112 matches
-
uitare nu este niciodată totală, ea lasă o urmă a ceea ce rămîne, care joacă un rol bine definit: a preceda, a prezenta textul pentru a-l face vizibil înainte ca el să devină lizibil. J. Dubois (1973) propune termenul de "metatext" pentru a desemna această limită, acest "prag". Investigînd rolul citatului, A. Compagnon (1979) descrie perigrafia textului ca pe "o zonă intermediară între text și ceea ce este în afara lui" (1979, p. 328), zonă pe care o protejează, o apără, o împiedică
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
printr-un "vast flux de enunțuri", C. Duchet propune un anumit număr de indicatori: documente exterioare operei, reguli sau adevăruri general enunțate în operă (citate, proverbe, intervenții ale autorului), incipituri care pot merge pînă la prima pagină și, în final, metatextul, adică titlul și prefața. Să notăm, de asemenea, și contribuția lui H. Mitterand (1979) în legătură cu titlurile romanelor: Există în jurul textului romanului locuri marcate, balize care solicită imediat cititorul, ajutîndu-l să-și găsească reperele și orientîndu-l, aproape împotriva voinței sale, în
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
lirism. Va fi hiperrealistă, antiintelectualistă, antiestetică. Dimpotrivă, un mimesis al poeziei înseși, și prin aceasta al culturii, este a doua direcție poetică. Ea va revalorifica, va recicla în totalitate formele poetice anterioare, învestindu-le, mai cu seamă prin procedee textuale (metatext, intertext, hipertextetc), cu un sens nou. Splendoarea formelor literare din trecut, esențializată, răsfrântă asupra ei însăși, este convertită într-o nouă, nostalgică splendoare actuală. Paradisul va ră-mîne însă, inevitabil, artificial, astfel că opoziția civilizație (naturalețe) vs. cultură (artificiu) este esența
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
tranșant viziunea asupra propriei ars poetica și, mai ales, pe frontul experimentării lirice, unde sondează dimensiunea amorală (în sensul etimologic al termenului) a limbii, lăsându-se "posedat", cum inspirat a remarcat Nicolae Balotă, de magia Verbului viu. Discursul programatic, ca metatext prescriptiv, performativ și explicativ al discursului poetic propriu-zis, are, în primul rând, o funcție de accesibilizare a acestuia din urmă, cu toate că el însuși poate fi citit în dublă cheie: ideologică și estetică. Atunci când vom dezbate problematica atipicului manifest arghezian vom avea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al discursului sau doar pretextul dezvoltării acestuia în baza unei analogii, sugerând intenția aplicării unui corectiv radical. În acest sens, discursul-pledoarie referitor la "bătaie", capital pentru înțelegerea gestului polemic arghezian, trebuie citit, mai întâi, în cheie ideologică și acceptat ca metatext al publicisticii ofensive. Este, în esență, o ars polemica, decodabilă prin răsturnarea sensului literal, din care transpare paradigmatic și sintagmatic individualitatea argheziană. Iată perspectiva etico-estetică pe care o regăsim atât de frecvent în gazetăria polemică: "Lumea politicoasă se scârbește de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care poetul-moralist o construiește, întotdeauna atent la forța simpatetică a detaliului. Ficțiunea se naște, foarte ades, dintr-o percepție distorsionată asupra unor evenimente reale, consemnate de presa vremii, al căror element autentic astăzi nu mai are nici o relevanță, chiar dacă, uneori, metatextul ficțiunii restabilește contactul cu realitatea. În acest caz, autorul-narator poate, de pildă, avertiza asupra naturii intermediare, hibride, a demersului său: "Povestirea mea ar fi numai superficial imaginativă, fondul său, sau mai bine zis materialul, aparținând unui univers de fapte, săvârșite
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
