238 matches
-
Între patosul romantic al meditației sau al elegiei și permanențele vieții morale notate cu sobrietate clasică în fabule, epistolele și satirele lui A. reunesc gustul reflecției și verva ironică în monologul-autoportret al unui voltairian. Poetul este aici un lucid fără mizantropie, suflet animat de idealuri umanitare și inteligență marcată de pasiunea ideilor, în asociere cu ironia caustică, un moștenitor spiritual al secolului luminilor, de la filosofia sa melioristă și cultul rațiunii până la stilul reflecției, demitizant, iconoclast. Cele mai multe dintre epistole gravitează în jurul întrebărilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
traduce. Câteva narațiuni, de un realism crud, Punga, Înecatul, Nucul lui Odobac, Ochiul lui Turculeț, au drept protagoniști rurali aspri, în genere lipsiți de emotivitate. Nuvela Punga, reprezentativă prin poetică, alternând între ironie tăioasă și observație glacială, nu departe de mizantropie, este o compoziție remarcabilă. O altă nuvelă, cu solid suport dramatic, e Nucul lui Odobac; frapează aici personaje dârze, de o energie aproape neverosimilă la delicatul G. Ilarie Chendi vorbea de „trăsături de bronz”, văzând în vânjoasa și înfocata Ruja
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287168_a_288497]
-
Imperator, este o caricatură a lui Corneliu Zelea Codreanu. Obiect al pamfletului nu este doar acesta din urmă, „insurgentul”, teroristul cu voie de la poliție, ce năzuiește la propria-i glorificare, ci și celelalte personaje, satira alunecând astfel într-o neagră mizantropie. SCRIERI: Minunea, București, 1926; Cărarea cenușie, București, 1929; Un strigăt în noapte, București, 1933. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, O nădejde literară, „Mișcarea literară”, 1925, 31; Pompiliu Constantinescu, „Minunea”, SBR, 1926, 4; C. Georgiade, „Minunea”, CL, 1926, 6; Note, „Țara de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287468_a_288797]
-
sociale și culturale, am putea spune atunci că în Biserica Răsăriteană din România nu abundă astăzi hermeneuții devenirii întru devenire. Există, desigur, câteva remarcabile excepții de cronicari ortodocși, care dau lupte nocturne cu îngerul călimarei și vor să biruiască tentația mizantropiei. Poți însă număra pe degete simpozioanele sau conferințele care să-i fi adus laolaltă pe cărturarii Bisericii și savanții Universității, la masa unei dezbateri de interes comun (cum ar fi, de pildă, genealogia mariajului între teologie și naționalism în România
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
derivă toate celelalte „obiecte” ale observației și analizei, dezambiguizate de autor prin prezentarea lor sub aspectul unor studii de caz: Despre păcatul plictiselii, Despre vulgaritate, Despre sinucidere, Despre gustul estetic, Despre arta conversației și miracolul tăcerii, Despre vanitatea iertării, Despre mizantropie, Despre gelozie, Despre tabieturile noastre, Despre fumat, Despre sexualitate, Despre minciună, Despre echilibru. În ceea ce privește latura aplicativă, comedia Cine pe cine mântuiește, de exemplu, inclusă în volumul Teatru, dezvoltă într-o structură dialogică problematica sinuciderii, a cărei expresie teoretică se regăsește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
1972, 23; Traian Stoica, „Cântece de alchimist”, VR, 1972, 12; Andrei Strihan, O aventură estetică cu Teodor Mazilu, București, 1972; Raicu, Structuri, 271-277; Sorin Titel, Violența comicului, RL, 1974, 2; Cornel Ungureanu, Parada filosofilor, O, 1974, 4; Florin Faifer, Tandrețea mizantropiei, CRC, 1974, 5; Georgeta Horodincă, Unghiul revelator, LCF, 1974, 7; Val Condurache, Teatrul conștiinței, CL, 1974, 9; Ciobanu, Critica, 47-52; Valeriu Cristea, Satira mecanismelor mimării, RL, 1975, 14; Dumitru Micu, Proză satirică, CNT, 1975, 16; Sorin Titel, Viziune incisivă, RL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
Costin": Francesco Antonio de Guevara. "Prin Menosprecio de corte y alabanza de aldea, Guevara profesează un ruralism și o oroare de viața citadină, care, atunci, în plină Renaștere, sînt semnul unui romantism blînd, în limitele clasicismului, caracterizat printr-o ușoară mizantropie și prin setea de liniște. Cartea, care face satira vieții de la oraș, ridică satului un imn curat sămănătorist (...). La țară, dacă-ți vine gustul să mergi cu mîinile la brîu sau la spate, numai în cămașă ori cu un băț
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cât mai degrabă un animator. Titlurile de merit și le dobândește prin numeroasele traduceri (cunoștea franceza, germana și limbile clasice) pe care le întreprinde începând cu perioada participării la Societatea Filarmonică. Uneori, ca în cazul dramei lui August von Kotzebue Mizantropia și pocăința, el își permite unele abateri de la textul original, alteori tălmăcirile sunt mai mult adaptări, localizări. Preferințele lui se îndreaptă, dintre autori, spre Molière (Bădăranul boierit, George Dandin, 1836) și către dramaturgie. Astfel, el tălmăcește vodevilul Mademoazel Aise de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290628_a_291957]
