288 matches
-
cuvânt îl are secretarul general de redacție. El decide (elimină sau adaugă) elementele suplimentare de titrare. Sfatul nostru este să urmăriți în șpalt adaosurile operate de conducerea redacției. Să nu acceptați sub nici un motiv deraieri senzaționaliste, care să contrazică (să mistifice) realitatea textului. În definitiv, articolul și responsabilitatea vă aparțin. Puteți deci să vă exprimați punctul de vedere. Într-o redacție, totul este negociabil. B) Elementele extrinseci textului jurnalistic (în afara lui) Spuneam că nici un articol nu este de sine stătător, că
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
guvern”; - absurd: „Minte sau spune adevărul? Răspunsul este da”.; - paradox: „Alegerile - o schimbare cu 360 de grade”. Sau, „Nu avem nevoie de niște alegeri care se impun”. În legendă putem repeta elementele de informare dezvoltate în text, dar fără a mistifica, fără a insinua o altă cheie de lectură a faptelor. Este profund imoral ca, în text, să citim, fără alte precizări, că un oarecare politician a provocat un accident rutier și în legenda fotografiei politicianului cu pricina să fie scris
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Descifrarea exactă și completă a fizionomiei caracteriale a oamenilor este aproape imposibilă, pentru că apare fenomenul de mascare, de tăinuire a unor fațete, așa numitul cameleonism. Stă în puterea multora dintre semenii noștri de a-și cosmetiza caracterul, de a-i mistifica unele trăsături. De aceea, inițiativele, afirmațiile, promisiunile acestora trebuie privite cu rezervă, cu prudență. În orice structură caracterială pot exista unele minusuri (trăsături negative). Om perfect din acest punct de vedere nu cred că există. Important este să nu lipsească
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
sine însăși un adevăr. În așa fel încât scrisorile devin un document al sinelui mai ales dacă sunt rodul unei „mistificări”, al unei înfățișări pentru celălalt. Căci Cioran este în permanență o imagine, întotdeauna altul. Chiar și atunci când minte și mistifică, sau mai ales atunci, Cioran spune adevărul despre sine. Tocmai în măștile pe care el le poartă, în ipostazele sub care se înfățișează trebuie căutat adevărul. De aici, neputința și disperarea sa, de aici nevoia de a se recunoaște și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate de „drăguțul de eu”. Nu există, decât prin colateralitate, vreo altă temă în scrisul cioranian. Ceilalți, de fapt, nici nu contează. Omul, cu atât mai puțin. Cum am văzut deja, teama că s-ar putea să aparțină celor care mistifică îl macină nu o dată pe Cioran. „Cât îmi urăsc poltroneria, lipsa ereditară de demnitate!” (II, 57), exclamă la un moment dat. Iar ceea ce urmează ține de atitudinea pe care Cioran o manifestă cu consecvență față de sine însuși: „Azi după-amiază am
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
omul în general, dar îmi lipsește curajul în fața unui individ. Mă tem grozav să nu rănesc, și desigur să nu fiu la rândul meu rănit. Poți fi poltron și din prea multă sensibilitate” (I, 156). Iată-l, deci, pe Cioran mistificând și din neputință și lașitate, nu numai din „eroism”, ca și cum s-ar abandona pe sine. Și în acest abandon de sine, urlând ca să nu mai urle. Poate că nu-i la mijloc decât o lașitate în plus. Dincolo de toate motivele
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Aș vrea să mă retrag undeva să scriu o lungă meditație asupra rugăciunii, vreau să spun asupra tragediei de a nu te putea ruga” Ă I, 185), căci, în afara lumii, Cioran n-ar mai fi în situația de a-și mistifica prezența: „Orice om, indiferent de înzestrare, de îndată ce dobândește importanță în ochii semenilor săi, devine sclavul lor, în orice caz, își pierde libertatea. Și nu-și mai poate păstra poziția în fața lor decât frizând impostura la fiecare pas” (I, 249). Abia
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
loviți de soartă. Explicația prin Nenoroc e cel mai mare șiretlic din câte sunt în lumea aceasta. Niciodată nu se va inventa unul mai bun” (II, 286). După o astfel de mărturisire, nu-ți rămâne decât să spui că Cioran mistifică: deși face apologia eșecului, se lasă în voia sorții din neputința de a-și construi propria prezență. E fatalist, asemenea neamului său, pentru că se retrage, din teamă, din fața istoriei și a faptei. Doar că, dincolo de orice altceva, această mistificare Ă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rămânem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămânem liberi și neterminați, să ne statornicim în ratare și să ne istovim la nesfârșit într-un extaz embrionar” (III, 23). De altfel, ce face altceva afrodiziacul decât să mistifice?! Dar, finalmente, acest altul, mistificat, devine eu însumi. Cioran se declară obsedat de „ratații Deșertului” (III, 398), acei călugări de la începutul erei noastre