671 matches
-
un cântec care îți rămâne în cap. La fel ca stafiile care bântuie o casă. La fel ca un microb care te infectează. La fel ca Fratele cel Mare care îți ocupă atenția. Dom’ sergent, Helen, se ridică în picioare. Meșterește ceva la tocul armei și scoate pistolul. Ținându-l cu ambele mâini, îl îndreaptă spre mine și zice: — Acum ia-ți hainele din sac și pune-le pe tine. Dom’ sergent își trage lacrimile pe nas și expediază sacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de vreo zece ori. Îmbătrânit, destul de bolnav și aflat pe teritoriu străin, parcă nu mai lansa fulgere scăpărătoare. Îmi dădea câte-o fisă de trei lei sau câte-o hârtie de cinci și-mi zicea să-mi iau gogoși, mai meșterea ceva la o clanță, mai punea niște chit la un geam, mai schimba o garnitură pe la bateriile de la chiuvete, tot spera că între el și tata o să se aștearnă definitiv pacea și n-o să mai fie vorba doar de armistiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
me with nothing to win and nothing left to lose“. Și, desigur, refrenul: „I can’t live with or without you“. Plângea din ce în ce mai tare, deși încet-încet obosise. O dureau ochii, îi ardeau obrajii, și Bono cânta pentru ea, și Edge meșterea chitara pentru ea, și cineva lucra la clape pentru ea, și basistul și toboșarul, și producătorul, și inginerul de sunet... „De ce?“, șopti suflându-și nasul. „De ce mie? De ce îl iubesc? De ce sunt proastă?“ Chiar așa, de ce? ...și Bono cânta mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de lucru special pentru tine - unul mai scund - de înălțimea scaunului cu rotile. — Sunteți foarte amabil, Rra. Restul zilei rămase alături de el, urmărind îndeaproape fiecare procedură, punând din când în când întrebări, dar având grijă să nu-l deranjeze. El meșteri și făcu reglaje până când motorul microbuzului fu, în cele din urmă, așezat la locul lui și, când fu testat, nu mai scoase fumul negru, înecăcios. — Vezi, exclamă domnul J.L.B. Matekoni mândru, arătând spre gazul de eșapament alb. Benzina nu arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spre mine. Fermoarul de la intrarea în cortul nostru era puțin stricat. Curând avea să se strice de tot, dar atunci încă îl mai puteai deschide dacă știai cum s-o faci, dacă aveai îndemânare. Clio avea, eu nu. Cât a meșterit ea la el, eu am urmărit un fluture mare, de noapte, care zbura și se lovea de un bec slab ce ilumina tabăra. Noaptea era numai stele, spații goale și miros grețos de pastile împotriva insectelor. Nu bătea nici o briză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gâtul și „scurmaciurile” fierbeau de multă vreme În vatra „cuptiorului”, Într-o „frunte cu capac”, așteptând ca dintr-o clipăn alta să fie puși tăiețeii de casă (făcuți cu multă măiestrie de bunica Ileana, așa cum numai ea știa să-i meșterească, galbeni și potriviți de lați și de lungi), apoi să se adauge borșul acru umplut „În casă”, tot conținutul cu miros Îmbietor să fie „dres cu ou”, de parcă ar fi fost defect, bunicu’ Ghiorghi, hazos, o Întreba des pe nevastă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
coaja pomilor, vulpoii să fure găini și, mai rar, lupii răpeau câte o oaie sau câte un purcel. Bunicul Ghiorghi, deposedat de pușca sa de vânătoare (cea cu o mie de povești) de către „anticriștii cari o alungat boierii cei buni” meșterea din „sârmî oțălitî” câte un laț rotund și-l fixa de o rădăcină din găurile făcute În gardul de spini, de către animalele sălbatice și adesea norocul Îi surâdea. Din câte doi iepuri pe care „copchilu’” nu-i vedea decât sub
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
în evidență contribuabilul acesta izolat. Nu avea curent, nu avea gaz, apă, telefon și nici măcar nu vota nimeni din căsuța aceea. Singurul locuitor al acestei pustietăți era Vasile Rotaru, un taciturn irecuperabil. Acolo, în căsuța lui moștenită de la părinți, Vasile meșterea nici el nu știa prea bine ce și trăia dintr-o pensie de fost miner, pusă pe card. Un sfert de secol a răscolit măruntaiele pămîntului să scoată cărbune și la 45 de ani era deja pensionar. Mîndria lui Rotaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
