134 matches
-
se mistuiește, Fără noimă, fără rost Bine - ar fi, să nu fi fost. Vai de - acela ce iubește Și nu se învrednicește Să câștige ce-a dorit, Să fie - a lui ce-a iubit. Puica cea desmierdăcioasă Din ochi negri mângâioasă, Puica ademenitoare Din ochi negri visătoare, Dragostea de puiculiță Cu gușa de porumbiță, Cu gurița mititea Cu gropițe lângă ea, Cu zâmbirea ei cu haz Cu gropițe în obraz Și cu dragostea în ochi De mă tem să n-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
amărât, Ceasul cel de despărțit, Ah! cu cîtu-i mai amar De cât al morții păhar. Ochilor de plâns secați, Trup și suflet vă iertați, Căci de-acum aveți să fiți În veci de veci despărțiți. 9 Ochișori frumoși, Dulci și mângâioși, Ochișorii tăi Samănă cu - ai miei. Sprincenele tale Vor să mă omoare, Când le sui în sus Fac un haz nespus, Când le lași în jos Mă pătrund la os, Ș-acum dimprotivă Ești nemilostivă, Te-ai pornit a rău
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
stat Și nostimă la umblat, Ai doi luceferi în față De-mi scurteaz - a mea viață, Raze dau ca la un soare Sunt în fața Dumitale; Iscusită și cu haz De faci multora necaz, Ochii negri și frumoși Și cu totul mângâioși, Răpui numai c-o vedere Punerea vieții mele, Aprinzîndu-mă cu foc Și să-l sting nu e mijloc. Ochii tăi arme nu poartă Mă mir cu ce mă săgeată. 430 {EminescuOpVI 431} {EminescuOpVI 432} {EminescuOpVI 433} No. 23 Spune, puiculiță
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Se culca el, nu mă lăsa nici să citesc, "iertați-mă, îmi bate lumina în ochi", și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc toate felurile de zgomote pe care le face marea lovindu-se de țărm, rare, sacadate, mângâioase, aproape șoptite, tandre, lenevoase, ori, dimpotrivă, surde, furioase, anxioase, amenințătoare. Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Se culca el, nu mă lăsa nici să citesc, „iertați-mă, îmi bate lumina în ochi”, și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc toate felurile de zgomote pe care le face marea lovindu-se de țărm, rare, sacadate, mângâioase, aproape șoptite, tandre, lenevoase, ori, dimpotrivă, surde, furioase, anxioase, amenințătoare. Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-și transcrie melancoliile lui de om Înfricoșat de dezastre. Începutul Pastelurilor sugerează tocmai cadrul și starea ce permite nașterea poeziei. Să cităm cîteva fragmente din Serile de la Mircești: „Perdelele-s lăsate și lampele aprinse, În sobă arde focul, tovarăș mîngîios Și cadrele-aurite, ce de pereți sînt prinse, Sub palida lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întoarce, apoi, spre temele lui lirice obișnuite. În O noapte la (ară (din voi. Doine și lăcrămioare) relația este de tandrețe. CÎmpia (spațiul unei reverii amoroase) este acum favorabilă. Motoarele retoricii se pun În mișcare: dulcea taină a umbrelor, lumina mîngîioasă a făcliei de pe cer, glasul de Îngeri, sfinte armonii, plăceri Încîntătoare etc. O agresiune, o irepresibilă ofensivă a suavității. Leagănul acestei divine muzici de șoapte este, Încă o dată, cîmpia: „Frumoasă e cîmpia cu dulcea-i liniștire Pentru acel ce fuge
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obiect ocrotitor și luminos („omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc”). Succedaneu al soarelui, focul mai are o funcție stimulatorie: provoacă meditația și eliberează imaginația... El face ca singurătatea să fie agreabilă, retragerea să fie productivă. „Tovarăș mîngîios”, vesel, focul intră În categoria obiectivelor securizante. Este, Împreună cu lampa, cadrele aurite, ceaiul aromat, și un stimulent al scrisului. Focul face, prin tripla lui determinare, ca solitudinea să devină dintr-o figură a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
săi” și, În genere, Ikanok (numele lui Konaki citit invers!) adiaforisește adică, este nepăsător față de acest subiect. Afrodita este jignită și pune pe capul indiferentului tînăr un premiu regal: „voi da stemampărătească/orișcăreia femei/va putea ca să-l robească/la mîngîioși ochii săi”... Amor face teoria omului, ființă slabă, Înlănțuit inevitabil de iubire („Ah, Îi slab omul, măicuță, și supus pe cît Îl vrei”). CÎt de mîndru, tare ar fi, omul robește la „un nu știu ce plăcut”. E Îndeajuns o clipală, o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fiind cu totul pocite și foarte departe de Înțeles...” Altă dată face elogiul melosului stihiraric și dă