110 matches
-
se schimbă doar la nivelul conștiinței, nu și la nivel inconștient 24, unde, odată structurate într-un anume chip, orizonturile rămân aceleași: Una e peisajul real, caleidoscopic, în care se așează întâmplător un suflet, și alta e orizontul spațial inconștient, menhir care rezistă tuturor intemperiilor" (Blaga, 1965:49). Teoria morfologică eșuează tocmai pentru că se adresează doar nivelului conștiinței: "Teoria morfologică situează simțământul spațiului sau intuiția variabilă a spațiului în întregime în domeniul conștiinței" (1965:40), iar "peisajul singur, fără orizonturile inconștiente
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
ridice peste timp? / Cuvântul unde-i care leagă / de nimicire pas și gând?..." Nici o clipă, Nichita Stănescu nu înclină spre sistem, nostalgia sa orientându-se constant spre unicat, spre absolut, spre nemaiîntâlnit; iată însă că T.S. Eliot (invocat în Un menhir în aer), "fără să fie mag vrăjește"; fără a fi un "descoperitor de formulări inedite", fascinează; și iată-l "inventator" sui-generis "prin invazia de terminologie politică și sociologică imediat sesizabilă". Cu totul remarcabil ca practicant al "poeziei de idei", Eliot
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
antropologic, problema fantomei își dezvăluie relația secretă cu statuile. Acele statui despre care vorbește Michel Serres 1 și care înseamnă nu numai sculpturile în piatră, ci și fetișul, săculețul de piele, mumia, vasul de pământ ars, urciorul, ca și tumulii, menhirele, piramidele și toate celelalte „cutii” în care sunt închiși morții. Înlăuntrul lor zac, „aidoma unor statui, corpuri țepene de oameni morți, dure precum obiectele, corpuri conservate sau transformate în stafii”. Veritabile „cutii negre”. „Statuia este o cutie neagră, deschideți-o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
jumătate devoalată "fugă de moarte", indiferent de echivalentul acesteia din urmă (uitarea, amorțirea senzorială, refuzul acțiunii ș.a.): "Iau de la început acest jurnal, acest atelier. Am straniul sentiment că umblu printre ruine. Aici o arcadă, dincolo o coloană, poate și un menhir. Acestea sunt semnele unei lumi care cândva a fost cu adevărat. Dar tocmai prin faptul că au rămas doar ruine, locul din jurul lor este gol și îmi este deschis". Desigur că, din "acest jurnal, acest atelier" în ruine, dar deloc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
54. 226 Trebuie menționat că, la origine, acest termen nu făcea o referire directă, așa cum suntem astăzi tentați să facem, la ideea grandorii sau a colosalului, ci desemna un obiect imobil, reprezentat sub forma unei statui-coloană sau a unei statui menhir. Sub raport estetic însă, în prezent, putem întrevedea o anume paralelă între conceptul colossos-ului și cel al sublimului, vizând acele legături instaurate la nivelul interacțiunilor dintre real și ireal, dintre lumesc și supramundan, dintre vizibil și invizibil, și nu în
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sau de zei mărunți ca-n shintoism. Ea este, de fapt, cântec pentru că este „pierdere, / zeiască, dulce pierdere de sine”. În finalul poemului poetul mai spune: „Dar cel ce-ascultă, dobândește viu contur, În armoniile treptat depline un templu, un menhir sau crin devine.” Și consfințește astfel metamorfoza ascultătorului-poet care se apropie de statutul armonic al unui lucru printe celelalte lucruri. Doar așa fiind demn să se pătrundă de Întreaga armonie a cîntecului. În maniera sa ghidușă, Marin Sorescu se mărturisește
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
originale și mai frumoase obiecte de artizanat din Indonezia, dar și În celelalte regiuni se Întâlnesc dansuri și muzică specific zonelor, și care sunt cunoscute În lume ca unicat. Civilizația megalitică din mileniul I Î.Hr. (altare sub formă de menhir, Înhumări În urne de piatră sau morminte) domină din Sumatra până În Sulawesi și Sumbawa. Dispunerea mormintelor pe coastele vulcanilor, pe terase cu ziduri de susținere din piatră implică existența unor adevărate sanctuare funerare, cum ar fi cele de pe muntele Yang
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de obiecte care să le ușureze viața de dincolo sau să-i întâmpine la reîncarnare. Ritualurile, desigur sunt practic aceleași, respectând preceptele tradiției și azi în practicile religiilor contemporane sau în francmasonerie. Ritualurile de sacrificiu întrebuințează uneori o simplă stâncă, menhire, megaliți în lumea protoistorică, mai nou altare 127 sau un pat de nisip ori pământ 128. Pe altar se pot găsi arme de sacrificiu, cuțite, pumnale, săbii, vase, iar animalele de sacrificiu pot fi preparate și mâncate în ritual, cupe
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
