1,400 matches
-
Încerc banda elastică pentru aplatizarea sânilor? Dar n-o să mă schimbe așa cum voiam. Ar fi mers o combinație, poate? Maică-mea avea ceva Într-o nuanță de măr verde, de care eram atașat În mod deosebit. Sau portjartiera neagră spre maroniu, ca boabele de cafea? Nu, e aceeași chestie ca și brasiera. Atunci ce? mai aveam trei minute sigure. Da, trebuia să mă mulțumesc cu izmenele, cu toate că mă mai Îmbrăcasem cu ele c-o zi Înainte. Măcar aveau o despicătură În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
când îl trezesc ca să mă spăl de școală și își dă seama că e aproape șapte și jumătate și că acolo, jos, în closetul pe care doarme de o oră se găsește, cu un pic de noroc, o măslină furioasă, maronie, cum te-ai aștepta, poate, să iasă din rectul unui iepure - dar în nici un caz din posteriorul unui om care, poftim, trebuie să plece de acasă constipat ca să tragă la jug douăsprezece ore. — Șapte și jumătate? De ce nu mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În dimensiune, și el căută un ac de gămălie ca să le Înțepe unul câte unul. Îl readuse la starea de completă trezie zgomotul unor pași trecând și Întorcându-se de-a lungul coridorului. Sărmanul om, se gândi, zărind un balonzaid maroniu dispărând prin fața geamului și două mâini Încleștate. Dar nu-i era milă de domnul Eckman, pe care-l urmâri iar În imaginație de la birou În apartamentul lui foarte modern, În toaleta strălucitoare, În baia cu argint aurit, În salonul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse el cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei. Pentru o clipă, ochii blânzi ai lui Josef se Îngustară și se concentrară pe revolver, calculând unghiul și traiectoria glonțului și dacă acesta va trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de la serviciu, am făcut o escală. Omul din spatele casei de marcat și-a ridicat ochii când am intrat în magazin șchiopătând. A băgat mâna sub tejghea, cu privirea ațintită în continuare asupra mea, și a scos ceva împachetat în hârtie maronie, spunându-mi: — Dublu ambalat. Cred că o să vă placă. A pus obiectul pe tejghea și l-a lovit ușurel cu mâna. Pachetul e cam de două ori mai mic decât o cutie de pantofi. Nu cântărește nici cât o conservă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
A pus pachetul într-o sacoșă de plastic, în caz că plouă, și mi-a spus: — Să-mi ziceți dacă lipsește ceva. Am impresia că piciorul tot nu v-a lăsat. Pachetul a zornăit tot drumul spre casă. Sub brațul meu, hârtia maronie a alunecat și s-a încrețit. La fiecare pas chinuit, conținutul se mișca încoace și-ncolo prin cutie. Acasă, podeaua duduie în ritmul rapid al muzicii. Pereții îngână cu glasuri cuprinse de panică. Ori e vorba de o mumie egipteană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la o lățime de birou de editorul meu, care stă cu cravata desfăcută și cu gulerul descheiat, lăsat pe spate în scaun, cu ochii închiși. Gura îi este întredeschisă; și pe dinți, și pe cana de cafea sunt aceleași pete maronii. E bine că suntem singuri și durează doar un minut. La sfârșit deschide ochii și zice: — Da, și ce dracu’ înseamnă asta? Duncan are ochii verzi. Scuipatul lui aterizează pe brațul meu în stropi mici, plini de microbi, alice minuscule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
singuri și durează doar un minut. La sfârșit deschide ochii și zice: — Da, și ce dracu’ înseamnă asta? Duncan are ochii verzi. Scuipatul lui aterizează pe brațul meu în stropi mici, plini de microbi, alice minuscule pline de viruși. Salivă maronie de la cafea. Îi zic că nu știu. În carte este numit descântec de adormire. În unele culturi arhaice li-l cântau copiilor în perioadele de foamete sau secetă, ori de câte ori tribul nu mai putea fi hrănit de pământurile sale. Li-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
