172 matches
-
și nu există personaje privilegiate, care au putut traversa multe vieți. Știința modernă știe atât de puțin despre procesele de senescență, Încât nu e imposibil să te gândești că mortalitatea e un simplu efect de educație greșită. Cagliostro era un mistificator, dar contele de Saint-Germain nu, și când zicea că și-a Învățat unele dintre secretele lui chimice de la vechii egipteni, poate că nu se lăuda. Dar fiindcă atunci când cita aceste episoade nimeni nu-l credea, din politețe față de interlocutorii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
stat dorim de fapt. Mînă în mînă cu aceste reacții față de stat s-au aflat și atitudinile față de națiune, de discursurile și practicile naționale sau naționaliste, care trebuiau să facă astfel obiectul unei „deconstrucții” sistematice, ca orice altă „mare narațiune” mistificatoare - sau, cel puțin, ca discurs și credință desuete, o piedică în plus în calea integrării în lumea civilizată a Europei. Cred că nimeni de bună-credință nu poate nega faptul că aceasta a fost o cură benefică, mai ales în raport cu excesele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
națională... Ieftin, domnilor!... Cumpărați ideal național!... poftiți, poftiți...” („Impresii de iarmaroc“). „Jurnalul săptămînii“ (realizat, probabil, de Ion Vinea) polemizează, pe același ton violent pînă la trivialitate, cu represiunea instituită în Capitală de trupele Gărzii Demnității Naționale. Toposurile tradiționaliste, denunțate drept mistificatoare, sînt flagelate într-un limbaj scatologic și sexualizant, în care „marca” pamfletară a lui N.D. Cocea și Tudor Arghezi indică o radicalizare a limbajului specifică epocilor de criză. Vitriolarea literaturii „patriotice”, „cu haiduci”, a romancierilor populari tip N.D. Popescu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a supărat și ziarele vorbesc de dedesubturi «boșe» (n.n. - bolșevice), de spionaj la adăpostul imposturei artistice. (...) Tzara spion? Se vede limpede că și francezii au «mărșăluit» în această glumeață cursă internațională. Întrebarea lor dovedește că bucureștenii sînt cei mai tari mistificatori ai continentului”. Peste ceva mai mult de un an, tot în Adevărul (anul XXXIV, nr. 11433, 3 august 1921) Vinea va vorbi despre Dadaism ca despre o „Atitudine sfîrșită“. Vulgarizat și asimilat, spiritul dadaist își pierduse caracterul anarhic, exploziv-novator din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clamat de tradiționaliști), și exclusivismul citadinist (clamat de Lovinescu, care - se știe - nu l-a agreat prea mult pe „liricul”, „ruralul”, „evocatorul” Sadoveanu), Vinea respinge panaceul artistic al „formulei singure”. Admirația postulată de adepții tradiționalismelor ideologice e asimilată unui parazitism mistificator și veleitar: „Scriitorii-ciuperci de prin codrul lui Sadoveanu au apucăturile acelor cameriști care fură batistele și cămășile din scrinul contelui pentru a purta blazon la complectul periferic”. Pe ansamblu, avem de-a face la Contimporanul cu un proces de acumulare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și antimodern(ist), în care artiștii laicizanți apar expuși anatemei viitorului: „...și vor fi dezvrăjiți și trimiși spre pocăire în sihăstrii claustrale din toate taberele artei îndrăcite unde pîndesc: rasputinii popiți, călugării fugiți, iudeii renegați, renegații cosmopoliți, francmasonii intelectuali, raționaliștii mistificatori și alte făpturi cu mutră asemeni omului și masca artistului genial”. Ortodoxismul lui Sandu Tudor pare uneori colorat... aproape futurist: „Omul artei viitoare va fi un uimitor erou făurar (...) asemeni paloșului heruvimilor cărora li s-a încredințat în grădina raiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cel puțin după mintea Antoniei; cine mai trăia după preceptele morale Închipuite de Kant - dacă fuseseră, vreodată, În litera lor, urmate? Cine mai prețuia, ca odinioară, pe Înțelepți, pe filozofi, cîți dintre studenții lui Thomas Îi urmau acestuia Învățătura? Un mistificator, așa ar fi fost mai potrivit să Îl socotească aceștia, de vreme ce chiar el, În unele momente, așa se simțea. Îi Învăț doar lucruri nefolositoare... Cum există o estetică a urîtului, de ce nu ar exista și o etică a răului?... Tocmai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
caste: «Însă, de la începutul creației [...]» (Mc 10,6). Nu prea suntem obișnuiți să punem în discuție excelența unei alegeri de consacrare. De obicei, suntem înclinați să poetizăm despre viața consacrată până-ntr-acolo că ajungem, în pripă, să creăm imagini mistificatoare despre viața consacrată, uitând adesea să ne punem mintea la contribuție pentru a orândui o viață ce, pentru a fi autentică și durabilă, are nevoie de o temelie antropologică solidă și rară. În realitate, când decidem să renunțăm la căsătorie
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