originalitatea construcției, mizând, mai întâi de toate, pe individualitatea gestului artistic. Privită ca parte integrantă a creației eminesciene, publicistica politică, implicit polemică, nu este numai expresia unei minți sagace, ci completează osmotic imaginea unui fascinant puzzle, în care textul și metatextul sunt semnificabile în măsura în care sunt corelate contextului. La o primă lectură paralelă, discursul publicistic eminescian și cel arghezian nu relevă urme de consangvinitate. Acestea sunt însă detectabile la cel mai intim nivel, în virtutea filiației care înrudește doi mari creatori (mai întâi
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
inadecvate, ori supralicitate, într-o direcție greșită, ale creației sale, în momentul apariției Tabletelor din țara de Kuty, autorul se simte dator să-și avertizeze potențialii lectori asupra intențiilor sale, pentru a nu fi, din nou, greșit înțeles. Astfel, în metatextul, dedicat volumului, autorul va specifica, fără urmă de echivoc, că "n-a urmărit să realizeze nici logică, nici succesiune, ci o simplă carte de buzunar și ghiozdan, citibilă oricum, începută orișiunde, fără final și putând sfârși acolo unde vrea cititorul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ale creației lui Caragiale, reluate, revalorificate și amalgamate în creații artistice postcaragialiene sunt selectate din reprezentările ficționale, scenice și narative, prin criterii felurite. Reiterarea constituienților specifici "amprentați" comic se îmbină cu tehnica resuscitării intertextuale și a relațiilor transtextuale: hipotext, hipertext, metatext. Principiile literaturii comparate: concordanțele omologice reproductive, interferente și analogice, recurențele tipologice, dependențe și paralelisme situaționale sunt folosite alături de confirmările descendenței prin texte aderente, formulate de reprezentanții "Școlii de la Târgoviște" și generația optzecistă. Familiarizarea cu opera, studiul conexiunilor dintre literatura caragialiană
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
relațiilor transtextuale propusă de G. Genette 48, ne putem referi la posteritatea caragialiană ca la un construct de tipul literatură "de gradul al doilea", înglobând o constelație de "hipertexte" conectate pe baza unor decelabile "hipotexte" caragialiene, o varietate impresionantă de "metatexte" și mai ales o veritabilă plasmă intertextuală care străbate literatura română prin nenumărate inserții de tipul citării, al menționărilor exprese și al aluziilor, în general al oricăror "urme intertextuale" (Riffaterre), adeseori infinitezimale, care reactualizează palimpsestic opera lui Caragiale. Pentru cea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
această binecunoscută conștiință a scrisului care lasă să se vadă în aproape orice proză că niște vorbe puse pe seama unui om care vorbește au fost construite în scris, sub regimul dispoziției lingvistice a autorului. Această dublare a textului fonogramic prin metatext, ca procedeu folosit experimental de Caragiale în neterminata Poveste, de pildă, dar devenită, după cum se știe, o practică obișnuită în scrierile prozatorilor optzeciști, pune în relație termenii paradoxalei autenticități obținute prin "asocierea dintre maxima naturalețe și maxima artificialitate"167, sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
doze considerabile de efort suplimentar (ca Batman sau Daredevil, mostre de self-made heroes). În fine, a treia continuitate este cea structurală, care le combină pe cele seriale (diacronice) și pe cele ierarhice (sincrone), împreună cu elementele implicite, nenumite, care alcătuiesc un metatext ce nu există într-o formă specifică, din cauză că nimeni nu cunoaște toate producțiile dintr-o serie și pentru că texte canonice sunt produse permanent (textele canonice fiind cele care intră în continuitate și care nu pot fi ignorate în viitor, existând