telefon, o voce de femeie zice: — Agenția Helen Boyle. Cu ce vă putem ajuta? Și Oliphant zice: — De ce nu-ncerci să numeri până la zece? zice Oliphant. Detaliile legate de Oliphant ar fi următoarele: e gras și și-a lăsat amprentele maronii de transpirație pe foaia de ziar pe care mi-o arată. Parola de la calculatorul lui este „parola“. Și zic: Am trecut de mult de zece. Și vocea din telefon zice: „Alo?“ Acopăr telefonul cu mâna și-i zic lui Oliphant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pași, apoi întrerupe contactul vizual și se întreaptă spre secția suplimente. Număr - 542, 543... Pe drumul spre agenția imobiliară, îi spun șoferului de taxi să mă aștepte în fața clădirii în care locuiesc, apoi o iau la fugă pe scări. Pata maronie de pe tavan s-a mărit. Are aproximativ diametrul unui cauciuc de masină, dar i-au crescut mâini și picioare. Mă întorc la taxi și încerc să-mi pun centura de siguranță, dar e reglată prea strâns. Mă taie, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
satin în stil Cromwell, placat cu fildeș, înseamnă că am ajuns prea departe. Am înțeles. Îmi zice: — Doamne, de ce i-oți fi zis Monei? Mona o să-i zică prietenului ei și n-o să mai scăpăm în veci. Labirintul de mobile maronii, roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vecinul tău murise. Știu că am văzut un tip murind subit în barul ăsta în timp ce te uitai la el și că au mai murit patru oameni când te-ai întors la serviciu și ai trecut pe lângă ei. Vârful hârtiei devine maroniu, iar Nash zice: — E clar că nu-i cine știe ce, dar e ceva mai mult decât știe poliția în clipa asta. Vârful se aprinde dintr-odată, cu o flacără mică, iar Nash zice: — Poate că restul o să-l lămurești tu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a curs ceva maroniu și lipicios; dosul capacului de sticlă e aburit de condens. Pășește înăuntru și-mi dă oala. Își dă jos tenișii și-și trage tricoul peste cap, zburlindu-și pletele. Își pune tricoul peste oala pe care o țin în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acolo o pătură. Se așază pe vine ca să lase pătura pe marginea șoselei, în timp ce pe lângă el vâjâie mașinile, în aerul fierbinte al dimineții. Bătrânul dă la o parte colțurile păturii și dezvelește un câine mort. O grămadă cârlionțată de blană maronie, cam la fel ca grămada mea de blană. Dom’ sergent scoate încărcătorul din pistol; e plin de gloanțe. Bagă încărcătorul la loc. Bătrânul se lasă în jos, cu palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sergent scoate încărcătorul din pistol; e plin de gloanțe. Bagă încărcătorul la loc. Bătrânul se lasă în jos, cu palmele lipite de asfaltul fierbinte, în timp ce mașinile și camioanele vâjâie în ambele sensuri, și-și freacă obrazul de mormanul de blană maronie. Se ridică și se uită în lungul autostrăzii, în amândouă părțile. Se întoarce în cabina camionetei și-și aprinde o țigară. Așteaptă. Așteptăm și noi, dom’ sergent și cu mine. Asta este; am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
femeii devine un balon vătuit de păr blond. Și zic: Deci așa îți faci tu. E identic cu coafura lui Helen, numai că e blond. Pe măsuța din fața canapelei se află un buchet mare de trandafiri și crini, veștejiți și maronii; florile stau într-o vază de sticlă verde cumpărată de la florărie, cu un pic de apă înnegrită pe fund. Pe masa din bucătărie sunt alte aranjamente florale - vrejuri moarte într-o apă cleioasă și împuțită. Pe podeaua sufrageriei, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nostru de vrăjitori fac asta, dar a fost ideea lui Stridie. Zice că planul e să submineze iluzia de siguranță și comfort pe care o au oamenii. Sparge o bășică cu acul și dinăutru cade ceva. O bucățică de plastic maroniu plină de puroi împuțit și de sânge, care aterizează pe prosop. Mona o întoarce cu acul, și puroiul galben se îmbibă în prosop. O culege cu penseta și zice: — Ce naiba e asta? E o turlă de biserică. Nu știu, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mic televizor portabil. Prin glasvandurile glisante se întrezărește o curticică interioară. De-a lungul peretelui