1,871 matches
-
cântate de tip muwashshah și zajal - în cadrul noubei această practică este asimilată și transformată în antifonie. Acest procedeu presupune existența a două sau mai multe grupuri - ce pot fi identificate cu coruri - care dialoghează, intonând rând pe rând aceleași fraze melodice. Antifonia specifică Greciei antice prezintă următoarea particularitate : două sau mai multe grupuri intonează la unison aceeași melodie, în timp ce un grup urcă la octavă, păstrând însă nealterat desenul melodic. Aceste două tipuri de antifonie - cea așa-zis clasică și cea de
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
fi identificate cu coruri - care dialoghează, intonând rând pe rând aceleași fraze melodice. Antifonia specifică Greciei antice prezintă următoarea particularitate : două sau mai multe grupuri intonează la unison aceeași melodie, în timp ce un grup urcă la octavă, păstrând însă nealterat desenul melodic. Aceste două tipuri de antifonie - cea așa-zis clasică și cea de tip grec - se regăsesc și astăzi în diferitele repertorii din nordul Africii, dar și în muzicile populare din unele regiuni de pe teritoriul Spaniei - provinciile Andaluzia și Murcia. În
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
și Murcia. În Maroc, transformarea responsorialului în antifonie - preluarea de către un cor a rolului deținut de solist - este extrem de evidentă. Există chiar și variante în care în loc de două grupuri, găsim doi soliști ce își răspund, preluând unul de la altul frazele melodice. Muzica bazată pe pricipiul antifoniei se regăsește și în repertoriile populațiilor beduine din Peninsula Arabică. Un aspect foarte important în relevarea tehnicii antifonice este amplasamentul muzicienilor în timpul cântării. Mai ales în trecut, grupurile de interpreți erau dispuse față în față
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
improvizației s-a dezvoltat odată cu extinderea importanței muzicii instrumentale. Ca și improvizația din epoca barocă, improvizația practicată în cadrul muzicii arabo-andaluze este bazată într-o mare măsură pe ornamentație. Această ornamentație se aplică atât muzicii instrumentale, cât și muzicii vocale. Liniei melodice de bază i se grefează o mulțime de ornamente, cum ar fi : apogiaturi, mordente, gruppetti, glissandi, note de pasaj ce leagă intervalele mai mari. Sentimentul de extremă fluiditate și sinuozitate este accentuat într-o mare măsură de existența micro-intervalelor și
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
sinuozitate este accentuat într-o mare măsură de existența micro-intervalelor și de o articulație slabă, moale, specifică instrumentelor cu arcuș, dar prezentă chiar și în cazul instrumentelor cu coarde ciupite - luth, kwitra. Putem afirma că desenul ornamentat al unei linii melodice orientale este proiecția muzicală a gustului pentru înfrumusețare prin ornamentare existent în arhitectura islamică, în caligrafie și în artele grafice. Este evident faptul că multitudinea de ornamente existente în improvizațiile prezente în muzica arabo-andaluză nu poate fi redată și transcrisă
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
este considerat a fi singurul tip de improvizație de origine andaluză pură, ale cărui forme incipiente se regăsesc încă de la primele creații de tip nouba. Improvizațiile sunt realizate de către instrumentele cordofone, cum ar fi luth, vioară, violă sau kwitra. Linia melodică a instrumentului solist este acompaniată în surdină de către celelalte instrumente, realizându-se un fel de ison heterofonic, centrat pe fundamentala modală. Discursul muzical este fragmentat, frazele fiind foarte clar delimitate prin coroane și pauze. Linia melodică nu este foarte ornamentată
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
violă sau kwitra. Linia melodică a instrumentului solist este acompaniată în surdină de către celelalte instrumente, realizându-se un fel de ison heterofonic, centrat pe fundamentala modală. Discursul muzical este fragmentat, frazele fiind foarte clar delimitate prin coroane și pauze. Linia melodică nu este foarte ornamentată, aceasta fiind de altfel una dintre caracteristicile improvizațiilor denumite clasice. Această improvizație poate avea rol de introducere a unei noi mișcări a suitei. Instrumentistul este deci obligat să familiarizeze ascultătorii cu caracteristicile întregii mișcări - tempo, ritm
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
de importante, pe care libertatea interpretului nu le poate omite sau permuta. Aceste momente cheie ce reprezintă pilonii - sau reperele - improvizației, sunt cunoscute și așteptate de către public și un bun instrumentist trebuie să le marcheze și să le evidențieze. Discursul melodic se desfășoară conform unei scheme relativ prestabilite, ce conține elemente legate de evoluția tono-modală, paleta dinamică, precum și de progresia temporală. Fiecărui mod îi sunt asociate în mod tradițional anumite șabloane sau clișee motivice - ritmicomelodice - ce evidențiază și diferențiază respectivul mod
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
