164 matches
-
așez pe bancă, știu ce va urma: se va apleca teatral spre mine și, cu prețiozitatea unei partituri din Cosi fan tutte, îmi va detalia cum a decurs, dimineața, la cinci, complicatul proces de ușurare, nu cea mare, nu, urina, monșer, urina, bat-o vina, panica din primele secunde, blocajul, blocajul? nu, nu încă, secunde și secunde de panică, pînă cînd... pînă cînd... of, în sfîrșit... Știu ce va urma: rozariul păgîn al amănuntelor de la ora cinci, recitativul unicului rol de-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și mă prinde, ca-n Cosi fan tutte, galant, galant, de cot, ascultă-mă și spune-mi ce-a fost asta... Cum să nu-l ascult! Ieri după masă, reia misterios timbrat chiar lîngă urechea-mi ciulită, ieri după masă, monșer, ies din bloc și... și... peste cine dau aici, pe bancă... Peste cine? întreb. Nu mă întrerupe, te rog, lasă-mă pe mine, lasă-mi mie tot dialogul, da? Ți-l las, îl liniștesc. Deci: ies din bloc și pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
-mi mie tot dialogul, da? Ți-l las, îl liniștesc. Deci: ies din bloc și pe bancă, pfii, cum să ți-o descriu? O brună, o criminală, o bestie frumoasă, frumoaaasăăă... ă..., niște picioare, pfii, picior peste picior, niște rotule, monșer, niște ojă carmin, așa ceva n-am mai întîlnit în carieră, crede-mă, ei bine, intru direct în subiect: ce faci? de unde ești? ce-s părinții? știi doar, o țin în canonadă, comme d'habitude, cîți ani să aibă? mă tot
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ocolită, desigur, voluta cumva comică a refuzului de a face diligența dorită de mine într-o Academie "de foarte multă vreme inexistentă", academicianul trecînd "foarte rar pe acolo". Dar și sofisticata mizanscenă a motivațiilor/ escamotărilor declanșate de cererea-mi (impardonabilă, monșer!). Așa încît, chestiunea devenea, pînă la urmă, prin fină transgresie, din una practic-pedestră, una eminamente stilistic-epistolară. Ce performanță! De reținut, oricum, sfîrșitul scrisorii: penibilul deșertăciunilor noastre în fața grandorii muntelui! Ăsta era Geo Bogza din Orion. "Predeal, miercuri 25 febr. 1981
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
rămas natural în ființa ce se confruntă acum din ce în ce mai dramatic cu propria-i condiție. Ne e teamă că în schizofrenia generală a prospectorilor computerizați ai artei totul va aluneca treptat pe toboganul nihilismului. (Nihilistul lui nenea Iancu era un suav monșer pe lîngă cinicii și antipaticii noștri contemporani într-ale manipulării vizualului.) Cher a permis diabolicilor ei tehnicieni să-i artificializeze doar preț de un pasaj vocea, nu le-a îngăduit însă, inteligenta de ea, să-i altereze nativitatea. Și pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
scris, confruntat cu asemenea adversități, Marin Preda n-a putut trece cu ușurință peste această situație; a trecut chiar printr-o criză morală, dacă e să-l credem pe Petru Dumitriu, și-l credem. Trei ani i-au trebuit lui „monșer” să-și asimileze și cealaltă condiție sine qua non pentru scriitorul român de după leatul 1948, timp în care a fost cu totul absent în peisajul literar. Și reușește prin Desfășurarea, pomenită elogios în furtunoasa plenară a scriitorilor din martie, medaliată
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
colecționând obiecte-oameni. Este mai puțin important în ce fel ajunge Andrei Oișteanu să își populeze atât de convingător lumea, esențială fiind reușita sa. Mihaela URSA "APOSTROF", Nr. 10, oct. 1995, Cluj Recuperările prozei De ce moare lumea la Giurgiu? De literatură, monșer! întârzierea cu care a apărut această carte trebuie să dea de gândit. Încheiată de autor în 1978, propusă spre editare în prima parte a deceniului trecut (cu o prefață de Dan C. Mihăilescu, refăcută acum), respinsă probabil de cenzură din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
colecționând obiecte-oameni. Este mai puțin important în ce fel ajunge Andrei Oișteanu să își populeze atât de convingător lumea, esențială fiind reușita sa. Mihaela URSA "APOSTROF", Nr. 10, oct. 1995, Cluj Recuperările prozei De ce moare lumea la Giurgiu? De literatură, monșer! întârzierea cu care a apărut această carte trebuie să dea de gândit. Încheiată de autor în 1978, propusă spre editare în prima parte a deceniului trecut (cu o prefață de Dan C. Mihăilescu, refăcută acum), respinsă probabil de cenzură din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