sfaturi pentru buna educare a glasului: „Ascultați cu băgare de seamă toate lucrările, ca să le deprindeți și cu ifosul lor, adică: liniștit, cucernic, mîngîios și dulce, ușor suind și ușor pogorînd, neabătîndu-vă În niscai adaosuri și afărături schimonosite, care sînt urîte lui Dumnezeu și oamenilor”... Prenumerația pentru o broșură pe hîrtie ordinară este, aflăm Într-un loc, de un sfanț, pe hîrtie bună de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dramei "Orfelinele", succes pe care în n-rul trecut l-am numit deplin. În sine, drama, compusă cu recunoscutul talent tehnic al autorilor francezi, cu acea maiastră creare de situații interesante și variate, cu treceri repezi de la peripeții dureroase la altele mângâioase, poetice ori pline de duioșie, a ținut vie atențiunea publicului în timp de trei ore. Actorii, identificîndu-se cu rolurile lor, au produs în public acel efect pe care fiziologul îl privește ca o adevărată minune a naturei omenești, dar pe
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
a dobândi prietenia lor, de ale aservi; au arătat cum toate mișcările în natură li păreau produse de spirite, cum vântul e reprezentat ca o mulțime de spirite ce biciuiesc frunzele pădurei și valurile apelor, cum zelirul e un spirit mângâios ce spune povești florilor, cari râd de toate aceste, Rămâind serioase numai pietrile bătrâne, care în viața lor lungă știu că acestea sunt deșărtăciuni ușoare. Mai ciudată este credința ca ființele au mai multe suflete, pentru a cărei ilustrare a
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
viața vecinică, a cărui vecinicie constă tocmai într-aceea că-și ascunsese sufletele foarte bine. Credința că, pe când omul doarme, sufletul lui iese din trup și umblă pe unde vrea, au dat apoi naștere la vraja prinderei sufletului prin chemări mângâioase, a închiderei lui în ceară și într-o viță de păr și a nimicirii lui. Strigoii, luarea din urmă, făcutul, deochietul, făcutul de dragoste, toate se reduc în urma urmelor la unul și același princip, că adecă sufletul - după credința primitivă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
deține toate calitățile cerute într-o epocă în care formalismul purtării nu putea fi încălcat: „Da, fiinc-atâta de frumos/ Danța, atâta de duios/ Cânta, și-atâta de unduios/ Zburda, și-atât de luminos/ Căta, și-așa prietenos/ Vorbea, cu sunet mângâios,/ Cum n-a mai fost ca ea vreodată/ Minune binecuvântată.”652 Unicitatea este dublată de mister, căci perfecțiunea tinerei este percepută ca aparținând unei alte lumi: „Pe drept în ochi îmi apărea/ Ca fenix din Arabia/ Ce una-i doar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
s-o cânt precum aș vrea.”658 Simplitatea comportării personajului feminin se evidențiază pregnant, lipsa oricărui artificiu devine o nouă etichetă a frumuseții: „Era firească, blândă, bună.” 659 Discursul femeii trebuia să fie pe măsura calităților dezvăluite până acum: „vorba mângâioasă”, „dreapta judecată”, „măiastră-n elocință”660. Frumusețea nu uită niciodată să fie dublată de inteligență: „și mai avea, spun sus și tare,/ O minte a-tot cuprinzătoare”661. Cununa însușirilor este reprezentată de un spirit al dreptății („Era nsetată de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
deține toate calitățile cerute într-o epocă în care formalismul purtării nu putea fi încălcat: „Da, fiinc-atâta de frumos/ Danța, atâta de duios/ Cânta, și-atâta de unduios/ Zburda, și-atât de luminos/ Căta, și-așa prietenos/ Vorbea, cu sunet mângâios,/ Cum n-a mai fost ca ea vreodată/ Minune binecuvântată.”652 Unicitatea este dublată de mister, căci perfecțiunea tinerei este percepută ca aparținând unei alte lumi: „Pe drept în ochi îmi apărea/ Ca fenix din Arabia/ Ce una-i doar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
s-o cânt precum aș vrea.”658 Simplitatea comportării personajului feminin se evidențiază pregnant, lipsa oricărui artificiu devine o nouă etichetă a frumuseții: „Era firească, blândă, bună.” 659 Discursul femeii trebuia să fie pe măsura calităților dezvăluite până acum: „vorba mângâioasă”, „dreapta judecată”, „măiastră-n elocință”660. Frumusețea nu uită niciodată să fie dublată de inteligență: „și mai avea, spun sus și tare,/ O minte a-tot cuprinzătoare”661. Cununa însușirilor este reprezentată de un spirit al dreptății („Era nsetată de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
