166 matches
-
Routard, exotizând-o, prezentândo facil. Elipsele istorice și stângăciile etnografice se doresc compensate prin plombele dure ale discursului tragic care conferă amplitudine personajelor. În cele două scrisori adresate „tatălui” și „fiului” regă- sim la un alt nivel duplicitatea constitutivă a mizanscenelor „istorice”. Vocea mamei este una dublă, ea se adresează fiului pierdut și regăsit întâmplător, pe baza unui semn făcut în copilărie, regăsire care-i provoacă o comoție ce o va distruge, și tatălui copiilor ei, căruia îi reproșează nu violența
Ex Oriente Incendium by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5408_a_6733]
-
dramaturgului I.L. Caragiale. Dincolo de a fi transferat dintr-un sat într-un burg întreaga poveste, Gabrea investighează mecanismul religios al generării violenței, riturile sacrificiale care o încorporează și deversează, intoxicarea cu ură și tribalizarea unei comunități. Burgul care servește drept mizanscenă întregului mister al convertirii întru violență a lui Leiba și degradarea unei ordini aulice la marginea imperiului imprimă atmosfera stațiilor de pe limes în care vocile autorității și rațiunii se dizolvă așa cum umanitatea se pierde devorată de ancestrale pulsiuni. Chiar dacă plasarea
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
auto al unui prieten, Shannon (Bryan Cranston) tributar însă relațiilor cu mafioții locali. Cum vom afla, calitățile îl recomandă pentru o calificare superioară ca șofer de curse pentru mafiotul care își poate permite să cumpere o mașină competitivă. Toate aceste mizanscene ambiguizante sunt traversate cu rapiditate, din ele personajul iese neatins cu aceeași privire deschisă, de un albastru intens, cu același stil direct, lipsit de ezitări, cu același laconism imperturbabil, cu același caracter care strălucește în lumina oricărei încercări. Westernul urban
Din orice direcție by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5189_a_6514]
-
ca personaj, cît și cu fiecare membru al ei în parte. Se diluează cumva Osip-ul lui Bogdan Cotlet. Sugestia de farsă, de teatru popular, de un fel de teatru-n teatru gata să o ia altundeva de la capăt cu aceeași mizanscena - planul înclinat, podiumul simplu din scîndura susține minunat ideea regizorala teribil de inspirată pentru jocul diabolic al oricărei forme de putere. Puterea nu este doar a Primarului față de funcționarii săi, si mai putin ai guberniei. Ea este confiscată o vreme
Un funcționar din Petersburg by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6550_a_7875]
-
cîte doi actori sînt, cele mai multe, foarte tari. Și din poveste - adulter, hoții, găinării, situații absurde, aberante, dialog dintre șefi și subalterni, dintre „deștepți” și „proști”, șmecheri, situații care ne populează realitatea și micimile vieții de zi cu zi - și din mizanscenă. Ritmul este alert, copleșitoare devin toate elementele și nu ai răgaz să-ți tragi sufletul. Uneori, poate că ni-l tragem prea des, din rutină, din plictis, din menajamente multe și fără de rost. Aici, nu îți este menajat nici sufletul
Ghid de folosire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5656_a_6981]
-
lectura ludică a lui Purcărete aduc la vedere năluca teatrului (...) La regizorul Purcărete, magia e alimentată de apariții, de trucuri vizuale și auditive care generează universul oniric”; „La Purcărete, creativitatea e o stare de lucru, e metodă de construire a mizanscenei (...) Pentru Purcărete, fiecare nou proiect e o dinamică a creativităț ii, e legat de entropia ideilor, de capacitatea de colaborare (...) Purcărete are simțul umorului. Cînd vede că lucrurile nu ies, că s-au poticnit, strecoară o glumiță care scoate lumea
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
superficial strat hitchcookian pe care ești numaidecât tentat să-l recunoști, însă, așa cum o demonstrează în acest ultim film, De Palma este interesat mai mult de copia copiei copiei decât de original, așa cum o invocă numeroasele puneri în abis și mizanscene speculare. Nu trebuie uitat că la începuturi regizorul își dorea să joace rolul unui Godard american, trama intelectualistdiscuț ionist-eseistică a filmelor regizorului francez fiind însă departe de realizările filmice ale lui De Palma. Mai degrabă, De Palma s-a apropiat
Domnișoara Christina și domnișoara Isabelle by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3328_a_4653]
-
reputatului critic și profesor Bernard Dort, doctoratul de ciclu III (cu tema Orientul și noul utopic. Brecht, Meyerhold, Eisenstein), și apoi, în 1987, prestigiosul Doctorat d'Etat, coordonat tot de Bernard Dort și avînd drept subiect Practicile memoriei în arta mizanscenei secolului XX. Prima carte, pe care o semnează alături de Anne Ubersfeld, cunoscută semioticiană a teatrului, este consacrată spațiului teatral și apare în 1980. În 1981, publică un volum de referință despre Costumul de teatru și, tot acum, opera care îi