de la materialul melodico-ritmic modal, ce conține scara modală, treptele principale, contextul sonor specific modului respectiv, se avansează pe scara diferitelor grade de improvizație, valențele eliberându-se rând pe rând, după cum urmează : în improvizația istihbar sunt enunțate formulele ritmico-melodice specifice, desfășurarea melodică și temporală fiind ordonată conform unei scheme bine stabilite. Este ceea ce putem numi improvizație semi-notată, cu structuri și repere prestabilite. Improvizația taqsim de tip clasic aduce în prim plan explorarea tehnicilor și a efectelor sonore instrumentale, precum și dinamizarea și redimensionarea
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
dinamizează derularea discursului muzical. Pot apărea influențe din alte culturi muzicale - jazz, muzică indiană, muzică clasică de tip occidental. Improvizația liberă este o formă relativ nouă în cadrul muzicii arabo-andaluze, ce se realizează fără vreo schemă prestabilită, bazată pe o dezvoltare melodică instantanee. Creație specifică lumii muzicale contemporane, improvizația liberă este adoptată de către un număr relativ redus de muzicieni, percepția și atitudinea publicului față de acest tip de manifestare creativă eliberată de legăturile cu tipologia tradițională fiind mai degrabă rezervată. Fiecare improvizație de
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
unei vizibile influențe a metricii antice. Desigur, spiritul unei astfel de transpuneri este greșit, nemuzical. Metrica antică, a versului, atrăgea, fără doar și poate, în hățurile legilor ei, și frazeologia cîntării, cînd astăzi nu mai este un secret că linia melodică nu se mai poate baza, oarecum monoton, pe cantitatea silabelor, ori numai pe accentul lor, ci mai ales pe valoarea și durata lor expresivă. Dar aceasta e altă istorie. Ipoteza că noi am fi luat de la grecii vechi, între multe
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
ființei ce sunt/suntem) este un propriu al (sau chiar fiindul) sufletului, aflat într-o necontenită stare de vibrație. Această stare este conținutul care, printr-un fapt intuitiv de limbaj artistic, poate fi nuanțat muzical cu un anume contur/figură melodică. Melodicitatea sau melosul denumește așadar aspectul general de nuanță a unei vibrații lăuntric-necontenite, considerată ca fond (modosonie). Pe analogia (intuitivă) suflet - muzică, diferitele melo-modosonii corespund unui fel sau altul de trăire sau emoție sufletească. Termenul de vocal/vocalizare indică un
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
omogen/eterogen cu relevanță pentru expresia orizontului. Ca exemplu, o secvență de trei clipe (exprimată în același registru octavic și în secunde) are un orizont interior (în raport cu clipa de la-centru) care îi conferă accent expresiv lui si - atât pe relația melodică (do-si-do), cât și pe aceea ritmică, unde durata a doua (2”) este și cea mai lungă. În concluzie, observăm că modurile static și/sau dinamic sunt direct relevante pentru profil și masă; modurile omogen și/sau eterogen sunt direct relevante
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sintaxice introducem câte un indice de diferențiere în raport cu fiecare din cele două registre cantitativ-generice ale Vf, utilizând prefixele de mono și pluri. 1) Nuanțele sintaxice din registrul monovocal sunt definite în dimensiunea S-Tmz pe aspectul de succesivitate - ritmică sau și melodică. În acest registru Vf discurge cu o singură înfățișare, în cadrul unei secvențe (de clipe) sau șir (de momente). Astfel: a) dacă succesiv-constant (notă/secvență-clipă/moment cu notă/secvență-clipă/moment) masa are valoarea 1H&1D, ni se relevă o nuanță
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
plurivocal Vf apare evoluând simultan cu mai multe înfățișări (melosuri) diferite structural-sintaxic și într-un câmp comun (de modosonie). De această dată denumirea nuanțelor sintaxice se face raportându-ne la S-Tmz pe aspectul de simultaneitate sau suprapunere - ritmică sau și melodică. Astfel: a) dacă înfățișările Vf se suprapun în mod absolut ritmic și melodic (ca într-o singură înfățișare), avem nuanța de unisonie; N.B. La suprafață, unisonia nu are relevanță decât contextual, între segmente succesive. Pe plan sonor însă, cântul la
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
într-un câmp comun (de modosonie). De această dată denumirea nuanțelor sintaxice se face raportându-ne la S-Tmz pe aspectul de simultaneitate sau suprapunere - ritmică sau și melodică. Astfel: a) dacă înfățișările Vf se suprapun în mod absolut ritmic și melodic (ca într-o singură înfățișare), avem nuanța de unisonie; N.B. La suprafață, unisonia nu are relevanță decât contextual, între segmente succesive. Pe plan sonor însă, cântul la unison este specific vocilor instrumentale sau vocale colective, de tip partidă sau compartiment
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
