166 matches
-
imagine plină de forță și de energie a spectacolului, obsedantă aproape. Muzica însăși devine un protagonist care se revarsă pe scenă și în sală prin toate canalele de comunicare făcînd mai puțin vizibile în primă instanță golurile de fond ale mizanscenei. Despre iubire, trădare, disperare, moarte, sacrificiu este vorba în ambele piese și nu mi se pare o simplă coincidență faptul că regizorul face un popas dramaturgic la începutul anilor '30. Sophie Treadwell a scris Machinal în 1928, iar Federico Garcia
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
Gârbea, instrument încărcat de patima și știința actorului, toate acestea sînt un pol de energie benefică și incandescentă, pe care evident Hausvater și-a amplasat montarea, ca pe un pilon. Alegerea Monicăi Davidescu în Helen Jones, protagonista piesei și a mizanscenei a fost inspirată. "Corul" fac totum este format din tinerii Teatrului Național din București, mai înzestrați sau mai puțin, în orice caz fideli aici cauzei pe care o servesc, fără evidențieri notabile și din cauza construirii uniformizante a acestui personaj tentacular
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
de intimitatea ei fără ca, sedată, femeia să bănuiască această prezență. Dragostea lui Leon rămâne una de o suavitate psihotică, de un romantism trist, tulburat, cu reflexul unei drame de Strindberg speculată bergmanian. Centrat pe imposibilitatea comunicării, dar și cu o mizanscenă freudiană, filmul lui Skolimowski explorează alienarea ființei umane într-un loc unde nu s-a întâmplat nimic, populat cu cehoviene ființe de prisos și unde avem parcă unul și același anotimp: toamna. Leon "trăiește" cu această iubită adormită patru nopți
Ridicole iubiri by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7414_a_8739]
-
candoare. Personajele scapă de stereotipizare în acest mod, deși, ca migranți la a doua generație, au aceeași problemă ca pakistanezul din Ae fond kiss. Nu că regizorul Fatih Akin ar miza totul pe personaje. Singura constantă se plasează la nivelul mizanscenei, decorurile sunt mereu înecate în sordid și murdărie. Sibel din Gegen die Wand e fostă actriță de filme porno versus Atta Yaqub din Ae fond kiss, fost manechin. Dar ea joacă excelent, în timp ce el face un rol la fel de emotiv ca
European și nu chiar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11681_a_13006]
-
spre derizoriu. ~ntr-un fel la asta contribuie și ideea de spațiu a scenografului Mihai Mădescu, care încarcă prea mult decorul și îl împinge spre kitsch. Capela, culoarea tapetului, îngerul din ghips devin elemente apăsătoare, dar nu în sensul funcțional al mizanscenei, umbrind cumva soluția excepțională cu haosul la vedere: căruț, gramofon, un cal, haine, ziare, cărți umplu, de-a valma, scena, dezordinea acestei familii exprimîndu-se și vizual, la propriu, pentru ca mai tîrziu, la pauză, haosul să fie "aspirat", lăsînd la iveală
Nunta lui Artur cu Ala by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15594_a_16919]
-
cine și mai ales de ce a plătit costurile deplasării lui în București? Mi se pare o excepție inadmisibilă de la o regulă respectată de toată lumea. Secțiunea Off-Independenții ("Teatrul de la miezul nopții" și "Undergreenact") este cea asumată de festival, dinamică, animată, cu mizanscene care au arătat că artiștii caută în ei înșiși, în modalitățile de interpretare a unui text din punct de vedere regizoral, actoricesc, scenografic, că teatrul este, totuși, un organism viu care are nevoie să se alimenteze sau să trăiască pur
Caragiale și teatrul contemporan (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15681_a_17006]
-
Pelicanul lui Strindberg (spectacol făcut de Dan Vasile la Teatrul Național din Iași pentru care a fost nominalizat la ediția ultimă a Galei Uniter la Premiul pentru debut) a constituit-o pentru Dan Vasile, pentru trupă și spectatori și această mizanscenă cosmetizată, dar ostenită. Regizorul nu a fost ajutat nici de scenografa Alina Herescu. Ea n-a rezolvat un spațiu în care să fie amplasată drama (a găsit o singură soluție: locul Casandrei, care a rămas doar o prelungire, un apendice
Electra în 2001 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16162_a_17487]
-
ritmului firesc al personajelor și al mediului. Poate părea bizar, dar nu acestea sunt cele care și-au atras respectivul reproș - ci filmele care nu au justificat materialul filmat printr-o coerență epică ori intențională, dacă nu chiar printr-o mizanscenă. Pe de altă parte, un paradoxal efect secundar a fost acela că la asemenea lungimi de film "artistic", faptele s-au integrat parcă singure unei intrigi ficționale - au forțat, cu alte cuvinte, marginile documentului, au intrat într-o relație imaginară
Orele astrale ale Sibiului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14554_a_15879]
-