Laudati odomini George Banu by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/11144_a_12469]
-
există o singură lume, un Făt-Frumos perfect de la început la sfârșit etc.) cel puțin nu în sensul în care ar vrea Roger Ebert. Poveștile de adormit copiii sunt întâi în stadiul de franjuri narative, pentru ca apoi să fie sublimate în mizanscenă, una dintre cele mai coerente pe care le-am văzut. În acest punct intervine clivajul remarcat de criticul american de film. Mai exact, poveștile de adormit copiii n-ar mai adormi pe nimeni în viziunea lui Gilliam. Dimpotrivă, se restaurează
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
pe nimeni în viziunea lui Gilliam. Dimpotrivă, se restaurează cruzimea basmului, fața lui întunecată implicată de legăturile acestei specii cu subconștientul, calitatea lui de nisipuri mișcătoare. Efectul este într-adevăr o tramă care nu e de basm, vizavi de o mizanscenă de basm. Ce nu înțeleg este de ce acest clivaj e calificat drept negativ. Mie una mi se pare că aduce complexitate. Mai exact, ne aflăm în 1796, un timp în care raționalismul era noua religie, iar tot ce era ,magic
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
drept negativ. Mie una mi se pare că aduce complexitate. Mai exact, ne aflăm în 1796, un timp în care raționalismul era noua religie, iar tot ce era ,magic" se repudia ca superstiție de oameni inculți. În loc să suprapună trama peste mizanscenă, cum ar fi fost corect după litera cărții, Gilliam alege o altă traiectorie, în care basmul, în stadiu marginal, mai mult bănuit decât arătat, amenință să cucerească centrul ocupat de rațiune. Bingo, aceeași relație între supraego și id, și tot
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
prea mult de spus despre acest film. Jocul actorilor e esențial, și nici Jentsch, nici Held nu se dezmint. Dar melodrama sau excesiva sentimentalizare lipsesc cu totul din peisaj, preferîndu-se o observare clinică, dacă tot vorbeam de claritate. În rest, mizanscena e minimală, iar regia face tot ce-i stă în putere pentru a rămîne discretă, toată "fibra" lungmetrajului provenind din animarea dialogurilor. Numeroși critici au remarcat capacitatea regizorului Marc Rothemund și a scenaristului Fred Breinersdorfer de a lăsa evenimentele să
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
mi-e că transformă o cultură într-un ,hop" ca să pigmenteze povestea sau că o transformă într-un décor pentru o intrigă? Ei, problema este tocmai că acest film e dominat de un contrast. Veridicitatea există din plin la nivelul mizanscenei, cel puțin al decorurilor și costumelor, aceasta dînd cap în cap cu scenariul tras de păr. În rest, foarte interesant mi s-a părut - că tot vorbeam de studii de piață - adventul marketingului în această societate atît de închisă și
Efectul de halo by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10727_a_12052]
-
A profesorului lor care, pe lîngă că e protectorul Iuliei, nereușită la facultate dar consumîndu-și, cu toate astea, viața de studentă (și de amantă a lui), a mai fost și protejatul Securității, care l-a adus la catedră. Victima unei mizanscene (din nou....), nu pare prea vinovat. Ca el, în grupul de blufeuri, mai e cineva. Vine, la rînd, Otto, nițel iresponsabil, ca orice romancier, gîndindu-se că lumea poate fi, în fond, adusă din condei. Cu viața, cam așa stau lucrurile
Să nu superi un neamț bătrîn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11030_a_12355]
-
face să semene cu o pizza umană și să nu se poată mișca, iar halucinațiile elaborate sunt o formă de viață alternativă. Procesul lui de vindecare se face pe principiul mens sana in corpore sano: adică halucinațiile pierd din perfecțiunea mizanscenei (cu excepția de pe final), din "literatură" în favoarea unui subconștient din ce în ce mai nud pe măsură ce trupul se face bine. Dar și savoarea acidității limbajului se vindecă în favoarea melodramatismului și de aici i se trage peliculei șchiopătatul. Altă peliculă, altă maladie: Punctul Limită, regizat de
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]
-
îmbolnăvit, ca și titulara. Cu o seară înainte de premieră, sosește Annette Dasch, care cîntase în 2010 Elsa von Brabant la Festivalul Wagner de la Bayreuth, și care acceptă o misiune de o dificultate imensă. Nu doar înlocuirea, ci și asimilarea unei mizanscene, unei relații complicate, unei structuri, unor mișcări și trasee repetate de ceva vreme. Într-un spectacol dificil, de patru ore și cincizeci de minute, cu o partitură solicitantă și fără timp de acomodare. Și s-a putut. Cum? Nu contenesc
Parfum de femeie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3987_a_5312]
-
