133 matches
-
a prezumțiilor), fie fiindcă este imposibil să fii a mea, datorită a tot felul de obstacole, între care cel mai important este chiar voința și neputința lui Oliveira. Principalul obstacol: felul său de a se chinui singur, fără să fie masochist neapărat. Sau cel puțin fără să fie un masochist clasic. Temător la cuvintele mari (mai cu seamă la cuvântul iubire) și de aceea zeflemitor, rău de gură, chiar dezonorat, dar fals indiferent și melancolic incurabil. Maga, femeia iubită părăsită de
Julio Cortázar, scrisori de dragoste by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/7484_a_8809]
-
o femeie vulgară, s-ar zice că în disprețul suprem al realului. Ladima e un damnat dublu. Pe de o parte solitudinea sa genialoidă e golită de conținutul orgoliului, devine grotescă, insuportabilă, iar cruzimea se întoarce împotriva subiectului în mod masochist, pe de alta idealul însuși e deturnat, aplicat greșit, ca o "capcană oribilă", ca o "vrajă malefică". Atît raportul subiectului cu sine, cît și raportul subiectului cu obiectul erotic sînt compromise. Jubilația cărnii ca și asceza romantică îi sînt în
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
preeriilor avansînd eroice pînă la întretăierea marilor bulevarde și explodînd victorioase în parcuri". Chiar noțiunea de parc e modificată în lumea nouă, "revoluționată" de enigma ierbii: Departe de a mai fi o arhitectură de alei geometrice, flori savante și arbori masochiști, parcul este un perimetru al libertății totale, al stîncilor crescînd din asfalt, al copacilor păduroși, al triumfului ierbii". E înregistrat și reversul situației. în absența unei "eternități" încorporate care să-l legitimeze, spațiul geografic sau producțiile omului ce-l populează
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
moment în care nu leșinurile și sărurile sunt la modă, ci mai degrabă fecioarele de fier și arderea pe rug. În schimb, îi servește contesei drept ghid în cruzime contele Vizakna, care își oferă servitutea în cel mai clasic scenariu masochist cu putință, de care Sacher Masoch însuși ar fi fost încântat. Sadism, masochism, tortură, fecioare sacrificate, cadavre devorate de lupi în pădure, castel medieval, dragoste damnată, întreaga recuzită a romanului gotic se află aici pentru a alcătui plămada de mediocritate
Gore: pasiune și omor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5905_a_7230]
-
sînt, dacă privim din acest punct de vedere, știrile de pe posturile noastre de televiziune: mai vedem ceva inși bătuți, mai comutăm pe un război din Kosovo și distracția este asigurată. Autorul are mare dreptate cînd afirmă în postfață că e "masochist" - el se autoflagelează cu gramatica și filozofia vecinilor săi. Experimentul lui Istodor este extraordinar. Poate totuși să intrige faptul că aruncă "omul obișnuit" într-un infern absolut, pune eticheta de viață ratată pe zilele acestor oameni. Pentru poveștile vieților lor
Vieți fără copyright by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16295_a_17620]
-
excesiv sardonic. Anxietatea benignă a cititorului complice la textul lui Mircea Horia Simionescu devine panică față cu textul lui Florin Șlapac. Exil și deambulațiune printr-un Paris ce l-ar fi scos din minți pe Maupassant, frenezie a inutilității, delir masochist ca reflex al vieții și al fugii de moarte. Regăsirea de sine în dimensiunea fantastică, misterioasă este strategia narativă ce-i convine lui Radu Țuculescu. Erotică și totodată mistică, inițierea alesului are loc ca posesiune și lustrație totodată. Între real
Desant epic pentru 2000 by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17409_a_18734]
-
-l orientează... E instructiv să spicuim cîteva opinii ale lui Adrian Marino asupra criticilor și gînditorilor români, ca o aplicație a desconsiderării în ansamblu ce se adresează vanei lor discipline, cu tangențe "calofile", cu o turnură, hélas, "literară". Propunîndu-și cumva masochist: "Nu vreau să "fac frumos". Sper să nu facem "literatură"", hermeneutul îi pune la punct pe cei ce procedează altminteri. O implacabilă reducere la scară i se aplică lui G. Călinescu, evident în numele infernalei "literaturi" la care și-a permis
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
pledează mai insistent pentru sinceritate și "sadism" al adevărului. De obicei, diaristul se profilează bombastic în spațiul securizant al paginilor sale, atribuin-du-și merite inexistente, inventân-du-și calități, interpretând trecutul biografic după cum îi convine. Pe o treaptă mai înaltă de subtilitate stau "masochiștii", cei care se ponegresc sub privirea lacomă a cititorului, făcându-l pe acesta captiv al unei plăceri vinovate. Spun "subtilitate", fiindcă încet-încet, prin aceste manevre scriitoricești, lectorul este dus exact acolo unde a vrut autorul, chipurile, sincer în autocritica lui
