242 matches
-
într-un mod inconfundabil, textul consonantic, atestat de către masoreți. Toate corecturile scribilor reperate în manuscrisele biblice din grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever au scopul de a le apropia de ceea ce va servi drept baza consonantică a textului masoretic. Cu toate că acești scribi nu au lăsat nici un tratat și nici vreo notă marginală în care să explice principiile lor de acțiune, avem în față opera unor veritabili protomasoreți contemporani cu rabi Akiba (50-135). Cum am putea să conturăm procesul care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Testament sau despre textul final al acestuia. Pe de o parte, manuscrisele de la Qumran au demonstrat că este practic imposibil să spunem unde și când a apărut presupusul text original 1, iar pe de altă parte confirmă vechimea textului tradiției masoretice, dând mărturie, în același timp, pentru un anumit pluralism textual în secolele care au premers erei creștină. Manuscrisele de la Qumran oferă informații despre forma în care textul biblic era transmis între secolul al III-lea î.Hr. și secolul al II
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
obicei din a adăuga scurte note pe marginea manuscriselor copiate și din a însemna anumite cuvinte care necesitau lămuriri. Un punct de vedere interesant îi aparține lui J. Weingreen 3, care susține că ori de câte ori este vorba despre istoria transmiterii textului masoretic ebraic, trebuie făcută distincția între „scrib” și „copist”, fiecare desemnând o profesie distinctă, bazată pe grade diferite de competență. În perioada talmudică, cei care se ocupau cu scrierea și copierea documentelor se numeau sofer și liblar. Termenul sofer, pe lângă faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
semn care are forma unei linii perpendiculare situate între două cuvinte. Apare de aproximativ 480 de ori în cuprinsul Vechiului Testament, fiind foarte asemănător cu semnul de separare legarmeh sau nagda, cu care se și confundă adeseori. Chiar și lucrarea masoretică clasică Diqduqe ha-Te’amim, în ultimele sale ediții, vorbește despre paseq ca despre un semn de separare 2. Kahle a încercat însă să demonstreze că acest semn apare mult mai târziu, în lucrarea Midraș Rabba la cartea Ieșirea, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
mai mare întrucât este litera situată la jumătatea Pentateuhului. Celebrul lar?y um? (Șema Israel) de la Deut. 6,4, trebuia scris neapărat de la începutul unui rând nou, având grijă ca dja să fie ultimul cuvânt al rândului respectiv; potrivit recomandărilor masoretice de mai târziu, doar ayin și daleth din ultimul cuvânt trebuiau scrise cu litere mai mari. Din această mică nepotrivire cu regulile masoretice târzii se poate trage concluzia că prescripțiile inițiale aparțineau perioadei premasoretice, o mărturie în plus a îndelungatului
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
începutul unui rând nou, având grijă ca dja să fie ultimul cuvânt al rândului respectiv; potrivit recomandărilor masoretice de mai târziu, doar ayin și daleth din ultimul cuvânt trebuiau scrise cu litere mai mari. Din această mică nepotrivire cu regulile masoretice târzii se poate trage concluzia că prescripțiile inițiale aparțineau perioadei premasoretice, o mărturie în plus a îndelungatului proces de transmitere a textului 3. 2.3. Ordinea și împărțirea în cărți a textului ebraictc "2.3. Ordinea și împărțirea în cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
poate ascunde uimirea dacă i se spune că, potrivit tradiției iudaice, în optsprezece locuri din Biblia ebraică are în față nu originalul, ci un text modificat de către scribi. Tradiția celor optsprezece tiqqune soferim, așa cum este ea atestată în anumite liste masoretice, lasă impresia unui ansamblu de informații foarte folositoare pentru înțelegerea textului biblic. Această tradiție a așa-numitelor modificări scribale a luat naștere într-o atmosferă care era conștientă de nevoia de protejare și de interpretare a textului biblic. Parcurgând mulțimea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ale altor ediții, are rolul de a marca o lectură alternativă, indicând ce conținea textul original înainte de a suferi o anumită corectură 1. Prin urmare, potrivit explicației obișnuite, tiqqune soferim se referă la o listă de optsprezece pasaje din textul masoretic care au suferit modificări din rațiuni teologice. Listele masoretice recente, mai extinse, nu cad însă întotdeauna de comun acord asupra numărului de pasaje afectate de aceste tiqqune soferim. Iată care ar fi numărul modificărilor scribale, potrivit diferitelor izvoare iudaice: Sifre