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Nu se dezlipeau scrisori Închise sau triluri feroce. Desigur, din cînd În cînd, se mai auzea o Împușcătură În lanul de secară trecînd pe deasupra scaunelor ca o ploaie de alice, ba se iveau și imagini acute, metafore cu adresă directă, metatext fără text, apropouri, bancuri iambice, numai că Într-o lume aflată-n vertiginos picaj invers spre culmi cu mistreți dezvelindu-și sub buza de sus colții poleiți, totul era aluzie, lunecînd spre iluzie pînă la vertij. Proces ce nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În care cea din urmă Își povestește nunta putîndu-l determina să pălească chiar și pe Dinu Săraru, la conacul căruia s-a desfășurat inubliabilul eveniment, ori pe Borges, care e nevăzător. Mireasa dă la iveală un text ultrasensibil, aproape un metatext, din care izvorăște bucuria de a trăi, de a fi de bon ton, de a te căsători. Multe dintre aceste cuvinte cît și din cele ce se vor ivi mai jos Îi aparțin autoarei. Proaspăta doamnă, o femeie care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Aceasta se mută chiar în interiorul literaturii care începe tot mai mult să și pună în discuție limitele, validitatea, obiectul, esența și chiar existența. Vorbim astfel de metaliteratură, literatura devine în felul acesta un arhitext. Literatura este text în măsura în care este și metatext, iar de metaliteratură este responsabil criticul. Sub impulsul „noii critici”, pe lângă lectura „simplă”, „liberă”, „naivă”, putem vorbi și de o „lectură critică”. Prin urmare, în literatură nu putem vorbi de arhitecturi definitive. Această nouă paradigmă re valorizează rolul și statutul
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
1996; Peisaj confiscat, Timișoara, 1997; Transparență cu Pietà, București, 1997; Capodopera cinematografică, București, 1999; Crinul regal, București, 1999; Zilele fluxului, Ploiești, 2000; Intervalul răbdării, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Lucian Alexiu, Liniștitele zile ale poeziei, O, 1990, 38; Constantin Crișan, Între metatext și orfism, TR, 1993, 43; Barbu Cioculescu, „Zidul din turn”, JL, 1996, 1-4; Alexandru Paleologu, Justificare metafizică și lirică, LCF, 1996, 5; Ion Stratan, Chipul din depărtare, VR, 1997, 5-6; Regman, Dinspre Cercul Literar, 178-180; Carmelia Leonte, Lumea ca iluzie
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
Printed in ROMANIA CRISTINA CIOBANU Poezia generației albatrosiste - Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu, Dimitrie Stelaru, Ion Caraion Prefață de Vasile SPIRIDON INSTITUTUL EUROPEAN 2016 Cuvinte-cheie: Generația Albatros/albatrosistă, ironie, cotidian, intertext, social, anticalofilism, prozaism, banal, avangardă, literatura-reportaj, autenticitate, demitizare, demetaforizare, autoreferențialitatea/metatextul, poetica certitudinilor și a incertitudinilor, poezie contemporană, dialogism, limbajul sincopat, paratext, viziune deformatoare, poezie ludică, frondă, inovație stilistică, eros, obsesia morții, real, imaginar. Domnului prof. univ. dr. Nicolae Ioana (Andrei Grigor), cel care a inspirat și a îndrumat realizarea acestui
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
liricii internaționale recente. Astfel de retorisme care fac să pulseze un discurs aparent demetaforizat, se regăsesc și la Vladimir Maiakovsky, dar și la Walt Whitman. Poemele lui Dimitrie Stelaru se constituie adeseori în arte poetice, multe dintre ele explicite, sunt metatexte care aduc în prim plan imaginea poetului în raport cu lumea și cu actul creator. Regele Fără-Timp este și o metaforă a creatorului care trăiește cu intensitate, universul înconjurător (de fapt, împărăția sa este un univers secund, care apare ca proiecție a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
epitaf", caligrafiat noaptea curtezanelor pe ferestre, cum afirmă textul. Se pierde poate din vedere că accentul nu cade neapărat pe caracterul protestatar, cât pe ideea finalului de operă, pe faptul că poezia sa se transformă în polemică, în antipoezie sau metatext. Dintre procedeele preferate, se remarcă și interjecția "iată" care marchează aducerea în actualitate a trăirilor, într-un poem care oricum folosește prezentul: "Iată, să-ți aduc de la luptă femurul meu sub balcon/ am trecut un fluviu ce-și adună solzii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
