198 matches
-
din lame Îi atinse platoșa, iar alta Îi zgârie brațul drept. Alexandru era aproape scos din luptă. Pentru ultima oară dădu pinteni și ieși din Încercuire, galopă doar câteva secunde, se Întoarse și, rotind brațul drept, aruncă unul din buzdugane. Măciulia grea de fier izbi În platoșa unuia din Apărători, răsturnându-l de pe cal. Fără să mai aștepte un nou atac, roti și brațul stâng, proiectând al doilea buzdugan În pieptul altui luptător, pe care forța izbiturii Îl aruncă la cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mâna pe o așa minunăție de femeie. Multora le-au plăcut toate. Alții se lăsau Înrobiți esteticește de câte un detaliu: ochii zglobii ai veverițelor, ochii blânzi și duioși ai căprioarei; verdele aprins al ierbii și plasa de sârmă de pe măciulia microfonului - „zici că e adevărată, ce să mai...” i se opreau câte unuia vorbele În gât de admirație. Cineva a Îndrăznit, cu glas mic, ce-i drept, să spună că nu era neapărat nevoie, dar n-ar fi fost rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din lemn drăcos de salcâm, nu putuse să bată cuiele fără să le strâmbe. La partea artistică stătea cel mai bine: Își Împodobise căruciorul cu ochi de pisică și capace de bere bătute În cuie de tablă, scurte și cu măciulia lată; pe scândură lipise o bucată de burete verde, ca să nu-și vatăme bucile prin hopuri. „Prost mai ești!” - Îl Întâmpinase văru-său când Îl văzuse cu rulmentul târguit de la militar - „nu vezi că nu e căpăcit? Se umple cu praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a secundei. Prins de‐ un tremur boreal, 321 mă temeam să nu le piară până la mormânt pe deal horbota incendiară. Vântul întețit, în loc să mi‐ i facă și mai vii, i‐ a schimbat din jar și foc într‐ un snop de măciulii ... Încordat ca un odgon, fix ca herbul de pe scuturi, lăsăm urma fără zvon a invaziei de fluturi. Nu i‐am mai atins c‐un jind, n‐ am mai îndrăznit c‐o șoaptă și am mers încet, gândind că mormintele așteaptă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ar da din degetul-mare; dacă nu i-ar bate pula Încolo, Încoace, ca o limbă de clopot, răsturnat; ca un pendul (și el) - ca și pendulul, ca și limba de clopot căpătâiul i-i uite-așa de gros: ca o măciulie; ca o măciucă - ca o ghioagă. Și eu Îl văzusem - și aveam să-l văd mereu. Băietanii care mă călăuzeau prin stuhării, sălciiș, răchitnă, mlaștini - ca să mi-l arate, ei mie, pe Cazimir, cel care face pluta, nemișcat și mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fusesem atât de tulburat, nu cred că le-am uitat în trăsură, ci că mi le-a șterpelit acel ajutor al birjarului, pripășit în câmp. M-am silit să o consolez pe Sophie, căreia îi părea rău de bastonul cu măciulie de corn. După ce ea a plecat, am început să scriu în jurnal, atât de amănunțit ca niciodată. Teama de cele ce voi ajunge să le povestesc la sfârșit m-a făcut să mă întind în atâtea detalii. Dar iată, tocmai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ușor pe petalele firave, de culoare alb-verzuie, copilul a băgat apoi de seamă că între acele petale se ridica un fel de păhărel, prelungit, cu buzele ușor răsfrânte. Chiar în mijlocul păhărelului, un bețigaș subțire și delicat înfățișa soarelui o mică măciulie ușor gălbuie și lipicioasă. întreaga alcătuire semăna cu un clopoțel. Cu imaginația lui de copil, micul sclav a asemănat totul cu o gură de om. Fără să stea prea mult pe gânduri, a început să vorbească florilor de vanilie: - Voi
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92343]
-
bătrânul. Niciodată nu se uita la cei cu care se întâlnea. Din părul alb care ne umplea de respect, de pe fața sa blândă și-atâta de senină, parcă se pregătea să răsară soarele. Se sprijinea într-un baston negru cu măciulie de argint. Acuma însă se opri. Acest nemaipomenit fapt ne-a umplut de uimire. - De ce-l chinuiți, copii ? susură el moale, cu un glas care ploua peste capetele noastre. Și, lăsând să planeze această întrebare, liniștit, dânsul plecă mai departe
