93 matches
-
posterioară și orbitală. "Processus zygomaticus" se articulează cu osul zigomatic, formând sutura zigomatico-maxilară ("Sutura zygomaticomaxilaris"). Procesul alveolar al maxilei (apofiza alveolară a maxilarului) este situat în porțiunea inferioară a maxilei. Cu direcție în jos, de-a lungul marginii inferioare a maxilei, procesul alveolar prezintă o față externă convexă situată anterior și alta internă, concavă, situată posterior. Împreună cu apofiza alveolară, de partea opusă, formează arcada dentară superioară ("arcus dentalis superior"). Marginea sa liberă descrie o curbă cu concavitate posterioară numită arcada alveolară
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
dinți. Pe fața anterioară (externă) a apofizei alveolare se văd reliefurile alveolelor dentare, proeminențile alveolare ("Juga alveolaria"); relieful cel mai pronunțat este determinat de canin. Procesul alveolar lipsește la sugar, apare o dată cu dentiția și involuează la edentați. Procesul alveolar al maxilei prezintă cavitățile de recepție pentru rădăcinile dinților, numite alveole dentare ("Alveoli dentales"). Maxila ia parte la formarea a trei cavității: Parțial ia parte la formarea a două fose: infratemporală și pterigopalatină, și a două fisuri: orbitară inferioară și pterigomaxilară. Maxila
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
proeminențile alveolare ("Juga alveolaria"); relieful cel mai pronunțat este determinat de canin. Procesul alveolar lipsește la sugar, apare o dată cu dentiția și involuează la edentați. Procesul alveolar al maxilei prezintă cavitățile de recepție pentru rădăcinile dinților, numite alveole dentare ("Alveoli dentales"). Maxila ia parte la formarea a trei cavității: Parțial ia parte la formarea a două fose: infratemporală și pterigopalatină, și a două fisuri: orbitară inferioară și pterigomaxilară. Maxila are articulații cu 9 oase: Victor Papilian. Anatomia omului. Ediția a XII-a
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
maxilei prezintă cavitățile de recepție pentru rădăcinile dinților, numite alveole dentare ("Alveoli dentales"). Maxila ia parte la formarea a trei cavității: Parțial ia parte la formarea a două fose: infratemporală și pterigopalatină, și a două fisuri: orbitară inferioară și pterigomaxilară. Maxila are articulații cu 9 oase: Victor Papilian. Anatomia omului. Ediția a XII-a. 2006
Maxilă () [Corola-website/Science/325135_a_326464]
-
peretele inferior și cel lateral al orbitei prin care orbita comunică cu fosa infratemporală (lateral) și cu fosa pterigopalatină (medial). Este delimitată de marginea inferioară a feței orbitare a aripei mari a sfenoidului și marginea posterioară a feței orbitare a maxilei. Prin fisura orbitară inferioară trec înspre orbită nervul maxilar și artera suborbitară. Victor Papilian. Anatomia omului. Ediția a XII-a. 2006
Fisura orbitară inferioară () [Corola-website/Science/325208_a_326537]
-
("Os palatinum") sau palatinul este un os pereche a viscerocraniului, situat în porțiunea posterioară a cavității nazale între maxilă și procesul pterigoid al osului sfenoid. Are o formă în "L", fiind alcătuit dintr-o lamă orizontală ("Lamina horisontalis") și o lamă verticală sau perpendiculară ("Lamina perpendicularis"), unite între ele în unghi drept. De asemenea, acesta are și trei mici
Osul palatin () [Corola-website/Science/325269_a_326598]
-
și procesul sfenoidal. Acesta participă la formarea peretelui lateral și a planșeului cavității nazale, a planșeului orbitei, 1/3 posterioare a palatului dur, fosei pterigopalatine și fosei pterigoide și a fisurei orbitare inferiore. Se articulează cu osul etmoid, sfenoid, vomer, maxila, cornetul inferior, palatinul de partea opusă. Lama orizontală ("Lamina horisontalis") formează treimea posterioară a palatului osos. Este patrulateră și are două fețe (superioară - nazală și inferioară - palatină) și patru margini (anterioară, posterioară, medială și laterală). Lama perpendiculară ("Lamina perpendicularis") este
Osul palatin () [Corola-website/Science/325269_a_326598]
-
inferioară - palatină) și patru margini (anterioară, posterioară, medială și laterală). Lama perpendiculară ("Lamina perpendicularis") este subțire și alungită. Are 2 fețe (medială sau nazală și laterală sau maxilară) și 4 margini (anterioară, posterioară, inferioară și superioară). Se articulează cu tuberozitatea maxilei și cu procesul pterigoid al sfenoidului. Procesul orbitar al osului palatin ("Processus orbitalis ossis palatini") este o apofiză a osului palatin ce se află la partea antero-superioară și laterală a lamei perpendiculare a osului palatin, înaintea scobiturii sfenopalatine. Are o
Osul palatin () [Corola-website/Science/325269_a_326598]
-
formează partea postero-inferioară a septului nazal. Are forma unei lame osoase trapezoidale asemănându-se cu un fier de plug. Prezintă 2 fețe (dreapta, stânga) și 4 margini (superioară, inferioară, anterioară, posterioară). Se articulează cu osul etmoid (lama perpendiculară), sfenoid, ambele maxile, ambele oase palatine și cu cartilajul septului nazal. Partea cuneiformă a vomerului ("Pars cuneiformis vomeris") este porțiune anterioară a vomerului, de formă unui ic. Fețele vomerului (dreaptă, respectiv stângă) sunt netede și participă la formarea peretelui medial (septal) al foselor
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
