88 matches
-
în contexte ideologice diferite. Concluziile sale au un caracter mai degrabă implicit. Mi se pare totuși important să subliniez relația existentă - peste timp și mode - între mitul legitimator al „Întemeietorului/precursorului absolut” forjat de avangardiștii interbelici, legitimarea externă „sincronistă” și mitologizarea protocronistă din ceaușismul tîrziu, al cărui vîrf de sarcină l-a constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de asemenea continuități paradoxale. Cuprins Capitolul I.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întoarceri-reflex la impersonale, protectoare tipare: ,,obcina” și ninsorile din munți, apa Moldovei, ,,țara înaltă”, „vama sfioasă a toamnei”, iazul „cu năluci”, ,,o veșnică pădure ursitoare” nu închipuie atât trăsături ale unui ,,decor”, cât însemne ale unei timpurii înclinări spre o mitologizare a viețuirii, a trecerii eului prin lumea pe care încearcă s-o facă, pe o astfel de cale, cel puțin să pară mai ,,a sa”. Modelul înalt (nu imitat, ci în a cărui matcă duc afinitățile) e Lucian Blaga, ultimul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
ultima antologie publicată: „Epictet și Marc Aureliu - lumina ce-o poartă/ octombrie, împăcatul” (Chiparosul de mâine). Discernământul stă în consimțire, în acceptarea a ceea ce te răsplătește și „alege” („ înaintez,/ și-n tăcerea de ambră, mărul se-oprește la mine”). Între mitologizarea lui a fi și o scriitură discret autoreflexivă, limitele rămân indiscernabile, ,,a scrie” este predicatul sublimat al existenței înseși: ,, Așază-ți tu gâtul fragil/ în licărul roții,/ Scrie povești în nisip/ Nimeni nu te întreabă,/ nimeni nu te zorește,/ Nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
în soarele matinal"("Îngândurări matinale"). Poetul încearcă parcă ieșirea din contextul poeziei actuale care merge în mare pe cele două coordonate: tradiția interbelică a universului țărănesc și cea modernă impusă de pana lui Arghezi, Barbu, Blaga. Mircea Ivănescu încearcă o mitologizare a cotidianului raportat strict la individ, la raporturile lui cu lumea de obiecte și cu lumea lui interioară, cu evadările, cu refugiile lui, cu încercările de a-și împodobi existența: "v înnopteanu în vizită la mopete, degustă/ un vin investit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nor/ în floare grea de săruri saturată." Și poemul devine aspru, cald, transparent, iar poetul se întreabă neliniștit dacă "unghiul va fi adiacent cu ceea ce se cheamă poezie. Poetul va scrie o poezie civică, va contempla istoria, va încerca o mitologizare a cotidianului, revenind din când în când Ia suprarealism, ca în ciclul "Capricii". Ca toți poeții din generația sa, V. Teodorescu va cânta țara, cu predilecție Dobrogea aridă, Medgidia, Istria: "Deliormanul șade pe labe ca un lup/ flămând, cu blana
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tablouri, Garsoniera 49, Coborârea din tablouri, Ansamblul de manevre, Melodrama realului, Gura mea e un oraș viitor. Noutatea acestei retrospective constă în construcția volumului, rolul de prolog și epilog jucându-l ciclurile Rame captive din Ithaca și Cântece de mântuire. Mitologizarea orașului în care trăiește, schimbarea la față a împrejurimilor și împrejurărilor - iată noutatea de viziune la I. și totodată formula lui poetică. Apelul la mitologie aduce în spațiul poetic toată Grecia veche: Ulise, Agamemnon, Casandra, Circe, Ahile populează domestic „garsoniera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
cunoașterii trecutului la emergența însăși a ideii de identitate. Dacă se face caz adeseori de estetoterapie (Mihai Dragomirescu, Ritm și culoare, 1990), se poate vorbi, socotim, și de terapie prin istorie. O terapie menită a disciplina mintea, a elimina noxele mitologizării, a curăți "aerul" de care ființa noastră morală simte nevoia. Ca și aerul, spunea Blaga, istoria e imponderabilă, dar fără ea nu se poate trăi. Apelul la serviciile ei e continuu, însă câștigă în gravitate ori de câte ori lumea cunoaște o criză
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
se stinge fulgerător, ucis de un tramvai numit destin, trecut în neant prin voința malefică a „păsării cu clonț de rubin”, bucovineanul imberb Nicolae Labiș, „buzduganul unei generații”, copilul teribil al poeziei românești intrase în mit. Contribuiseră la impetuoasa lui mitologizare precocitatea unei vocații lirice ieșite din comun, elanul juvenil al adolescentului fără frontiere, fronda ingenuă, puritatea simțirii, inocența trăirilor frenetice și o insurgență structurală ce-l făcea rebel și inconformist. S-a spus cu perfectă îndreptățire - cu o butadă ce
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
Iar moartea nu poate fi decât jos nică și convulsivă pentru dușmanii poporului, eroică și curată pentru eroii poporului, care nu mor, doar „încetează din viață”, ca și cum s- ar duce pe lumea cealaltă „cu alte însărcinări”. Nepoții gornistului (1953) sau Mitologizarea ilegalității Mecanism de bază al propagandei politice, tragerea istoriei la temele prezentului începe să fie utilizată în Nepoții gornistului. Personajul numit, cum altfel, Dorobanțu adună ca pe niște afluenți Războiul de independență 1877, Răscoala țăranilor 1907, Războiul mondial 1917 și
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
romantice) și a unei retorici care se interpune Între simțuri și obiectul liric. În primele cicluri (Doine, Lăcrămioare) tendința este cea semnalată Înainte: o vagă sensibilizare a ideii, o măreție abstractă a obiectului („falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj, peisajul Într-un tablou, tabloul Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ocultism și ezoterism, adică pentru "construcțiile universale totalizante"; 6. lipsa de succes în timpul vieții, compensată de idolatria postumă; și, în fine, 7. "o iubire extraordinară leagă pe tânărul geniu de o femeie ce se transformă într-o componentă activă a mitologizării acestuia". Aproape toate "datele" acestea se regăsesc, nu-i greu de sesizat, și în portretul lovinescian. Mai mult, s-a observat că la instituirea și la perpetuarea mitului pare să fi contribuit decisiv Eminescu însuși, care a privilegiat în opera
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lor accente stridente, kitsch (în proximitatea melodramei, ele sunt inevitabile) și la implicațiile acestora asupra ideologiei autorului. Din această perspectivă, sunt prețioase caracterele "etnopsihologice" ale personajelor lovinesciene, care nu de puține ori țin să dezmintă hotărâtele disocieri ale mentorului modernist. Mitologizarea "vieții" în gândirea acelorași eroi se arată a fi, și ea, mai mult un reflex psihologic decât semnul unei deschideri spirituale veritabile și mai mult semn de prezumțiozitate decât de intelectualitate paralizantă. De o atenție specială se bucură "metafizica sexelor
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu ajutorul unor unități simbolice luate din toate subsistemele culturii populare (de la datini la cântece lirice, de la ghicitori la legende etc.). În felul acesta, perspectiva propusă de mine conduce nu atât la definirea și descrierea unei mitologii populare românești, ci la mitologizarea Întregii culturi populare. În ultimii ani, mai multe dicționare ale figurilor mitologice au venit să umple (parțial) acest gol lăsat de lipsa, după aproape 150 de ani de culegere de mărturii folclorice, a unei sinteze valide științific, referitoare la mitologia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]