207 matches
-
o dovedească lumina, își subția genele ca o buză și se uita lung pe câmp. - Care ești? > - Eu, Chirița. - Ei, bată-te să te bată! Intră... Musafira se uita peste ulucile putrede în curtea largă, fără buruiană. - Cuni mai ai, Marghioală? - Cum zici? - Cuni mai ai? - S-au dus câinii, Chirițo, au murit... - Nu mai spune! se mira cealaltă, de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar ea uitase. • Deschidea poarta, pășea biiinișor în țărâna ogrăzii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai ai? - S-au dus câinii, Chirițo, au murit... - Nu mai spune! se mira cealaltă, de parcă-și aducea aminte c-o mai întrebase anul trecut tot așa, dar ea uitase. • Deschidea poarta, pășea biiinișor în țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în dodii, ca și când ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țărâna ogrăzii și auzea cocoșii Marghioalei dând țipăt. Să fi fost la amiază când se întorceau muncitorii de la treburi și căscau ucenicii frizerului, pe scaune, afară, perpelindu-se în focul primăverii. Umbra babei, cât jumate curte. - Te lungiși, Chirițo! spunea Marghioala în dodii, ca și când ar fi lăsat-o să înțeleagă că din pricina vremii se întindea, că trăgea moartea de ea, vorbe de-ale lor, de bătrâni, cine să le mai înțeleagă... Intrau amândouă în casă. - Stai, Chirițo, zicea gazda. Se uitau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pă lumea ailaltă acum, împărțind dreptatea... - Ce să-i faci, ne ducem, ne ducem... - Ba eu una nu vreau să mă duc, mai am treabă... Afară se răsteau cocoșii la vreme, cuprinși de o frică. Pica și baba Mița. - Coană Marghioală! Coană Marghioală! - Da cine o mai fi? se mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ailaltă acum, împărțind dreptatea... - Ce să-i faci, ne ducem, ne ducem... - Ba eu una nu vreau să mă duc, mai am treabă... Afară se răsteau cocoșii la vreme, cuprinși de o frică. Pica și baba Mița. - Coană Marghioală! Coană Marghioală! - Da cine o mai fi? se mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întîi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
e aia? săreau în cor celelalte. Și până să se apuce să le povestească Mița, de afară striga Lixandra, surda, de avea o sută de ani, cu un glas abia auzit, subțire și-nalt. - Cine-o mai fi? se mira Marghioala. - Cine să fie, prietena dumitale, fornăia Chirița, care nici pe Lixandra n-o prea avea la inimă. Când intra și asta, mai aplecată de șale ca anul trecut, cu privirea în toate părțile, tăceau. Se numărau în gând. Mai lipsea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
morcovii ăia buni mai ai, coană Marghioalo? Morcovi ca la muierea lui Mială nu mâncase nimeni în Cuțarida. Acum, că venea primăvara și se isprăviseră cartofii, babele știau ce le trebuie sufletelor: ceva dulce și proaspăt, să meargă la inimă. Marghioala se lăsa rugată: că, să vedeți, că i-am terminat, că nu mai am. Lixandra se ridica în picioare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că nu mai are morcovi! Surda râdea ușurel, scoțând un fel de behăit, se uita drept
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strat mai mărișor de nisip. Mirosea stricat, pentru că în el se mai ușurau motanii babei, dar dedesubt, în răceala lui, stăteau morcovii, niște cotolani roșii, înverziți, buboși și tari, numai buni de mâncat la vremea asta, verzitură de împrospătat sângele. Marghioala se lăsa pe vine, scormonea unde știa și-și umplea poala. Dincolo, babelor li se umplea gura de apă. - Ce faci, coană Marghioalo? întreba Chirița nerăbdătoare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că ce face dincolo coana Marghioala... - Îi alege, parcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de împrospătat sângele. Marghioala se lăsa pe vine, scormonea unde știa și-și umplea poala. Dincolo, babelor li se umplea gura de apă. - Ce faci, coană Marghioalo? întreba Chirița nerăbdătoare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că ce face dincolo coana Marghioala... - Îi alege, parcă nu știu eu?! Alege morcovii, să nu care cumva să ne dea ceva mai bun... Văduva, cu poala plină, trecea pragul, potolindu-le: - Ho, nesătulelor, ho, că v-am adus... Și le împărțea morcovii reci și proaspeți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
