242 matches
-
sau culturală. Relația cu unu, în evul de mijloc posibilă numai printr-un stăpân, în vremuri normale ea e una directă, nemediată, în care șansa sanctificării e deschisă fiecăruia. Din nefericire, adeseori sentimentul religios al ființei rămâne în stadiul de minorat, dacă nu cumva lipsește cu desăvârșire. Secolul Luminilor a promovat rațiunea, nu însă și sentimentul. Spiritul său antiteologal nu s-a oprit la suprimarea lui homo religiosus, ci și a revelației. Or, tocmai absența acesteia l-a împins pe european
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
pe care plutește ciudatul naufragiat din La ballade de la mer sallée. Odată cu acest text, datând din 1967, mitologia specială a lui Corto Maltese este pe deplin conturată, iar maturitatea capodoperei este atinsă de către Pratt. Banda desenată se emancipează de sub tutela minoratului intelectual, extinzându-și domeniile către spațiile până atunci colonizate de roman. În acest text simbolist dedicat oceanului care ascunde și dezvăluie mistere, Pratt reîntâlnește acel trunchi al tradiției livrești și vizuale pe care nu îl va mai abandona niciodată. Întinderea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
logicii narative. De la HP, personajul și creatorul, Milo Manara preia misiunea acestei cruciade psihedelice, a cărei ultimă ambiție este aceea de a consacra proza grafică pe un gen „canonic” și „respectabil”, eliberat de stigmatul prejudecăților ce leagă banda desenată de minoratul infantil. Milo Manara este marcat de amprenta identitară a emancipării sexuale și revoluției moravurilor. De aici, tentația lui Manara de a trece granițele domeniului erotismului. Poetica lui Manara este aceea a subversiunii, parodiei și reveriei. Corpul feminin și sexualitatea nu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
documentar, mai ales în cazul unor texte insuficient discutate. Pe măsură ce avansam în explorarea fenomenului, am constatat că acest prim „val” avangardist/postsimbolist românesc stă sub semnul unui complex al identității periferice. Frustrările lipsei de ecou pe plan extern și ale minoratului autohton în raport cu „marile puteri” culturale occidentale, obsesia promovării artei românești „noi” în străinătate - dominante ale discursului cultural interbelic - se regăsesc mai ales în cercul revistei Contimporanul (1922-1932). Încercarea ei de a-și depăși condiția marginală printr-o atitudine moderată, constructivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în vol. Exerciții de admirație, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, ediția a II-a, revăzută, București, 1997, p. 167). Pentru Cioran, ca și pentru tînărul Mircea Eliade, Moldova este însuși spectrul obsedant al Provinciei, loc dezolant al ratării, al minoratului fără ieșire... Atît în cazul lor, cît și în cel al lui Tzara, Fondane sau Ionesco, „inadaptarea” la condiția periferică a fost depășită printr-o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate... Un descendent mai tînăr al simbolismului moldav este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, an. XXIV, 1989). Istoricul literar ieșean vede în B.-P. un „boier și bădăran” animat de plăcerea negativistă a scandalizării, un estet vicios, exasperat de minoratul sentimental, monoton și lipsit de profunzime al poeziei/artei autohtone, pe care spera să o deprovincializeze prin contactul cu modernitatea franceză și să o promoveze în afara țării. Despre cei mai mulți dintre artiștii plastici menționați mai sus, B.-P. a scris prezentări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru volumul din 1931, așa cum umbra volumului Bucoliques (1896) prezidează Plăcerile cîmpului. Nu „personalitatea” este cea care lipsește însă (cum credea G. Călinescu); discreția, finețea „intelectualistă”, în fine livrescul, alexandrinismul lor extrem au fost cele care le-au împins în „minoratul” receptării critice („vignete grațioase, realizate cu migală și artă”, cf. Perpessicius). Lăsînd la o parte experimentele tipografice „lettriste” (bazate pe împerecheri grafice constructiviste sau futuriste, „liste” abracadabrante, caligrame muzicale năstrușnice ș.a.) din „Wifego/Popice“, alternanța cacofonic-dadaistă de „solo” și „cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de tine. Te-am pomenit în toasturile oficiale”. Avid de a se simți „la putere”, recunoscut de oficialități, autorul „contimporan” se dovedește a fi nu un avangardist autentic, ci un avangardist de provincie și de... prisos, condamnat să vegeteze în minoratul unui loc uitat de lume: „În sfîrșit o săptămînă furăm la putere, solicitați, recunoscuți de oficialitate. Apoi lucrurile și-au reluat sfoara. El a plecat petrecut de flori și noi am rămas să putrezim aici. Rester c’est beaucoup mourir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literară. De ce blestemul veacurilor, de ce blestemul locului pe grafomania noastră juvenilă?”