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Cluj, cu o fată căreia multă vreme i s-a zis în sat "unguroaica", apoi a început să se iscălească "George Șerban", în loc de "Gheorghe Șerban", pentru a-și lustrui puțin proveniența, și și-a cumpărat un baston de abanos cu măciulie de argint pe care-l învîrtea, seniorial, vara, când se plimba pe ulițele din Lisa. În felul lui, "unchiul George" era un personaj-spectacol. Își purta soclul cu el pretutindeni și nu mai putea vorbi decât ca o statuie vie. Îi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în dormitorul ei. îmbracă-te în el. E bun pe post de robă. — Dar n-o să-și dea seama? — Nu, nu. Are o ceainărie în Largs, și vizitele ei acasă sînt neregulate, asta puțin spus. Drummond luă un baston cu măciulie și porniră spre bal. Afară felinarele erau aprinse, iar tramvaiele zăngăneau și sclipeau. în oraș părea că se derulează o piesă criptică. O bătrînă și un bătrîn se certau în liniște la colțul unei străzi, sub privirile furișate a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gît și la încheieturile mîinii avea dantele și paftale de argint la pantofi. Pe cap purta o perucă albă ca zăpada și pe ea un tricorn negru. în mîna stîngă ținea o mapă, iar în dreapta un baston din abanos cu măciulie din argint. Fața lui însă îi surprinse mai mult ca orice, pentru că era a lui Munro. — Doctore Munro! exclamă Lanark. — în acest moment nu sînt doctor, ci șambelan. Luați-vă rucsacurile. Lanark își aruncă rucsacul pe un umăr, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spinările și vorbiră mai tare. Wilkins strecură hîrtia în mapă și zise: — Lasă asta pe seama mea, Hector. Monboddo o s-o semneze. — Ar fi de dorit să nu plece fără viză, spuse Munro. — Dă-mi cerneala, o să-i ștampilez. Munro deșurubă măciulia bastonului îîn formă de aripi întinse) și-l întoarse cu susul în jos. Wilkins își vîrî degetul mare în orificiu și-l scoase cu vîrful muiat într-un albastru sclipitor. Rima se apleca să privească, iar Wilkins îi atinse ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mică vînătaie, între sprîncene. Surprinsă, scoase un chițăit. — N-a durut, nu-i așa? întrebă Wilkins. Și tu, Lanark. Lanark, prea deprimat să mai pună întrebări, primi un semn similar; apoi Wilkins își vîrî a doua oră degetul mare în măciulie și-l scoase curat. — Nu este un semn evident, dar spune celor educați că ați lucrat pentru institut și sînteți sub protecția consiliului. Nu o să placă tuturor, dar or să vă trateze cu respect, iar la căderea Unthank-ului nu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu ajungeți în Provan. La revedere. O porni prin sală, micșorîndu-se pe măsură ce se apropia de micul tron din depărtare, unde Moboddo, ca o păpușă în verde și stacojiu, primea cu grație o hîrtie de la conducătorul delegației pigmeilor. Munro își înșurubă măciulia și le făcu semn lui Lanark și Rima să-l urmeze în direcția opusă. Dincolo de holul din nord, coridorul era traversat de un paravan din fier forjat cu o înălțime de trei metri. Poarta din mijloc era păzită de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uitam prin vitrine, frumoasele înotătoare nu se aflau acolo, în schimb la o masă, aproape de geam, se așezase un domn în vârstă îmbrăcat într-o redingotă impecabilă, părul și barba albă îi luceau, domnul se rezema într-un baston cu măciulie de argint, era foarte distins, pe scaunul de lângă el stătea un băiețaș în costum alb cu guler de dantelă, consumau ceva cu frișca... „Ăștia da oameni !“, îmi ziceam și le zâmbeam prin geam, le făceam bezele, îi salutam cu mâna
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu soțul meu, îl văd venind...“. Am întors capul și m-am uitat în lungul străzii. Abia peste câteva clipe s-a ivit de după colț, dinspre bulevardul Domniței, un bătrânel în redingotă, mergea pâș-pâș, se sprijinea într-un baston cu măciulie de argint, încerca să se țină drept. „Doamnă Gerda“, am spus, „pe soțul dumneavoastră îl cunosc, l-am mai întâlnit, dar nu înțelegeam legătura...“. „Toți ne cunoaștem, dah uităm legătuhile“, mi-a amintit ea. Apoi a schimbat două-trei vorbe cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
am zgâlțâit destul de tare, „Scoală-te“, i-am spus, „și du-te de cumpără înghețată, pentru toți trei...“. El nu s-a mișcat, părea că nu mă aude, dormea dus în redingota lui impecabilă, ținea în mâna stângă bastonul cu măciulie de argint. „Degeaba“, a spus domnul Sima, „trei zile nu se mai trezește...“. „Atunci să-l lăsăm să doarmă“, am spus și mă întrebam de ce vorbeam pe șoptite. „Va să zică, domnule Sima, locuiți împreună...“ „Da’ de unde !“, mi-a explicat domnul Sima