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lectură alternativă, indicând ce conținea textul original înainte de a suferi o anumită corectură 1. Prin urmare, potrivit explicației obișnuite, tiqqune soferim se referă la o listă de optsprezece pasaje din textul masoretic care au suferit modificări din rațiuni teologice. Listele masoretice recente, mai extinse, nu cad însă întotdeauna de comun acord asupra numărului de pasaje afectate de aceste tiqqune soferim. Iată care ar fi numărul modificărilor scribale, potrivit diferitelor izvoare iudaice: Sifre 2 7 Yalkut 3 10 Midraș Haggadol 10 Mechilta
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
16; Avacum 1,12; Mal. 1,12; Mal. 1,13; Zah. 2,12; Ier. 2,11; Ps. 106,20; Iov 7,20; Iov 32,3; Plâng. 3,20; Osea 4,7. Literatura rabinică și comentariile exegetice ale tradițiilor medievală și masoretică conțin indicii ale faptului că anumite versete ale Scripturii au în prezent o cu totul altă formă decât cea de la început (sau se intenționase a fi); în general, se apreciază că aceasta se datorează intervenției scribilor, deși nu se știe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textului. Analiza făcută de către Ginsburg constă într-o scurtă trecere în revistă a principalelor surse ale tradiției, urmată de prezentarea fiecăruia dintre cele optsprezece cazuri clasice, la care adaugă Mal. 1,12 și Mal. 3,8-9, preluate din alte liste masoretice, ferm convins că fiecare din cele douăzeci de pasaje constituie o formă modificată a unui original nepotrivit. Asemenea lui Geiger, este de părere că aceste liste nu sunt exhaustive, motiv pentru care își dedică un mare număr de pagini studierii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Roberts 3, P. Kahle 4, E. Wurthwein și A. Arzi5. La cealaltă extremă a înțelegerii tradiției tiqqune soferim se află W.E. Barnes, C. Levias 6, D. Barthélemy7, W. McKane 8 și Carmel McCarthy 9. Studiind mai multe materiale midrașice, masoretice și exegetice, Barnes concluzionează că: a. tradiția este lipsită de claritate; b. numărul pasajelor în cauză este afectat; c. identitatea pasajelor este discutabilă; d. natura schimbărilor operate în text nu este sigură 1. Părerea lui este că tradiția tiqqune soferim
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în text nu este sigură 1. Părerea lui este că tradiția tiqqune soferim ține mai mult de Midraș decît de Masora și că, în ciuda protestelor înțelepților Aben Ezra, Ben Așer și Ben Addereth, odată ce lista a fost introdusă printre tradițiile masoretice, a continuat să producă neînțelegeri, „efectele acestei greșeli fiind vizibile până în zilele noastre”2. Studierea manuscriselor biblice ebraice părăsite în grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
grotele din pustiul Iudeii de către cei ce au rezistat celei de-a doua revolte iudaice ne confirmă faptul că textul consonantic al Bibliei atinsese încă de la sfârșitul primului secol al erei creștine acel monolitism impresionant care va caracteriza tradiția textuală masoretică. Însă o trecere rapidă în revistă a textelor de la Qumran ne demonstrează că lucrurile nu au stat întotdeauna așa și că, de fapt, s-a ajuns la acest rezultat doar prin eliminarea anumitor forme textuale care se dezvoltaseră extrem de repede
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
forme, acolo unde acestea dispăruseră total din tradiția textuală 3. Deși întru totul conștienți de regulile gramaticale și ortografice, fariseii au acceptat cu mult respect un text care nu li se supunea întotdeauna, iar succesorii lor vor întocmi, în notele masoretice, inventarii minuțioase ale câtorva dintre aceste excepții. Aceste inventarii vin să demonstreze admirabila conștiință profesională a integrității textului biblic. Primele urme ale unor „liste” cu versetele care conțin tiqqune apar în lucrarea Mekhilta 1 a lui rabbi Ișmael, cu referire
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