petrecut cînd Cosașu și nevasta lui repetau colinde la biserică. Vecinul Bîtcă a fost. El știa orice mișcare din casă. Omul păgubit, credincios cum altul nu-i pe lume, a fost zdruncinat puternic de coada Satanei. S-a apucat de meșterit la ușa beciului timp de două zile. O să-l prind ca pe șobolan. O să crape rînza în el, banditul naibii. Armează capcana, urcă în căruță și trece cu mare tam-tam prin fața casei lui Bîtcă. Hei, vecine, fă-te încoa! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tale. Ok, să presupunem că ai dreptate. Ce-ar fi să vorbim despre vise? Ai fost adolescent, ai visat cu ochii deschiși, ți-ai modelat visele precum Noe și-a cioplit arca. Dumnezeu nu putea gândi potopul pe cât de bine meștereai tu iluziile. Amintește-ți, stăteai tolănit în pat cu ochii întredeschiși, luna intra printre șipcile gardului, pe sub ușă, între cearșafuri, luna era cel mai bun sfetnic. Până la miezul nopții, deasupra casei, se ridicau 9 turnuri, poarta era păzită de străjeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-i mai domolim o țâră râvna și apoi vom vedea de știe să se coacă. Mie mi-au trebuit 10 ani de ascultare la gater până am învățat rânduiala obștii. Am acoperit sfânta biserică cu tablă de cupru, am meșterit sute de podoabe. Sfânta tradiție, părinte, înainte de toate și apoi pravila. Ăsta-i șoarece de bibliotecă, ehei... chilie, biserică, trapeză, grădină, mare lux pentru un puchios. La saivanul oilor cu el măcar până la primăvară, să-i roadă guzganii coaiele, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scăpat să nu fie Îmbarcat În trenurile de Germania, ce a făcut pentru asta, iar pe ei, pe ceilalți din familie, de ce nu i-a salvat dacă s-a priceput atît de bine să se salveze pe sine?... Ce a meșterit În tot acest timp, cu cine s-a Înhăitat și cîți evrei a vîndut ca să-și scape Împuțita aia de piele personală?... Astea m-au salvat, spuse tatăl așezînd pe masă diplomele și medaliile din primul război. — Ptiu! izbucni Clara
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
imigranți intrați prin această poartă a Americii Între 1900 și 1920. Pe lîngă admirația față de meticulozitatea americană (jos pălăria pentru cine se gîndise să-i numere bob cu bob și să nu-i lase pradă uitării pe toți cei ce meșteriseră Într-un fel sau altul la făurirea Statelor Unite!), trăiam bucuria că Îndrăzneala Floarei de a lua În piept aproape singură Mediterana și Atlanticul nu rămăsese fără urme În Lumea Nouă. Dar cîți ani să fi avut ea cu exactitate În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de săptămînă, cînd, odată cu dolarii, venea și butoiul cu bere. Domnul O’Leary umbla tot timpul Întu necat la față. O singură dată a trecut pe la pensiune, cerîndu-i insistent lui Flory să-i raporteze dacă nu cumva clienții ei polonezi meșteresc arme pentru Anglia. Estimp, de la Pomean nici o veste. Părinții căutau s-o Încurajeze În scrisorile lor cum că trăiește ori se bate pe undeva, că, dacă ar fi mort, familia ar fi căpătat carte cu pecete roșie și chenar negru
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spele mi-am spus), când tocmai atunci am auzit-o pe mama lui chemându-i la masă. "Ei, să vezi acu' chelfăneală!" mi-am zis, fiindcă știam ce mă aștepta pe mine acasă. În plus, taică-su era tare supărat: meșterea ceva și tot potrivea o scândură și nu ieșea ce vroia el: "Pe unde umbli, în loc să mă ajuți?! Uite, am tot tăiat din scândura asta s-o potrivesc și acu-i prea scurtă! Dacă erai aici s-o ții, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
văzuse de ani de zile: unchi și mătuși, veri și verișoare, dar și mulți cunoscuți de prin sat, rude și prieteni de familie. În ciuda vitregiei timpurilor, fu o înmormântare după toate rânduielile creștinești. În sicriul simplu, din lemn de brad, meșterit de un bătrân tâmplar al satului, în hainele-i de îngropăciune, pe care și le pregătise din vreme, Elvira avea pe chip o expresie parcă de mulțumire, de liniște și de împăcare cu soarta și cu lumea. Tot zbuciumul vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
