424 matches
-
suportabilă. Acest Casino Royal este cel din urmă cocktail din secvența occidentală imperială care începe în Renaștere și se împotmolește în anii 1980. Întreg decorul bondian, de la hotelurile Hilton la plajele nepopulate din lumea a treia, este azi pătat și maculat de deșeuri. Bond a făcut să dureze o iluzie. Și a inaugurat o nostalgie.”
Ce simbolizează James Bond () [Corola-journal/Journalistic/4083_a_5408]
-
era indispensabil pentru tratamentul celorlalte boli de care suferea. Vizita la un specialist in retinologie însă, îi readuse starea de liniște provizorie. Diagnosticul fusese eronat. Avea nevoie de ochelari cu o dioptrie mai mare, dar medicamentul nu îi afectase structura maculară. Plecase de dimineață cu mașina la serviciu. Nici nu știa cum a ajuns, când a parcat, când a plecat spre cabinetul oftalmologic. Stătea în sala de așteptare a policlinicii de circa 40 de minute, când apăru și Florin cu Mona
SFÂRȘIT DE AUGUST de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2067 din 28 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382343_a_383672]
-
gălbuie de Cotnari, moleșind astfel forța celor două Imperii, fapt de care războinicii comeseni nu-și vor da seama decât mai târziu, în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi. în vremea asta, afară, armăsarii arabi lăsați nesupravegheați, sătui de propriul lor pur-sânge, își maculau originea de clasă cu proletarele iepe răsăritene, dând naștere acelui soi ciudat de cal, calul-mulatru sau calul de povară, caracterizat prin uriașa sa forță de a trage înainte căruța istoriei. Episodul 72 RUGĂCIUNI Și iată-i acum pe cuvioșii călugări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nerușinate ale creierului, cum se preface ea Însăși Într-o excrescență a minții și Începe să mintă uitîndu-și obîrșia. Ocolești, ocolești, iar ocolești faptele, contaminat de poezie pînă În miezul neuronilor. Ți-e frică și rușine să povestești, de parcă ai macula un loc sacru, de parcă, povestite, Întîmplările ar fi Împinse cu de-a sila Într-un curs logic care le-ar goli de conținutul lor misterios. Dar În același timp te terorizează gîndul că refuzînd să povestești, existența ți se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ești fratele meu, trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît mă Încăpățînez mai mult să scriu despre el, simt că-l trădez. Totul se maculează, capătă trăsăturile vulgare ale propriei mele fizionomii. Am obosit. SÎnt sigură că Grigurcu, care nu-i cunoaște decît poezia, ar putea să-l descifreze mai bine. Așa cum stă acum, de cînd s-a trezit, În halatul cafeniu de casă, adîncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pașaport clandestin orașul turbează sub turboreactoare o iau razna pe cîmpuri mă lățesc foi de dovleci acoperă pustiul unei colivii din altă eră personal nu doresc decît un scurt dialog cu un anume domn Poldi - aici am șters parbrizul am maculat camera obscură - nu nu mai bine rămîn Între picioarele unei turme de capre deșartă pe mine atotvăzătorule această ploaie de zarzavaturi compromite-mă definitiv că-s atît de nerușinată o americă de exhibiționiști pe-o limbă de nisip cînd nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
s-a putut și nu se poate întâmpla cu Sonia, dar tocmai conștiința că este imposibil ca Soniei să i se întâmple așa ceva favoriza gândul că, în ceea ce o privește, manifestarea pură a senzualității poate și chiar trebuie să-i maculeze spiritul, că spiritul ei feminin este complet răspunzător pentru ceea ce fac simțurile. De aici reieșea că în ființa ei, în Sonia adică, în ființa femeii, spiritul și trupul sunt una și că a le percepe separat, rupte unul de celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