urmate de scurte perioade de alergare bezmetică, dezordonată, să-i prindem pe ăia din urmă. Numai că ăia își vedeau de drumul lor, nestingheriți, fără să se uite înapoi. „Europa e cu ochii pe noi” numai în piesele lui Caragiale, monșer. Fii atentă la alergarea bezmetică din ultimii 50 de ani: cooperativizare forțată, urmată de industrializare forțată. Punct. 1989. Punct. Apoi, decooperativizare forțată (spune-mi tu câți țărani autentici și-au cerut înapoi, pe bucățele, părticicile de pământ arabil și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lume: Ce mai faci? Răspunsul nostru este: „Hm, cu necazurile, știi tu!”. Eventual continui cu înșiratul celor individuale, dacă le avem, sau ne luăm cu mâinile de cap pe problemele generale ale României sau globale ale omenirii. Pe scurt, prost monșer, prost! Aici, când te întâlnești cu altul, îi răspunzi: I am fine! Chiar dacă ți-ai pierdut copilul, chiar dacă tu ai o boală grea, dacă te-a părăsit iubitul, dacă ai rămas șomer. Poate că noi sperăm în secret și disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să se întâlnească oficial cu ei, așa cum scrie la carte, după toate canoanele diplomației, el vrea convorbiri la botul calului, de genul: „Hei, musiu Sarkozy, stai mă pe loc, să-ți zic eu o chestie din aia bilaterală! Stai mă monșer, n auzi, ce dracu’!”. Normal că atunci și Sarkozy, este îndreptățit să răspundă „Ia mai du-te mă în p...ăcatele mătii și mai lasă-mă cu țigănelile tale”. Protocolar, așa ca între doi președinți de aceeași teapă. Așteptând următoarea
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
și siguranță: laba raței se așază lată, elastică, se curbează agale, se ridică fără grabă, lipa-lipa, un pas și încă unul. Lăbărțat, clătinându-se ca rața. Liber, hei! ce liber sunt... ce-mi pasă, cotu’ și pișcotu’. Niciodată, niciodată ocupat, monșer. Liber, musiu, doar nu ne lăsăm haliți. Păi, păi, o sfeclim, bineînțeles, doar n-avem scăpare, dar nu ne pasă. Cotu’ și pișcotu’, plictis piruete pandalii, nu? Call me, ciau, dă-i în mă-sa, ciau, curând, oricând, sigur, sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ce are-a face acum? Pentru început... Acasă se așeză să citească Drapelul de la titlu până la girantul responsabil, ca să se familiarizeze cu atmosfera. Pe când se lupta cu un studiu kilometric, semnat de un senator, îi bătu în ușă Jean: ― Vino, monșer, nițel, să te cunoască și soră-mea, că ți-a făcut Lenuța o reclamă, de parc-ai fi moaștele de la Mitropolie! Doamna Alexandrescu, dorind să fie agreabilă familiei lui Jenică, se străduia să găsească pețitori Tanței, mai ales că bătrânii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și explicațiile. Nadina îi surâse indiferentă, rămânând atentă la Brumaru, care îi relata o povestire picantă după Vie Parisienne fără a se întrerupe decât o secundă pentru a întinde lui Titu mâna stângă și a-i zice: "Ce mai faci, monșer?" Tânărul Herdelea mai făcu puțină politică cu Grigore, află că Gogu Ionescu e la Lespezi de trei zile și se bucură că se va întîlni cu Alexandru Pintea, pe care-l cunoscuse de asemenea la Sîngeorz. Pe urmă găsi un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de frig ar fi amenințat să-i înghețe inima... A doua zi Raul Brumaru, mai matinal decât toți, coborî spilcuit, fericit, fredonând vesel o arie nouă care făcea furori la Paris. Jos, dădu peste Grigore. ― A, Grig?... M-ai întrecut, monșer... Credeam că voi fi cel dintîi! strigă apropiindu-se cu mâna întinsă. Grigore, fără să-i observe mâna, răspunse întunecat: ― Pleci imediat la București!... Sania e la scară. Brumaru îngălbeni, bolborosi vorbe fără șir, se miră. Grigore insistă: ― Ai un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Spune-mi ce dorești și... Jean nu-și mai putea stăpâni curiozitatea: unde să fi dispărut dama? Răspunse cercetând cu privirile toate colțurile: ― Un chibrit! Titu se așezase pe marginea patului. Zise ursuz, arătîndu-i pe noptieră cutia: ― Poftim! Și... ― Mersi, monșer, și nu fi supărat că... Iacă mă duc! Se apropie de noptieră. Întinzând mâna după chibrituri, i se păru că plapuma e mai bombată într-un loc. Luă cutia zicând foarte vesel: ― Vasăzică acolo?... Ei, bată-vă dragostea! Știi că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zvârle afară, și că rău a făcut de i-a deschis și l-a lăsat înăuntru. Vrând să scape de el mai repede, întoarse capul cu dispreț și nu-i mai răspunse. Jean reveni spre dînsul: ― De ce te superi așa, monșer, ce Dumnezeu, că doar nu ți-am mîncat-o pe... Ajuns lângă pat, curiozitatea îl