proaspeți... - Da de unde, se lăuda Chirița, al meu parcă-i argăsit. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Ce să zică? Zice că nu-i bun morcovul... - Să nu mai ude nisipul ăla, că s-a învechit, se amesteca și Tinca. Marghioala o dată se supăra. - După ce vă dă omul, nici nu vă place! Acum nu mai e bun nisipul! Domn' primar să trăiască, mai face el alegeri, o să ne aducă nisip, și atunci o să-l schimb... 347 Babele se uitau una la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au cules de prin noroi. Era ca acum, primăvară. Tot așa bătea vântul; lumea, mulțumită că ieșise din iarnă, ia să asculte de nebun. Unii de nu știau să citească țineau hârtiile pe dos. - Ce zice, maică? întrebase și baba Marghioala a lui Mială, și ea de față, pe unul mai tânăr, dus prin școli. - Stai și ascultă, mătușă, a sfătuit-o el, că o să vorbească românul ăsta acum... Baba Marghioala a stat. Lunganul, după ce i-a rugat pe cei din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țineau hârtiile pe dos. - Ce zice, maică? întrebase și baba Marghioala a lui Mială, și ea de față, pe unul mai tânăr, dus prin școli. - Stai și ascultă, mătușă, a sfătuit-o el, că o să vorbească românul ăsta acum... Baba Marghioala a stat. Lunganul, după ce i-a rugat pe cei din margini să se apropie, a început să răcnească cu voce popească, dogită: 348 - Fraților, domnul primar Rigo a hotărât să vă paveze străzile, pentru că, fraților, nu se mai poate... Este
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fraților, nu se mai poate... Este? - Este! au zis câțiva, cam fără convingere. - Poate o da Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul ăsta, că eu una m-am săturat, a șoptit văduvei baba Mița, atunci picată și ea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: - Taci, s-auzim ce mai spune... - Căci, fraților, răcnea lunganul, țara românească nu mai poate de hoți și nătărăi. Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât să sfârșească cu hoția, să întroneze cinstea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să stai să păzești avutul primăriei? Ziua mai trecea câteodată cu mâinile la spate, se uita: pietrele, cam tot atâtea, dar nisipul scădea văzând cu ochii. Pe cine să întrebe și cine, ce să-i spună? într-un cuvînt: baba Marghioala a lui Mială s-a gândit ce s-a gândit, s-a sfătuit și cu Chirița: - Soro, ce-ar fi să luăm și noi câte un lighean din nisipul primarului? E bun. Roșu. Nisip de temelie. Punem la iarnă morcovii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să avem în ce pune morcovii... Chirița da din colț în colț: - Eu nu mă ating. Dacă ne prinde? - Cum o să ne prindă? Luăm noaptea, când nu e nimeni. Ce, parcă a pus sergent lângă el? Nu se băgase Chirița. Marghioala a întrebat-o și pe Mita: - Tu nu furi, fă, un lighean de nisip de la primar? - Nu fur, coană Marghioală, mi-e frică... Tinca, la fel. Nu vrea să se ducă pe urmă la popă să se spovedească. Pe surdă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o să ne prindă? Luăm noaptea, când nu e nimeni. Ce, parcă a pus sergent lângă el? Nu se băgase Chirița. Marghioala a întrebat-o și pe Mita: - Tu nu furi, fă, un lighean de nisip de la primar? - Nu fur, coană Marghioală, mi-e frică... Tinca, la fel. Nu vrea să se ducă pe urmă la popă să se spovedească. Pe surdă, pe Lixandra, n-a mai întrebat-o. N-a spus nimic, a mârâit numai în ea: "Bine, bine. Nu vreți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de curte nepavat. - La domn' primar? - Chiar la el. - Ei, atunci să-i spui și din partea mea ceva... Și s-a aplecat la urechea nătângului, ca s-audă numai el înjurătura cumplită pe care-o trimitea primarului. Cât despre coana Marghioala a lui Mială, să nu le mai vadă pe celelalte babe, liniștită acum că nu pățise nimic. Și-a cumpărat morcovi, scutise doi poli cel puțin, prețul nisipului, putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt, dospit o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că bine ar fi fost să calce pe un trotuar sănătos, de bolovani, să nu-și murdărească ciubotele sparte-n vârf, pe care le purta de multă vreme. În fața cârciumii lui Stere, noroiul, de o palmă. Își aduse aminte că Marghioala o rugase să fure și ea un lighean de nisip și că nu îndrăznise. Uite, timpul trecuse și bine i-ar mai fi prins acum să nu mai bata atâta drum pentru o bucățică de morcov... Pentru că, orice ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
