315 matches
-
va Îmbunătăți cu nimic condiția și nu o va salva de la bîjbîiala gălăgioasă prin nebunia acestei vieți? Că omenirea va suferi de blogging și că lipsa unui cont de Facebook te poate transforma Într-un anonim nesărat, poate chiar un mizantrop? Cine ar fi putut crede atunci că anul 2000, adică foarte aproape de anul către care se Îndrepta interogația ta, va aduce În mințile supertehnologizate ale sfîrșitului de mileniu perspectiva unei apocalipse informatice, care ar fi trebuit să ne arunce cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Cubleșan, Incomodul Eugen Barbu, RL, 1994, 9; Alexandru George, Ultima groapă, RL, 1994, 9; Alexandru George, Note despre cazul Eugen Barbu, RL, 1994, 10; Alexandru George, Alte note despre cazul Eugen Barbu, RL, 1994, 11; Bogdan Popescu, Romanul unui fals mizantrop, CC, 1994, 4-5; Andrei Grigor, Comentarii la „Groapa” lui Eugen Barbu, CC,1994, 6-8; Ierunca, Dimpotrivă, 122-129, 313-354; Eugen Barbu, DRI, I, 142-158; Mănucă, Analogii, 205-209; Ungheanu, Scriitorii, 146-149, 157-159, 182-184; Alexandru George, Întâlniri, București, 1997, 190-205; Glodeanu, Dimensiuni, 41-46
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
care nu iartă nici prostia umilă (săracul prea „cuminte”, neștiutor de nici o bucurie și de nici un păcat, bun să-i pui „căpăstru”). Adoptat, grație lui Anton Pann, în spațiul culturii românești, Nastratin Hogea, isteț, pitoresc și mucalit, sceptic, dar nu mizantrop și departe de a fi el însuși fără păcat, se întâlnea cu un „nastratinism” mai vechi, autohton, prezent de atâtea ori în folclorul nostru. La rândul ei, Povestea vorbii (mai originală decât Năzdrăvăniile..., împletire de traducere și prelucrare) e un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita pandemiană înfierată de Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele literaturii filosofice. Molière se inspiră de aici pentru câțiva alexandrini din Mizantropul, iar lecția dată de Lucrețiu seamănă cu aceea a lui Ovidiu care, în Remediile iubirii sau în Arta de a iubi, ne îndeamnă să luăm din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne poate costa
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
respectul și recunoștința. Ciapelletto ilustrează un element malefic perceput însă la polul opus, anti-sfântul devine sfânt pentru că imaginația maselor este mai puternică decât rațiunea speculativă, răul se poate camufla perfect în spatele unei măști onorabile. Naratorul boccaccesc nu este însă un mizantrop, nu-i privește cu sarcasm pe acești neinițiați gata să poziționeze pe oricine în paradis, ci doar o voce cu o fină ironie, arătând că naivitatea lor nu are în structura sa nimic culpabil, iar Dumnezeu le răsplătește râvna în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
prea tare pe pedala tragismului, pentru că tonul dominant al romanului încurajează mai degrabă o lectură în cheie cinic-ironică. Marlowe plătește nu doar prețul singurătății, ci și al mizantropiei în care se scufundă cu o plăcere aproape perversă. Mai mult decât mizantrop, Marlowe este prizonierul disperării difuze, pusă pe seama singurului țap ispășitor aflat la îndemână - femeia: A doua zi dimineață ploua din nou, o ploaie piezișă și cenușie, ca o perdea de mărgele de cristal. M-am trezit cu o senzație de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
zădărniciei, ce pulsează în „strofe amare” și „reverii tombale”. Impasul se traduce prin stări de însingurare, retorica deziluziei scoțând la iveală o interioritate stăpânită nu de credință, ci de tăgadă, nu de elanuri, ci de dezgust și, câteodată, de exasperare. Mizantrop, misogin, găsindu-și seninătatea doar în natura care îl tămăduiește de nevroze, poetul se încarcă de înverșunare și, cu frustrări de proletar, fierbe de ură atunci când se lovește de strâmbătatea care, în profitul câtorva paraziți, îmbrâncește în mizerie neagră plugari
