158 matches
-
ne privește, preferăm denumirea etapa antropologică a curriculumului.) Ultramodernismul pedagogic nu este „ultima modă” efemeră a gândirii și practicii educaționale, ci redescoperirea târzie a vocației fundamentale a omului - animal nedesăvârșit biologic, condamnat „să se nască pentru a doua oară” prin maieutică socratică, să-și adauge o „a doua natură” prin travaliu physiopoietic, să interiorizeze, de-a lungul întregii vieți, mari „zei axiologici”: Alétheia, Kalós, Agáthon, Dike, Eleutheria. Ultramodernismul pedagogic vizează așadar reumanizarea educației pentru condițiile societății contemporane. O societate informatizată și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
geniul investit de pitagoreici în mai toate cercetările lor matematice și meticulozitatea cu care erau desfășurate, o atare superficialitate din partea lor ni se pare cu totul neverosimilă. Capitolul IIItc "Capitolul III" Curriculumul eironic și metoda maieuticătc "Curriculumul eironic și metoda maieutică" 3.1. Primul teoretician al curriculumuluitc "3.1. Primul teoretician al curriculumului" Au existat curricula explicite și teorii curriculare de felul celor construite de Bobbitt și Dewey înainte de secolul XX? Desigur, nu. Dar teoreticienii moderni ai comunicării știu că, uneori
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
superficiale pe care, probabil, Socrate însuși le-ar fi luat în râs. Dar Hegel a intuit cu subtilitate că „principiul filosofării lui Socrate coincide cu însăși metoda ca atare”2 și a stăruit asupra a ceea ce uimitorul sophos elin numea maieutica (maieutikhv = „arta moșitului”) și eironeia (eironeia = „arta ironiei”). Dar și Hegel s-a lăsat ademenit de judecata răspândită a lui Cicero („Socrate a coborât filosofia din cer pe Pământ, introducând-o în case și în piețele publice”), care pare un
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Și deci nu este tot probabil și chiar necesar ca moașele, mai degrabă decât altele, să cunoască femeile însărcinate și pe cele care nu sunt?” Adolescentul admite, de această dată, cu certitudine („Ba chiar așa!” - zice Theaitetos) (149 b-c). Demonstrația maieutică se desfășoară în continuare cu virtuozitate chiar pe tema maieuticii. Spațiul nu ne îngăduie să o urmărim în detaliu. Vom aminti doar finalul și-i vom preciza semnificațiile. Socrate spune: „Aceasta este deci lucrarea moașelor, mai puțin importantă totuși decât
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
moașele, mai degrabă decât altele, să cunoască femeile însărcinate și pe cele care nu sunt?” Adolescentul admite, de această dată, cu certitudine („Ba chiar așa!” - zice Theaitetos) (149 b-c). Demonstrația maieutică se desfășoară în continuare cu virtuozitate chiar pe tema maieuticii. Spațiul nu ne îngăduie să o urmărim în detaliu. Vom aminti doar finalul și-i vom preciza semnificațiile. Socrate spune: „Aceasta este deci lucrarea moașelor, mai puțin importantă totuși decât a mea. Căci în cazul femeilor nu se întâmplă să