personale lizibile doar pentru mine. M.O. era În perioada aceea un scriitor la apogeul carierei, cu alte cuvinte, prețuit și contestat, iar eu Încă o tînără femeie frumoasă de care era invidiat de cei care ne cunoșteau taina. Taină maculată de sentimentul culpabilității, de veșnice mustrări de conștiință. Din anii noștri de conviețuire, din acele vremuri „aspre și tandre“ datează creația cea mai valoroasă a lui M.O. În privința dramelor sale de inspirație biblică nu trebuie uitat, domnule, că ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
am recitat pentru ei. Atât. Eram ceea ce se chema o persoană de încredere. Dacă sunt vinovat pentru asta, condamnă-mă. Sunt un mare actor care s-a adaptat. Au pățit asta și Călinescu, și Sadoveanu, și pe mine m-au maculat, am fost prea permisiv, dar am ajuns mare după aceea. Îmi place să fiu... sau totdeauna mi-am dorit să fiu un artist liber, dar n-am prea reușit, istoria m-a încălțat... — Ai regretat recitalul ăla dat alături de comuniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mi drumul! Amory și-a lăsat brațele să cadă de-a lungul trupului. — Ce s-a Întâmplat? — Butonul de la gulerul cămășii... m-a rănit... Uite! Isabelle Își privea baza gâtului, unde o vânătaie micuță, de mărimea unui bob de mazăre, macula suprafața albă a pielii. — O, Isabelle! și-a reproșat el. Sunt un netot. Pe cuvânt că-mi pare rău... N-ar fi trebuit să te strâng atât de tare. Ea a ridicat, nervoasă, privirea. — O, Amory, știu că n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Lovite de obuze Zac autobuze Cu defect la diuze. În mare, meduze, Geometrii confuze, Cu unghiuri obtuze Și ipotenuze. ULA, ULA ! (Recitați poezia incepând de la șoaptă la voce tare și invers) Un cizmar pe nume Drulă, Cel cu-albeață pe maculă, A primit în dar o sulă De la o hoață rapandulă. Intr-o zi, vecinul Bulă, Comandant de caraulă, Cel cu mintea minusculă A venit la el în culă Oferindu-i o „țidulă” Ca să-i dea aceea sculă Pentru-a-și
PRUNE-N GURĂ (EXERCIŢII DE DICŢIE) de GEORGE ROCA în ediţia nr. 935 din 23 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364183_a_365512]
-
urâte, care în alte condiții istorice te-ar fi descalificat ca om, devin încet, dar sigur, o regulă de conduită și, curând, încetează să mai fie considerate ceea ce au fost, de fapt, la început... Mizeria morală pândește societatea și o maculează. Revolta poetului este cu atât mai îndreptățită: „Peste câțiva ani, copiii noștri, / deveniți adulți,/ se vor înscrie la facultatea/ furtului bine acoperit,/ și vor învăța/ și cât să plătească sau cât costă/ libertatea pe care,/ și pe aceasta, o dețin
DULCE- AMARUL DIN POEZIA LUI MIHAI DOR de DOMNIŢA NEAGA în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368479_a_369808]
-
să dai din coate. „(bacalaureat ...) [învinșii care dau din coate]” Speranța poetului - (3) „Mai am să-ți spun ceva, așa cum scris-a De-nțelepciunea muzelor ne leagă Menindu-ne să-nsămânțăm obleagă Cu har de suflet peste veche clisa Ce maculează inima beteagă: Nu i-am crezut pe cei care te neagă Aiurea sau pe maluri de Tamisa! „Îmi tângui tânguirile trecute” Ținut-am minte, încă de copil Că demiurgul dăruie virtute Și-n Cireșar și celor din April, Și celor
CRISTALUL OGLINZII ÎN MOIRATE APE de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368556_a_369885]
-
aceea în care scriitoarea aduce în prim-planul povestirii pe tânăra și atrăgătoarea Alma. Însingurată, îndurerată de pierderea mamei, debusolată, aflată la vârsta delicată a căutării sinelui, Alma trece examenul maturității printr-o experiență dură dar, departe de a o macula, o proiectează pe o coordonată a asumării responsabilității unui drum drept și frumos, fără compromisuri. Dincolo de timp și dincolo de acțiunea ce nu îți permite să lași cartea din mână, se înfiripează o filosofie curată și adevărată despre valorile imuabile ale