parte contribuția lui Brando, care declară în autobiografia sa că improvizația l-a epuizat psihic. Iar cinematografia e net superioară celei din Visătorii: se filmează cu soft focus, camera suplinește prin mișcarea lentă, chiar voyeuristă, în apropierea personajelor, faptul că mizanscena e lipsită de obiecte care să "decodifice" emoțiile personajelor, dispunând doar de paleta cromatică de galben, verde și maro pentru a sugera tensiunea destructivă. Camera trece peste nudurile lor cum trece peste mobilă în mișcarile de travling de parcă te-ar
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
te-ar invita să asiști la un incident, nu să înțelegi dinamica unui cuplu incipient. Acesta e un paradox regizoral, deoarece camera din proximitatea protagoniștilor invită de obicei la participarea spectatorului, nu la distanțarea lui. Relația dominantă dintre cinematografie și mizanscenă e reversată în lungmetrajul lui Bertolucci din 1990, Ceaiul în deșert. De data aceasta, regizorul lasă decorul natural (Africa de nord, Sahara) să-și strivească - psihic - personajele (Kit și Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
atât de gros, încât Vasia, orbit și cu răsuflarea tăiată, a avut curând impresia că se mișcă într-o nebuloasă. Natalia în schimb nu părea deloc stânjenită de dogoare și de lipsa de aer. S-ar fi zis că această mizanscenă o intriga și o amuza prin noutatea ei. Cum Vasia rămânea nemișcat și mut, cu brațele atârnând, cu privirea furișă, ea luă inițiativa și, fără ca el să-i fi cerut ceva, își desfăcu nasturii din partea de sus a corsajului. Acest
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]
-
dea un decor adecvat piesei. Acesta e momentul în care trebuie să atrag atenția asupra imaginii (deși nu cred că e necesar, vă va sări în ochi inevitabil) care e construită expert. Nu am mai văzut o asemenea cinematografie și mizanscenă de la " Fata cu cercel de perlă", pelicula dedicată lui Vermeer. Fiecare cadru îți evocă pictura epocii, până și Portia pare decupată dintr-un profil de Ghirlandaio. Tocmai acesta e paradoxul temporal al filmului. Era nevoie de postmodernism, de contragerea acestei
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
reușite ale filmului într-un spirit caragialesc netrucat. Călătoria cu trenul, luarea cu asalt a clinicii, revolta maselor păgubite de ultima speranță, resemnarea într-un umor blajin, trist, pe pajiște, în fața Casei Poporului, toate aceste episoade fac parte dintr-o mizanscenă existențială care depășește cadrul comicului. Cercetate cu un ochi atent, personajele relevă mai mult decât o fațetă, reductibilă la grotesc ca formă de dezumanizare. Tudor Giurgiu a păstrat intactă umanitatea personajelor sale, ceea ce este amuzant are codicilul unui accent tragic
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
Londrei la orășelul Saucier din sudul Statelor Unite (prilej pentru o coloană sonoră de excepție, ce abundă în muzică gospel). Din punct de vedere regizoral, filmul e sută la sută Coen: recunoști umorul (negru, morbid, absurd), incorectitudinea politică, artificialitatea voită a mizanscenei: actorii interpretează personaje excesiv de tipizate (vezi rolul lui G.H. Dorr - interpretat de Tom Hanks - mefistofelic, grandilocvent, și totuși inadecvat funcției de "creier" al operațiunii, un rol care-și subminează propria credibilitate), iar decorul e suficient de stereotipizat pentru a părea
Ascensiunea și decăderea fraților Coen by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12566_a_13891]
-
Marylin (Catherine Zeta-Jones), cu care de altfel împarte, pe tot parcursul filmului, același defect actoricesc: ambii sunt caricaturi vidate de umanitate. Poți să crezi că se escrochează reciproc, dar nu că se adoră. A dispărut și umorul de limbaj, și mizanscena inovativă, și tehnicile de filmare surprinzătoare; tot ce a rămas e o tușă de absurd la nivelul personajelor periferice: un asasin care încurcă pistolul cu inhalantul și se sinucide, o mumie vie obsedată de succesul profesional, care recită statistici (directorul
Ascensiunea și decăderea fraților Coen by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12566_a_13891]
-
a da impresia de artificialitate. Obiectele ocupă prim planul la fel de mult ca personajele. Apar multe ceasuri fără a avea funcția de a marca timpul, care e precizat de intertitluri; altfel, conexiunea dintre scene (dintre care unele se repetă) e eliptică. Mizanscena e înecată de culori saturate, roșu, galben și maro. Mișcările camerei sunt elegiace în hipnotismul și încetineala lor. O singură dată camera se mișcă rapid: în scena în care protagoniștii iau cina într-un restaurant și joacă roluri, fiecare comandând
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
precedent, jocul actorilor. Arareori vezi o distribuție atât de armonioasă din punctul de vedere al prestației actoricești - toți performează nuanțat, minimalist, iar emoția se ghicește din gesturi și expresii faciale fără a te copleși vreun șuvoi de replici siropoase. Apoi, mizanscena și modul de filmare, atât de Wong Kar Wai + Christopher Doyle (care sunt deja o echipă veterană) încât îți sare în ochi ca o semnătură de pe un tablou. Cea mai mare parte a filmului se petrece în interioare claustrofobice, o