Meseria de povestitor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9814_a_11139]
-
toate cărțile, Radu Aldulescu redimensionează problema întemeierii unei lumi în descompunere. De aceea îi reușesc mereu focarele în care stabilește stigmatizările. Lențica nu poate scăpa de blestemul neamului, aglomerat de copii din flori și căsnicii ratate, iar Brândușa Susanu trăiește masochist drama moștenirii genetice, după cum Andreea, soția debilă a lui Robert, crede că-l poate șantaja jucând gestul extrem al mamei. Tentativele ei de suicid se transformă deseori în preludii, la fel cum cruciadele scrise ale lui Laurian se completează cu
Vitalitățile deșertăciunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4097_a_5422]
-
la tânguielile femeilor violate și la explicațiile de-un cinism uluitor ale agresorilor. Ca să afli buletinul meteorologic ( las’ că nici vremea nu mai e ce-a fost) treci prin ordaliile diavolești ale unor prezentatori născuți sadici și promovați la excepțional masochiști. A trecut epoca figurile angelice ale unor spicherițe ce-ți urau "o seară excelentă" după ce îți vărsaseră în sufragerie zeci și zeci de știri vomitive, de-ți venea să pui pistolul la tâmplă și să te împuști. Astăzi, la modă
O zi perfectă pentru pietonul-banană by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13652_a_14977]
-
care va fi editat de Woodrow Wilson Center din Washington și Institutul de Politică și Istorie al Ministerului Apărării, Profesorul Deletant mărturisește cu umor: Întotdeauna când am fost întrebat de ce m-am ocupat de studiile românești am răspuns „pentru că sunt masochist” și am spus asta pentru că trebuie să ai un pic de masochism ca să fii așa de perseverent, să fii foarte pisălog, să fii foarte insistent ca să pătrunzi în miezul unei probleme și să ajungi și în arhive atunci când cauți un
Dennis Deletant: Accesibilitatea literaturii române în Anglia by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12991_a_14316]
-
în luptă, care e interpretată ca un semn de cedare: lupul învingător nu-și sfâșie adversarul, îi ia prada, dar îl lasă să trăiască. (Câți oameni sunt capabili de echivalentul acestui gest?Ă Omul care întoarce obrazul celălalt fie este masochist, fie are o anumită tactică în gând. Învățătura aceasta a lui Iisus nu e morală, e o instrucțiune politică. În lumea sclavilor și a popoarelor subjugate de romani, e o armă eficientă și silențioasă de dezumflare, de descurajare a asupritorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de cuantificarea calmă, iresponsabilă, sinucigașă a răului românesc de mai bine de un veac încoace și care tânjește după un strop de normalitate, elan nădăjduitor și lumină interioară. Care e obosit aproape letal de mania românilor de a-și inventaria masochist viciile, nenorocul, damnările și fatalismul, a-și etala nimicnicia, netrebnicia, nihilismul, delirul de grandoare paralel cu complexele slugărnicești de inferioritate. Și care nu înțelege de ce invariabil urlăm demențial că n-avem (și nu suntem buni de) nimic, pentru a distruge
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Chiar și o parte însemnată a celor care în '90 cumpărau ziarele cu sacoșa nu-și mai îngăduie azi să-și cumpere nici măcar ziarul preferat. Orice cotidian costă aproape cît două pîini și între pîine și ziar trebuie să fii masochist ca să alegi ziarul, care te anunță că n-ai pîine. În lumea bucureștenilor de rînd să dai banii pe ziare e un semn că ai un nivel de viață care îți îngăduie acest lux. Apariția vînzătorilor de ziare de la intersecții
Avortonii mediatici by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14837_a_16162]
-
la vârsta dintre vârstele noastre... Într-adevăr, timpul are tot mai puțină răbdare cu noi și nici noi nu prea mai avem multă răbdare cu noi Înșine. * Cum poți lucra zi de zi la un institut israelian care se ocupă, masochist, de studierea antisemitismului?... M-am gândit adesea la Leon În această postură și mai ales de când ne-am trezit, după 1989, „asociați”, ca parte a unui nou monopol evreiesc, cel „al suferinței”, de data asta, Împotriva căruia bunii antimonopoliști autohtoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
s-ar fi dezvinovățit. Adevărul e că n-are nici o vină... — Lasă-l, mami, nu-l mai întărâta. O să te muște. Atâta-i trebuie! replică Sabina, întărâtată și ea. — Fir-aș al dracului, mami, pufni Milică într-un avânt moralizator masochist. Ce tâmpit pot să fiu! N-am să pricep vreodată ce plăcere ai să te pui la mintea unui biet animal. Ie păcat de Dumnezeu să ne batem joc. Atâta balamuc, pentru ce? Ca să-ți satisfaci o manie proastă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