DESLUŞIREA DESTINELOR UMANE ÎN ROMANELE „PUTEREA DESTINULUI” ŞI „DINCOLO DE TIMP” DE RODICA ELENA LUPU de ELIZA ROHA în ediţia nr. 1235 din 19 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349864_a_351193]
-
Omagiu > HRISTOS A ÎNVIAT! Autor: Gheorghe Pârlea Publicat în: Ediția nr. 855 din 04 mai 2013 Toate Articolele Autorului Mi-am răsfoit azi sufletul, ca pe o carte-răboj a faptelor... Și n-am fost mulțumit de lectură, Doamne! Urmele mele maculează albul hârtiei, căci îmi sunt dedicate mie, Jertfitor al meu, și nu Ție. Mă căiesc însă, Doamne, și mă-ngrop în cenușă! Dar de câte ori am făcut asta?! Mă mir că n-am devenit metis... Știu, Doamne, că asta nu-i
HRISTOS A ÎNVIAT! de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344586_a_345915]
-
hotărât Să fac jurămintele De sărăcie De ascultare Și de castitate Deși cu sărăcia stau bine Iar ascultarea o practic De-o viață... Numai castitatea N-o gasim nicăieri Oricât am căuta-o. Până și aerul, până și florile Sunt maculate. Curăția trupului nu înseamnă nimic Dacă gândurile gem de murdărie... Drumul e fără sfârșit. Mai e mult până când Sângele se va preface în rouă Și carnea în duh. Numai atunci va veni puritatea Fecioară albă Ca Floarea de colț! SPOVEDANIE
ACATIST DE DRAGOSTE ETERNA de SABINA MĂDUȚA în ediţia nr. 1257 din 10 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361991_a_363320]
-
din oareșce omenie și înțelegere „superioare” imperativelor momentului. O victorie „a la Pyrrus”! Limbajul pseudo-tripourilor, lâncezind de fauna agramată din arealul minorității rromanes (și nu numai), cu deosebire din vecinătatea tradiționalelor alba-neagra, unde nu trebuie cine știe ce dotări sofisticate, invadează deconcertant maculând organicitatea limbii. O întreagă panoplie a trivialității, perversiunilor și promiscuității, înfășoară în putregai și mocirlă gândurile și faptele noastre. Auzite, văzute sau citite. O știință nouă își cere legitimitatea: pornopolitica. Se predă fără profesori, cursuri de scurtă durată, intensive sau
DECORTICĂRI DE LIMBAJ (III) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 194 din 13 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366699_a_368028]
-
aerul purificat la flacăra slovei ar trebui să-ți prime nească lăuntrul. Dar primejdiile sunt de altă culoare. Nu mai sunt roșii. Ele au căpătat izul pornografiei și al prostului gust cu nume de kitsch, de cea mai joasă speță, maculând paginile unor cărți care ar fi putut fi onorabile. Scriitori maturi ori tineri își deversează lăturile trupești și sufletești în pagina albă, cu gândul obscur de a produce oarece senzații tari cititorilor. Dar nu reușesc decât niște jalnice kitsch-uri
LECTURA CA ACT DE FORMARE A CARACTERULUI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356240_a_357569]
-
aceea în care scriitoarea aduce în prim-planul povestirii pe tânăra și atrăgătoarea Alma. Însingurata, îndurerata de pierderea mamei, debusolata, aflată la vârsta delicată a căutării sinelui, Alma trece examenul maturității printr-o experiență dura dar, departe de a o macula, o proiectează pe o coordonată a asumării responsabilității unui drum drept și frumos, fără compromisuri. Dincolo de timp și dincolo de acțiunea ce nu îți permite să lași cartea din mână, se înfiripează o filosofie curată și adevărată despre valorile imuabile ale
PROFIL DE SCRIITOR SAU „TAINELE MĂRII NU SE CUNOSC DE PE MAL” de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369299_a_370628]
-
