1,712 matches
-
utilă, din care poezia a ieșit, cum se știe, întinerită. Ion Pillat este și el un tradiționalist convins, dar care cochetase cu simbolismul și parnasianismul, ca să ajungă, prin cultul seninătății clasice, la esențele poeziei pure. Ideile sale se opun mișcării moderniste, și aici scriitorul împărtășește conduita ,Gândirii", mai degrabă a gândirismului, dar el nu simplifică raportul dintre tradiție și inovație și nu absolutizează rolul specificului național. Un vast orizont de cultură, poetică în primul rând, îi asigură lui Ion Pillat o
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
pierd, adolescență, fruct trecător al toamnei, la un ospăț" (56 de ani). Pînă atunci, poezia primului său volum va fi dedicată integral ,,mitului imaculatei adolescențe", în vreme ce tînărul poet se va întrupa în versurile unui ,,abstracționism" liric, aparent de factura ermetismului modernist în spiritul școlii lui Ungaretti și Quasimodo - cu ,,mesaj" greu de descifrat și de condamnat de cenzori - în fapt, un mod original și foarte concret de a-și formula în cuvinte insolit combinate propriile viziuni ale sentimentelor și ale ideilor
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
forță se înscrie pe o traiectorie direcționată numai spre înălțimile care vibrează sub încărcătura unui lirism nuanțat, izvorând din multitudinea trăirilor lirice în anumite ocazii și la anumite intervale de timp. Poezia Dorinei Stoica din acest volum este de factură modernistă. Ea trădează o mare sensibilitate, e o poezie liberă și relaxantă, cu un vers alb, limpede și simplu. Modul personal de a percepe lumea, complexul de sentimente, de vise, de gânduri, nevoia de refulare a trăirilor interioare, îi creează un
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
prolix, excesele stilului, arhitecții doctrinari, cu viziuni reacționare, anunță deja deraierea, alunecarea pe o pantă descendentă. Capitolul Spre o reînnoire (Vers un renouveau) pune în discuție perioada anilor '30, marcați de confruntarea între adepții stilului național și cei ai arhitecturii moderniste și de scindarea discursului între nevoia de național și de internațional. Treptat, arhitectura modernistă câștigă teren, iar replicile promotorilor stilului național merg de la critica stilistică la riposta xenofobă (o arhitectură a străinilor ce pune în pericol integritatea națională); în cele
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
pantă descendentă. Capitolul Spre o reînnoire (Vers un renouveau) pune în discuție perioada anilor '30, marcați de confruntarea între adepții stilului național și cei ai arhitecturii moderniste și de scindarea discursului între nevoia de național și de internațional. Treptat, arhitectura modernistă câștigă teren, iar replicile promotorilor stilului național merg de la critica stilistică la riposta xenofobă (o arhitectură a străinilor ce pune în pericol integritatea națională); în cele din urmă, soluția de mijloc, a coabitării, se impune de la sine. Carmen Popescu face
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
mijloc, a coabitării, se impune de la sine. Carmen Popescu face distincția între 3 relații posibile între cele două curente: "coabitare, disimulare și contaminare" (pag. 291), exprimând sugestiv tipurile de atitudini. Cel mai interesant aspect este cel al contaminărilor reciproce: arhitectura modernistă preia elemente de decor ce îi conferă un aspect pitoresc, iar adepții stilului național tind spre o nouă estetică și o epurare conceptuală; principalele direcții ale căutărilor lor sunt: etnicul (Florea Stănculescu, Octav Doicescu), regionalismul (Duiliu Marcu, Paul Smărăndescu, Henriette
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
necesități și interese; angajarea în explicații sociologice care derivă națiunile și naționalismul din condițiile socio-politice ale modernității, folosind o metodă ce utilizează date din lumea recentă și contemporană. În toate orientările amintite s-au formulat definiții ale naționalismului. Combinând elementele moderniste cu cele ale definițiilor postmoderne, Smith 9 definește naționalismul drept "mișcarea ideologică pentru obținerea și menținerea autoguvernării și independenței în numele unui grup ai cărui membri consideră că ea constituie o "națiune" reală sau potențială". Și, realizând o sinteză a tuturor
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
lirism neguros al scepticismului și al decepției sociale. Lăsându-se în voia temperamentului, E. Lovinescu ar fi fost un conservator, un paseist, un provincial, un tradiționalist, dar bovarismul l-a prelucrat "misterios" făcându-l liberal, orientat spre literatura viitorului, european, modernist - adică tocmai contrariul a ceea ce i-ar fi rezervat fatalitatea psihologică. Și totuși, E. Lovinescu nu e dispus să recunoască victoria deplină a bovarismului în construcția personalității sale. Era un mod de a echilibra "omul deliberativ" cu "omul temperamental". E.
