KorAP: Find »[drukola/base=meritocratic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...7 >

170 matches

Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560

1989), alcătuită din experți tehnici, ofițeri de carieră și profesori. Marile școli au un rol important în producerea elitei sociale, politice, economice și științifice franceze, dar și în reproducerea inegalităților sociale. Pierre Bourdieu a arătat că, deși promovează o ideologie meritocratică, „marile școli” sunt foarte greu accesibile tinerilor care provin din clasele inferioare. Separarea predării de cercetare, accentul pus pe formarea de funcționari competenți, dar obedienți, au legat educația de nevoile statului, au sărăcit zonele de provincie din punct de vedere

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
comentând chiar și funcțiile considerate evidente ale școlii, cum ar fi aceea de formare a forței de muncă calificate, sau chestionând presupoziția rentabilității sociale a investiției în educație. Pentru cei din școala acreditărilor, printre primii critici „din interior” ai utopiilor meritocratice și funcționaliste (Collins, 1979), diplomele, spre exemplu, nu arată competențele profesionale sau educative ale individului, ci sugerează în termeni foarte generali niște calități ale persoanei. Conflictualiștii, dar și individualismul metodologic vor relua cu vigoare întrebările lăsate fără răspuns de către funcționaliști

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
solicitat școlii să contribuie la adevărate inginerii sociale de masă, de la masivele îndoctrinări ale societăților totalitare în general la manipularea structurii ocupaționale în multe regimuri comuniste (vezi accentul pe licee industriale și politehnici în perioada comunistă) și la realizarea societății meritocratice în regimurile liberale occidentale din anii ’50 și ’60. Este evident că politicul poate influența sistemele școlare prin controlul resurselor materiale și al celor administrative. Pe de altă parte, influența școlii asupra educativului este mai dificil de conceptualizat. Ipoteza „tare

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
dar și în cele socialiste, inclusiv România. La început, vom încadra problematica inegalităților școlare și a mobilității sociale în tema meritocrației, definind-o, indicând principalele rezultate ale încercărilor de a măsura gradul de evoluție al societăților occidentale către un model meritocratic și expunând criticile și polemicile din jurul respectivelor studii. În capitolele următoare voi detalia anumite aspecte critice pentru discutarea inegalităților școlare: corespondența dintre mecanismele societale de mobilitate și organizarea școlară; rezultatele marilor studii postbelice dedicate urmăririi inegalităților școlare în țările capitaliste

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
contextul acestei orientări au urmărit să ofere răspunsuri la întrebări de genul: Sunt societățile occidentale mai mult sau mai puțin ierarhizate? Democrația liberală a oferit mai multe șanse indivizilor de origine modestă decât alte forme de organizare sociopolitică? Această societate meritocratică este deschisă sau închisă? Piața este perfectă sau imperfectă? Concurența este loială sau nu? Ascensiunea socială a indivizilor din clasele modeste este oare doar un mit? Rolul educației în aceste probleme este central, iar analiza relației dintre statutul social și

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
face obiectul prezentei secțiuni a volumului. Cercetările din acea epocă au stabilit inegalitatea accesului la educație ca fapt statistic incontestabil. În plus, au recuzat credința liberală potrivit căreia expansiunea educației, facilitățile de ordin legal sau material și difuzia credințelor/expectațiilor meritocratice ar fi suficiente pentru democratizarea școlii. În fine, studiile dedicate acestei teme au impus problematica stratificării și mobilității sociale ca domeniu de cercetare empirică, și nu doar de reflecții teoretice. 2. Premise ideologice ale cercetărilor privind inegalitățile educaționaletc "2. Premise

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
ordini sociale ce poate fi caracterizată ca inegalitară. Metodologia analizei mobilității a neutralizat politic atmosfera anilor ’70, dominați de conflictualiștii radicali. În cadrul acestei orientări se prezintă limitele fenomenului de transmisie intergenerațională a statusurilor în societățile industrializate liberale, precum și limitele mecanismelor meritocratice de alocare a statusurilor. 2.1. Meritocrațiatc "2.1. Meritocrația" Lucrările de referință cad de acord, în principiu, că accepția primară a termenului „meritocrație” surprinde „un sistem în care promovarea este bazată pe realizările și abilitățile individuale” (Goldthorpe, 1997, p.