biruință; Din ciunte arme am făcut trofeu; Din aspre trâmbiți, vesele taifasuri; Din marș războinic, pași suavi de danț. Brăzdatul Marte chipul și-l descruntă, Și-acum, În loc să sperie vrăjmașii, Încălecat pe cai Împlătoșați, El dănțuie-n iatacuri de domnițe La mângâiosul cântec al lăutei. Dar eu, ce nu-s strunit pentru hârjoane Și nici nu mă răsfăț În dulci oglinzi, Eu, crunt ciuntit, ce nu pot să mă-nfoi Pe lâng-o nimfă legănată-n șolduri; Eu, cel necumpănit deopotrivă, Prădat la
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
Străpungă-ți orice simt. Bătrîni, proști ochi, De plîngeți iar de-aceasta, am să vă smulg Și zvîrl cu apă care-o revărsați Să înmuiați țarina. Ce-am ajuns! Așa să fie. Am o altă față, Ce-i, sigur, blîndă, mîngîioasa. Cînd Va ști de tine-acestea,-n unghii-ți va Sfîșia lupeasca față. Vei vedea Că-mi reiau chipul pe care-ai crezut C-am lepădat pe veci. Vedea-vei, spun. (Ies Lear, Kent și suita) GONERIL: Ai auzit, milord? ALBANY
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
György Iaduri. Povestiri sadi(comi)ce, Hélène Lenz Iubirea și alte iubiri, Ion Miloș Iubire în bătaia vîntului, Leonard Barras Încotro?, Ion Gheție Întîmplări, Alex Ștefănescu, Lacrima interioară, Solo Juster Madia Mangalena, Michael Hăulică Milionar la marginea imperiului, Constantin Dram Mîngîios, Irina Andone Moarte și renaștere, Petru Aruștei My name is alzheimer, Tania Lovinescu Pământen alambicat, Mihai Todirică Pe apă, Hans Maarten van den Brink Rămîi peste noapte, Michael Kohlmeier Roman de citit în tren, Dumitru Țepeneag Roze, crini, metafore, Procopie
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de rând, Dar bătrân și uscățiv (...) Când acele fete sulugeace Au început să mă dezbrace, Iar una s-a lipit de mine, Apoi m-a purtat prin indigouri și aniline, Până ce-a ajuns cu mine jos Și mi-a șoptit mângâios: Vezi clădirea cea mare? Nu aia! O văd. Ei bine, acolo e Baia. Despre substituirile realului cu fantasticul, în mai toate colajele lui Dimov, vorbesc Istoria lui Claus și a giganticei spălătorese, Povesta acarului și a miraculoasei călătoare, O dimineață
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ca la moartea Casandrei. Din năvala de versuri care atunci și în zilele următoare l-au dominat, reținem două strofe, din Eu te-am ținut la pieptu-mi... "O, tu! a tinereții icoană fericită, Cu ochii dulci ca cerul, adînci și mîngîioși, Te-ai dus și nici o urmă în lume nu-i iubită Ah, unde sunt anume, ah, anii cei frumoși? A vieții mele carte e scrisă în durere Curînd s-a stinge viața-mi, curînd s-a fi închis, Dar părăsit
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și mai intuitivă metaforă a cunoașterii "reflectoare", construită pe aceeași schemă a procesului fotografierii (cu etape și componente: focalizarea, reglarea, expunerea, impesia / amprenta pe hîrtia sensibilă, developarea, clișeele "negative") apare în finalul romanului Fecioarele despletite: "Căută orașul, cu o privire mîngîioasă, prin voalul ceței. Își reaminti atunci acel oraș întreg, în plină funcție a Uzinei lui omenești și pe care totuși nu-l vezi din pricina unei anumite cețe care nu s-a rupt; ale cărui aspecte nu prind pe plăcile sensibile
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Doctorat în filologie (1998). Profesor la Liceul de informatică (1990), preparator la Facultatea de Litere (1991-1993), cercetător științific la Institutul de Filologie Română "A. Philippide", Iași (din 1994). Debutează cu versuri în revista "Cronica", iar editorial cu volumul de poezii Mângâios (Iași, Editura Institutul European, 1996). Publică eseuri, cronici literare și poeme în "Dialog", " Timpul", "Convorbiri literare", "Luceafărul", "România literară" etc. Traduce Mihai Eminescu, Selected Works of Ion Creangă and Mihai Eminescu (1991) și Matilda Cugler Poni, An Anthology of Romanian
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mea, E.I.). Un "farmec dureros" are și opera lirică a Irinei Andone, în care se figurează aceleași neliniști, aceleași tensiuni ale inadecvării la un real desprins din matca esențialului. La fel ca în cazul marelui său model, poetica acestui suav-întunecat Mângâios (Iași, Editura Institutul European, 1996) este apoi datoare unei porniri (controlate) de conjugare a contrariilor. Textele din carte se refuză din acest motiv interpretării univoce, apelând adesea la formele discursive cele mai diverse ca melos și construcție. Ele polarizează sensurile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]