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
putem aranja altfel întâmplările decât copilărie-maturitate-deznodământ. Această descoperire că autorul e liber să modifice convenția limbajului clar și a cauzalității cronologice sunt punctul de pornire al marii deconstrucții (a limbajului, a istoriei, a sensului în final), altfel zis a ironiei moderniste ŕ propos de tot ce s-a scris până la ea. După nouăsprezece veacuri de tradiție a basmului în literatură, sunt de ajuns câțiva ani de Modernism pentru a descoperi antidotul convenției (care nu altceva decât o altă convenție, evident). În
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
Pentru ei schimbarea convenției e o necesitate firească, la fel ca spălatul pe dinți. Autorul Desperado nu dorește să facă tabula rasa. Din contră, el recuperează. Ce anume recuperează autorul trans-romanului? Cum se deosebește un text Desperado de un text Modernist? Primul semn inconfundabil este revenirea la convenția verbală. Autorul - în primul rând romancierul - Desperado e cât se poate de conștient că, dacă se năștea un al doilea Joyce, romanul ar fi fost ras de pe fața pământului. Nici poezia n-a
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
dar poezia nu e în primul rând narațiune (deși Moderniștii așa o concep, doar că în maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă limbajul și prin aceasta recâștigă pe cititor. Face din nou lectura posibilă, după ce Joyce își jurase în barbă că va ține în alertă mai multe generații de învățați. Criticii literari îi
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
iubirilor ce se țes și se destramă între ei? Ori pe Eliot indiferent la iubire, după denigrarea ei pătimașă și disperată din The Waste Land? Pe lângă textul uscat al acestui (aparent) domol, clar și foarte pervers - de fapt - trans-roman, literatura modernistă este un început naiv. Bătaia de cap abia cu Era Desperado începe. Odată ce romanul a înțeles că nu poate exista în afara limbajului - fiindcă limbajul este singura convenție inviolabilă, fără de care autorul nu poate fi autor, nu poate comunica - pofta lui
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
în cazul demonstrației de față trans-roman, ceea ce vrea să spună, "romanul iese din matcă și trebuie să-i îngăduim să migreze, chiar dacă, pentru moment, nu-l putem defini ori clasifica." Dar ce anume deosebește trans-romanul de proza pre-modernistă? Un text modernist e ușor de identificat de obicei, din cauza frondei lui foarte previzible împotriva normei verbale și narative. O frondă de limbaj, după cum am văzut - deși nu putem ignora concepția despre ființa umană ca victimă a subconștientului și relativității, concepție care a
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
ca el. Ceea ce apărea însă izolat - ca temă, mai ales - în pre-modernism, apare în trans-romanul de care vorbim constant și nu numai ca temă. Ajungem aici la convenția verbală a trans-romanului, convenția de la care am pornit când am discutat inovația modernistă. Aparent limbajul trans-romanului e clar și reconfortant. Trans-romancierul fuge de neclaritate din toate puterile. Tehnica lui este aceea de exacerbare a suspansului prin ascundere. Din nou ne trezim întrebând citind un roman, "și, și?" Deosebirea e că acum avem sentimentul
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
transformarea perspectivei și evoluția de la ideea „localismului” înspre „mondialitate”. Timpul romantic sau, într-un alt sens, timpul victorian nu mai este suficient pentru a asimila frecvența, intensitatea și consistența transformărilor, lăsând loc timpului și, implicit, mentalității și identității de tip modernist și de o cu totul altă deschidere către spațiul mondialității. Analogiile aferente acestei noi specii temporale sunt tehnicismul (cu fetișizarea implicită a puterii, vitezei, eficientizării, mecanicismului și progresului etc.) în opoziție cu organicismul, a masei în opoziție cu individul, a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
conținuturile” stilului beethovenian, în imaginea lui „defoliată”, însă păstrându-și integritatea prin apartenența la imaginea personalității compozitorului. Altfel spus, spre deosebire de „monolitismul” stilului bachian, cele trei „stiluri” beethoveniene se prezintă ca trei forme „variate” ale aceleiași „teme” identitare. Optica de substanță modernistă asupra concepției stilistice comportă o sumă de diferențe notabile, reformulând stilurile anterioare ca fiind integre și stabile, liniare, deci, ca fidele unei singure idei pe durata întregii lor evoluții, și „temperate” ca tempo evolutiv și frecvență a unor transformări vizibile
