349 matches
-
sunt considerate acte de reparație morală, iar vina acuzaților ar fi atât de mare, încât merită o exclamație cinică: "Nebunie, ca să fii cruțător". Între naivitate și compromis Oare chiar credea Călinescu tot ce scria? Putea un intelectual subțire și cu maliția spiritului critic, ca el, să îi prefere pe Gheorghiu-Dej și pe Ana Pauker unor Iuliu Maniu sau Dinu Brătianu? Era el capabil de atâta ură câtă supurează articolele sale? Sau considera că jocurile sunt oricum făcute și încerca să obțină
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Căci el trece cu ușurință de la formula aforistică (vădind o profundă cunoaștere a naturii umane) la ironia cârcotașă de tipul celei ilustrate de Voltaire, autor care a manifestat, de asemenea, o propensiune aparte pentru arta epistolară, una nu lipsită de maliție, prodigioasa-i corespondență citindu-se și astăzi cu viu interes. Condamnat la singurătate, autoexilându-se, Ion D. Sîrbu găsește în acest supliciu privilegiul evaziunii în ficțiune, oferindu-și luxul libertății interioare, al lucidității, scriind pentru sertar și trimițând în eter "scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
înainte. În scrisoarea precedentă îmi ziceai că ai în vedere serioase planuri editoriale . Te aplaud căci și eu sînt de același gînd, căci numai așa vom putea lupta cu spor împotriva celor care se cred genii, pun în mișcare o maliție extraordinară și nu fac nimic în fond, fiind niște refulați. Eu lucrez, de trei luni, la întocmirea volumului despre care îți spuneam. Sînt neîndurător, selecția reducîndu-se la circa 30 % din tot ce am scris pînă acum. Te anunț apoi, absolut
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
iritat pe unii optzeciști, care au refuzat sau omis să-și recunoască în oniriști precursorii, fie și parțiali, iar unii critici au ironizat tentativa ex-„caidului” oniric de a afirma retrospectiv importanța o. De pildă, Alex. Ștefănescu nota, cu oarecare maliție (într-un articol publicat la sfârșitul anului 2003): „Pe Dumitru Țepeneag îl preocupă - și chiar îl obsedează - să readucă în memoria contemporanilor onirismul, curent literar pe care îl consideră important, iar lui să i se recunoască rolul de ideolog al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
Paris. Monica Lovinescu face de altfel o referință la cronica mea: „Aflăm de la V.T. că Petre Roman l-a citit pe Socrate”! Pe lista de lecturi a lui Petre Roman erau Aristotel, Platon, Socrate ș.a.m.d. E o mică maliție din partea mea, dar nu puteam să nu semnalez. E totuși amuzant: mulți am fi vrut să-l citim pe Socrate! Mircea Mihăieș: Ieșirea din scenă a lui Petre Roman a fost de asemenea jenantă. Am văzut imaginile la televizor: În
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
refulată. Ca întotdeauna conștiința repetiției se însoțește - cum am mai spus - de o umoare particulară. Genericul ei ar putea să fie melancolia. Fața cratilistă a existentului și a creatului îl molipsește pe Antipa de neliniște (o neliniște mascată câteodată de maliție, de ironie, de umorul negru). Între lumea care se iscă din golul amețitor al oglinzii și cea claustrată între fortificațiile domestice ale gravurii lui Janssens, Antipa caută o soluție de echilibru. Pe un perete al casei sale se află semnul
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
operei și o diagramă a ideilor, pune apoi omul într-o categorie morală (răzbate aici ceva din pasiunea lui G. Ibrăileanu pentru temperamentul ce stă în spatele ideilor), nu omite biografia, evitând, totuși, erorile criticii biografice. Arma lui de preț este maliția. Când faptele o cer, el știe să o folosească în chip admirabil, ceea ce face suportabilă, la lectură, reconstituirea faptelor exterioare operei. Literatura română veche și Literatura română premodernă, reunite în 1970, reexaminează literatura română de la Filotei, Nicodim și Grigore Țamblac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
În primul rând, concentrat asupra unor persoane, ci, prin caracterizarea acestora, el relevă o serie de fenomene interesante. Autorul mărturisește: „Ipoteza mea este că Înțelegerea calamității totalitare este imposibilă fără examinarea rolului unor personaje ce s-au confundat aproape, Întru maliție și destin, cu instituțiile pe care le-au condus (Securitate, partid, propagandă)”4. Observațiile sale sunt deosebit de relevante și se opresc asupra unor episoade aparent neimportante, dar care conduc la concluzii originale. Astfel, subliniind rolul important al lui Petre xe
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