celibatar, ci au ales și au consacrat această stare, trebuie, fără doar și poate, să se obișnuiască, zi de zi, cu handicapul - iată un alt termen probabil politically incorrect - experimentării «golului», experiență ce ne poate aduce suferință. În ciuda numeroaselor promisiuni mistificatorii, ce uneori sunt atât de lipsite de temei din punct de vedere cristologic, acest «gol» nu se umple în mod automat - așa cum, adeseori, suntem obișnuiți să credem - cu prezența Domnului. În lumea reală, de zi cu zi, nu este obligatoriu
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
solitară, de aceea doamna Ioanide căută să extragă adevărul cu metodă. - Am impresia că te doare capul, zise ea. Ioanide o privi zâmbind vag, de fapt foarte distrat, într-atît îl frământa necazul de a sta față în față cu un mistificator ca Doru. "A răspunde nu, înseamnă în stilul lui Ioanide da", raționă doamna Ioanide. O dată această premisă stabilită, faptul putea fi considerat și studiat. - De atâtea ori ți-am spus, continuă ea, să nu mai stai așaîn soare cu capul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
casa din Pitești, casă bună, sănătoasă, cu grădină. (Hagienuș avea într-adevăr și această casă, care însă nu producea mai nimic.) - Ce să fac cu casa? observa Petrișor, privind pe tatăl său cu difidență, recunoscând în el propria-i fire mistificatoare. - Bine, atunci îți dau via, îl asigura Hagienuș. Uite, mă jur! Exact vorbind, Hagienuș nu mințea. Având sentimentul facil, acorda pe loc orice, invadat momentan de un val de sentimentalism. Pe urmă alt sentiment înghițea pe cel dintâi, iar Hagienuș
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în virtutea acestei legi pe care ați putut-o constata chiar dumneavoastră în legătură cu impozitul: consumatorul suportă, în definitiv, toate cheltuielile, tot așa cum culege toate avantajele producției. De asemenea, s-a întâmplat în chestiunea acestor prime lucrul cel mai mortificator și mai mistificator posibil. Câteva guverne străine au făcut acest raționament: Dacă ridicăm drepturile noastre de vamă cu o cifră egală cu cea plătită de contribuabilii francezi, este clar că nimic nu se va schimba pentru consumatorii noștri, căci prețul de distribuție va
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
niște domni din străinătate că li va proba că România are literatură și gust literar, publică în n-rul său din 6 septemvrie articolul pe care-l reproducem mai la vale. Lectorul va vedea că au fost de ajuns ca îndemînaticul mistificator să întrebuințeze câteva cuvinte abstracte pentru ca întreg comitetul să nu-l mai înțeleagă și să ieie la serios galimatia cea mai colosală din lume. Asemenea oameni, fără știință de carte și fără grăunte de judecată firească, vor a dovedi gustul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
respectă "adevărul", că exagerează și simplifică totodată, caricatural, că trădează o înclinație lipsită de noblețe pentru cancan și detaliile picante de viață intimă. Reproșul, spuneam, nu-i fără rost de vreme ce, în loc să se refere la documente sigure, ferite de microbul colportajului mistificator, memorialistul dă credit mai degrabă surselor orale, de proveniență incertă (sau de cafenea), asemeni talentatului cronicar iubitor de legende. Dar pentru Lovinescu, ca și pentru Neculce altădată, nu exactitatea evenimentului istoric contează. Mai importantă e semnificația lui psihologică, anecdota în
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
afirmării nestingherite (încurajat de șturlubatica Veronică) și tentația contrară, a negației și a inhibiției sexuale (Mite nu rămâne decât o "muză" și nimic mai mult), între acceptarea și refuzul realității (amorului). Bineînțeles, Lovinescu va înclina balanța în favoarea "Nemțoicuței", privilegiind imitația mistificatoare, refugiul obstinat în imaginație, în vis. Criticul împrumuta astfel lui Eminescu chiar profilul său psihic, obligându-l la un comportament stereotip, în acord cu propriile teorii despre "personalitate" și "specificul național". În altă ordine de idei, propensiunea spre idealizare a
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
receptare și validare ale culturii moderne. Inevitabil, literatura română modernă a purtat chipul lor și a integrat ca pe un mister constitutiv "contrazicerile" pe care aceștia le-au ascuns sau le-au exhibat, formalizându-le în moduri fastuoase și (parțial) mistificatoare, de felul concepției lovinesciene despre "sincronism și diferențiere" în morfologia culturii. Așa că analiza ideilor estetice ale lui Lovinescu nu se poate opri la o lectură a textelor sale critice și teoretice (realizată ingenios în E. Lovinescu și modelele românești și
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vine să completeze ideologia sa literară, atât de influentă, cum se știe, în epoca interbelică. Dacă modernismul românesc este în general neîncrezător în valorile "vieții", acest lucru se datorează și literaturii criticului, văzută ca lectură infinită a unei realități mereu mistificatoare, care își maschează insuficient de bine natura textuală, de palimpsest cu lacune. Un cuvânt, în final, și despre modul și stilul criticii lui Antonio Patraș, care nu trebuie să-i fie indiferent cititorului, pentru că poartă o lecție critică. Stilul patrașian