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
2002, 627; George Popescu, Uvertura suverană, “Cuvântul libertății”, 2002, 3910; Adrian Dinu Rachieru, Cronicarul și tranziția, „Bucovina literară”, 2002, 9; Marin Mincu, Un debut critic autentic, „Ziua literară”, 2002, 27; Nicoleta Sălcudeanu, Făt-Frumos din cronică, „Cuvântul”, 2002, 9-11; Georgeta Drăghici, Mizantropul bine temperat, RL, 2002, 50; Dan Mănucă, Cronicarul și plăcerea textului, CL, 2002, 12; Al. Cistelecan, Trei cronicari (doi - în travesti), VTRA, 2002, 11-12; Eugen Simion, Oamenii mei, CC, 2003, 1-2; Nicoleta Cliveț, Despre critică și alte bucurii, VTRA, 2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286505_a_287834]
-
vrăjmaș al revoluției, participă la arestarea Guvernului Provizoriu. Înaltele recunoașteri oficiale la care aspiră întârzie însă, și când în urma unor intervenții este în sfârșit numit polcovnic, iar domnitorul Al.I. Cuza îi oferă prezidenția Consiliului Ostășesc, L., acum dezamăgit și mizantrop, are sentimentul de a fi fost un nedreptățit. Mare proprietar, polcovnicul în retragere intră în viața politică, fiind ales cinci ani la rând senator de Vlașca. Frapante în sinceritatea lor nudă, impudică aproape, Amintirile colonelului Lăcusteanu - scrise în 1874, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287736_a_289065]
-
-i observe defectul, fatal pentru un muzician și-i iubește în totalitate într-atâta încât ar vrea să-i ridice prin arta lui până la Dumnezeu. Mărturisirile din testamentul său sunt zguduitoare. O, voi oameni, care m-ați crezut dușmănos și mizantrop, strigă el, nu știți ce inimă înclinată spre bine și spre bucuria sociabilității am, dar boala mea, ca s-o ascund, mă desparte de voi! Și continuă într-o tânguială, sfâșietoare ca a lui Milton, că auzul stins l-a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Radu Gyr, dar și Ion Pas, Al. A. Philippide, Iorgu Iordan, M. R. Paraschivescu, Marin Sârbulescu, Virgil Ierunca, Ion Caraion ș.a. Notabilă e, în 1943 și 1944, prezența lui G. Călinescu, și sub pseudonimul Aristarc, cu articole și „cronici ale mizantropului”. De un spațiu mai generos va dispune literatura propriu-zisă. Se publică nuvele de E. Lovinescu, V. I. Popa, Mircea Streinul, Liviu Bratoloveanu, Eusebiu Camilar (câștigător al concursului instituit de revistă în 1942), Monica Lovinescu (care debutează aici în 1942, sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
Gr. H. Grandea, Al. Radu, Const. Chirițescu. O dramă istorică, Rhea-Silvia, îi aparține lui N. V. Scurtescu. Mai numeroase sunt traducerile: D. Aug. Laurian tălmăcește Carmen saeculare de Horațiu și, alături de Gr. G. Păucescu, din Eneida de Vergiliu, o versiune după Mizantropul de Molière încearcă Gh. Sion, un anonim traduce Spionul prusian de V. Valmont, iar din poezia franceză transpune G. Dem. Teodorescu (V. Hugo, André Chénier, Alphonse de Lamartine și Alfred de Musset). Revista are o rubrică de bibliografie susținută de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290243_a_291572]
-
obstacole. Imaginea lui Kant drept moralist ascetic și posac, care stă tot timpul cu degetul ridicat, veștejind bucuriile vieții drept tot atâtea vexații aduse imperativelor pure ale rațiunii practice, este o legendă. Filosoful nu a fost nici un suflet insensibil, nici un mizantrop. Știm prea bine că în personalitatea sa au conviețuit în mod fericit capacitatea concentrării creatoare solitare cu o sociabilitate ieșită din comun. Atunci când Kant spunea că a învățat să iubească oamenii, el avea, fără îndoială, în vedere faptul că împărtășește