. Privind cu melancolie la „noblețea intelectuală” a apusenilor, autorul bovarizează patriotic în marginea frustrărilor periferice: „Noi cetim însă în trofeele lor triste și ne prinde o patriotică mîhnire!”, deplîngînd minoratul lingvistic la care inexistența unui „imperialism” politic (și, prin extensie, cultural) ne-a condamnat: „Pentru gînditorul adevărat care vrea să participe la viața intelectuală a secolului, limba lui diferită e, deci, un exil și o osîndă. Situația lui, aci, față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i o componentă spiritualistă, cvasimistică, bizantin-ortodoxă, în articolul „Premergătorii“, Vinea contestă realitatea oricărei tradiții „clasice”, denunță provincialismul, mimetismul literaturii culte preexistente și minoratul autohton, pledînd pentru o viziune conformă pulsului sincron al noii Europe moderne: „Astfel am ajuns să învățăm despre clasicii noștri la a căror tradiție criticii creduli ne recheamă adesea cu seriozitate. Astfel se vorbește de o mișcare romantică, țărănească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Eminescu și Arghezi s-a așezat tiparul graiului nostru literar, ne procură un răgaz și o posibilitate. (...) Cultura noastră a evoluat, și-a desinat o figură și o stare, a devenit o colonie - o colonie a culturii franțuzești”. Un asemenea minorat este fatal din pricina diglosiei combătute - inutil - de către un Nicolae Iorga: „Atîrnăm de cultura franceză din pricina bilingvității noastre - cel puțin a clasei suprapuse. Nu putem scrie în franțuzește, ceea ce ar fi singura conduită logică, iar în românește (...) nu putem interesa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale tradiționaliștilor despre un București văzut ca o „a patra Romă” (Nichifor Crainic) sau ca un „Bizanț după Bizanț” (N. Iorga) în condițiile bolșevizării Rusiei ortodoxe. Aceeași voință de afirmare și de originalitate, aceeași deplîngere a imitației, aceeași respingere a „minoratului cultural” din secolul al XIX-lea. Putem vorbi în acest sens și despre o nouă conștiință a întemeierii. În definitiv, atît nevoia urgentă a „arderii etapelor” față de Occident, cît și reacți(une)a orientalizantă, antioccidentală și antimodernă („tentația Orientului”) sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reductibil doar la negația predecesorilor și chiar a contemporanilor”. Dar un „maiorescianism” (mai curînd adamism...) similar întîlnim și în cazul lui Ion Vinea („mentor” al lui E. Ionescu) și B. Fundoianu: aceștia denunță deopotrivă „pastișul” formelor occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa unei limbi de circulație și lipsa unei tradiții culte autohtone. Dacă însă Fundoianu alege să depășească provincialismul/minoratul cultural, părăsind „colonia” românească pentru mult-visata Franță, Vinea optează - „centripet” - pentru stimularea orgoliului local „modernist”: „În ceea ce privește însă modernismul afirmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Vinea („mentor” al lui E. Ionescu) și B. Fundoianu: aceștia denunță deopotrivă „pastișul” formelor occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa unei limbi de circulație și lipsa unei tradiții culte autohtone. Dacă însă Fundoianu alege să depășească provincialismul/minoratul cultural, părăsind „colonia” românească pentru mult-visata Franță, Vinea optează - „centripet” - pentru stimularea orgoliului local „modernist”: „În ceea ce privește însă modernismul afirmat mai ales de la 1917 încoace, el e, colac peste pupăză, în contrast cu întreaga noastră literatură și artă de la 1800 încoace — e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simțul unui pitoresc placat pe absurd și uneori umorul stilistic al asociațiilor disparate”, adăugînd că expresii absurde ale lui Urmuz au fost adoptate de unii scriitori moderniști (ex.: „fanteziștii umoriști” T. Arghezi, I. Călugăru), devenind un „procedeu”. Cu toate acestea, „minoratul” textelor urmuziene e decretat fără drept de apel. La fel - caracterul lor neprofesionist. Percepția amatorismului de „începător” se întemeia pe caracterul extravagant al textelor, „bizar” pentru orizontul de așteptare al epocii, dar și pe puținătatea scrierilor, dintre care doar cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primilor „revoluționari” ai artei și literaturii românești moderne, complexul periferiei nu trebuie privit doar ca expresie frustrată a dorinței de ardere a etapelor, de sincronizare cu „viteza” celei mai avansate modernități europene. Nevoia internaționalizării artistice, a evadării din anonimatul și minoratul unei periferii sufocante (fie că e vorba despre atmosfera tîrgurilor de provincie sau despre România ca periferie a Europei civilizate) se asociază, chiar în cazul unor promotori ai avangardismului, cu o inerție a tradiției (ca filtru critic al modernizării) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aparte este reprezentat de emigrarea membrilor neevrei (uneori chiar antisemiți) ai „generației tinere”. Eugen Ionescu, Mircea Eliade sau Emil Cioran părăsesc mai întîi țara pe cale oficială, sfîrșind prin a se exila, odată cu instaurarea comunismului. Conștiința acută a marginalității și a minoratului, voința afirmării internaționale și a depășirii „provincialismului cultural” îi unesc însă pe toți. Nu am intenționat, bineînțeles, ca prin discutarea primului „val” avangardist autohton (și) din unghiul „complexului periferiei” să îl subsumez, în vreun fel, unei agende identitare. Dimpotrivă. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care se asigură nediscriminarea și egalitatea de șansexe "„egalitatedeșanse". După cum vom vedea, adoptarea în România a unei legislații foarte adecvate echității de gen nu conduce la dispariția discriminărilor, sursa acestora regăsindu-se în variile forme de sexismxe "„sexism" și în minoratul contraofensivei feministexe "„feminist". Deși încastrat într-o lungă tradiție culturală, sexismxe "„sexism"ul a fost mai puțin evident în perioada premodernă, cu excepția vieții religioase. Femeile și bărbații aveau roluri complementare în gospodărie. O dată cu industrializarea, cu separarea sferei publice de cea
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
conservatorismului de stânga (vezi Miroiu, 1999). În această privință, legislația promovată prin presiune internațională a fost, de bună seamă, un feminism „room-service”,xe "„feminismroom-service" care a suplinit lipsa de receptivitate politică față de feminismul local, fie el și în faza de minorat ca reprezentarexe "„reprezentare"17. Estul însuși este adânc „feminizat” în sens negativ în privința recunoașterii discernământului normativ (Miroiu, 1999). Rezistența la valorile pieței și la abordările neoliberale este luată, de multe ori, drept expresia incapacității de autoguvernarexe "„autoguvernare". Relația între țările
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
ceilalți și dintr-o dată el devine impur. De cele mai multe ori, eticul nu este o împlinire dinăuntru în afară, ci o monumentalizare a eului venită din afară. Iar când cultura apucă drumul eticului prin asemenea "luări de atitudine", ea intră în minoratul "culturii de estradă". Însă lucrurile nu se opresc aici când e vorba de asemenea gesturi. Tot ce facem nu-i privește pe alții doar ca spectacol; ceea ce facem îi poate și distruge. Gesturile noastre nu sânt numai ale noastre; îi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
temeiurile răspunderii lor vor fi diferite. * Condițiile speciale; Pentru angajarea răspunderii părinților, potrivit art. 1000, alin .2, se cer întrunite următoarele condiții speciale : * copilul să fie minor, * copilul să aibă locuința la părinții săi, Prima condiție, consta in starea de minorat a copilulului (art. 1000, alin .2 C. civ.) la data săvârșirii faptei, indiferent dacă acesta este total lipsit de capacitate de exercițiu sau este în vârstă de 14-18 ani Aceasta din urmă prevedere nu se aplică copilului care a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1532_a_2830]
-
mai aproape de adevăr dacă m-aș fi făcut cioban în sat, în loc să mă fâțâi prin orașul ăsta de saltimbaci” (438). De două ori mirare: orașul de saltimbaci nu-i altul decât Parisul în care a plecat să se salveze de minoratul românesc; cât despre complexul românesc al dezrădăcinării, cum să nu-l fi trăit Cioran?! Chiar faptul că-l invocă îl situează în imediata lui proximitate. Să fie vorba despre faptul că Cioran se simte înrădăcinat chiar în dezrădăcinare?! În fine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
util să înțeleagă că această democrație a Atenei antice nu a venit din Ceruri și s-a născut din înfrângerea Politikului prin Cultură 17. Democrația reprezentativă modernă este o formă redundativă de exercitare a puterii și ea nu încurajează decât minoratul (în gândire) și pasivitatea civică, dogmatismele mediatice și politice. Ideea de civic moare pentru că este deposedată de puterea ei elementară prin desemnarea unor lideri, a căror preocupare nu este să educe, ci să-și sporească averile și puterile! Acest caz
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sau psihiatrul care-l tratează? Dacă în Evul Mediu regii erau priviți ca taumaturgi, în Occidentul secolului al XVIII-lea, medicul începe să fie perceput în această ipostază 43. Nu întâmplător I. Kant a lansat celebrul apel împotriva stării de minorat, fiind vizate cele trei instanțe de autoritate (preotul, medicul, cărturarul) după care se călăuzește societatea modernă: "Ne aflăm în starea de minorat ori de câte ori un duhovnic ne ține loc de conștiință, ori de câte ori o carte ne ține loc de înțelegere, ori de câte ori un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
să fie perceput în această ipostază 43. Nu întâmplător I. Kant a lansat celebrul apel împotriva stării de minorat, fiind vizate cele trei instanțe de autoritate (preotul, medicul, cărturarul) după care se călăuzește societatea modernă: "Ne aflăm în starea de minorat ori de câte ori un duhovnic ne ține loc de conștiință, ori de câte ori o carte ne ține loc de înțelegere, ori de câte ori un doctor ne spune ce dietă să urmăm". Dacă în secolele XVIII-XIX, cele trei instanțe ale puterii-cunoaștere aveau efecte "taumaturgice" asupra oamenilor, între
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]