10,420 matches
-
încă-și mai cară albastrul ușor mucezit. Constatări E simplu să vezi să treci să acoperi să descoperi să taci să spui să nu faci nimic să te-ntorci să-nchizi ochii să simulezi să stai locului să insulți să mîngîi să simți să afli să rămîi ignorant să zaci bolnav să te vindeci să scapi să te pierzi să spui lucruri banale să fii genial. Un sîn ce pune la cale Un sîn ce pune la cale seara sidefie dezordonate
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/6290_a_7615]
-
te atinge. După ani, după decenii începi să-i descoperi Urmele Întipărite în carne, Adânci Ca niște urme de ghiare. Tot ce știu despre el Este că se grăbește Spre locul Unde el încetează să fie. ce greu e sA mângâi Ce greu e să mângâi un înger pe aripi! Oricât de apropiat, el se ferește de-atingere De teamă că ai putea să îl prinzi, Se rotește, revine, fâlfâie abia auzit, E singurul sunet de care-i în stare. Ei
Poezii by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/6464_a_7789]
-
decenii începi să-i descoperi Urmele Întipărite în carne, Adânci Ca niște urme de ghiare. Tot ce știu despre el Este că se grăbește Spre locul Unde el încetează să fie. ce greu e sA mângâi Ce greu e să mângâi un înger pe aripi! Oricât de apropiat, el se ferește de-atingere De teamă că ai putea să îl prinzi, Se rotește, revine, fâlfâie abia auzit, E singurul sunet de care-i în stare. Ei, îngerii, nu știu vorbi, Cuvintele
Poezii by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/6464_a_7789]
-
târâie ca să-i ajungă, Fără să știe dacă nu sunt prea slabe să le-atingă auzul. Ce handicap al credinței: Să nu știi dacă ești auzit, nici dacă auzi Si din toate simțurile să rămână doar visul tactil De-a mângâia, fără să-l sperii, un înger pe aripi... clepsidra Mă uit la clepsidra în care nisipul A rămas suspendat, Refuzând să mai curgă. E ca într-un vis: Nimic nu se mișcă. Mă uit în oglindă: Nimic nu se schimbă
Poezii by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/6464_a_7789]
-
Constanța Buzea Să simt ceva fără însemnătate ca torsul, și fără greutate ca somnul și ca scrisul, ceva care nu doare la unduitoare fără venin, respirând, atingere, ci mângâie, ca oboseala bună prin care se ajunge la liman, calmând, să nu ridice porii. Să învelesc în ape calde, în cuvinte înghit, dar nu sfărâmă forme, le pipăie lăuntrul cu miezul lor de dincolo de rău, cu moliciune încă fără puls
Sfânta Ecaterina by Constanța Buzea () [Corola-journal/Imaginative/6431_a_7756]
-
s, de la sentință-ntr-un proces, De la o sanie în zbor sprințar Printr-o poiană, sub, sticlind, ninsori. Parcă-i vrăjeau, tălpi gata fabricate, Pe-ai tăi, de-un Strâmbă-Lemne, de prin sate, Aceste, prin păduri, greșeli din rai. Le mângâiau, când le tăiau, gândeai, Ca-ncovoiate gâturi de viori. 20 ianuarie 2007 Ateneul Român Poetu-n bronz, pe cap c-un porumbel. "Concert Dvorák, Sibelius și Liszt". Ordinul doric, cu-al lui cânt și el. Un vânt în scuar, cu mâini
Poezii by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/6711_a_8036]
-
spună numele zilei în care se găseau după calendarul dac. Ca de fiecare dată, se strică de rîs auzind bolboroseala ininteligibilă lui. Politicos, omul de credință, care vorbea latina curgător, dar cam vulgar, hohoti și el împreună cu ocupantul. Agillus îl mîngîie pe creștet numindu-l cu tandrețe "viezure". Cuvîntul ăsta i se întipărise în minte, nu se știe de ce, și-l folosea totdeauna ca să-și alinte favoriții. Apoi se îndreptară împreună spre un fost sanctuar dacic, acum abandonat. Hunarus reușise să
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
care nu putea să și-l explice. Femeia nu mai isprăvea cu mulțumirile și Tiberius n-o oprea defel. Favoritul îl privea cu ochii holbați, nevenindu-i să creadă. Romanul își puse mîna dreaptă în părul bogat al femeii, îl mîngîie, și-o chemă cu singurul cuvînt tandru pe care-l știa: - Viezure, viezure... După ridicarea ședinței de judecată, prefectul se învîrti toată ziua, distrat, neterminînd nici o treabă. Seara se duse la reședința sa și nu izbuti să adoarmă imediat. La