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
găsește în voință, și nu în înclinația senzației, în principiile acțiunii, și nu în compasiunea care înduioșează; dar numai cea dintâi poate fi poruncită”19. Se are în vedere aici bunăvoința față de cei care nu ne inspiră dragoste, bunăoară față de mizantropi. În scrierea despre religie, această temă este dezvoltată ca o reinterpretare a motivului creștin al jertfei. Câștigarea dispoziției morale bune, se spune aici, „constituie deja în sine un sacrificiu și reprezintă începutul unei lungi serii de rele fizice ale vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu oamenii pare mai interesant chiar decât dialogul cu operele de artă, dar numai câtă vreme vizitatorul rămâne în expectativă și își păstrează dreptul de a asista din afară, ca simplu privitor, la spectacolul străzii. Lovinescu detestă băile de mulțime. Mizantrop moderat, se ferește de lume dintr-un instinct salubru, fără a o disprețui neapărat preferă totuși să cultive, discret, plăcerile solitare, pe gustul celor puțini. Atitudinea nu e de condamnat, având în vedere excesiva familiaritate a italienilor (firea lor expansivă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de furtuni atunci când te afli pe o plajă, cele care deconstruiesc iubirea-pasiune și îndeamnă la frecventarea unei Venus vagabonde - Afrodita pandemiană înfierată de Platon în Banchetul! - figurează printre capodoperele literaturii filosofice. Molière se inspiră de aici pentru câțiva alexandrini din Mizantropul, iar lecția dată de Lucrețiu seamănă cu aceea a lui Ovidiu care, în Remediile iubirii sau în Arta de a iubi, ne îndeamnă să luăm din iubire ceea ce aduce bucurie și să ne păzim de tot ce ne poate costa
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
117 Istoria filosofiei (Philodem din Gadara) 242 Lysis (Platon) 260 Marea ordine universală (Leucip) 38 Marele sistem al lumii (Democrit) 55 Maxime capitale (Epicur) 183-184, 215, 234, 236, 309 Memorabile (Xenofon) 163 Memorii istorice (Aristoxenos) 52 Metafizica (Aristotel) 25, 156 Mizantropul (Molière) 287 Ode (Horațiu) 234 Odiseea (Homer) 117 Périclès et Verdi (Deleuze) 189 Phaidon (Platon) 10, 13, 84, 146, 185, 187, 213, 275, 307 Phaidros (Platon) 185 Philebos (Platon) 123, 143, 148, 153, 308 Protagoras (Platon) 185 Remediile iubirii (Ovidiu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
1844 și 1856, dar publicată postum, în 1892. Cu o genealogie pe care o pretinde atât de falnică, arhondologul, căftănit cu de la sine putere boier velit, nu are decât cuvinte de dispreț pentru cei parveniți de curând în sânul protipendadei. Mizantrop și pătruns adânc de sentimentul orgoliului de castă, închinându-se doar înaintea evgheniei autentice, de a cărei decădere se arată întristat, S., impostorul, nutrește o ură înverșunată față de orice „pripășit” la Curte și cocoțat în ranguri înalte. Complexul vindicativ al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289701_a_291030]
-
București, 1953; Poezia chineză contemporană, București, 1954 (în colaborare); Antologia poeziei sovietice, București, 1955 (în colaborare); Kornei Ciukovski, Povești, București, 1956, Puișorul, București, 1959, Doctorul Aumădoare, București, 1963; H. Heine, Versuri, îngr. Alfred Margul Sperber, București, 1956 (în colaborare); Molière, Mizantropul, București, 1956, Femeile savante, București, 1958; Margarita Aligher, Zoia, București, 1958; Iannis Ritsos, Arhitectura copacilor, București, 1959, A patra dimensiune, București, 1964, Poezii, București, 1966; Dimos Rendis, Legenda lacului, București, 1963 (în colaborare cu Gheorghe Tomozei și Ioanichie Olteanu), Poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