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
Astfel, dacă aptitudinile sau talentele influențează realizările personale și, prin urmare, traseul social al unei persoane, aspectele care descriu moștenirea sa socială nu ar trebui să conteze în momentele de testare sau evaluare a calităților personale. De unde rezultă că idealul meritocratic presupune realizarea egalității de șanse sociale, inclusiv educaționale. Deși recentă ca model instituțional în spațiul occidental, meritocrația a fost practicată, cel puțin formal, cu multe secole în urmă în China medievală, pentru selecția mandarinilor, a elitei politice și a magistraților

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
a elitei politice și a magistraților (Burke, 2004). Aceștia erau aleși pe baza unor examinări competitive în cadrul cărora se solicitau comentarii la texte confucianiste, fără posibilitatea comunicării între concurenți și fără ca examinatorii să cunoască identitatea candidaților atunci când notau lucrările. Sistemul meritocratic chinez de selecție a membrilor elitei administrative a aprins imaginația reformatorilor europeni din secolul al XVIII-lea, precum François Quesnay sau Voltaire, și a influențat, se pare, introducerea unui nou tip de examene pentru promovarea în poziții funcționărești în Franța

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
inteligență și neutralitatea culturală a acestora. Sociologii marxiști Bowles și Gintis (1976) susțin, de pildă, că ideologia inteligenței nu este decât o altă mască sub care se ascund mecanismele de reproducere socială de care este responsabilă școala capitalistă. Critica ideologiei meritocratice mai reține câteva contraargumente: 1. Tezele meritocratice explică inegalitatea socială prin diferențe în abilități, talente sau inteligență. Astfel, ele sunt foarte aproape, după cum se poate vedea, de teoria funcționalistă a stratificării (Davis și Moore, 1945), precum și de ipotezele școlii capitalului

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
marxiști Bowles și Gintis (1976) susțin, de pildă, că ideologia inteligenței nu este decât o altă mască sub care se ascund mecanismele de reproducere socială de care este responsabilă școala capitalistă. Critica ideologiei meritocratice mai reține câteva contraargumente: 1. Tezele meritocratice explică inegalitatea socială prin diferențe în abilități, talente sau inteligență. Astfel, ele sunt foarte aproape, după cum se poate vedea, de teoria funcționalistă a stratificării (Davis și Moore, 1945), precum și de ipotezele școlii capitalului uman (care nu contrazic direct teoriile conflictualiste

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
sau inteligență. Astfel, ele sunt foarte aproape, după cum se poate vedea, de teoria funcționalistă a stratificării (Davis și Moore, 1945), precum și de ipotezele școlii capitalului uman (care nu contrazic direct teoriile conflictualiste, ci mai ales premisele teoriei acreditărilor). 2. Teza meritocratică se ocupă doar de recompensele asociate ocupațiilor, nu și de cele corespunzătoare proprietăților vreunei clase superioare avute. 3. Societatea meritocratică este structural inegală, ea reprezentând un compromis ideologic între egalitarism și credința în recunoașterea realizărilor individuale 1. 3. Cât de

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
precum și de ipotezele școlii capitalului uman (care nu contrazic direct teoriile conflictualiste, ci mai ales premisele teoriei acreditărilor). 2. Teza meritocratică se ocupă doar de recompensele asociate ocupațiilor, nu și de cele corespunzătoare proprietăților vreunei clase superioare avute. 3. Societatea meritocratică este structural inegală, ea reprezentând un compromis ideologic între egalitarism și credința în recunoașterea realizărilor individuale 1. 3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?tc "3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?" Încă din anii ’50 au apărut

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
se ocupă doar de recompensele asociate ocupațiilor, nu și de cele corespunzătoare proprietăților vreunei clase superioare avute. 3. Societatea meritocratică este structural inegală, ea reprezentând un compromis ideologic între egalitarism și credința în recunoașterea realizărilor individuale 1. 3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?tc "3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?" Încă din anii ’50 au apărut voci care, într-un fel sau altul, pretindeau că lumea dezvoltată reușise în mare măsură să realizeze utopia meritocratică (vezi și

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
de cele corespunzătoare proprietăților vreunei clase superioare avute. 3. Societatea meritocratică este structural inegală, ea reprezentând un compromis ideologic între egalitarism și credința în recunoașterea realizărilor individuale 1. 3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?tc "3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?" Încă din anii ’50 au apărut voci care, într-un fel sau altul, pretindeau că lumea dezvoltată reușise în mare măsură să realizeze utopia meritocratică (vezi și satira lui Young). Din definiție cunoaștem că societatea meritocratică

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?tc "3. Cât de meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?" Încă din anii ’50 au apărut voci care, într-un fel sau altul, pretindeau că lumea dezvoltată reușise în mare măsură să realizeze utopia meritocratică (vezi și satira lui Young). Din definiție cunoaștem că societatea meritocratică este una în care recompensele sociale nu sunt alocate după accidente ale nașterii, ci în funcție de talent, în care nu există bariere în transformarea talentului în realizări educaționale și în

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
meritocratice sunt societățile occidentale contemporane?" Încă din anii ’50 au apărut voci care, într-un fel sau altul, pretindeau că lumea dezvoltată reușise în mare măsură să realizeze utopia meritocratică (vezi și satira lui Young). Din definiție cunoaștem că societatea meritocratică este una în care recompensele sociale nu sunt alocate după accidente ale nașterii, ci în funcție de talent, în care nu există bariere în transformarea talentului în realizări educaționale și în succes ocupațional. Pentru gânditorii din perioada consecutivă încheierii celui de-al