care, după o vreme, ar fi obosit să-l caute pe Dumnezeu. E obsedat de ei pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ce ghidează discursul științific, anarhetipul ar trebui, pe de o parte, să beneficieze de un tratament de tip modernist, adică să fie conceptualizat și limpezit după legi discursive moderniste. Or, asta devine imposibil pentru că Îi neagă identitatea, funcționalitatea, deci Îl mistifică, tocmai fiindcă tu, Corin, Îl teoretizezi În primul rând ca pe o lege de construcție. Deci s-ar putea ca fie conceptualizarea, fie funcționalitatea termenului să trebuiască sacrificate (personal aș opta pentru sacrificarea celei dintâi, Încercând să pledez astfel pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
limba vorbită (Witzig, 1998; Pinderhughes, 1989; Lukoff, 1995Ă. Mediul urban aglomerat și cu un nivel socioeconomic deficitar atrage indivizi cu dificultăți adaptative din mediul rural. Condițiile social-economice precare întrețin un sentiment permanent de insecuritate, favorizează comportamente manipulative, abuzive și agresive, mistifică lumea valorilor individuale. Statutul economic scăzut este, la rândul său, o sursă de deprivare și respingere, care poate favoriza tendințe de izolare și evitare a anturajului sau comportamente abuzive, agresive. Apare astfel cadrul unor structurări dizarmonice de tip antisocial, schizoid
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
indică preocuparea pentru tipologizare, pentru generalizarea particularului), tratează la modul familiar probleme de politică, se bate pe umăr cu personalități ale timpului, vorbește cu simulată modestie despre Întruniri și Întâlniri strategice la nivel Înalt etc., dar - evident - suferă de grandomanie, mistificând realitatea. Amicul X pare ubicuu, prezent și În saloanele elitei bucureștene și la „sindrofiile modeste de mahala, la Capșa, la Gambrinus, la Zdrafeu, la Jockey și la cafeneaua Schreiber din Lipscani, În Orient-Express, În tramcar, În cupeu pe roate de
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
în străinătate, în proza de tinerețe Lovinescu atrage mereu atenția asupra neconcordanței dintre "viață" și "carte", dintre faptul trăit și expresia lui "literară", încredințat fiind că scriitorul nu poate ieși din impas decât într-un singur fel: refuzând pactul "mimetic", mistificând "realitatea". Într-adevăr, călătorul plecat peste hotare cu gândul de a-și face ucenicia artistică se arată descumpănit la tot pasul de inautenticitatea "notițelor" din carnetele lui (inautenticitate probată, am văzut, de verdictul negativ al lui Nicolae Iorga), însă, refuzând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
proiectată undeva, în eter, dincolo de periculoasele imixtiuni ale concretului trivial. Idealizarea trădează, în subiacent, un acut sentiment de insatisfacție și chiar de resentiment față de femeie, natură duplicitară deprinsă a pune bărbatul în inconfortabila postură de încornorat. Refuzând însă realitatea amorului, mistificând-o cu bună știință, Andrei reușește să iasă din pielea lui Boubouroche, cel puțin atât timp cât făptura iubită rămâne o simplă nălucă, produs al imaginației sale înfierbântate, fără a ajunge obiectul posesiunii fizice, carnale. Doar orice încornorat a fost, mai întâi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
semn că de acolo reintra, Într-un anumit sens, În propria-i biografie 1. Numai că, În dialogul cu acești alți pasionați de India, Eliade se va mira de sine Însuși scriind cu bună știință: „Ce interes avusese Honigberger să mistifice o existență care fusese Într-adevăr fabuloasă, desfășurată sub semnul misterului și aventurii, nu Înțelegeam” (36). Ceea se traduce simplu: nu Înțelegem Încă ce interes avusese Eliade să mistifice o existență - a lui Honigberger, dar și a lui - ce fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
sine Însuși scriind cu bună știință: „Ce interes avusese Honigberger să mistifice o existență care fusese Într-adevăr fabuloasă, desfășurată sub semnul misterului și aventurii, nu Înțelegeam” (36). Ceea se traduce simplu: nu Înțelegem Încă ce interes avusese Eliade să mistifice o existență - a lui Honigberger, dar și a lui - ce fusese Într-adevăr fabuloasă, desfășurată sub semnul misterului și aventurii. Ca Îndată după această mărturisire - demonstrabilă În sfârșit - să apară subiectul propriu-zis al textului. Ceea ce o interesează pe dna Zerlendi
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în, din, prin, fără etc.: „Ai să cunoști că-i mama după pace și după felu-n care tace - durerea și grija de mâine - după mirosul de gutui și pâine.” (M. Isanos, 237), „Din nefericire, Sam, cu o imagine frumoasă nu mistificăm adevărul.” (G.M.Zamfirescu, 243), „De-i suna din corn o dată, / Ai s-aduni Moldova toată.” (M. Eminescu, I, 183), „Poate că scopul final al lumii este să se cunoască pe sine însăși prin cea mai desăvârșită metaforă.” (G. Bogza, 194