îndepărtat al curții sunt aliniate vaze verzi de la florărie, pe care ploaia le-a umplut ochi, de unde atârnă și cad flori putrede și negre. Trandafiri maronii putreziți pe tulpinile negre îmbrăcate în mucegai cenușiu. Unul dintre buchete este legat cu o panglică lată de satin negru. Pe covorul îmbâcsit din sufragerie se desenează urma lăsată de o canapea. Mai e și urma unei vitrine, apoi micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mei. Cauciucurile ovale sunt înclinate ca să arate că sunt surprinse în plină viteză. Tipul mai ia o gură de bere și zice: Ia vorbește-mi despre Dumnezeu. Fotoliul reglabil e impregnat cu mirosul lui. Este din pluș auriu, cu brațele maronii de jeg. E cald. Și-i zic că Dumnezeu este un moralist nobil și neabătut, care nu acceptă decât o comportare virtuoasă și strictă. Este un bastion al standardelor celor mai înalte, o torță care-și aruncă lumina călăuzitoare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
minte prima molie de stejar care a zburat pe fereastra unei case din Medford, Massachusetts, în anul 1860. Și Helen își duce un deget la ochi, iar, când își așază din nou mâna pe volan, degetul mănușii este de un maroniu mai închis la culoare. Umed. La bine și la greu. Cu bune și cu rele. Asta e viața ei. Mona își acoperă fața cu palmele și începe să suspine. Dau drumul la radio, în timp ce număr: 1, 2, 3... Capitolul 32
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stone River. Stone River, Nebraska. Dar, când ajungem acolo, dom’ sergent și cu mine, pe indicatorul de la intrarea în localitate a fost vopsit numele „Shivapuram“. Nebraska. 17000 de locuitori. În mijlocul străzii, încălecând linia punctată, stă o vacă bălțată alb cu maroniu, pe care trebuie s-o evităm din scurt. Rumegând alene, vaca nici nu clipește. Centrul înseamnă două cvartale de clădiri din imitație de cărămidă. Deasupra intersecției principale pâlpâie un semafor intermitent. O vacă neagră își freacă greabănul de stâlpul metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice: — Doar vrăjile cele mai puternice. Dacă ar fi scrisă cu soluție limpede de zeamil, s-ar da cu tinctură de iod ca să iasă literele. Dacă ar fi zeamă de lămâie, zice, s-ar încălzi paginile, pentru ca cerneala să devină maronie. Ia încearcă să guști, zice Helen, ca să vedem dacă nu e acră. Și Mona închide cartea pocnind-o. — E o carte vrăjitorească veche de mii de ani, legată în piele mumificată și care se poate să fie scrisă cu sloboz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
birou, un pantof e roz și altul galben. Canapeaua de mătase roz, biroul sculptat în stil Ludovic al XIV-lea al Monei, măsuța cu gheare de leu de lângă canapea, toate sunt brumate de praf. Buchetul de flori este veșted și maroniu în apa lui neagră și împuțită. La stația de interceptare se transmite un cod 311. Îmi pare rău, zic. N-a fost frumos s-o strâng așa. Mă apuc de dunga pantalonilor și-i ridic ca să-i arăt juliturile vinete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
oprește în parcare; Mona e la intrare, încuind ușile cu cheile de pe un inel uriaș. Ai putea zice că-i Helen. Mona, cu părul jumulit, pieptănat pe spate, tapat într-un balon roșu și negru. E îmbrăcată într-un costum maroniu, dar de maroniul ciocolatei. E mai degrabă maroniul acela al unei trufe de ciocolată cu cremă de alune așezate pe o perniță de satin într-un hotel de lux. Jos, la picioarele Monei, e o cutie de carton. În cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona e la intrare, încuind ușile cu cheile de pe un inel uriaș. Ai putea zice că-i Helen. Mona, cu părul jumulit, pieptănat pe spate, tapat într-un balon roșu și negru. E îmbrăcată într-un costum maroniu, dar de maroniul ciocolatei. E mai degrabă maroniul acela al unei trufe de ciocolată cu cremă de alune așezate pe o perniță de satin într-un hotel de lux. Jos, la picioarele Monei, e o cutie de carton. În cutie, deasupra, e ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]