străine.” Însă pricinile se schimbă des, Conachi are o vocație inepuizabilă de a intimiza obiectul erotic, de a-l asuma rapid. Zulnia este, ca Beatrice, imaginea pură a iubirii lui. LÎngă Zulnia există În versuri Anica, Casandra, Lucsandra, Elenco, Marioara, Marghioala, Smărăndița, față de care stihuitorul arată aceeași patimă și aceeași jale. Conachi face să se creadă că iubirea Îi este de fiecare dată chinuitoare (adică profundă) și neprefăcută. Și are, pînă la un punct, dreptate: obiectul, indiferent de natura lui, provoacă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astfel este posibilă poezia: creația unei lungi așteptări. Admis fără dificultăți la „poalele” ibovnicei („și nici la poalele tale, precum știi, nu am fost atins”)nu știm ce s-ar fi putut intîmpla cu literatura... Din fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist este ținut oarecare vreme afară și, atunci, intervine jăluirea și, odată cu ea, apare poezia (ea Însăși obiect erotic și instrument de seducție erotică). Iatacul nare propriu-zis o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din cer.” 17. Apariția unui obiect În poezie poate marca un tip de sensibilitate lirică. Zarifopol credea că apariția, de pildă, a clavirului a revoluționat poezia română: „Clavirul a fost un element de modernism În poezia noastră de dragoste; Catincele, Marghioalele, Ruxandrele și celelalte amante, acum cu totul dezafectate, nu fuseseră pianiste. Ca și amanții lor, poeți, ele Își comunicau sentimentele pronunțate, de preferință prin lăutari. Nu aveau, probabil, Încă, sufletul prea artistic. Era În veacul de aur al eroticii fără
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Biografia unei ființe originale, puternic personalizate, fiind adesea creația sa totală și continuă” (Denis de Rougemont), poetul caută să transforme evenimentele existenței lui În mituri literare. Iubirile lui Conachi sînt numeroase (am citat deja numele Anicăi, Casandrei, Lucsandrei, Elencăi, Marioarei, Marghioalei), numai una Însă (Zulnia) intră În poezie. Celelalte dispar În rîul acestei pasiuni. Regula, În epocă, este ca femeile să se schimbe, iar pasiunea să rămînă. Rasismul masculin (phalusocrația) guvernează moravurile. Poeții nu ezită să treacă numele ibovnicelor În versuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ralu, alta se adresează Nicăi, diminutiv, probabil, de la Anica dinainte, dacă n-o fi, cumva, vorba de altă persoană. Unele nume (nume simbolice) se repetă Într-o epocă. În primele decenii ale veacului, Laurele moldovalahe se cheamă Elenco, Lucsandra, Catinca, Marghioala. După 1840, pătrund nume noi, odată cu o sensibilitate nouă. Zarifopol, care avansează această idee, citează dintr-un poem de Grigore Alexandrcșcu numele Evelinei. Din poeziile de tinerețe ale lui Bolintineanu criticul transcrie următoarea listă de nume: Lilia, Dilica, Aleiza, Dora
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
om din făgașul obișnuit al vieții, și care, odată ieșit din cercul magic al înrâuririi diavolești, își reia ritmul normal de viață; s-ar putea spune că cine se folosește de practica vrăjitorească este pedepsit, așa cum a fost și coana Marghioala la bătrânețe, mistuită de incendiul care i-a ars hanul din temelii. Astfel revenim la aceste apropieri, care nu sunt propriuzis istorice pentru că nu avem fapte care să justifice ponderea unor influențe exterioare, ci numai tipologice. Toate variantele tipului voltarian
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
dubii cine se află în spatele conului Fănică. Nu este lipsit de semnificație că întruna dintre evocări, I. D. Gherea dezvăluie posibilul punct de plecare al nuvelei: ,,Era pe atunci în dosul Cișmigiului o cârciumă, cu o crâșmăriță grozav de frumoasă, coana Marghioala. Ne țineam de ea și îi făceam curte, eu și alți băieți. O «tachinam» cât puteam. Odată i-am zis uitându-mă lung și galeș la dânsa: «Fie, că strașnici ochi ei, coană Marghioalo». Ei, ce crezi că mi-a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]