s-au străduit să demonstreze continuitatea tuturor culturilor megalitice europene. Continuitate care nu se poate explica decât prin difuziunea complexului megalitic pornind de la un centru situat la Los Milares în provincia Almeria. Complexul megalitic cuprinde trei categorii de construcții: 1) menhirul (din bretona târzie men - piatră și hir = lungă) este o piatră mare, uneori destul de înaltă 1 împlântată vertical în sol; 2) cromlehul (de la crom - cerc, curbă și leh = loc) desemnează un ansamblu de menhiri, dispuși în cerc sau în semicerc
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
au un stâlp central și pe pereți se disting încă urme de pictură. Dolmenele se găsesc de-a lungul Atlanticului, mai ales în Bretania, până în Țările de Jos. În Irlanda, camerele funerare, destul de înalte, au pereții împodobiți cu sculpturi. 1 Menhirul situat lângă Locmariaquer măsura peste 20 de m fnălțime. În Bretania, anumiți menhiri izolați sunt asociați tu morminte. 2 Aliniamentele de la Carnac cuprind 2935 menhiri dispuși pe un teren de 3900 m lungime. E vorba, desigur, de un foarte important
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
des religions, pp. 74 sq. 4 A. C. Kruijit, citat de J. G. Frazer, The Relief în Immortality (1913), I, pp. 74-75. Am comentat acest mit în "Mythologies of Death" (Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions, cap. III). 5 Horst Kirchner, "Die Menhire în Mitteleuropa und der Menhir gedanke", pp. 698 (= 90) sq. 6 S-au explicat anumiți menhiri din Bretania, ridicați în fața galeriilor de dolmene, prin credința egipteană după care sufletele morților, metamorfozate în păsări, își părăseau mormintele pentru a se așeza
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
4 A. C. Kruijit, citat de J. G. Frazer, The Relief în Immortality (1913), I, pp. 74-75. Am comentat acest mit în "Mythologies of Death" (Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions, cap. III). 5 Horst Kirchner, "Die Menhire în Mitteleuropa und der Menhir gedanke", pp. 698 (= 90) sq. 6 S-au explicat anumiți menhiri din Bretania, ridicați în fața galeriilor de dolmene, prin credința egipteană după care sufletele morților, metamorfozate în păsări, își părăseau mormintele pentru a se așeza pe o coloană în plin
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a avea copii tinerele femei practicau "glisada" (lăsându-se să alunece de-a lungul unei pietre) și "frecarea" (așezându-se pe monoliți sau frecându-și burta de anumite stânci)8. Această funcție genezică nu trebuie explicată prin simbolismul falie al menhirului, deși un asemenea simbolism este atestat în anumite culturi. Ideea primă și fundamentală era "transmutarea" strămoșilor în piatră; fie prin intermediul unui menhir "substitut al corpului", fie integrând în structura însăși a construcției un element esențial al mortului: scheletul, cenușa, "sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sau frecându-și burta de anumite stânci)8. Această funcție genezică nu trebuie explicată prin simbolismul falie al menhirului, deși un asemenea simbolism este atestat în anumite culturi. Ideea primă și fundamentală era "transmutarea" strămoșilor în piatră; fie prin intermediul unui menhir "substitut al corpului", fie integrând în structura însăși a construcției un element esențial al mortului: scheletul, cenușa, "sufletul", în ambele cazuri, mortul "însuflețea" piatra, el sălășluia într-un corp, mineral, deci imperisabil. Prin urmare, menhirul sau mormântul megalitic constituia un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în piatră; fie prin intermediul unui menhir "substitut al corpului", fie integrând în structura însăși a construcției un element esențial al mortului: scheletul, cenușa, "sufletul", în ambele cazuri, mortul "însuflețea" piatra, el sălășluia într-un corp, mineral, deci imperisabil. Prin urmare, menhirul sau mormântul megalitic constituia un rezervor inepuizabil de vitalitate și putere. Grație proiecției lor în structurile pietrelor funerare, morții deveneau stăpâni ai fertilității și ai prosperității, în limbajul mitului indonezian, ei reușiseră să-și însușească în același timp și piatra
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dieux, p. 245). Cari Schuchhardt interpreta în același sens obeliscurile pictate pe sarcofagul găsit la Hagia Triada (§ 41), pe care stau păsări. Dar a se vedea critica lui Horst Kirchner, op. Cit., p. 706 (= 98). În culturile megalitice din Asia sud-orientală, menhirul servește drept "lăcaș" pentru suflete (cf. § 36). 1 Totuși, chiar un tratat viguros iahvist ca Deuteronomul, utilizează încă metafora ontologică a pietrei când proclamă realitatea absolută a lui Dumnezeu ca sursă unică a creativității: "Tu uiți Piatra care te-a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mult timp atribuiți celților (idee primită pe care o reflectă încă personajul Obelix!) De fapt, primele *dolmene datează din mileniul al cincilea. Primitiv îngropat sub un *tumul sau un *cairn, dolmenul, masă de piatră, este în esență o cameră funerară. Menhirele sau "pietrele lungi"sînt din punct de vedere cronologic mai puțin sigure și au putut fi făcute în epoci mai tîrzii. Rolul lor rămîne enigmatic, chiar și cînd e vorba de aliniamente precum cel de la Carnac. Construirea acestor mari monumente
