoițescu minimalizează influența lui Schopenhauer, socotind că Eminescu ar fi avut afinități mai profunde cu alți gânditori, bunăoară și cu un Fechner pe lângă cei pomeniți mai înainte. Dar oricâte asemenea afinități cu diverși
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
oțeluri simple de construcții, neuniformitarea temperaturii nu influențează calitatea piesei forjate. La încălzirea unor oțeluri aliate, ghidajele răcite cu apă nu pot fi folosite. Pentru micșorarea pierderilor de căldură și creșterea rezistenței la uzură a ghidajelor din țevi, în zona lunecării semifabricatelor, se sudează fâșii din stelit cu o înălțime de 2-3 mm și lățime de 3-4 mm. Ghidajele nerăcite nu preiau căldura din semifabricat, dar se uzează destul de repede (în cazul semifabricatelor grele). Uneori ele trebuie înlocuite în interval de
SIMPOZIONUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Vasile CAȚARSCHI, Smaranda CAȚARSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/91780_a_93160]
-
într-o demonstrație a resurselor apte să țină la respect halucinațiile, incomod balast pentru bunul mers al narațiunii. O problemă de echilibru, foarte delicat, nu dă astâmpăr conștiinței de prozatoare experimentată. Oricât de obișnuită, acum, cu urmările tranchilizantelor, inclusiv cu lunecarea spectrală în vis, ea nu vrea să piardă nimic din substanța vitală de care sunt impregnate segmentele autobiografice recuperate din zborul anilor. Nu vrea ca fragilitatea făpturii cotropite de consecințele bolii să frâneze desfășurarea fluxului epic. Se observă curent că
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
vagabond, dacă acesta se mai afla încă pe partea cealaltă a străzii. Cum ajunse la primul colț, o și luă pe Strada Morskaia, în timp ce trăsura își continua drumul drept înainte. Virginski mai alergă câțiva pași și apoi se abandonă unei lunecări care îl duse, cu mâinile în vânt, câteva sazhen de-a lungul trotuarului. Apoi se porni într-un mers alert, aruncând încă o privire înapoi peste umăr. Aceeași impulsivitate, care îl făcu să-și schimbe direcția când se afla încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
replică puternică”. Maiorescu este văzut ca „ideolog al unei pactizări între moșierime și burghezie” și ca un filosof care nu s-a „lepădat de tezele sale idealiste”, ci, „din tinerețe până la sfârșitul vieții, evoluția filosofică a lui Maiorescu reprezintă o lunecare din ce în ce mai spre dreapta”. Acest capitol nu putea să nu aibă și o frază comică: „Maiorescu a deschis seria reprezentanților ideologici ai regimului burghezo-moșieresc [...] care începeau campania antimarxistă fără măcar să se fi ostenit să deschidă vreo lucrare a lui Marx”. Maiorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de spumă și d-azur / C-un cer ce-atâtea stele îl fac și mai obscur!” Meditația, volneyană, aduce în prim-plan moartea, stăpână impasibilă a marii treceri, dar tristeții îi răspunde, prin contrast, eternitatea exultantă a vieții. Sugestia de lunecare nesfârșită și de triumf al soarelui, transmisă în tablourile marine, capătă, în Conrad, o putere simbolică, de întruchipare a divinității („Oglindă minunată în care albastrul cer / Cu tot ce-i nuanță în splendidul eter, / Azur, lumină, purpur și cete-ntunecate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
indică „programul” și tehnica scripturală în mod aproape direct, în câteva pasaje ale prozelor sale, după ce o făcuse, abundent, în legătură cu poezia, într-un mare număr de articole-manifest. „Simt - scrie el în Obrazul de cretă - că un alfabet se trezește în lunecarea mea, că în curând va trebui să tai alte forme pentru păsările care se vor libera din șoaptele mele. Și iată-mă-s ca un giuvaiergiu: iau în mână ceasornicele mici de vorbe, le clatin încet lângă auz, aștept din
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
personal și din scris de multă vreme. Ceea ce mi-a scăpat inițial, deși remarcasem faptul că dl Rusu e un fan al d-lui Theodor Codreanu și al celor care, de la o vreme, îl interpretează aberant pe Eminescu, a fost lunecarea d-sale de la idei și argumente la atacul la persoană și la procesul de intenție. Acest lucru mi se pare inacceptabil și îl deplor, cerînd totodată scuze d-nilor Mihai Zamfir și Eugen Simion, ținte ale vehemenței umorale a d-lui
Ecouri și aberații by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16479_a_17804]
-