consacrate. Certitudinea din final ("fapt e") intră în jocul replicilor ironice, doar descrierea aceasta a cerului, la nivel cromatic și a stelelor, la nivel cantitativ, pare a fi reală și în literatură și în viață, restul e ficțiune. Tabu, un metatext ironic, adoptă aceeași structură a textului exagerat retoric. Repetițiile funcționează și aici ca un semnal de alarmă pentru deturnarea textului de la lirica așa-zis serioasă. Tabu semnifică, în realitate, tocmai o încălcare a tabuurilor literare. Reușita textului constă chiar în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
person who created them and, in the words of Ion Caraion, the writer can no longer be expelled from literature. Keywords: The Albatross Generation, irony, quotidian, intertext, social, anti-aestheticism, prosaism, day-to-day life, avant-garde, the report literature, originality, demitization, demetaphorization, self-reference/metatext, the poetics of certitude and incertitude, the modern poetry, dialogism, the syncope language, paratext, distorsioning vision, ludic poetry, opposition, stylistic innovation, Eros, the obsession with death, real, imaginary. Résumé J'ai commencé mon ouvrage en tenant compte du fait que
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
comentatorului: „a interpreta”, „a juca”, „a mima”, „a traspune”, etc. - autorul are o atitudine obiectivă, de implicare; mai mult sau mai puțin vădit, el se poate ascunde sub înfățișarea unui personaj; sau se poate „trăda” prin felul în care concepe metatextul. Felurile modurilor de expunere: 1. narațiunea; 3. dialogul; 2. descrierea; 4. monologul. NARAȚIUNEA - este un mod de expunere, alături de descriere, dialog, monolog; - este un mod de expunere propriu genului epic (!!) fiind chiar baza acestui gen; - ca semn, ca bază a
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
personaje, cu mediul etc.; accentul este pus pe comunicare, pe relațiile create în individ și colectivitate, între individ Ț individ etc. - caracterul personajului se mai poate dezvălui și după / din felul cum reacționează în diferite împrejurări și situații; (!!) în dramaturgie, metatextul (indicațiile de regie) poate avea funcții de caracterizare; echivalează uneori cu intervențiile naratorului / povestitorului din operele epice; - personajul este purtătorul / mesagerul unei concepții de viață, al unei idei sau al unui ideal; el „luptă” pentru ceva / cineva; - idealul său în
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
și alta secundară; - textul dramatic este o succesiune dinamică, progresivă și continuă de replici; întrebări, răspunsuri, comunicări, dispute, etc.; deci și mijloacele adecvate: dialogul și antiteza, care sunt dominante, comparația Ț implicită etc.; acestea se realizează și prin: monolog, aparteuri, metatext, etc.; (!!) dialogul este modul de expunere caractersitic; de altfel, piesa de teatru este dezvoltarea dialogului până la acoperirea acțiunii; textul este integral dialogat; intrepătrunderea dialogului cu acțiunea se face atât de strâns, încât o anihilează total; - din dialog derivă și câteva
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
aparteul, care poate să apară ca o formă a monologului ca un început de dialog cu spectatori, numai că replica locutorului spectatorului este dată prin : gesturi, râs, aplauze, etc.; (!!) descrierea este făcută numai de către personaje; - câteva elemente transpar uneori din metatext: vârsta, statura, vestimentația, aspectul general al locului, etc.; (!!) personajele iau cvasitotal locul autorului;autorul se manifestă direct doar prin metatext, iar indirect prin cele expuse în textul său; intervenția sa este deci minoră; (!!) la contactul cu opera dramatică / piesa, doar
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]