monosonia/unisonia; polisonia 2. Minore sau relative, subclasificate în: a. Minore prime - mono-plusonia; omosonia b. Minore secunde - mono-variosonia; eterosonia N.B. Nuanțele sintaxice majore se definesc prin omogenitate formală, pe criteriile de constanță în-identitate ritmic-melodică ori în- diferență ritmică sau și melodică. Minorele prime, mono-plusonia și omosonia, sunt relative sau derivate din monosonie, respetiv unisonie. Minorele secunde derivă și totodată combină prin alternanță o nuanță majoră și una minoră primă: mono-variosonia alternează între monosonie și mono-plusonie; eterosonia alternează între unisonie (sau, în
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
polifonie (în nuanță generică de polisonie). N.B. Se prea poate ca, pe latura de suprafață a Vf, cântecul să fie aspectat sintaxic printr-o omofonie (de exemplu, o melodie derulată în trisonuri), iar în adâncime, acompaniamentul să fie monodic (figurând melodic o serie de acorduri), ori să existe chiar mai multe monodii (în polifonie) la suprafață și un sunet ținut (pedală) sau figură repetată (ostinato) în adâncime. Oricum ar fi, am avea de-a face cu o desfășurare pe mai multe
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
și a atins perfecțiunea în Falstaff, în fluență, conciziune, naturalețe. Un moment de virtuozitate vocală lirică încă neatins rămâne fuga finală la 10 voci cu care Verdi încheie Falstaff. Cât privește melodicitatea din Manon, ea se apropie mult de bogăția melodică a operelor verdiene<footnote Idem, Dorsi, Fabrizio / Rausa/Giuseppe - Storia dell’opera italiana, ed. Bruno Mandori, Pavia, 2000, p 510. footnote>. De fapt, Manon - ca și Madama Butterfly mai târziu- ia rețeta aplicată de Verdi în Otello - o primă jumătate
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
de amenințare puternică și reală. În același act, duetul Addio dolce svegliare alla mattina/Adio dulce trezire, prin care Rodolfo și Mimi evocă amintiri minunate care, până la urmă îi conving să rămană împreună, are certe corespondențe (de expresivitate, de linie melodică, de armonie, de formă) în ultimul duet O terra addio/O pământ, adio, prin care Radames și Aida își iau rămas bun de la existența lor pământeană. Dar, comparând aceste momente, ies în evidență și deosebirile între cei doi creatori. În timp ce
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
evidențiem câteva asemănări între partiturile celor mai mari creatori de teatru liric italian putem afirma că, în calitatea sa de succesor al lui Giuseppe Verdi, Giaccomo Puccini continuă romantismul veacului al XIX-lea, diferențiindu-se de el printr-o dezvoltare melodică mai liberă, prin subiecte de o profundă umanitate. Muzica lui G. Puccini pornește de la cuvânt, organizându-se după topica proprie limbajului vorbit, după desfășurarea dramatică, exprimând cât mai poetic, cât mai integral, textul. Muzica sa urmărește starea sufletească a personajelor
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
organizându-se după topica proprie limbajului vorbit, după desfășurarea dramatică, exprimând cât mai poetic, cât mai integral, textul. Muzica sa urmărește starea sufletească a personajelor, susținând evoluția lor dramaturgică. Ca și Verdi, Puccini folosește stilul parlando, construit pe caracterizări orchestrale melodice, inspirat din vechiul recitativ al melodramei italiene. Stilul acesta este asemănător concepției wagneriene despre continuitatea discursului muzical. Puccini scria editorului său: Sunt cu nervii prea surescitați și fără liniștea de care am nevoie. O invitație la masă mă îmbolnăvește pe
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Creațiile lor capătă astfel amprenta stilului italian și o personalitate specifică. La ambii compozitori melodia este primordială, plină de emoție și de expresie, cantilena oferind soliștilor posibilitatea de a-și etala calitățile tehnice și expresive. Totuși, în timp ce Verdi urmărește planuri melodice ample, construcții de fraze cuprinzătoare, Puccini cultivă formele mici, mozaicul tematic, celula nedezvoltată, cu o putere sintetică unică în istoria muzicii. Puccini nu adaugă în operele sale, scene străine de structura subiectului, el nu crează balete sau divertismente, expresia sa
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
peisajului muzical nord-african, influențele turcești făcându-se simțite chiar și în muzica practicată în sec. XX. În special în sec. XX, se remarcă o tendință de apropiere către muzica Orientului Mijlociu, prin introducerea micro-intervalelor, a unor noi moduri și scări melodice. Este o reîntoarcere la origini, la sursele primare ale acestei muzici, dar și o tendință dictată de rațiuni socio- politice. În special în a doua jumătate a sec. XX, se face simțită influența muzicii clasice occidentale, prin introducerea armoniei, a
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
cromatice, în realitate, în muzica de factură orientală nu există aceste succesiuni de sunete de tip cromatic. Melodiile nu comportă înșiruiri de sferturi de ton, așa cum sunt întâlnite succesiuni de semitonuri în muzica europeană. Intervalul care stă la baza construcțiilor melodice este secunda, în cele patru ipostaze utilizate : mică, mediană, mare și mărită. Prin secundă mediană se înțelege intervalul ce se regăsește între sunetele re și mi b+, mi b+ și fa, la și si b+, si b+ și do. Simbolul
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]