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să o detaliem aici. În esență, după „Socrate platonicul”, instruirea eficientă este de fapt autoinstruire, iar cunoașterea este autocunoaștere și autodescoperire a adevărului. Intuiția hegeliană cu privire la Socrate, asimilată mai sus, se confirmă pe deplin. Principiul curricular socratic coincide cu metoda maieutică. Și, cel puțin deocamdată, nici cercetările moderne dedicate învățării, instruirii și curriculumului, după câte cunosc, n-au infirmat în vreun fel această concepție generală - dimpotrivă, fie au subestimat-o, fie au ignorat-o, risipind astfel o idee pedagogică mai fertilă
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
enunțe pe ambele, precum muzicianul care poate cânta și corect, și fals. Cel de-al doilea - Ahile - minte cu bună credință pentru că ignoră adevărul și este incapabil să-l enunțe. Nu contează cât de năucit a plecat Hippias de la această maieutică socratică, ci faptul că ea stabilea, fără tăgadă, că omul deștept îi este superior omului prost, că înțeleptul se află deasupra ignorantului, iar omul educat (pepaideumenos) - deasupra celui necultivat (apaideutikos). Rămâne atunci să vedem cu ce intenții i-a aplicat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care încheie placheta vorbește despre inutilitate și gol lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-o accentuare a adecvării la conjunctural. Discobolul (1972), Poema română (1980), Maieutica luminii (1985), Drumul luminilor (1987) conțin texte encomiastice folosind o anume îndemânare a punerii în scenă și deturnând unele concepte estetice pentru a da oarece lustru versului obedient, suprasaturat de clișee, proslăvind partidul și conducătorul lui. Sonetul este specia pe
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
pe care autorul o exersează abuziv, titlul unei poezii fiind Tortură-mi e tiparul tău sonor. SCRIERI: Cartea rănilor, București, 1946; Clamor, București, 1968; Discobolul, București, 1972; Murmurul statuilor, București, 1974; Profil de ivoriu, București, 1976; Poema română, București, 1980; Maieutica luminii, București, 1985; Drumul luminilor, Iași, 1987; Gheorghe Lovendal, București, 1987. Ediții: Poarta cuvintelor, București, 1971; I. Valjan, Generația de sacrificiu, pref. edit., București, 1985 (în colaborare cu Despina Vasilescu-Valjan), Cu glasul timpului, pref. Șerban Cioculescu, București, 1987 (în colaborare
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
Muzica unei vieți. Corespondență, pref. trad., București, 1982; Lubomir Donizka, Stele pe cerul muzicii. Evoluția muzicii ușoare universale, București, 1985 (în colaborare cu Doina Zalman). Repere bibliografice: Const. Ciopraga, „Discobolul”, CRC, 1972, 51; Lit. rom. cont., I, 509-511; Nicolae Georgescu, „Maieutica luminii”, LCF, 1986, 4; Simion Bărbulescu, „Maieutica luminii”, RL, 1986, 35; Dicț. scriit. rom., III, 876-877; Firan, Profiluri, II, 202-203. S.I.
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
1982; Lubomir Donizka, Stele pe cerul muzicii. Evoluția muzicii ușoare universale, București, 1985 (în colaborare cu Doina Zalman). Repere bibliografice: Const. Ciopraga, „Discobolul”, CRC, 1972, 51; Lit. rom. cont., I, 509-511; Nicolae Georgescu, „Maieutica luminii”, LCF, 1986, 4; Simion Bărbulescu, „Maieutica luminii”, RL, 1986, 35; Dicț. scriit. rom., III, 876-877; Firan, Profiluri, II, 202-203. S.I.