făcut pe scară largă, pe viu, de către alții, începînd cu călăuzitorul popoarelor și continuând cu copiile lui perfecte răspândite în lume. Ideea că tirania se naște din democrație este însă de origine platonică. Aici, în "Republica", precum într-un joc masochist, Socrate imaginează pentru prima dată "cetatea ideală", cea mai bună dintre lumile posibile. Ghetto-ul socialist avânt la lettre se naște astfel, deloc întîmplător, la capătul unei splendide desfășurări logice. Socrate ține să fie consecvent cu sine și să creeze o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nici un fel. Am știut asta de la început, dar, în viclenia mea de animal încolțit, am ascuns jocul meu, miza mea, pariul meu, de privirile tale. Pentru că, în cele din urmă, am mizat tot pe literatură. Am folosit, în raționamentul meu masochist, pascalian, tocmai ceea ce părea că îmi stă împotrivă. Iată tot raționamentul meu, tot ce mă face să duc până la capăt (doar eu știu cu ce efort) "povestea" asta: l-am cunoscut pe Ruletist. De acest lucru nu mă pot îndoi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în capcana întinsă de Sandu. Personajul masculin rămâne interior vid și sterp și chiar pervers și crud. Zbuciumul inutil al lui Sandu și tristețea lui vine din superficialitatea de înțelegere și nuditatea seacă a inteligenței sale. Cultivat, inteligent, cazuist sentimental, masochist, torturat de dorința de a explica totul, ceea ce-l face etern nefericit în iubire, bărbatul se manifestă și în subconștient cu aceeași manie a analizei și autoanalizei: „Într-un colț Niki Mihail își rezimase capul pe gâtul de cocostârc și
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
istoria se face peste capetele noastre", destinul colectiv este în cele două cazuri diferit: într-unul, el este rezultatul unui dictat dorit, cerut și acceptat; în celălalt, al unuia îndurat. Deosebirea între nazism și comunism este deosebirea între un scenariu masochist și un viol. PRELUAREA ÎN PROIECT A LIBERTĂȚII. RĂSPUNDEREA ȘI VINA Spațiul răspunderii este coextensiv cu cel al libertății. De aceea la capătul oricărui discurs despre libertate apare în chip firesc problema răspunderii: liber fiind, ce am făcut eu cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de înaltă (căci distanța între societatea românească și standardul european e într-adevăr imensă). Doar că un drăcușor al contradicției mă face să ricanez ori de câte ori modelul european e invocat obsesiv, în cele mai mărunte pricini, ajungând un fel de reproș masochist, rudă bună cu resemnarea mioritică. „Așa n-o să-i ajungem niciodată din urmă pe europeni! N-o să fim niciodată o țară civilizată, europeană!“ Vai de capul nostru! Vai de Balcanii noștri! Standardul european e oricum greu de atins - tocmai pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
el, face parte din cadrul nostru social de expresie. Evident, antena nu numai că nu a funcționat (câștig de putere nul în semnal), ci m-a electrocutat zdravăn de tot, scoțându-mi din circuit două degete de la mâna stângă. Cu stilul masochist pe care-l cunoști, m-am întors cu ea la Obor, să-mi recuperez banii, o expediție 100% donquijotescă. Evident, vânzătorul mi-a spus ceva de genul „pleacă dom’le de acilea!“ plus o înjurătură fondatoare pe care nu am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
obosite, m-am așezat la o masă și am cerut și eu, ca și cei doi sau trei alcoolici matinali întîlniți mai devreme, un pahar cu vin alb. am început apoi să recitesc romanul Domnișoarei ri, nu fără un rînjet masochist pe față. aveam deja senzația că știam pe de rost toate paginile (nu erau ele, cel puțin în proporție de 80 la sută, transcrierea unor cuvinte spuse de mine și a unor gesturi făcute de mine ?), dar din cînd în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ăsta ar fi un motiv al tămâierii, că domnii critici nu-și mai bat capul cu cărțile proaste, citindu-le doar pe alea bune, lăudându-le, desigur, și lăsând citirea și critica celor proaste în seama lui Alex Ștefănescu, colecționar masochist de dușmani literari/ veleitari. Postmodernismul românesc a devenit, pare-se, o marotă care în ultimele decenii a generat un "postmodernism original"... În spatele acestui "postmodernism balcanic" s-a ascuns o seamă de scriitori care au pus toate neputințele și toate ratările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sau altul rigorile epocii totalitare spre a face pe plac cui? unor privilegiați de ieri ca și de azi, care pozează în victime. Cineva zicea așa: în Occident, ca să ai succes, trebuie să fii evreu, negru sau homosexual! Un reflex masochist (efect al unui sentiment de culpă reală sau imaginară) ne face excesiv de exigenți (la modul biografic-etic, dar și la cel al judecății stricte a operei) față de un Mircea Eliade sau de un Cioran, în schimb rămânem cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]