-
mai mari în cultura românească. SCRIERI: Arabescuri. O călătorie pe Dunăre în ghimie, Paris, 1851; Nicolas Balcesco, Paris, [1853]; [Corespondență], DML, I, 343-364. Traduceri: Alexandre Duval, Junețea lui Carol II, București, 1836; Molière, Bădăranul boierit, București, 1836; August von Kotzebue, Mizantropia și pocăința, București, 1837; Eduard Vehse, Table istorice, București, 1841; Istoria sfântă sau Prescurtare istorică a Testamentului Vechi și Nou, București, 1846; ed. 2, București, 1851; ed. 3, Buzău, 1854; Vasile Alecsandri, Les Doïnas, Paris, 1852; ed. 2, pref. Georges
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290628_a_291957]
-
Baudelaire). Bucuria vieții amoroase efective începe să scadă, până rămâne numai veleitatea fără împlinire. Dar înțeleptul trebuie să-i învețe și pe alții să se bucure de ce au și să nu se întristeze din vina lipsurilor. Există un tip de mizantropie agresivă, care urăște și condamnă bucuria, frumusețea, plăcerile vieții. Bucuria trebuie salvată. A fi serios nu însemnă a sta tot timpul încruntat, ci a-ți oferi posibilitatea să te bucuri cu adevărat. Să ne bucurăm din plin, pentru că, la urma
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
cât se poate de autentic. Și, oricum, bine administrat, patetismul ăsta poate da rezultate nebănuite, poate deveni chiar cheia textelor tale. Mă bucuram enorm că nu mai aud, că nu mai sunt nevoit să-i aud pe Ei. O fi mizantropie, spirit de conservare. Proiectasem de mai mult timp o carte, făcusem niște fișe întocmite amatoristic, niciodată n-am știut „cum să“... Cum să scrii o carte, de pildă. Am improvizat. Și unele chestii s-a întâmplat să se nimerească. Asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ploaia, cu puterea ei uriașă. Acestea sunt nostalgiile care mă cuprind. Nimic precis, totul echivoc, o impresie de ceva pierdut pentru totdeauna, ca o mare fericire cine știe când petrecută. Caporal cu bicicletă și fată Ca să-mi alin starea de mizantropie care mă cuprinde lent dar ireversibil, supărat pe prezentul care întreține această morbidă trăire psihologică, mă refugiez din când în când în alte lumi, în alte teritorii temporale, metodă prin care încerc o iluzorie terapeutică. Am la dispoziție două variante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pentru că lasă amintiri, urme, mărturii concrete. Trăirea sau retrăirea trecutului constituie un fond sufletesc extraordinar și nu îți trebuie chiar talentul lui Proust pentru a te delecta căutând timpul pierdut. Cineva sătul de prezent va putea să se extragă din mizantropia actuală, îndreptându-și obiectivul propriului aparat de visare către trecut. Răsfoind albume cu vechi fotografii, cu tonalitate "sepia", atenuată de trecerea timpului, alteori cu nuanțe albastre, ca pozele revistelor de acum multe decenii, "Adevărul literar și artistic" sau "Realitatea ilustrată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fotografie minunată, doi mari profesori, într-o caleașcă (aproape în mărime naturală), Ioan Cantacuzino și Alexandru Slătineanu. Și multe altele, din vremuri duse... Nostalgia unor timpuri despre care am citit și am auzit că au fost frumoase atenuează, pe moment, mizantropia intelectualului contemporan. Au apărut, în ultimii ani, destule magazine de antichități, în care, pe lângă obiecte și cărți, fotografiile vechi aduc la prezent timpul trecut. Mai cu seamă unele buticuri bucureștene, imitându-i într-un fel pe buchiniștii parizieni, sunt prilejuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ne-ar lipsi nervozitatea cotidiană, poate nu am suporta lipsa bădărăniei, lipsa înjurăturii în public, nu am suporta politețea? Ce complicată ipoteză să scrii scrisori de dragoste, să citești literatură, să scrii citeț, caligrafic... A doua variantă a ieșirii din mizantropia contemporană este refugiul în viitor. Variantă mai complicată, mai încărcată de dileme fîlosofice. Viitorul este, oricum, un vis. De aici începe o problemă fără soluție. Este semnificativă o însemnare a unui ilustru prieten al meu care era filosof și paranoic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