este scris cu a-privativus, „lipsită de patul conjugal”, „necăsătorită”, iar cu a-copulativus înseamnă „cea cu care se împarte patul”, „soția”. Jocul de cuvinte, favorizat de aliterația aloco" și loceian, era probabil și mai evident într-un dialog viu. Este o maliție pe seama zeiței Artemis. Ea s-ar fi potrivit, poate, mai mult zeiței-fecioare Nestia. J.-P. Vernant (Mythe et pensée chez les Grecs. Études de psychologie historique, La Découverte, Paris, 1988; trad. rom.: Mit și gândire în Grecia antică, Meridiane, București
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
grupurile ce nu sunt reprezentate și omisiunile care pot sau nu pot fi judecate și consideră-le ca fiind foarte importante!232 Persiflarea metodelor postmoderniste nu îl împiedică pe Wilson să ia în serios considerabilul lor aport epistemologic și praxeologic. Maliția lui se limitează doar la unele „exagerări libertine” care nu i se par de vreun folos. 15.4.3.3. Genunea culturală și nașterea postmodernismuluitc "15.4.3.3. Genunea culturală și nașterea postmodernismului" B. Wilson (1994) observa că gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
într-o banală expresie sentimentul protagonistului la amintirea cuplului rizibil, monstruos. Palpită imaginea grotescă, a tenorului scund și a duenei, într-o poză plină de sarcasm vizual. Există aici o dublă evaluare, o simțită coexistență a ironiei auctoriale și a maliției personajului. Accentul fiind prea puternic, efectul devine unul specular, ca și cînd discursul interior al personajului s-ar folosi de privilegiul distanțării, pentru a oglindi evaluativ istoria de pînă aici a propriului său "rol". Prea plastic în expresia imaginii despre
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Dorian. Critic literar cu un discurs elaborat, mizând pe un spectru stilistic bogat, I. reușește să armonizeze modalități dintre cele mai diferite de abordare a unei teme, textele sale având atât rigoarea cercetării științifice, cât și virtuțile registrului ironic sau maliția pamfletului. Majoritatea cărților lui sunt culegeri de studii și articole dedicate scriitorilor ruși. Pentru fiecare caz în parte, criticul impune o anumită disciplină a redescoperirii subiectului investigat, făcând abstracție de gradul de cunoaștere a unui scriitor în rândul publicului. Ia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287600_a_288929]
-
bună, Ionele! (1962)și Soare cu dinți (1962), Trandafir sălbatic și Parodii (1965) -, C. se afirmă ca un umorist de vocație, înzestrat cu un acut simț al observației. Îmbină lirismul sentimental (scrie și lirică propriu-zisă) cu notația ironică și satirică, maliția cu poanta umoristică, particularități evidente și în următoarele volume: Stele verzi (1967), Oglinzi (1974), Parodii și epigrame (1976), Vatra (1980), Rezonanțe (1985), Penița și bărdița (1988), Săgeți (1990), Fulgere basarabene (1997). Debutul și evoluția lui C. s-au așezat sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
de post. Ține post de când a luat-o pe calea bisericii. Nu-l înțeleg de ce încearcă să facă pe cucernicul. Asta e problema lui. Pentru că e un tip fundamental cinic, un tip în fraza căruia se vede un fel de maliție bonomă. Un sarcastic care vrea să facă pe habotnicul - și nu-i iese, iar lucrul ăsta nu se iartă. L-au chemat la un simpozion, o paranghelie de tot râsul, despre literatura erotică. Păi, acum? Asta trebuia să se întâmple
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
luau repede formele prieteniei. Paul Georgescu nu arbora aere profesorale sau de șef de grupare, era familiar și co loc vial, admitea să fie contrazis, replicând însă șfichiuitor, ce-i drept, în termeni a căror causticitate câteodată rănea. Reputat pentru maliția, pentru sarcasmele sale, pentru plăcerea de-a inventa, atât amicilor, cât și inamicilor, porecle stârnitoare de râs, care făceau ocolul lumii literare, rău de gură, deschis cu be nigne voluptăți, în fond, zvonisticii cancaniere, colportate telefonic pentru că era sedentar de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tineri de aceeași vârstă, între colegi, și suna straniu. Pe mine, în orice caz, în totul personajul mă intriga, mai ales din clipa în care am crezut că deslușesc, în comportarea lui ostentativ deferentă și apăsat ceremonioasă, un dedesubt de maliție. Drept care l-am atacat odată frontal: — Ce tot ne iei cu dumneavoastră, îți bați joc de noi? A protestat într un fel care m-a convins că nu greșisem: — Nu, vai de mine, dar știți, din respect, eu provin de la
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de taifas și de farse, alternând însă buna dispoziție și expansivitatea cu închideri în sine și cu stări de ursuzlâc, acestea nedurând totuși mult. Dominante în comportarea lui Velea, în acei ani în care abia ieșeam din adolescență, erau bonomia, maliția bonomă, ironia lipsită de răutate și mai ales autoironia. Cultiva despre sine cu mare vervă o imagine a deprecierii scandaloase, a unei rebutări din pornire care-i pecetluise viața. Nu știu cât adevăr era în ce spunea că i se povestise despre