în forme grobiene: Al meu e bun! Al tău este păgân! Cărțile sfinte simple foi rămân, Și Tainele au devenit blesteme. În rugă, seara, noi te vrem amabil, Cerșim iertare pentru noi păcate. A doua zi, mânați de strâmbătate, Ne maculăm la modul convenabil. Strunește-ți, Doamne, iarăși sacerdoții Și-i unge soli, ai Tăi, spre mântuire! Voința Ta să aibă prețuire Pentru mireni, nu curvele și hoții! *** Volumul-manuscris "100 de gânduri" Referință Bibliografică: Strunește-ți, Doamne, sacerdoții! Ovidiu Oana Pârâu
STRUNEŞTE-ŢI, DOAMNE, SACERDOŢII! de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369616_a_370945]
-
Târgoviște și Oradea) m-au potolit. Sunt prea bătrân și prea șubred ca sănătate să pot porni revoluții într-o Românie în care orice mișcare de stradă, orice efort de reconstrucție a „societății civile” de care vorbește Liviu Antonesei sunt maculate în scurt timp de profitori și lingăi pentru care obediența este egală cu „trăiesc mai bine ca alții”. Am avut o treabă la Poliție și am trecut pe lângă o coadă, de la un ghișeu: de-acolo își iau și acum, în
DESPRE LEGEA LUSTRAŢIEI, DE LA SILVIU BRUCAN LA ANDREI CORNEA de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ în ediţia nr. 432 din 07 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354336_a_355665]
-
dar e plin de importanță, nesimțire colosală când e vorba de morală. Se scaldă în „porcărie” fiindcă asta-i tot ce știe când de etică vorbește agramatical, firește. Porcu' este tot murdar chiar dacă e demnitar. Doar cu cinste și onoare maculează tot ce are ! Când s-amestecă-n litigiu, onorabil cu prestigiu, cântarește scurt dreptatea... Râtul său e echitatea ! Cinstea lui imaculată el o vinde doar cu plată pe văzute, nevăzute. Slin la rangul de virtute. Absolut din întâmplare porcu' dac-ajunge „mare
„ONORABILUL ” de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/353918_a_355247]
-
de o perpetuare spirituală, idée atât de dragă artiștilor de pretutindeni. Chiar și în momentele dificile, nu neaparat de viață și moarte, poeta vede poezia tot ca pe un mijloc de evadare din lumea, care e departe de a fi maculată. Nu este o complacere necombatantă, ca în „Miorița”, ci este una activă, autoarea punându-se-n gardă, pentru „seniori”, care numai seniori nu sunt - acea „haită” de „hămesiți”, pândind parastasul și praznicul ei. Cartea este cea care o mântuie și
ŞAPTE POEME NEPROHIBITE, CRONICĂ DE RĂZVAN DUCAN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 858 din 07 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/353216_a_354545]
-
care îl va urma în viață? Și nu știi când apare chipul mefistofelic al banului care distorsionează virtuți și caractere. Care sluțește sufletele. Banul care fură mințile la mai mult de nouăzeci și nouă la sută dintre noi. Banul care maculează totul. Care orchestrează neînțelegeri, dispute și războaie și care antrenează suferințe inimaginabile. Banul, izvorul tuturor suferințelor. Suferințe care la rândul lor, ar trebui să aducă mai multă înțelepciune pe pământ, dar pe care uite că nu o aduc. Pentru că cine
CE E DE FĂCUT? de ION UNTARU în ediţia nr. 419 din 23 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357961_a_359290]
-
vreodată picior de om. Nu agreez termenul de natură moartă. Natura este vie, numai omul din inconștiență sau din interese meschine intră în război cu ea. In loc să trăiască în armonie cu mediul în care s-a născut, omul maculează când ar trebui să înnobileze. Distruge în loc să zidească. Își aruncă în aer condițiile în care trăiește, autopedepsindu-se inconștient. Și acest lucru nu este greu de înțeles. Mai țineți minte perioada în care omul se autointitula cu emfază „stăpânul” naturii? Pictura
VISELE, 10 de ION UNTARU în ediţia nr. 353 din 19 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359461_a_360790]