frumoasă, aromitoare. Sunt bucuros și mândru; nici nu știu prea bine de ce; parcă mi-a dăruit un mic soare. După o jumătate de oră, pipăind portocala din buzunar, proaspătă, ca o ființă elastică, simt că mi-a trecut starea de mizantropie, că îmi place ninsoarea leneșă care a reînceput și îmi place și noroiul, amestecat cu pietriș, prin care calc cu greutate. Vine, așadar, Anul Nou; încă mai persistă undeva, departe, ca un concept abstract, într-un spațiu abstract. Dar foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îmi lipsesc cu desăvârșire. S-a zis cu perioada cea bună: cad din nou la fund și, de la înălțimea acestei căderi, îmi rămâne un gust amar și un simțământ de ură împotriva întregii lumi. Un nou episod dramatic se coace - mizantropie totală! Nu mai vreau să revăd pe nimeni, nici măcar pe Infante, și mă bucur că a plecat; pe Giglio și pe Florino n-aș fi putut să-i suport astăzi, mai cu seamă pe Giglio. Cât despre Monsenior, prezența lui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
întruchipate și de temerarul film al lui Abuladze care, în sfârșit, spunea - și în ce mod superb - tot adevărul despre stalinism, totalitarism, dictatură. Ce departe mă simt acum, în martie 1994, de acei ani înfrigurați, disperați și totuși (cumva) fericiți. * Mizantropie. În fața fostei Case a fostei Scântei. Îndreptându-mă, pe aleea din dreapta fostei statui spre intrarea Flacăra (era cât pe ce să scriu „fostei”, dar nu, Flacăra a rămas, cu același nume, dar cu altă orientare și cu alt conținut: de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poate chiar în aparență mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil. Nu e de pus multă nădejde în prietenia altruiștilor fără astâmpăr, maniaci ai negării de sine și idealiști nerăbdători ; aș crede chiar că o oarecare nuanță de mizantropie e mai curând proprie unor prietenii adevărate. Generozitatea, fără de care nu e de conceput o mare prietenie, nu e deloc tot una cu altruismul ; ea presupune o conștiință de sine mult mai sigură și mai cuprinzătoare decât la firile comune
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
amăgitorii care ni le propun. Din ele au ieșit câțiva sfinți și o lungă serie de criminali” (p. 18). Această idiosincrazie, justificată ferm în câteva exemple, devine o atitudine iar formula ei are valoare de precept. Există un tip de mizantropie agresivă, pe care aș numi-o (cu aproximație și poate impropriu) „puritană” și care, de regulă cu susțineri mai mult sau mai puțin metafizice, urăște și condamnă bucuria, frumusețea, plăcerile vieții ; recurent agresiunea ei ia forme organizate declanșând teroarea. Împotriva
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă odihnesc, trist, însingurată. Totuși sper să mă odihnesc, să-mi vindec mizantropia și spleenul, să adun puteri pentru viitor, până la întoarcerea ta. Fiindcă ai să te întorci la mine, nu-i așa, draga mea? M. c. p. 24 august [1950], joi [...] Vreascurile pe care le adunăm din pădure trosnesc și pârâie, cerul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
asemenea inadvertențe. E ca și cum ai pune note de subsol la fiecare paragraf dintr-un basm. Ar însemna să spargi cheful, care cere complicitate. Poveștile sînt canavaua necesară. Fără ele s-ar cădea în plictiseală și melancolie sau, mai rău, în mizantropie. Tanța Rusu și Măgirescu au lucrat, cîndva, la Bază (BJATM). El a plecat de-acolo mai de demult. Ea a ieșit la pensie în urmă cu trei ani. întîlnindu-se la ziua „Bunicului”, își comunică astfel „noutățile”: „știi ce necaz a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pune însă această frază într-o altă perspectivă: s ar zice că, după Teofrast, cu cât cineva e mai bun, cu atât e mai irascibil. La limită, omul perfect e un soi de nebun furios, lovit, clipă de clipă, de mizantropie și mizocosmie. Unul din efectele mâniei - oricât de „legitimă“ ar fi - e, într-adevăr, nefericirea crescândă a „pacientului“. Mânia e „încremenire“ în negativitate. Iar o asemenea înclinație nu depinde de provocările lumii exterioare. Relele din afară sunt doar pretextul declanșator
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ființele în numele cărora se răzbună. Nimic din opera lui Burton nu sugerează că poate să înțeleagă genul ăsta de oroare (rădăcina de adevăr ascunsă sub florile sangvinolente și false ale grand guignol-ului), iar neputința asta atenuează șocul final și diluează mizantropia poveștii. Apropriindu-și personajele principale ale operei lui Sondheim, Burton nu le face nici un serviciu. Asta nu înseamnă că le face vreunul personajelor secundare, pe care nici măcar nu încearcă să le treacă prin imaginația sa pentru a le da o nouă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
tremurând din genile [mele] strălucitoare și aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjeniți de lacrimi și insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit, cu creierii roșii de gândire, cu fălcile înfundate de venin și de mizantropie, cu ochii înfundați și turburi ca ochii unui nebun. Desigur murise. Deschid sertarul mesei și iau puținele portrete ce le aveam împrăștiate prin hârtii. Portretul lui era lipit de a lui Tasso. Epistola stătuse de mult în cronică. Era veche
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]