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
eds.), Știință și religie. Antagonism sau complementaritate?, Editura "XXI: Eonul dogmatic", București, 2002. Lipovanu, Ioana, "De ce nu fixează Lucian Blaga rădăcina gândirii antinomice în metafizica indiană", în Meridian Blaga, vol. II, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003. Lipovanu, Ioana, Un menhir. În umbra minus-cunoașterii, Editura Herald, București, 2001. Lucica, Iancu, "Logica și filosofia contradicției. Incursiune în problematica paraconsistenței", studiu introductiv la vol. Ex falso quodlibet. Studii de logică paraconsistentă, Editura Tehnică, București, 2004. Lupasco, Stéphane, Logica dinamică a contradictoriului, Editura Politică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Al-George, Arhaic și universal, Editura Eminescu, București, 1981, capitolul 3. 2 Teodor Dima, "Comentarii la "Cunoașterea luciferică"" (I), în Analele Științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași, Filosofie, Tom XXXVIII, nr. 1-2, 1992, p. 17. 3 Ioana Lipovanu, Un menhir. În umbra minus-cunoașterii, Editura Herald, București, 2001, p. 15. 4 Alexandru Petrescu, Lucian Blaga: o nouă paradigmă în filosofia științei, Editura Eurobit, Timișoara, 2003, p. 66. 5 Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga. Dinamica antinomiilor imaginare, Editura Media Concept, Sibiu, 2005, p.
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Eliade, Insula lui Euthanasius, Editura Humanitas, București, 1993, pp. 56-57. 574 Aurel Codoban, "Blaga și Eliade itinerare echivalente spre misterul Lumii", în Meridian Blaga, vol. I, Casa Cărții de Știință, Cluj, 2000. 575 Ibidem, p. 185. 576 Ioana Lipovanu, Un menhir. În umbra minus-cunoașterii, p. 89. 577 Ibidem, p. 181. 578 Se înscrie, astfel, într-un program de cercetare lansat în filosofia secolului al XX-lea, centrat pe raportul dintre logică și dialectică (Vezi în acest sens Petru Ioan, Logic and
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
logică", în Angela Botez (coord.), Privire filosofică asupra raționalității științei, Editura Academiei Române, București, 1983). 721 Cf. Petru Ioan, ""Zarea matriceală" a valorizării "dualismului transfigurat"", în op. cit., § 9.4 ("Logica mai complexă" a transfigurării antinomiilor), pp. 233-236. 722 Ioana Lipoveanu, Un menhir. În umbra minus-cunoașterii, p. 15. 723 Angela Botez, "Lucian Blaga despre rolul antinomiei transfigurate în cunoașterea din secolul XX", în Revista de filosofie, nr. 3-4, București, 1990, p. 284. 724 Angela Botez, "Lucian Blaga filosof al cunoașterii și al matricilor
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sacre căzute din cer și din care nu găsim nicio urmă la creștinii pretinși idolatri. N-ar fi mai bine să pactizăm dintru început cu materia, pentru a nu ajunge, într-o bună zi, să cădem în genunchi în fața vreunui menhir? A te pune de acord cu Imaginea, ca și cu Locul, nu-i, fără îndoială, decât un semi-rău, care te ferește de un mai-rău. Isus n-avea nicio piatră pe care să-și pună capul, dar era un zeu. Papivorul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lume ce pare însuflețită, dar defunctă totodată. Personajul din dreapta, cu sprâncenele, mustața și mâna osificate, un leitmotiv la Dalí, confruntă o Gala viu colorată, surâzătoare și plină de viață. Personajele lui Millet transformă figurile în stânci biomorfice mari și albe, menhire atavice, în Îngerul arhitectonic al lui Millet (1933), iar în Atavismul amurgului (1933-1934), pe care Dalí l-a folosit pentru a ilustra Mitul tragic, bărbatul devine un schelet, un cărucior extinzându-se din capul lui. "Femela" a devorat aproape complet
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
este un monument neolitic aflat în Anglia, în comitatul Wiltshire. Ansamblul "" este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatră (megaliți - menhire), așezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Deasupra acestor blocuri de piatră au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț exterior se află un
Stonehenge () [Corola-website/Science/298035_a_299364]
-
și pești. În Europa Centrală, multe culturi neolitice, cum ar fi Linearbandkeramic, Lengyel sau Vinca, produceau statuete animale care pot fi numite artă, însă există încă discuții dacă olăria pictată de la Želiesovce și Lengyel pot fi numite astfel. Monumente megalitice (menhire, dolmene) din perioada neoliticului se pot întâlni din Portugalia până în Regatul Unit și Polonia. Ele au apărut începând din mileniu al cincilea î.e.n., deși anumiți autori speculează că ar fi putut exista încă din perioada mezolitică. Datorită reutilizarii frecvente a
Artă preistorică () [Corola-website/Science/300018_a_301347]