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde era vorba despre stil înalt, stil afectat, stil narativ sau expresiv etc. Mai puțin stratificat se prezintă cazul creației lui Igor Stravinski: (a) el este un compozitor modernist (aparținând modernismului muzical), (b) în interiorul modernismului perioadele creației lui se succed adoptând termeni eterogeni (spre deosebire de contextul creației lui Schönberg, unde lucrurile se prezintă coerent): o primă perioadă definibilă printr-un corelativ geografic - perioada rusă, a doua, printr-un corelativ estetic-stilistic
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a modernismului muzical (pe durata desfășurării celor trei avangarde), dar și, implicit, ca posibilitate unică a înaintării evolutive. Considerăm a fi nelucrative imaginile în care postmodernismul muzical reprezintă un "accident", o eventuală "direcție greșită" sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta asumată și refuzul legitimării în termeni de identitate stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de substanță polifonica - Gentle Giant). Fiecare dintre aceste filoane supraviețuiește în virtutea unei încărcături interne specifice, dar și datorită tensiunilor de atracție (implicând interferență și chiar fuziunea între forme și genuri) sau respingere-incompatibilitate care definesc dinamică evolutivă interioară a întregului câmp modernist. Accesibilitatea definește persistentă tradiției moderate, aceasta fiind ancorată într-o atitudine tributara de substanță nostalgica (față de ancestralismul și, implicit, exotismul etno-centric, filonul modal, sau față de canonicitatea clasicizanta, filonul neo-tonal), atonalismul dodecafonic-serial supraviețuiește prin fixarea ("crisparea") dogmatica (auto-clasicizantă și canonizantă deopotrivă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
considera această "stilemă" a postmodernității care este fragmentarea și, în egală măsură, starea diseminata, împrăștiata sau de-construită a obiectelor/fenomenelor care generic intră sub incidența determinativului de postmodern. Starea fragmentată o putem reprezenta atât în sensul unui (a) corp modernist "mutilat" printr-o dezmembrare asumată la modul declarat, sub formă de manifest artistic sau program ideologic (relevant este în special titlul lucrării lui Ihab Hassan - The Dismembering of Orpheus: Toward a Postmodern Literature (1972), scrierile lui Charles Jencks și Robert
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
parte a unui nou mod de legitimare că fenomene ale postmodernității). Postmodernitatea reprezintă în egală măsură ambele ipostaze și se legitimează în imaginea stării dispersate, răcite (doar aparentă și suprafață că simulacru) și, în același timp, inerte ("încremenite") ale fragmentelor moderniste suspendate în "imponderabilitatea" unei echitemporalități generalizate (că sinonim al meta-referențialității). Iar această imagine a unei treceri organice, neintențională și neostentativă, de la modernitate la postmodernitate în calitatea lor de ansambluri simptomatice exclude cu desăvârșire un șir de idei precum: (a) calitatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de "febră" ideologică (aproape religioasă), dar și de "obsesiile" totalizatoare ale modernității. Într-un mod cât se poate de evident, mentalitatea postmodernă nu presupune un viitor în virtutea căruia și-ar putea legitimă hegemonia, exclusivitatea, precum și supremația valorica după modelul mentalității moderniste. În postmodernitate este de-legitimată însăși imaginea temporalității folosită la modul interesat și implicată în linearitatea unei concepții cauzale, într-o continuă raportare antagonistă-concurențială atât la trecut, cât mai ales - la prezent în intenția de a determina o poziționare privilegiată
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
drept "avangardism de reacție" față de ipostază pan-serială adoptată de către continuatorii lui Webern (Boulez, Stockhausen, Nono). footnote> (cristalizare / clasicism / nouă paradigmă) - Avangardism 3 (dispersare / romantism)1 - perioadă tranzitiva - emergentă postmodernității; A patra etapă (proteica): dată fiind atât complexitatea (consistentă moștenirii moderniste pulverizate), cât și specificul situației (emergentă gradata, "în valuri" a postmodernității), suntem puși în fața unei situații insolite, fără precedent în întreaga istorie muzicală occidentală: o dublă emergentă - una negativă, a modernismului în plină disoluție și una pozitivă, a postmodernității (termen
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în nici un caz nu reflectă specificului generării, cât, poate, doar originarea). Însă ambele se prezintă doar că două semnificații, două indicii sau doi coeficienți, ai aceluiași proces mutativ sau, mai precis de metamorfozare gradata astfel încât fragmentarea progresivă a unui principiu (modernist) semnifică, într-un mod sincron, relevarea coagulanta a celuilalt (postmodernist). Iar situația cu periodizarea se prezintă drept una de o extremă complexitate, deoarece (a) vorbim despre dispersia ultimei avangarde și, împreună cu ea, a întregului modernism muzical și (b) postmodernismul muzical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]