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
întinzi mâna - va sta. Chiar în toiul uraganului zvârcolit acum urgia-i de mult trecut. Lucrul trece fără să vadă amenințarea, alunecă - imponderabil, sidefu-i lustruit. Mâna ta, întinsă-n norii negri, e-întotdeauna un copac senin, neatins de șiroaiele vinete. Mângâie cu vârful degetelor inima blândă a cerului, marginile ca un praf alb, dantelat ale lucrului rostogolit, în râset, dincolo, până în mierea nopții. Ocean Una sunt cu-acest evreu triestin, evadat cu bunica lui de 75 de ani peste Alpi. A
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
socotindu-l un burghez înstărit) târziu a vândut-o, spre a cumpăra o alta (acțiune încă mai provocatoare!) - de sculpturi. Când nu pot să dorm, spunea, mă duc în camera lor și mă întrețin cu ele, sunt societatea mea, le mângâi, le mai îndrept puțin ținuta. Știu: nu sunt un evreu bătrân ce va muri curând și de-asta va dona, la rece, colecția, să nu se risipească. Sunt lumea. Pliurile unui ochi infinit, unele după altele-nchise, redeschise iar. Fără
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
adormi, devin soare, atent să dăruie, veghez talazul fără nume, să nu se-nstrăineze de cuvânt. Nedăruite, s-ar otrăvi și raze, și troiene, s-ar face propria lor limită, pietroasă. Otrava-i piatră, abdicare, când nu mai poți să mângâi, când uiți că zidul ești tot tu. Râd (în câteva luni voi muri, am făcut donația, m-au medaliat) - și-ndată cresc pomii, păsările vin să-mi stropească obrajii cu polen. Dacă împing, un pic mai tare doar, palmele-n
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
veștede rupte de vânt vântul toamnei ce totul usucă doar lacrima nu Vibrații Tremurul mâinii ce scrie și apoi îndelungata oprire în gol când răbdarea abdică în culoarea bolnavă a ploii când totul se destramă în necunoscuta ființă ce-ți mângâie urmele pe hârtia credulă simți că poți lua înfățișarea oricărui cuvânt păstrându-i secretul în sânge clipele una pe alta se îmbrățișează oftând Acasă Să poți discerne ce e obiect și închipuire ce este fotolii gemene cu un trecut friguros
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/7219_a_8544]
-
o mîță sortită să piară. Există pisici de apartament și pisici de stradă, în apartamentul tău n-aș putea sta mai mult de o zi, exact atît cît ți-ar trebui să-mi electrizezi pielea cu mîinile tale pricepute să mîngîie, să apuce, să strîngă, atîta timp cît să-mi deschizi porii făcîndu-mă să par spre ziuă un foc de artificii rătăcit, ultimul din acea noapte. Porii mei, simpli, delicați, albiți de așteptare, - nu i-aș fi descoperit altfel. Te arunci
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
să-mi vorbești, ai putea să mă iei în serios, aș putea să aflu, aș putea să te-ascult. Îmi plac oamenii puternici care știu să mă-învețe, iar eu învăț repede. Urechile mele așteaptă s-audă, mîinile mele să mîngîie, sînii mei demult înmuguriți înțeapă aerul de dimineață pînă seara și-apoi se înfierbîntă singuri o noapte întreagă în așternuturi apretate, părul meu aleargă o dată cu mine, m-aș putea îmbrăca numai cu el și tot m-ai recunoaște, corpul meu
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
înfierbîntă singuri o noapte întreagă în așternuturi apretate, părul meu aleargă o dată cu mine, m-aș putea îmbrăca numai cu el și tot m-ai recunoaște, corpul meu e pregătit aproape pe de-a-ntregul. Nu m-a învă?at nimeni să mîngîi, acasă ne ținem strîns de mînă, dar nu ne mîngîiem niciodată. Acasă ne ținem strîns de mînă, și asta doare, oare întotdeauna doare așa?
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
aleargă o dată cu mine, m-aș putea îmbrăca numai cu el și tot m-ai recunoaște, corpul meu e pregătit aproape pe de-a-ntregul. Nu m-a învă?at nimeni să mîngîi, acasă ne ținem strîns de mînă, dar nu ne mîngîiem niciodată. Acasă ne ținem strîns de mînă, și asta doare, oare întotdeauna doare așa?