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tineri de tot, frumoși, naivi, ei n-au nici o vină, săracii”, ne povestea poetul, pe atunci părând (sau chiar fiind) un om de o deosebită bunătate și blândețe. (Mai târziu, V.T. s-a dovedit, cel puțin față de mine, capabil de maliție și a ținut minte până la moarte o imaginară jignire pe care i-aș fi adus-o. Regret că nu am avut tăria să mă explic cu el.) Într-o după-amiază, la Gazeta literară și-a făcut apariția un ofițer care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
favorizat de intuiții estetice ce-i nutresc diagnozele privitoare la calitatea pieselor și a operelor scenice, el are capacitatea, probată, de a oferi realităților conspectate o oglindă reală. Adică nedeformantă. Lucidă. Uneori cu reflexe joviale, ori ironice (nimerite) sau cu maliții (de diferite calibre) ce fac priveliștea atrăgătoare, chiar și pentru cei care n-au cunoscut direct peisajul evocat de autor..." < „Măștile...", p. 5-6/>. T. Pracsiu, criticul, analizează fenomenul în discuție plecând de la repertoriu, consemnând calitatea operelor dramatice montate și apreciind
Clipe de vrajă by Valentina Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/640_a_1035]
-
desigur justă, desigur necesară, desigur de natură să lumineze psihologia și etica foarte discutabile ale stângiștilor în genere și tovarășilor de drum, dar mă contrariază totuși. E adevărat ce spune Gilbert Joseph (cartea e bine scrisă și amuzantă, de o maliție imperturbabilă în punerea oarecum pe două coloane a pretențiilor cu realitățile), dar adevărul e și, totuși, că Sartre a fost, chiar reducând lucrurile la proporțiile exacte, cu cuantumul de relativă turpitudine pe care-l comportă, o mare inteligență a Franței
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Tabloul societății bucureștene (și berlineze) a epocii este extraordinar de viu și de pregnant. Detaliile, portretistica și anecdotica sunt surprinse în flash-uri de o acuitate rară. Este în aceste scrisori ceva din spiritul Arhondologiei Moldovei a paharnicului Sion, dar maliția lor e lipsită de acrimoniile și violențele acestuia. Ca literatură, vreau să spun; ca artă literară, scrisorile către Boicescu sunt o operă remarcabilă, savuroasă, strălucitoare, care va rămâne fără scădere alături de Remember, Craii de Curtea-Veche și Sub pecetea tainei ; în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de iarnă, și altele de acest gen, mult gustate de amatorii de drăgălășenii și pitoresc, sunt poezie, într-adevăr, asta nu se poate nega, dar poezie minoră, solicitând sensibilitatea măruntă sau sensibleria leneșă. Mult mai bune sunt micile polemici versificate, malițiile și buna dispoziție din producția calificată de Lovinescu, minimalizator, „cronică rimată”, unde ascuțișul epigramatic și spiritul subțire și precis trec dincolo de pretextul imediat prin strălucirea lor în sine. Evident, nu produc nici emoție, nici „ecouri nelămurite”. Dar nu ies din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
prevedere, mi-o recomandaseși; pe urmă mi-au telefonat prietenii tăi, după zece seara: Maria, foarte drăguță și atentă, doamna Pomp. Const., Dan și necunoscutul... Sfaturi: „Fiți curajoasă!“, „Pentru viitorul ei“ etc., Dan folosindu-și „umorul“ sec și sclipitor de maliție și de ironie. Îl simțeam mișcat și trist: „Era emoționată puștoaica“. Necunoscutul se bâlbâia: „A plecat? Când? Cum? Am să vă cer adresa!“ Și, cum protestam nițel: „Sunt un prieten“, a încheiat el. Cum aveam febră, febra aceea lăuntrică pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la restaurantul Uniunii Scriitorilor: un tânăr Socrate, grav, cu o figură și frunte puternice, sprâncene de satir grec, cu acel „aer muntean” care m-a atras Întotdeauna, de la Început, la prietenii mei Matei, Nichita sau Lucian Pintilie, ochii sclipind de maliție și inteligență certă, nativă, gura ironică și, mai ales, un discurs de-o extremă plasticitate și eleganță sintactică și lexicală. I-am dat pe dată telefon, ajuns În București, și l-am invitat la noi. A venit și, În fața mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
el, dar nu prea reușesc. L-am respectat fără a-l admira. Mă irita dezabuzarea sa, faptul că nu mai era (și nici nu ținea să fie) „la zi”, trăind din excelente înregistrări vechi. Pe de altă parte, nu gustam malițiile sale referitoare la colegi și cunoscuți, care, prin ricoșeu, mă atingeau și pe mine. N-avea rîsul unuia cu darul umorului, înveselitor, ci al unui ironist: acid, pieziș, interogativ. Nu cred că m-am amuzat de-a binelea vreodată în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]