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Andrae)1292 sau nu au intuit încântarea de a se apropia de tainele oculte pot să se bucure de această incursiune a subconștientului în codrii inițierii noastre. 33. Isus Cristos și cele șapte sacramente Nu este demn de poet să mistifice mielul, să-i vândă la mezat lâna1296 (tr. a.). Doamne, Dumnezeul meu, mă căiesc din toată inima, de toate păcatele mele și1297... Așa încep actul meu de căință după ce m-am spovedit în confesional. Și știu că după cercetarea cugetului
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de rugăciuni pentru iertarea păcatelor și împlinirea viselor, a fost dintotdeauna exponentul oamenilor în relație cu credința, cu spiritul. Indiferent de puterea minții noastre de a recepta realitatea sau suspendarea acesteia în subconștient, mereu căutăm cu aripile deschise să nu mistificăm tainele dogmei. Subconștientul ca influență comportamentală Examinând stelele descoperi secrete profunde, despre care nu poți vorbi, decât tremurând 1298... Să revenim la vis. El este o dimensiune paralelă realității dar nu reprezintă o suspendare a ei. E o relație privilegiată
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
aș remarca măsura în care aceste gesturi îi caracterizează pe scriitorii noștri din secolul al XIX-lea. În raportul lor cu literatura, ei nu sunt atât cei care "creează", cât cei care adună, cei care colecționează, uneori "fură" sau chiar mistifică și în esență cei care "dețin". Una dintre primele narațiuni ale literaturii române este aceea a răscolirii în lăzile din podul casei părintești, în căutarea cărților și a manuscriselor. Asta povestește Negruzzi în Cum am învățat românește: Am alergat la
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ierarhii. Limbajul capătă, implicit, un caracter de obiectivizare. Cuvintele nu numai că desemnează lucruri, dar devin ele însele lucruri. Etichetați ca "paraziți", "gunoaie", "păduchi", "trîntori", "scursori", deținuții se transformă în păduchi și gunoaie și sînt tratați ca atare. Limbajul camuflează, mistifică sau schimbă realitatea în funcție de interesul utilizatorilor și de poziția lor socială. Cînd reduc persoanele la obiecte sau lucruri, oamenii o fac din dorința de a avea de-a face cu obiecte, și nu cu oameni. Utilizînd adjectivele, conferă anumitor persoane
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Gura animalului se contractă instantaneu dacă e atinsă într-un fel oarecare. La fel și gura omului. Nu putem vorbi, în cazul animalului, despre „libido” și „erotism oral”; animalul, pur și simplu, răspunde la atingere. Ar fi oare cazul să mistificăm în mod ridicol situația în cazul omului, așa cum fac psihanaliștii freudieni? Desigur, nu. După Guthrie, analiza motivației umane trebuie în primul rând să elucideze nivelul de bază prin teoria contiguității, ca și în cazul animalului. Nu este necesar să inventăm
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
violență materială, prin arbitrarul forței este costisitoare, e în interesul fiecărei categorii de dominatori să transforme raporturile de dominație în raporturi de semnificație prin acumularea de capital simbolic. Astfel, violența simbolică ia locul violenței fizice, iar oamenii au o imagine mistificată cu privire la natura relațiilor lor sociale. Aceasta se realizează în societățile avansate prin: - procese de socializare diferențiată a copiilor din diferite clase sociale; - raționalizări propuse de instituții și câmpuri despre propriile procese (ideologia artei pentru artă în câmpul artistic, discursul managerial
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
propriu-zis fidel realității, dar și urmă materială a unei existențe glorioase din trecut; de aici, rolul major al măștii de ceară, păstrată în patrimoniul familiei (dar în spațiul public al casei), al Romei și, implicit, al imperiului ei. Imago (de)mistifică absența, garantează și conferă siguranță. Este prezentă atunci când comunitatea are nevoie de ea pentru (auto)legitimare; valoarea ei poate fi recontextualizată, are validitate în ochii comunității și e chiar invocată în discursul de atestare. Leagă realitatea de viața spirituală, preia
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sunt înconjurați de dușmani. Că nu sunt iubiți. Că nu sunt legitimați prin voința și sentimentele, liber și organizat manifestate, ale unui popor întreg. Aveau, cu o vorbă inspirată a lui Alain Besancon, "sentimentul asediului permanent". Știau pertinamente, de vreme ce au mistificat imediat după război, inversând proporțiile, rezultatul votului, că nu au de partea lor decât o mână de oameni. Dar de fapt nu conta. Codul democrațiilor bazate pe alegeri fusese evacuat din istorie. Important era să ai puterea și, odată înhățată
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]