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
Numai de ar veni ea, strecurându-se printre mobile, dând la o parte cu blândețe cazmalele posace și greblele sperioase, toate uneltele lăsate-n paragină de când boala a trecut cu șenilele peste casa noastră. Numai de ar veni să îi mângâie fața tumefiată, pieptul vinețiu și brațele descărnate, să îl privească în lumina zilei de toamnă și apoi să-l tragă dintre cearșafurile murdare ca pe un tractor împotmolit într-o mlaștină. Dar el vede ce vrea și spune tot ce
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/7660_a_8985]
-
și arhipelaguri trăsnite de crivăț. Obiectele se înnegresc de bolboroseală și încăperea se chircește în mine cât mai departe, ferestrele se sparg și intră viforul. Ne pustiește sufletul. Azi dimineață a căzut pasărea din cer pătrunsă de plumbi. M-ai mângâiat dusă pe gânduri. Suflete moarte strigau și se băteau de vitralii. Fum ieșea. Vaiet. Mișcă buzele, dar nu se aude nimic, praf iese și arhipelaguri trăsnite de crivăț. o fatî bîtrânî, timpul Poemul fulgeră, aerul electrizat, umed, poemul se descompune
Poezie by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/7493_a_8818]
-
vei chema cu el? în casa ta de la malul Egeeii, pe cei vii sau pe cei adormiți? Ai un suflet frumos cum numele tău Marina cu mireasmă de mare și liliac alb. Și ei vor veni cu toți să-ți mângâie singurătatea mereu tânără și brațele-ți obosite de atâția măslini curățați, culeși, sprijiniți. Tu, curajoasă și umilă, mereu îndreptând tot ce se mai poate îndrepta. Azi, în rugăciunea mea te-am zărit serafică, aproape transparentă în ochi cu luminițele din
Poezie by Liliana Ursu () [Corola-journal/Imaginative/7782_a_9107]
-
limba scrijelită cu nume și love și slove de corazon (palimpsest de scursori și claustofobie) un sfârc hemoragic: vezuviul o pune în mișcare începe mai întâi peltic să o rupă pe păsăreasca ta ca o coasă ruginită prin iarbă îți mângâie suflul abia mijit pe buze apoi ți se-ntinde pe trup - una dintr-acele plăpumi sub care singurătatea te siluiește și te lasă grea micuța madlenă ( ce copil înșelător ) te duce-ntr-o lume a piticilor și te abandonează acolo
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
îndrăgostit când mă uit la mare mă simt ultimul om când mă uit la tine mă simt ultimul om când nu mă uit nicăieri mă simt ca lumea Cănd parola e un anume surăs cu mâinile legate la spate îți mângâiam fața cu picioarele legate alergam către tine nu din frică nici din confortabilă iubire sau adorare cu gândurile bine legate de îndatoririle zilei te visam în adâncurile mele ci din sperândă disperare nu din deplângere ci din plâns de mic
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/7886_a_9211]
-
de cleștar, oh, printre bile Pline de muzici tandre și fragile... și s-o hrănești cu fructe moi, rotunde, Pe care ea într-însa le ascunde, Mai speriindu-se, mai a plăcere, Mai a durere și-a îngenunchiere... Să-i mîngîi cu nuiele carnea albă, Legîndu-i ochii, ca să fie oarbă, Cu o eșarfă, sufletul să-ți soarbă... și s-o ridici în ceruri, caldă rugăciune, În laude ce-abia le mai poți spune, Îmbrobonată-n rouă, clipocind în spume...
Duminica, te strînge blînd la pieptul... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7930_a_9255]
-
voci izvorând oarecum de sub ei când au dat la o parte nisipul măturându-l cu mâinile - un ecran de televizor ca un patinoar întins pe sub toată plaja. Bicicleta lui Socrate E-atâta liniște încât deodată-l auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora și lăcrimând în pupila ei verde și cadrilată din care se-apropie, lent ca istoria, Platon pigmeul. Platon se-arată în ușă și stă acolo-n lumină ca un orb bătut de-o rafală de grindină
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
Socrate se vede copil alergând prin lanul de rapiță ia bicicleta rezemată de o păpădie cât un salcâm și dispare ca într-un nor de praf în Socrate cel de acum. e-atâta liniște încât îl auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora. Platon se-arată în ușă ținând de ghidon bicicleta și stă acolo-n lumină bătut de-o rafală de grindină - un orb străveziu mut, anodin și absurd ca o Grecie fără piatră, ca un dumnezeu fără
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
din zid n-a mai rămas nimic, prin nimic se vedea cerul. și-atunci a putut vedea fiecare dar absolut fiecare ceea ce eu văd zilnic dar nimeni nu mă crede: soarele ca o gaură neagră învelită-n ziare. Prin urmare mângâie-mă Amurgul e un sânge - au curs valuri de cerneală pe tema asta dar ceea ce nu s-a spus e că nu se ia pe mâini prin urmare mângâie-mă a spus ea cum vezi amurgul ne ia cu el
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]