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
s-o spunem pe-a dreaptă, puțină lume s-a ostenit prin viscol, la biserică, Epiharia, care-i cunoaștea după nume sau măcar după chip pe toți enoriașii, s-a mirat să vadă că apare un om distins, cu baston cu măciulie de argint în formă de cioc, care nu mai călcase niciodată pe-aici - asta cu siguranță! - își agață pălăria în cuierul de deasupra ultimului jilț și ascultă liniștit slujba din Duminica de după Nașterea Domnului. Nu părea deloc cu gândul la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
simți saltul de durere în aer, se uită și-l văzu pe Zet cu dinții rânjind, ca în spasm. Viespea se lăsă înșelată, coborî de pe buză pe incisivi, căutând răcoarea salivei, și- atunci Zet o înghiți brusc, ca pe o măciulie din iarbă. Omar se înspăimântă încă o dată, gândind că veninul și acul au să-i țâșnească în cerul gurii, însă armăsarul rămase placid ca un rege cu glezne fine și grumazul de sticlă mată, în care o insectă se pecetluise
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ca Vencica. Așa că în 1959 Zogru a găsit-o membră în guvern, cu Pobedă neagră priponită în poarta cu pantere. Casa lui Achile, cu cerdacul ei brâncovenesc, fusese vopsită maro, ca să țină la murdărie. Zogru a plutit în curte pe deasupra măciuliilor de nalbă și, cum a văzut-o pe Vencica, a rămas înmărmurit. Nu și-a dat seama imediat cine este. Arăta ca o tovarășă înfășurată în costum-taior bleumarin, cu părul tuns și dat pe spate și cu o față câinoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de Kersaint se deplasase personal. Limuzina se oprise În fața primăriei. Christian se apropiase pentru a-l scuti pe bătrînul domn să coboare inutil. Optzeci de ani Împliniți, o statură de bătrîn elefant, un nas foarte coroiat și un baston cu măciulie de argint avînd gravat blazonul familiei făceau din el un bărbat impunător. Moartea lui Gildas Îl contrariase atît de mult Încît se dusese să se Întindă pe pat pînă la dejun. Arthus Își scrută fiul, pe Pierre-Marie, numit de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sînt ținut la curent! Surprinderea și ciuda lui PM păreau sincere. - Două sute cincizeci de mii de euro e o sumă enormă, doar ca să Împiedici familia Le Bihan să mărească fabrica! decretă Marie. Arthus se ridică sprijinindu-se În bastonul cu măciulie de argint. Vocea Îi deveni autoritară. Poziția lui era limpede: contrar lui Loïc care visa prostește la modernitate și contrar celor din familia Le Bihan care, din dorința de cîștig cu orice preț și din vulgaritate, erau gata să denatureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dintre ele răsfățîndu-se podoaba unei șevaliere cu blazonul familiei. Fersen Îi Întoarse mîinile, cercetă rapid fața internă a degetelor și tocmai dădea din cap În semn de negație cînd Arthus de Kersaint Își făcu apariția, precedat de bastonul lui cu măciulie. - Ciudată oră de vizită, nu credeți? - Yvonne Le Bihan pretinde că dumneavoastră i-ați dat banii necesari ridicării fabricii de faianță, domnule de Kersaint, spuse Fersen fără s-o ia pe ocolite. - Și aste vă ridică vouă vreo problemă? Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
familiei Kersaint. Soarele răsărise de vreo jumătate de ceas, iar marea Începuse să se retragă, lăsînd să se vadă șinele care Îngăduiau ca iahtul să fie dat la apă indiferent de maree și de starea valurilor. Rezemat În bastonul cu măciulie, Arthus de Kersaint privea neîncetata mișcare a mării care se retrage, asimilînd-o vieții care puțin cîte puțin Îl părăsea Într-un mod la fel de inexorabil. De pe promontoriul unde se afla, putea să vadă o mare parte a acelei insule care odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
familiei Kersaint? Procurorul autorizase deshumarea. Nu fără repulsie. Ultimul șurub sări, iar funcționarul de la pompe funebre ridică acum capacul. Lemnul suferise efectul umidității, așa că trosni lugubru. Bătrînul se clătină. Încheieturile mîinilor lui, noduroase ca niște oscioare, se albiră Încleștîndu-se pe măciulia bastonului. Curiozitatea Învinse reticențele Armellei, care se aplecă Înainte ca să vadă ce anume Îl tulbura atît de tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus era livid. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]