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
selecția și alocarea resurselor umane pe criterii de merit, din considerente de competitivitate. Teoria ulterioară a societății postindustriale susține și ea teza meritocrației, din cauza caracterului consumator de informație și cunoaștere al acestei societăți. Pentru ca o societate să poată fi considerată meritocratică, ea trebuie să confirme următoarele ipoteze de lucru: 1. Accesul la educație să se facă doar în funcție de merit. 2. Realizările educaționale să fie determinate doar de merit. 3. Statusul social și recompensele educaționale să fie determinate doar de realizările educaționale

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
merit. 3. Statusul social și recompensele educaționale să fie determinate doar de realizările educaționale. Primele două aspecte rezumă chestiunea egalității de șanse educaționale. Pentru ca aceasta să fie evaluată adecvat, trebuie comparate șansele educaționale ale unui grup cu alte grupuri. Idealul meritocratic este materializat atunci când între diverse grupuri șansele de acces și de succes școlar sunt similare, ceea ce reflectă independența realizărilor școlare și a pozițiilor sociale finale ale persoanelor în raport cu originea socială, cu caracteristicile sociale ale familiilor din care provin. Subliniem astfel

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
deci că principala soluție de măsurare a meritului a fost nivelul de instrucție atins, o opțiune ea însăși discutabilă. Boudon (1997) descrie două modele teoretice care exprimă influențele dintre cele trei variabile la care facem referire în aceste rânduri: modelul meritocratic și modelul de dominanță. 1. În modelul meritocratic, asocierea dintre poziția socială de origine și cea de destinație este mediată în totalitate de rezultatele școlare, recunoscându-se în același timp dependența rezultatelor școlare de resursele preluate de individ prin naștere

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
a fost nivelul de instrucție atins, o opțiune ea însăși discutabilă. Boudon (1997) descrie două modele teoretice care exprimă influențele dintre cele trei variabile la care facem referire în aceste rânduri: modelul meritocratic și modelul de dominanță. 1. În modelul meritocratic, asocierea dintre poziția socială de origine și cea de destinație este mediată în totalitate de rezultatele școlare, recunoscându-se în același timp dependența rezultatelor școlare de resursele preluate de individ prin naștere. 2. În structura de dominanță, statusul social este

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
stabilirea variabilei dependente care ne preocupă, este la rândul lui influențat puternic de caracteristicile tatălui - nivelul de instrucție și statusul său social. Rezultatele expuse permit calificarea societății cercetate de Blau și Duncan drept una cu o structură de mobilitate socială meritocratică. Jencks (1973) a analizat aceeași problemă în SUA în anii de început ai deceniului nouă, finalizându-și studiul tot prin modelare statistică. Abundența de date utilizate și caracterul sofisticat al tehnicilor statistice folosite au produs totuși rezultate paradoxale, neașteptate, nereușind

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
trebuie mai multă școală decât bărbaților pentru a atinge același nivel al reușitei profesionale; - femeile recuperează prin căsătorie (prin statusul soțului) ceea ce au pierdut în beneficiul bărbaților pe plan profesional. Sintetizând rezultatele cercetărilor dedicate testării ipotezei ascensiunii mecanismelor de selecție meritocratice în țările dezvoltate în perioada 1960-1992, Goldthorpe (1997) stabilește că în cercetările inițiale (Blau și Duncan, 1967; Featherman și Hauser, 1978) datele arătau o întărire a efectului nivelului de instrucție asupra statusului social de destinație, precum și scăderea impactului originii sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
impact constant al originii sociale asupra destinației, descoperiri care infirmă ipotezele empirice ale tezei meritocrației în expansiune. 3.1. Critica rezultatelor testelor la care au fost supuse ipotezele meritocraticetc "3.1. Critica rezultatelor testelor la care au fost supuse ipotezele meritocratice" Deși chiar datele empirice recente par a infirma ipotezele explicite ale dezvoltării meritocratice a mecanismelor de selecție școlară și socială din țările avansate, cercetările și teoretizările dedicate acestei probleme au fost supuse unui tir intens de critici. A conceptualiza meritocrația

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
tezei meritocrației în expansiune. 3.1. Critica rezultatelor testelor la care au fost supuse ipotezele meritocraticetc "3.1. Critica rezultatelor testelor la care au fost supuse ipotezele meritocratice" Deși chiar datele empirice recente par a infirma ipotezele explicite ale dezvoltării meritocratice a mecanismelor de selecție școlară și socială din țările avansate, cercetările și teoretizările dedicate acestei probleme au fost supuse unui tir intens de critici. A conceptualiza meritocrația în termenii modelului formulat de Boudon înseamnă un compromis serios cu mecanismele de

[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]