Al. Dumas-fiul și E. de Girardin, Lumea în care ți-e urât de Edouard Pailleron, Un amor fatal de Marc Fournier; Deputatul invalidat e o imitație după Eugène Morand. În „Societatea pentru învățătura poporului român” (1871) publică prima scenă din Mizantropul de Moliére. O „dramă națională” este Radu Basarab sau Banul Olteniei, jucată în 1874. Prea târziu, semnată împreună cu Duiliu Zamfirescu, dezvoltă tema clasică a conflictului dintre dragoste și datorie. Amuzantă, dar facilă, Mincinosul sau O căsătorie la Grand Hotel e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
la mulțumirea festivă a familiei Cratchit în timp ce mănîncă o gîscă pregătită în spiritul Crăciunului și budincă și la bucuria familiei nepotului lui Scrooge din timpul unui joc cu gajuri. Acesta ar trebui să trăiască respectivele întîmplări prin ochii bătrînului și mizantropului Scrooge. Acestea sînt impresiile care pătrund dincolo de duritatea emoțională a lui Scrooge. Însă aici Dickens nu folosește perspectiva internă, care ar fi mai eficientă, dată fiind tema. Punctul de vedere nu îi este acordat lui Scrooge, ci mai degrabă unui
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lumea, acceptare fără îndoială, or, el este departe de acest fel de împăcare. De aceea nici nu iubește oamenii, pentru că prea s-au împăcat cu ce li s-a dat. Spune că oamenii îi stârnesc oroare, deși nu este un mizantrop și că, "dacă ar fi atotputernic, Dumnezeu sau Diavolul l-ar suprima pe om". Despre el se spune totul în Facere. Atras de ceea ce îl tăgăduiește, omul a optat pentru pericol, adică pentru Istorie. De la început a ales râul și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lui Lin Biao i se încredințează o nouă țintă: Confucius - adică Zhou Enlei. Puțin contează că acesta îi transmite prerogativele sale lui Deng Xiaoping, și nici chiar că, în 1975, acesta din urmă începe să scoată China din marasm: bătrânul mizantrop se debarasează încă o dată de Deng iar, după moartea lui Zhou Enlai, în ianuarie 1976, el se străduie să cimenteze o alianță între garda sa apropiată și prietenii lui Jiang Qing. Dar, în septembrie 1976, Mao moare. Stângiștii din „Banda
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Teatru, 1968), mici jocuri dialogale de un fantezism cvasiurmuzian. În schimb, în tălmăciri (farsa Maestrul Pathelin, după un anonim francez, un fragment din Hamlet de Shakespeare, Ana Fierling și copiii ei, după Mutter Courage de B. Brecht, comedii de Molière: Mizantropul, George Dandin, Avarul, Domnul de Pourceaugnac, părți din Gargantua de Rabelais, poeme din Baudelaire), forța și culoarea cuvântului arghezian rodesc, dând texte pline de o viață proprie. Între opțiunile dictate de preferințe pesonale se numără și transpunerea în românește, cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Panaitescu); Anatole France, În floarea vieții, București, 1953; N. V. Gogol, Suflete moarte, București, 1954 (în colaborare cu I. Țăranu, N. D. Gane, R. Donici); La Fontaine, Fabule, București, 1954; Bertolt Brecht, Ana Fierling și copiii ei, București, 1957; Molière, Comedii. Mizantropul. George Dandin sau soțul păcălit. Avarul. Domnul de Pourceaugnac, București, 1964, în Scrieri, XXXVI, București, 1986; [Fr. Rabelais, Paul Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Teophrast, La Fontaine, I. A. Krâlov], în Scrieri, V, București, 1964; [Walt Whitman, I. Ehrenburg, N. Mizin], în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]