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
de zi o femeie”), pe orbita căruia gravitează câțiva bărbați fantomatici (Maestrul de Vânătoare, principele Pierre), atinși uneori, prin ricoșeu, de dozele de sarcasm pe care protagonista și le administrează regulat: „Ora de logică:/ camera ginșii bărbatul de-o noapte/ maieutica (Maestrul de Vânătoare/ e adept al lui Socrate)// Ora de fapte:/ Marta s-a tuns/ Marta-și visează un trup de argint/ copiază teze despre măsură// Apoi: pudra trufia rimelul lavanda” (Teze neterminate despre Marta). Poemele din Dimineața tinerelor doamne (1983
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
CRC, 1981, 12; Laurențiu Ulici, Pe marginea ficțiunii, RL, 1981, 22; Piru, Debuturi, 239; Alex. Ștefănescu, Bibliografia unei generații, SLAST, 1982, 60; Mircea Muthu, Ironie și tandrețe, TR, 1983, 5; Cleopatra Lorințiu, Amintiri din adolescență, SLAST, 1986, 10; Gheorghe Glodeanu, Maieutica personajului, TR, 1988, 22; Alexandru Țion, Filtrul conștiinței, AST, 1989, 3; Anton Cosma, Eseu prin ficțiune, VTRA, 1989, 4-5; Mihai Dragolea, „Piatra soarelui”, ST, 1989, 5; Sorina Gabriela Costea, Acest suflet prea firav, LCF, 1995, 37; Călin Teutișan, „Libertate de
NUSFELEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288496_a_289825]
-
conversației. (Aceasta și pentru că limbajul este probabil singurul sistem semiotic autotelic.) Între culpabilizarea socratică a scriiturii (Phaidros, 274 b-e) și prostituarea rostirii în cazul sofiștilor, Platon a preferat dialogul ca gen literar capabil să reproducă protocoalele ascunse ale gândirii. Toată maieutica și efortul anamnezei depindeau de buna însușire a regulilor dialogului, practicat ca joc al diferențelor într-o intimă proximitate față de Zeu ori daimon. Nu doar tăcere mistică, dar nici retorică incontinentă, dialogul conduce rațiunea spre Unul indivizibil aflat la o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
esențele”, filozoful are conștiința propriei ex-centrări în raport cu „esențialul”; cel lipsit de disciplina gândirii temeiurilor se va crede mereu vrednic să stea în centrul scenei din marele teatru al lumii. „Centrul” însă este invizibil și atopic, origine și sens ale ființei. Maieutica socratică înfățișează omul, dar mai ales tânărul ca pe un proiect. Sensul vieții nu se preia mimetic, de-a gata, ci se descoperă spontan, în fulgurații colocviale și tăceri voluntare. Dialogul autentic nu are un set limitat de întrebări sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
știu”-ul ironiei socratice „este, axiomatic, sistemul de referință care poate să identifice autenticitatea conceptului de ironie”, pentru că, în ironia socratică („fenomenul ironic originar”), „distanța dintre ironie ca figură retorică (întrebarea) și ironie ca figură a comportamentului și a gândirii (maieutica) era nulă. Limbajul ironic era chiar umbra fidelă a gândirii ironice. Care se traducea fidel și consecvent în comportament ironic” ( Câte feluri de ironie sunt? - ABCDE-ul ironiei). În această perspectivă, într-o formulă colocvială și speculativă, fragmentară și divagantă
BUDUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
e ca un ochi de muscă: un ochi multiplu”). Practica reportajului este pentru un scriitor „o disciplină și un filtru”, un exercițiu de spontaneitate. Autor și actor al relatărilor sale (în care pasajele autoreferențiale nu lipsesc), B.-F. atestă o maieutică imbatabilă cu interlocutorii de pe orice palier social. El este gazetarul independent, apt să conteste opinia oficială, să remodeleze conștiința publică prin dezvăluirile sale. Comentariul nud, de fapt divers, ancheta socială sau reportajul-proces surprind imaginea pregnantă și contrastantă a României interbelice
BRUNEA-FOX. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
semințe vii, care angajau, personalizau. Pentru domnu’ Fetescu întrebările noastre nu erau strict evaluate, dihotomic, ca bune ori rele. Important era să întrebăm, să ne întrebăm. De fiece dată ochii lui, mari, arătau uimire, lărgime de cer, primitoare. În spiritul maieuticii socratice provoca lecțiile noastre de zbor, la care rațiunea, experiența, imaginația, afectivitatea își corespundeau. În privirea vulturească și cald colocvială totodată, atingeai starea când scurtimea - cuantificabilul, exactitatea, precizia, formula - devenea prelungire, articulare și șlefuire de diamant viu, de lumină (corpuscul