Dacă ai timp suficient, te înveți cu aproape orice”. Dacă n-ar fi trebuit să-i poarte de grijă lui Ruby, să ia măsuri, și-ar fi petrecut tot restul vieții scărpinându-se, gândindu-se, privind cerul: „Sunt fascinat de lunecarea pe cer a norilor, de culoarea unor elefanți”. Dacă n-ar fi avut un elefănțel mic și adevărat pe care să-l salveze, și-ar fi petrecut toată viața privind elefanții imaginari din văzduh. Reușește să o salveze fiindcă tabloul-puzzle
„Niciodată nu e prea târziu să ajungi ceea ce ai fi putut fi“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/2478_a_3803]
-
te vei poticni acolo, nevolnic, între molozuri și obstacole. Atroce, dacă stai să te gândești ce vrea să spună, din adânc, asta. Și cam ce e cu tine. Dar este suportabil, cum nedureroase sunt în vis căderile de la mari înălțimi, lunecarea pe scări de imposibilă verticalitate, actul execuției. În Testamentul său spaniol, Arthur Koestler povestește cum, în celula în care-și aștepta sfârșitul, și-a visat, pe când i se rupea cu bufnitura patul, împușcarea și că dacă nu cu vreo voluptate
Printre cosmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18035_a_19360]
-
în fine să ne întoarcem la ceea ce am indicat a fi conservatorismul funciar al lui Al. Paleologu, blazon atît al seniorului, cît și al unei mentalități intrinseci, însă aci cu nuanțe proprii. Acest conservatorism nu reprezintă, ca de-atîtea ori, o lunecare înapoi, o retractilitate ce refuză prezentul, un paseism greoi, nefuncțional, ci o înălțare ca de avion, de unde se desfășoară o priveliște largă. Remanența nu împiedică agerimea observației și luciditatea, ci le potențează. Dl Paleologu nu privește obsedant în urmă, ci
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
de interesat și atras de nuanțe, toți acești oameni striviți, cunosc de fapt optimismul tragic al experienței lor de viață. Personaje ale minimei dorințe, cu norocul pus la încercare, între hîrjoană și exasperare umilă, bîntuite de spaimele realității și dezastrele lunecării în minciună, din care caută scăpare în iluzie. Este Musa, inocentul într-o lume de culpabili. Este Sara, frumoasa lui fiică, cel mai drag copil, pe urmele căreia pornește să înfrunte necunoscutul țărmurilor mediteraneene, să-i apere senzualitatea deznădăjduită în
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
în chiar cea dintâi zi de libertate. Habar n-aveam câte altele, la fel de reușite, aveau să mi se mai facă. Nu in-tuiam că prăbușirea comunismului avea să semene cu o cădere de pe Himalaia produsă, împotriva legii gravitației, ca o lină lunecare de aripă de fluture. Un vis. Reamintindu-mi momentul revăd cum, într-o altă încăpere, tot cu ușa deschisă, un alt vorbitor, în posesia unui microfon ca al nostru, citea, interminabil, un poem, chiar atunci compus, dedicat Revoluției. Era un
Adio, Olga! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8254_a_9579]
-
care trebuia să mă obișnuiesc lin, fără nervi la căpățînă, fiindcă, vai, chiar cu dînsa "compun". Ba nu, mint! Adevăru-i că, nemernicul de mine, scriu cu mîna, da, împreunînd primele trei degete ale dreptei pe pixul subțire, fluid, îmbietor spre lunecări neașteptate de sens, amintiri, iluzii, fantasmări îndrăznețe, trenuri marfare trecînd la nesfîrșit prin halta copilăriei... Sfios e sufletul, inima zbate-n cele patru camere un sînge înviorat de mirosul proaspăt de dulce nimfoaică. Nu mă străduiesc să fiu cuminte, sînt
Împreunînd trei degete ale dreptei by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15193_a_16518]
-
frecventam un mediu de,... nu spun, dar se înțelege... înaintea căruia amîndoi fuseserăm taxați de "auxiliari". Țin minte că Gary Sarbu, cu ironia lui grea de mîner abia ieșit la suprafață, ne făcea "gagicari", într-o lume rafinată de umbroase lunecări. De unde ne ieșise în societate o faima greșită. Da^ noi, nu ziceam nimic, fiind prea de tot buni fii ai Naturii. Așa se explică deșele mele apariții în Caietul albastru, de curînd publicat, îmbogățind literatura română de azi. În notele
Scoala ardeleană rediviva! by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18187_a_19512]
-
comme une autre, apartinîndu-i lui Paul Ricoeur. Raționamentele celor doi filozofi, însă, sînt aparent (doar aparent) radical diferite: în vreme ce Ricoeur definește sinele ca entitate dublă, animat de două tendințe, una spre stabilitate și auto-regăsire, alta spre schimbare și astfel de lunecare în alteritate, pentru Baudrillard nu mai există alteritate. Ea a dispărut cu totul, în măsura în care chipurile noastre sînt perfect uniforme și inexpresive. Curiozitatea de a ști ce face, ce simte, ce gîndește celălalt ne devorează, la propriu, ne anulează identitatea, acel
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]