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
superficial strat hitchcookian pe care ești numaidecât tentat să-l recunoști, însă, așa cum o demonstrează în acest ultim film, De Palma este interesat mai mult de copia copiei copiei decât de original, așa cum o invocă numeroasele puneri în abis și mizanscene speculare. Nu trebuie uitat că la începuturi regizorul își dorea să joace rolul unui Godard american, trama intelectualistdiscuț ionist-eseistică a filmelor regizorului francez fiind însă departe de realizările filmice ale lui De Palma. Mai degrabă, De Palma s-a apropiat
Domnișoara Christina și domnișoara Isabelle by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3328_a_4653]
-
Acțiune, Aventuri, Thriller. Durata: 111 minute. Premiera în România: 17.06.2011. Produs de: Marty Adelstein Productions. Distribuit în România de: InterComFilm Distribution. Hanna este o combinație spectaculoasă de basm cu thriller, o rescriere hitech a poveștilor fraților Grimm, cu mizanscene spectaculoase și livrești totodată. Adolescenta Hanna (Saoirse Ronan) și tatăl ei, fostul agent CIA, Erik Heller (Eric Bana), trăiesc într-o regiune izolată din Finlanda, complet decuplați de la orice sursă de tehnologie pentru a nu fi reperați de un inamic
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
frecvent întâlnit - iar efectul e realist, nu se inserează ca o halucinație a personajului, ci are continuitate cu viața cotidiană. Tot în spirit cristic, Rubliov își găsește redempțiunea în forma unui copil, ctitor de clopote. S-a remarcat deja că mizanscena lui Tarkovski seamănă cu aceea din "A șaptea pecete" a lui Bergman, camera zăbovind asupra unor "tableaux" medievale sobre. De altfel, majoritatea filmelor regizorului se folosesc de picturi ale unor artiști celebri: Copilăria lui Ivan (Dürer), Solaris (Bruegel), Nostalgia (Piero
Festin pe VHS/DVD by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11821_a_13146]
-
la 1802 un avocat din Boston care trebuie să obțină o semnătură de la o tînără blondă, logodnica unui aristocrat francez, dar, în urma inevitabulului coup de foudre, se trezește angrenat în lupta împotriva colonialiștilor. Încă un exemplu cuceritor de adecvare a mizanscenei filmice la această palpitantă idilă de epocă napoleoneană, implicînd deghizări ale protagoniștilor în localnici de culoare și multe alte peripeții, alert cinematografiate. Cu virtuozitate deosebită avea să metamorfozeze Jean Negulesco și o comandă impusă de producător: Jonny Belinda (1948), ecranizarea
Centenar JEAN NEGULESCO by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17251_a_18576]
-
de început sau de sfîrșit de lume..." Naștere și abis. "Cum să te arunci în odihnă fără să te îneci"... Fiecare cameră dintr-un bloc, dintr-o casă, de pe o stradă închide întîmplările ei. Camera ca o scenă a propriei mizanscene. Așa este spațiul pe care îl construiesc minunat și inspirat doi tineri... actori, absolvenți de anul acesta la clasa profesorului Miklos Bacs: Adrian Damian și Tudor Lucanu. O idee scenografică puternică care se așează bine în Teatrul "Tony Bulandra". O
Odihna, iluzia mea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8195_a_9520]
-
ca personaj, cît și cu fiecare membru al ei în parte. Se diluează cumva Osip-ul lui Bogdan Cotlet. Sugestia de farsă, de teatru popular, de un fel de teatru-n teatru gata să o ia altundeva de la capăt cu aceeași mizanscena - planul înclinat, podiumul simplu din scîndura susține minunat ideea regizorala teribil de inspirată pentru jocul diabolic al oricărei forme de putere. Puterea nu este doar a Primarului față de funcționarii săi, si mai putin ai guberniei. Ea este confiscată o vreme
Un funcționar din Petersburg by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6550_a_7875]
-
fi scurtă, și a decis să-mi spună o poveste, am regretat că nu am un reportofon. I-am făcut însă vreo douăzeci de portrete... Din care ai publicat în carte douăspezece. Fiecare fotogramă pare un cadru dintr-un film. Mizanscena Tu ești cea care alege decorul, postura, mizanscena? Sau are și subiectul o contribuție? Eu cred că trebuie să mă mulțumesc cu ce găsesc la fața locului. Și am constatat că scriitorii pe care-i fotografiez chiar apreciază asta. De
Nancy Crampton Fotografii nu sînt narcisiști by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/8389_a_9714]
-
o poveste, am regretat că nu am un reportofon. I-am făcut însă vreo douăzeci de portrete... Din care ai publicat în carte douăspezece. Fiecare fotogramă pare un cadru dintr-un film. Mizanscena Tu ești cea care alege decorul, postura, mizanscena? Sau are și subiectul o contribuție? Eu cred că trebuie să mă mulțumesc cu ce găsesc la fața locului. Și am constatat că scriitorii pe care-i fotografiez chiar apreciază asta. De pildă, fotografia lui Sam Shepard pare un portret
Nancy Crampton Fotografii nu sînt narcisiști by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/8389_a_9714]