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a disimula ce nu face decât să-i trădeze complet” (I, 158). Și dacă francezii disimulează perfect, sau nu disimulează deloc, Cioran, suspicios, cu atât mai mult nu poate accepta jocul. Viața în esența ei i se pare un joc mistificator. Luciditatea sa cinică nu-i permite să se înșele. Și-atunci, neînșelându-se, Cioran preferă să joace el însuși când și când jocul mistificator al neștiinței. În plus, mai există, cum am văzut deja, și alte cauze ale topirii sale
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atât mai mult nu poate accepta jocul. Viața în esența ei i se pare un joc mistificator. Luciditatea sa cinică nu-i permite să se înșele. Și-atunci, neînșelându-se, Cioran preferă să joace el însuși când și când jocul mistificator al neștiinței. În plus, mai există, cum am văzut deja, și alte cauze ale topirii sale în mulțime. Printre ele, teama: „Singurătatea e singurul lucru ce-mi place, dar când sunt singur Ă mi-e teamă” (I, 109). Face legământ
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
implică neapărat și ideea de scop (inima are doar rolul de a pompa sângele nu și scopul) să nu se confunde cuvântul "rol" cu "funcție" măștile se referă la rolurile sociale? la toate sau numai la submulțimea rolurilor sociale considerate mistificatoare. 3) a) "eu" ansamblul conținuturilor vieții psihice a individului uman, conținuturi unificate de conștiința sa reflexivă filosofii, psihologii și socio-antropologii au elaborat două modele teoretice cu privire la noțiunea de eu: i) modele de tip prună-caisă concep eul ca un soi de
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
intelectualii media, mai ales acei intelectuali profund integrați tradiției unui intelectualism modern desuet, care doar învață să instrumentalizeze cuvinte și să infereze idei și imagini, au fost intrigații de un "Cine vorbește?", aflat în afara sistemelor (social-politice), reacționând ironic, denigrator și mistificator la spus-ul acelui "Cine?". Acești intelectuali, dominați de instincte criminale, nu au multe în comun cu ideea de cunoaștere. Printr-un dincolo de Cine? se deschide posibilitatea performanțelor reale și constructive în politică, în istorie și în cunoaștere. Acest Cine
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
degetul, limbajul pe dedesubt , direcția "oblică" a citirii devin pe dată "transparente". Ele se prezintă sub chiar eticheta ironiei, pe care o celebrează o dată în plus, autoreferențial: nimic din ceea ce se spune nu este ce pare a se spune. Tentația mistificatoare este unul din fundamentele pragmaticii ironiei. Ea este și cea mai comună, regăsindu-se și în cotidian, în lumea "vorbită", în relațiile obișnuite. Joc și reflex de ipostaziere superioară a celui care o produce, ironia este la ea acasă și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
jocul nevinovat al ironiei pe care-l descoperă, oglindindu-se reciproc, maestrul și ucenicul. Cazul se ilustrează cu alt tandem, Hagienuș-Petrișor ("Ce să fac cu casa? observa Petrișor, privind pe tatăl său cu difidență, recunoscînd în el propria-i fire mistificatoare"). Și el confiscat de o "cauză" pe care o servește cu oarbă determinare, fiul întregește șirul monomaniilor din roman, replici posibil ironice ale visului lui Ioanide. Situațiile disperate, de criză specifică monomanului, reunesc în cupluri la distanță personajele. Gonzalv Ionescu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Teama de a nu fi mințiți le ascute vigilența, cum admite personajul lui Proust : "Mais les amoureux sont si soupçonneux, qu'ils flairent tout de suite le mensonge"(4), în vreme ce propriul lor edificiu de presupuneri este sursa unui mare potențial mistificator. Pentru G. Călinescu, "latura cea mai curioasă (și foarte interesantă totuși) a acestei cărți e incomprehensibilitatea eroului față de sufletul femeii pe care o scrutează cu atîta atenție. (...) Sandu caută mereu contradicții în sufletul Ioanei, fiindcă el se încăpățînează să interpreteze
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
o veritabilă "cruciadă a copiilor", cum s-a spus, nu e lesne de trasat. Căci lipsesc în bună măsură documentele autentice, iar masa celor falsificate, măsluite, inventate, este enormă. Nicicând poate un popor n-a fost supus la o operație mistificatoare atât de vastă. Lipsit brusc de valorile culturale proprii, îndoctrinat cu o persuasiune extraordinară la toate vârstele, supus unui bombardament continuu de informații străine de realitate, el trebuia să sfârșească, după socoteala regimului, prin a renunța la orice rezistență. Aparent
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]