birui. Cu un gest fulgerător ridică colțul plapumii, dezvăluind pe jumătate pe Tanța și sfârșind fraza gingaș: ― ...pe duduița asta frumoasă! Când o recunoscu pe Tanța, surâsul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cei câțiva despre care se vorbea mai des în ziare și numai din nume. Deodată intră, misterios și important, un reporter slab, mic și cocârjit, Popescu-Răcaru de la Dimineața. Cel de la Universul se trezi din moleșeală și întrebă căscînd: ― Ce-i, monșer, începe ori nu începe, că eu o dau dracului de afacere! ― Taci, bre, că începe! zise Popescu-Răcaru. Dar ședința e fleac. Să vă spun eu mai bine o știre extraordinară și senzațională. A adus-o adineaori șeful de cabinet de la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pornită asupra Bucureștilor... Pe la unsprezece intră grav, ca un ministru fără portofoliu, Antimiu, reporterul gras, cu blana soioasă și căciulița de lutru fals, mai asudat ca alte dați, căci afară bătea soarele și, dând mâna plictisit cu câțiva, șoptind "bonjur, monșer", se prăvăli pe un scaun liber de lângă Roșu. Intrarea lui, ca unul ce culegea informații politice din izvoare înalte, potoli zelul limbuților gălăgioși. Observând că tace, ca să-și dea mai mare importanță, Roșu îl întrebă ironic, dar și curios: ― Ai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
curînd și într-o subcomisie academică. Denumirea e prea lungă ca să o mai o țin minte. Primul lucru pe care l-au propus colegii mei de comiție a fost să schimbăm criteriile și regulile moștenite de la comiția anterioară. Grea moștenire, monșer, cum altfel ! Fiecare a propus deci cîte ceva, spre mai buna funcționare a comisiei și propășirea neamului. Bineînțeles, mi-am dat și eu cu părerea și am propus vreo două modificări esențiale. Și uite-așa am devenit și eu, peste
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
s-ar putea, o frază, hai, două. Altfel, se cheamă că bați cîmpii. Vine apoi întrebarea de-abia stăpînită sub un calm profesional : și cine e de vină ? Cine trebuie arătat cu degetul și pus la colț : ce-ai avut, monșer, cu țărișoara noastră, de ce-ai dus-o de rîpă ? și aici, tot așa, răspunsul trebuie să fie precis și bine țintit. Se poate răspunde - și se răspunde adesea - simplu și la obiect : „clasa politică”. Asta mulțumește pe toată lumea. Ascultînd
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a ieșit porumbelul. Așa ne-a fost dat, să fim un neam de flămînzi ! - s-a oțărît un cititor. Hai, fugi cu ursu’ ! - mi a zîmbit cu gura plină de cuvinte tizul meu de peste gîrla Atlanticului, Călin Mihăilescu. Care Gargantua, monșer ? Ce-i porcăria asta, ce-i cu dulcegăriile astea nesărate ? Nu mă fierbe, stimabile ! - zic. Păi, ia stai jos și cugetă : ce-ți spun ție cuvintele astea românești atunci cînd se ridică de la masă și taie frunză la cîini prin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sedentarul din mine s-a împosocat pe dată. Drum lung, mi-am zis, pe șosele bor tilite, formalism, discursuri, politichie, butaforie medievală gen Sighișoara, lansări la botul calului și vernisaje pe picior, nopți sibaritice, năprasnice pentru ficat... Și lume! Lume, monșer, de te apucă amețeala. Auzind, însă, tema - plăcerile vieții - și felia ce mi revine (plăcerea lecturii), ursul și-a dezdoit încrâncenarea. Într-o vreme care exaltă neplăcerea, urâciunile, disforia, minimalismul alterant și tot ce înseamnă deviație de la (vechea) normalitate, într-
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
s-o iau denevastă, s-o ridic până la mine, fără să mai întreb ce și cum, totul era gata, gustasem, ca omul, mă-nțelegi, din fericirile dragostei, și Otilia m-a plantat. - Ai vrut să te căsătorești cu Otilia? - Da, monșer, cum, nu știi? Văzând însă că Felix se face mai alb la față, Stănică găsi prudent să deplaseze chestiunea. - Așa-s femeile, dragă, nu trebuie să te ambalezi. Uite,Olimpia mea: o stimez, am adorat-o (are, îți spun aici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un caz? - Da! - Eh, făcu internul, amar ca de lungi dezamăgiri, se vedecă ești novice! Câte n-am vrut eu să fac?! Da' ce? Ai aici material interesant, ai laborator? Și crezi că maestrul o să te felicite? Nu cunoști oamenii, monșer! Poți să cazi jos de oboseală, și nu-ți recunoaște nimic. - Dar eu nu mă gândesc să câștig recunoștința maestrului. Vreau să public! Internul pufni în râs. - Ce să faci? Să publici? Cu ce? Ai bani? Și așa crezidumneata că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]