literă din textul consonantic al Bibliei, oricare ar fi fost motivul. Același rabbi Iosua ben Levi susține că vechii scribi au modicat un yod în waw în versetul Zah. 2,12, din motivele invocate de către colegul său. Deși toate manuscrisele masoretice cunoscute se traduc prin „cel care se atinge de voi se atinge de lumina ochiului Lui” (onyu), acest verset nu ar fi decât un eufemism introdus de către scribi în locul textului autentic, care ar fi sunat în felul următor: „cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care se atinge de voi se atinge de lumina ochiului Meu (ynțyuîî@)”1. Exemple de tiqqune soferim: 1. yhwh ynpl dmu wndwu <hrbaw hmds wklyw <y?nah <?m wnpyw (Fac. 18,22) Anumite tradiții rabinice, cărora li se adaugă listele masoretice, înregistrează forma prezentă a acestui verset drept o modificare pe care scribii au operat-o într-un original mai logic, dar mai puțin reverențios la adresa lui Yahve. Potrivit acestor tradiții, forma inițială a versetului ar fi fost „și Domnul stătea înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a luat drept țintă a săgeților Sale și de ce I-a ajuns povară. Faptul că Iov spune că a ajuns o povară pentru Dumnezeu a fost considerat de către unii scribi drept o impietate, motiv pentru care, forma actuală a textului masoretic ne spune că Iov a devenit o povară „pentru el însuși”. Izvoarele rabinice sunt aproape unanime în a socoti Iov 7,20 drept un tiqqun. Dintre exegeții evrei medievali, Rași, Radaq, Ibn Ezra și Levi b. Gerșom socotesc că avem
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Talmudul babilonian (Nedarim 37b) menționează și o listă cu cinci Ittur soferim „omiteri ale scribilor” (<yrpws rwfy), în care, potrivit tradiției, scribii au omis un waw conjunctiv. Astfel, de exemplu, la Fac. 18,5, ceea ce citim noi astăzi în textul masoretic yrbut rja, „vă veți duce”, este de fapt rezultatul omiterii unui waw: rjaw wrbut, „și vă veți duce”. În același timp, pentru a evita posibilitatea juxtapunerii unor cuvinte care ar aduce o ofensă la adresa numelui divin, scribii apelau uneori la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
particule, în special în cazul textelor mai populare, pentru a simplifica gramatica textului. Astfel de cuvinte sau particule aveau rolul de a face textul mai ușor de citit. În anumite cazuri, ajutau la clarificarea unor pasaje ambigue. Dacă în textul masoretic de la Is. 12,5 citim: hwhy wrmz, la IQISa, între cele două cuvinte apare l, particula specifică dativului, hwhyl wrmz3. Într-un studiu dedicat acestei probleme 4, E. Tov spune că există conflații care se întâlnesc în același context, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pe cont propriu, s-au dezvoltat diferite tradiții de interpretare, și, odată cu ele, diferite tradiții textuale 1. Acesta este motivul pentru care avem în față astăzi o varietate de texte care dau mărturie despre Vechiul Testament; între acestea se impune recenzia masoretică alcătuită din textele aflate în circulație în centrele culturale ale Palestinei. Această recenzie a luat naștere printr-un proces de „selecție naturală”: mai întâi, prin implicarea directă a fariseilor, apoi prin influența exercitată de școala lui Hilel, de școala de la
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
reconstitui din aceste tradiții un text ebraic care să fie textul de bază pentru toate tradițiile. Majoritatea bibliștilor sunt de părere că o astfel de procedură nu este de dorit, în primul rând pentru că activitățile de reconstituire ar distorsiona tradiția masoretică până ar face-o de nerecunoscut. În al doilea rând, procedura ar fi în conflict cu situația efectivă din timpul tanaimilor; aceștia erau pe deplin conștienți de diversitatea tradițiilor textuale și chiar foloseau mai multe versiuni în dezbaterile lor. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ei doar încercau să construiască un text pentru propriile scopuri. Cercetarea istorico-critică ne oferă imaginea unui Vechi Testament care s-a dezvoltat într-o perioadă lungă de timp, printr-un proces de editare și reeditare. 3tc "3" Textul masoretictc "Textul masoretic" 3.1. Termenul masoratc "3.1. Termenul masora" Sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea d.Hr. au cunoscut o cotitură radicală în privința istoriei și activității literare a iudaismului. După definitivarea corpusului scrierilor sfinte ebraice, a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
un dublu aspect: restrictiv și interpretativ. De-a lungul secolelor, înțelepții rabini, copiști și editori ai textului biblic numiți în general trsmhylub, pe care noi îi numim „masoreți”, au adunat și păstrat numeroase adnotări legate de textul biblic. Prin „text masoretic al Bibliei” înțelegem textul consonantic înzestrat cu punctuație, accente și alte masora introduse de către masoreți. Până relativ recent, masora era privită ca o parte bine definită al tradiției, uniform dezvoltată și transmisă din generație în generație. Cu toate acestea, întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]