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
mă-nșel, în "Etica"... Ho, bine, oprește-te, moară! punctează Dănuț sardonic, cu un flit sec, țintit fix între bocancii scâlciați, de salahor, ai bețivanului. (Care sforăie mai departe, in absentia, fără habar că devenise el însuși subiectul central al maieuticii). Morala mea e foarte flexibilă! Cu siguranță, că tu ai fost femeie, într-o altă viață... Viermeee!! Ba, pardon, zău, sunt Boss, Șefu', răspune cel strigat, cu o mâhnită deferență. Ești, pe dracu' ghem! Incompetentule! Taci și-ascultă! Ai numai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
drept categorie a spiritului, adică maturitate deplină a spiritului însuși. Tinerețea fizică, scoasă din viziunea radicală a vieții, nu este prin ea însăși o garanție a dezvoltării morale, în sens socratic, ci o condiție a acesteia. Printre tinerii atrași de maieutica socratică, nu se află doar Fedru sau Cebes, ci și Alcibiade. Kierkegaard, în prefața la Frică și cutremur, face o observație, care, așa cum s-a spus, ne poate ajuta să adâncim discursul: Ceea ce acela dintre vechii greci, care se pricepeau
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
instanță hermeneutică, filosofia, în sensul tare, va putea probabil să se reîntoarcă la viață, iar analitica însăși ar putea să se deschidă referințelor dialectice. Ar putea deveni, după o expresie frumoasă a lui Paul Ricoeur, o «analitică în ascultare». Funcția maieutică a răspunsului Am putut constata că a filosofa comportă a interoga, a investiga, a cerceta, dar este la fel de sigur că a face filosofie înseamnă și a răspunde la întrebări. Filosofia sub aspect pozitiv este făcută din conținuturi, adică din răspunsuri
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
originară. Tipologia răspunsurilor, lăsând la o parte dacă sunt sau nu răspunsurile noastre, doar cu posibilitatea lor de a fi date, desemnează un cadru de mare interes care este la rândul lui un stimul la reflecție și care exercită o maieutică singulară în raport cu cercetarea noastră. Însăși posibilitatea de a ne putea raporta la întrebarea fundamentală, într-o situație de experiență religioasă sau printr-o teoretizare de tip ideologic, are o greutate însemnată. Tensiunea dintre aceste trei elemente: întrebarea fundamentală, construcția ideologică
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
este vorba însă de o repetiție și nici de rămânerea în așteptare, ci de reluarea discursului ca urmare a unei ample experiențe. A deveni conștienți de toate acestea exercită o funcție stimulativă, un îndemn maieutic. Am recurs la termenul de maieutică, termen caracteristic metodei socratice, întrucât într-adevăr discursul poate să fie reluat astăzi din această perspectivă. Dacă ne întrebăm cum este posibilă prezența simultană a formelor de gândire și a metodologiilor de cercetare diferite, dar aflate într-o reciprocă tensiune
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
la a-fi-expus-la este a-se-deschide-spre. Deschiderea ia naștere din experiența expunerii iar dialogul este modalitatea interpersonală a lui a-se-deschide-spre. Dialogul se articulează pe încrederea în depășirea a ceva, în sesizarea unui sens posibil și în realizarea comunicării dialogale ca o formă maieutică de clarificare a acestei sesizări. Aceasta este rădăcina existențială a socialității, și este astfel considerând diferitele forme de agregate sociale sub profilul acestei rădăcini și evaluând problemele pe care le ridică tot din perspectiva acestui profil, pentru ca discursul filosofic să
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
noastră culturală, întrucât prin apelul ei la ceea ce este absolut ne ajută să învingem acea mare boală a Occidentului care este oboseala: acea Müdigkeit de care vorbea Husserl și care retrezește în noi «resentimentul» moral. Dacă pe de o parte, maieutica sa duce la o trezire, o tensiune pozitivă, pe de alta ne ajută să trăim cu conștiința clară a limitelor condiției noastre umane. Se întâmplă așa deoarece problematizează ceea ce, pentru cel care trăiește departe de filosofie, nu este decât ceva
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]