și este ușor concavă, subțire, și nearticulară; ea privește în jos spre faringe, este situată postero-inferiar și participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). Marginea inferioară a vomerului se articulează cu creasta nazală ("Crista nasalis") mediană a maxilei și osului palatin de pe planșeul cavității nazale. Marginea anterioară a vomerului este cea mai lungă margine, oblică în jos și înainte, se articulează posterior cu lama perpendiculară a osului etmoid, iar anterior cu cartilajul septului nazal. Marginea superioară a vomerului
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
sunt acoperiți cu solzi mărunți, cicloizi (netezi la atingere). Capul alungit, cu un bot ascuțit. Ochii, situați lateral, sunt mari. Gura mare și largă, tăiată aproape orizontal, cu fălcile alungite. Falca inferioară (mandibula) este considerabil mai lungă decât falca superioară (maxila). Maxilare fălcii superioară sunt fixate la premaxilare și falca superioară devine neprotractilă, aceasta fiind o modificare secundară care adaptează peștele pentru a se hrăni cu o pradă mai mare. Dinții mari puternici, ascuțiți, conici sau aplatizați, de mărime inegală pe
Sfirenide () [Corola-website/Science/330854_a_332183]
-
cu solzi foarte mici, fără a prezenta o linie laterală evidentă. Corpul este învelit într-un mucus foarte lunecos. Capul este mic, cu botul scurt. Gura mică, inferioară, este prevăzută cu 10 mustăți, dintre care 4 pe vârful botului (pe maxila superioară), 2 mai lungi la colțurile gurii și 4 pe mandibulă. Ochiul este mic. Sub ochi și ascuns sub piele, se află un țep mic. Înotătoarele sunt rotunjite și mici. Înotătoarea dorsală situată deasupra înotătoarei ventrale. Înotătoarea anală, cu baza
Țipar (pește) () [Corola-website/Science/331101_a_332430]
-
mic este alungit, și comprimat lateral. Fruntea ușor bombată. Botul gros, masiv, ascuțit și scurt. Gura este mică, semilunară, așezată subterminal (inferior); vârful ei ajunge în dreptul marginii inferioare a orbitei, iar colțul ei nu ajunge la verticala anterioară a ochiului. Maxila proeminează peste mandibulă. Buzele sunt subțiri, cea inferioară este întreruptă la mijloc. Ochiul este mijlociu. Linia laterală ușor curbată. Înotătoarea dorsală începe la jumătatea corpului, se inserează deasupra bazei înotătoarei ventrale și are baza scurtă și marginea concavă. Înotătoarea anală
Clean mic () [Corola-website/Science/331531_a_332860]
-
9) ori în înălțimea maximă și de 1,6-2,4 ori în lungimea pedunculului caudal. Capul mare, lat, aplatizat și mai gros decât restul corpului; lungimea lui se cuprinde de 3,3-3,9 ori în lungimea corpului. Gura largă, terminală. Maxilele și vomerul cu dinți mărunți fini, așezați în mai multe serii. Fălcile de lungime egală. Pe bărbie sunt 2 pori senzoriali. Ochiul mijlociu, prezentând aceleași raporturi față de spațiul interorbital, ca și la zglăvoaca comună. Preoperculul cu 2 spini bine dezvoltați
Zglăvoacă răsăriteană () [Corola-website/Science/331549_a_332878]
-
7 până la aproximativ 70 cm. Au un corp oval și alungit în formă de frunză sau limbă, puternic comprimat lateral (care în stare matură e asimetric). Capul este nediferențiat de trunchi, cu botul rotunjit, în formă de un lob cărnos. Maxila proeminează mult în afara mandibulei. Gura mică, inferioară, puternic curbată, cu dinți foarte mici, catifelați, abia vizibili, sau lipsită complet de dinți. Ochii sunt foarte mici, foarte apropiați și sunt situați pe partea dreaptă a corpului, îndreptată spre lumină; ochiul superior
Soleide () [Corola-website/Science/331597_a_332926]
-
Ochii situați în jumătatea anterioară a capului, privesc lateral. Oasele preorbitare nu ating marginea anterioară a ochiului. Gura de mărime mică sau mijlocie în poziție terminală sau subterminală, cu buze subțiri, cea inferioară întreruptă la mijloc. Mustățile sunt întotdeauna absente. Maxila superioară nu prezintă o excavație pentru vârful mandibulei. Înotătoarele dorsală și anală scurte, ultima lor radie simplă, neosificată. 7-10½ radii divizate pe înotătoarea anală și 7-8½ pe înotătoarea dorsală. Înotătoarea dorsală situată deasupra înotătoarei ventrale. Înotătoarea anala se inserează mult
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
nu putem omologa diversele lui părți cu acelea de la craniul peștilor superiori. Craniul neural (neurocraniul) este primitiv și se compune din elemente cartilaginoase legate între ele prin ligamente conjunctive. Craniul visceral este bine dezvoltat, mai ales în regiunea lui branhială. Maxilele (fălcile) lipsesc, gura fiind susținută de un cartilaj inelar. Branhiile, ale căror foițe sunt de origine endodermică, se prezintă sub formă de saci sau pungi, numiți marsipobranhii (din greaca "marsipos" = punguliță + și latina "branchia" = branchie), dispuși câte 6—14 de
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
tonalitate și ritm și care permit cântatul. Două zone din sunt necesare vorbirii. Una din zone, care poartă numele medicului și neurologului francez Paul Broca, se găsește în lobul frontal, de obicei în stânga, în apropierea zonei ce controlează mușchii buzelor, maxilei, mandibulei, velumului și al corzilor vocale. Când "Zona lui Broca" este afectată, înțelegerea nu suferă, dar vorbirea este lentă și efectuată cu greutate. Cea de-a doua zonă, "Zona lui Wernicke", care a fost descoperită de neurologul german Carl Wernicke
Vorbire () [Corola-website/Science/334722_a_336051]