putință și constată că putea să se descurce într-un mod onorabil. Nu se putea compara cu viața dinainte, dar putea totuși trăi fără să depindă de nimeni. Când zăpezile se topiră, pe la sfârșitul lui martie, se gândi să își meșterească un geamlâc în fața camerei sale de dormit și se apucă fără zăbavă de lucru, aducându-și materialele și uneltele în chioșcul de vară, pe care îl transformă într-un veritabil atelier de tâmplărie. Ce te-ai mai apucat să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Mitică al lui Caloianu plecase cu căruța în căutarea lui Culae și că nu se întorsese. O să-l găsească, se arătă el optimist, apoi se apucă să dea la rindea, pe masa din chioșc, niște scânduri, din care voia să meșterească o ferestruică pentru paravanul din fața bucătăriei. 6 În timp ce lucra, se auzi clopotul bătând la biserică, întâi mai încet, apoi tot mai tare și mai stăruitor. Mirat, lăsă rindeaua din mână și o apucă spre poarta de la drum, să vadă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
reveni în curtea casei în maiou și cu picioarele goale. În zilele următoare el se apucă din proprie inițiativă să facă diferite treburi prin gospodărie. Se urcă mai întâi pe acoperișul casei, ca să curețe de funingine coșurile cu o prăjină meșterită dintr-o creangă lungă de salcâm, făcu și o scară nouă, tăie cu ferăstrăul niște lemne, repară niște uluci rupte de la gardul din fundul curții și îi propuse lui Stelian să înlocuiască împreună cartonul asfaltat de pe chioșc cu foi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de crescut, ce dumnezeu! se apucă Norica să-i spună, bucuroasă că lucrurile păreau să-și afle o rezolvare discretă și amiabilă, fără să fie nevoiți să ia în cârcă mari riscuri. Nu știu cât e prietenie și cât interes, replică Sever, meșterind la o mașinuță stricată de copii. Ce tot spui, frate? tresări Norica. Ce interes? A, nimic special. Vorbeam așa, în principiu, îi explică Sever. Că azi toate sunt pe interes... Dar în fine! Să vedem ce-o să mai fie... Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se avansasem cu vreo sută de metri, iar apoi au venit ploile și au fost zile când nu se putea lucra. În afară de muncă, cules plante, pus capcane pentru păsările de apă și încercarea de a prinde vreun peștișor în "năvodul" meșterit dintr-o basma, nimic nu ne-a tulburat viața până spre toamnă. Aproape doream să vină cineva, să se întâmple ceva ca să ieșim din gândurile de care toate eram torturate. Doar copiii erau fericiți. Fie binecuvântate acele zile însorite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
firul înghețat al Siretelui de la Ropcea și până la Storojineț. Gospodarul Emanoil, zis Manole, era vestit peste șapte sate; nu numai ca fecior al dascălului de la biserica de Peste Apă sau că adusese o colonie de mazuri de prin Galiția care au meșterit câțiva ani buni la coveți, covățele, căușe, linguri și polonice din răchitele și plopii recoltați din luncile lui de la vărsarea Hlibiciocului în Sirete, ci și pentru faptul că, înainte de primul război total, și-a construit vestita lui moară pe apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cu atenție la cele din jur. Cât despre ceea ce se petrece pe vreme de război, aflu doar din auzite. Scriu, scriu, scriu. Cetatea e cuprinsă de liniște. O tihnă aparentă, în dosul căreia oamenii își duc viața așa cum știu ei. Meșterind, cultivând ogorul de dincolo de ziduri, făcând un pic de negoț, iubind, suferind, petrecând; pregătind viitorul război. Locuința mea, clădită din banii publici, este izolată, lângă unul din ziduri, pentru a nu fi abătut de la munca pe care o împlinesc de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
străinătate; unul bătea ora dintr-un pavilion al postăvarilor, celălalt din turnul cazărmii. Mai mari și chiar mai arătoase - și nimeni nu mai discutase atâtea despre ele. Cât despre timp, îl măsurau destul de precis. Atunci, de ce atâta zarvă pentru ceasul meșterit de Pitpalac? Că va fi cu trei-patru secunde mai exact decît altele? Cu zece? Pentru oamenii locului, obișnuiți să aproximeze ora cu cinci minute în plus sau în minus, nu însemna prea mult... Nu erau împovărați de munci care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cutii muzicale. Cel venit, burlac, nu ieșea niciodată la plimbare, nu mergea la birt, la tutungerie, la nunți, la popicărie ori la înmormântări. Când - într-un târziu - își luase nevastă, se știe cum se isprăvise povestea. Din zori până-n seară, meșterea arcuri și rotițe; în răstimpuri, ieșea în curte pentru a-și admira hulubii ori se urca în pod, unde aceștia își aveau cuiburile. Cam țicnit și fudul; credea că dacă a făcut ditai ceasul, o să-i dea gata; o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]