și Îngăduiau să vorbească despre crimă ca despre modul de preparare a escalopului cu ciuperci? Trebuia să găsesc ceva - un cuvânt, o nuanță a vocii chelbosului - care să-mi ofere măcar un Început de explicație cât de cât rezonabilă pentru mizanscena aceea funambulescă. Din păcate, eram fie obosit, fie tulburat peste măsură: rigoarea și vigoarea spiritului meu analitic cu care, Îndeobște, mă mândream nevoie mare, erau acum În grea suferință. Indiferent dincotro Încercam să-l atac, să-i pătrund miezul rațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui Krușevan În ziarul din Petersburg - un martor al crimelor va consemna În jurnalul său: „Nu pot să Înțeleg pe baza căror sentințe judecătorești se Înfăptuiseră acele omucideri. Absolut pe față, ca pe scenă, cînd unii Îi lichidează pe alții...“ Mizanscena fusese Însă reală, cum la fel de reale fuseseră și cadavrele. „Asemenea stîlpilor de bazalt“, va nota nefericitul Kurt Gernstein, „oamenii stăteau Încă drepți, neavînd nici cel mai mic loc pentru a se prăvăli sau Înclina. Chiar și după moarte se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
digestie atît de ușoară. Să fii în Touraine și să nu intri într-o cavă (/pivniță/ cramă) înseamnă să nu știi ce-i vinul roșu pe lumea asta. O facem la faimosul Bourgueil, sinonim cu chiar vinul roșu. În două mizanscene. Întîi, la domnul Omason, gospodar cu acareturi complete, dar modeste, în grota căruia găsim butoaie cu vinuri decenale. Corpolenta seringă ce extrage licoarea de rubin și ne-o toarnă în pahare, impune ca una de sever laborator universitar. Numai că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cel căruia-i fusesem emoționat cicerone. Nu poate fi ocolită, desigur, voluta cumva comică a refuzului de a face diligența dorită de mine într-o Academie "de foarte multă vreme inexistentă", academicianul trecînd "foarte rar pe acolo". Dar și sofisticata mizanscenă a motivațiilor/ escamotărilor declanșate de cererea-mi (impardonabilă, monșer!). Așa încît, chestiunea devenea, pînă la urmă, prin fină transgresie, din una practic-pedestră, una eminamente stilistic-epistolară. Ce performanță! De reținut, oricum, sfîrșitul scrisorii: penibilul deșertăciunilor noastre în fața grandorii muntelui! Ăsta era
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai bune. Meliorist, propunerile lui de combatere a strâmbătății și a stricăciunii conțin însă și o doză de himeric. Mijesc în didahiile lui A.I. și muguri narativi, însă firul epic, subțiat și lăsat în umbră de spectacolul ideii și de mizanscena oratoriei, se fluidifică sub arcanele unui lirism alegoric, somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
asupra chestiunii evreiești la noi. Lepădând afabilitatea surâzândă, socialistul cu gambetă scoate aici câteva scrâșnete. Dar îndeobște e volubil și sagace, un atu al comentariilor sale fiind bunul simț. Asistând, în calitate de cronicar teatral, la un șir de premiere, constată că mizanscenele sunt covârșite de „furoarea decorului și a regiei”, pentru că unii regizori, socotindu-se „alfa și omega”, transformă textul într-un pretext extravagant pentru exhibițiile lor. Cronicile lui au și valențe de interpretare literară, cu ascuțimi psihologice. Cu vervă persiflantă, recurgând
CLARNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286293_a_287622]
-
1999. Popper K.R., Societatea deschisă și dușmanii ei, I, Vraja lui Platon, Ed. Humanitas, București, 1993. Încă odată Platon. Jan Patočka și grija față de suflet Mihai Maci În 1967, pornind de la o situație oarecum circumstanțială (e vorba de critica unei mizanscene pe care o consideră inadecvată a piesei lui Sofocle), Jan Patočka scrie unul dintre textele sale cele mai percutante și, în același timp, cele mai izbutite din punct de vedere literar: „Încă o dată Antigona”. Potrivit gânditorului, sensul tragediei îi este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mărgini la sublinierea acestei „incompatibilități a paradigmelor” (care mărturisește o „fractură a istoriei” cu neputință de numit, devenită un loc comun al gândirii contemporane) ea nu ar aduce realmente nimic nou și, într-o anumită măsură, ar justifica „obiectiv” deriva mizanscenei regizorului contemporan. Ceea ce face cu adevărat interesantă lectura lui Patočka este modul în care acesta situează perspectiva omului modern în chiar textul lui Sofocle. Potrivit gânditorului ceh, modernitatea e descendenta lui Creon, iar perspectiva omului modern este deschisă de judecata
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și 1882, cronici care protestau împotriva avalanșei de traduceri din repertoriul teatral francez de bulevard. Referindu-se la reprezentațiile Teatrului Național din Iași, cronicarul analizează textul dramatic în sine ca pe orice operă literară, calitatea traducerii, jocul actorilor și chiar mizanscena. Preluând rubrica, I.N. Roman, care se ascunde sub anagrama Morna, continuă în același spirit, ilustrându-se mai ales în discutarea spectacolelor cu piesele lui I.L. Caragiale. Tot el, într-un ciclu de cronici se referă la stilul publicistic, ceea ce și
LIBERALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287796_a_289125]