392 matches
-
500 de copii, însoțiți de părinții lor. Cermonia are loc într-o vâlcea ascunsă de lângă ferma Fruchaud din vecinătatea comunei. În mod simbolic, artistul îl adaogă de regele Ludovic al XVI-lea printre participanții la ceremonie pentru a sublinia caracterul monarhist al revoltei. Vitraliul a fost executat în 1903 de maistrul sticlar Jean Clamens după o pictură de Gustave-Lucien Marquerie. Un vitraliu al Capelei Martirilor din Saint-Martin-des-Tilleuls prezintă o slujbă ilegală ținută în pădure, probabil de către abatele Benesteau care era parohul
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
exercite funcția de paroh, autoritățile republicane au emis împotriva lui un ordin de deportare, determinându-l să continue activitatea în mod clandestin. În momentul în care începe răscoala din Vendée, Barbedette acceptă să facă parte, ca membru necombatant, din comitetul monarhist de la Palluau, de sub comanda lui Jacques Guerry du Cloudy și a lui Jean-Baptiste Joly. Barbedette s-a raliat armatei generalului Joly, în calitate de preot militar, oficiind slujbele religioase pentru soldați și în același timp ocupându-se de îngrijirea răniților. A fost
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
lună mai târziu avea să dea câștig de cauză celor care doreau reîntoarcerea pe tronul țării a regelui Constantin. La scurtă vreme după revenirea în țară, regele a înlocuit numeroși dintre ofițerii care participaseră la lupte și a numit ofițeri monarhiști lipsiți de experiență în cele mai înalte poziții de comandă. La conducerea operațiunilor din Turcia a fost numit Anastasios Papoulas. În afară de numirile unor ofițeri monarhiști, numeroși ofițeri susținători ai fostului premier au demisionat din funcțiile de comandă, nemulțumiți de schimbarea
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
țară, regele a înlocuit numeroși dintre ofițerii care participaseră la lupte și a numit ofițeri monarhiști lipsiți de experiență în cele mai înalte poziții de comandă. La conducerea operațiunilor din Turcia a fost numit Anastasios Papoulas. În afară de numirile unor ofițeri monarhiști, numeroși ofițeri susținători ai fostului premier au demisionat din funcțiile de comandă, nemulțumiți de schimbarea de regim. Trupele elene care asiguraseră ocuparea Smirnei și a zonei de securitate din jurul orașului au fost practic epurate de ofițerii pro-Venizelos chiar în timpul înaintării
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
lor au fost împărțite. Fiecare bastion al rezistenței a fost învins, în mod individual, de către Qing până în 1662, când ultimele speranțe reale de o renaștere Mingului au murit odată cu Împăratul Mingului de Sud, Yongli, Zhu Youlang. În ciuda înfrângerii Mingului, mișcările monarhiste mai mici au continuat până la proclamarea Republicii Chineze în 1912. Împărații Ming au preluat sistemul de administrare provincială al dinastiei Yuan, iar cele treisprezece provincii Ming sunt precursoarele provinciilor moderne. De-a lungul dinastiei Song, cea mai mare diviziunea politică
Dinastia Ming () [Corola-website/Science/309369_a_310698]
-
susține că el are cel mai înalt rang pe linie masculină după decesul lui Vladimir Kirillovici, de vreme ce el crede că Vladimir a încheiat o căsătorie morganatică. „Poziția Marii Ducese Maria Vladimirovna de Șef al Casei Imperiale este recunoscută de către organizațiile monarhiste cele mai serioase din Rusia și majoritatea Șefilor Caselor Regale care au în continuare relații cu Casa Imperială”, susține Guy Stair Sainty, expert în genealogie regală și în heraldică.
Vladimir Kirillovici, Mare Duce al Rusiei () [Corola-website/Science/320049_a_321378]
-
pe Venizelos să demisioneze pentru a doua oară și a dizolvat parlamentul dominat de liberali, convocând noi alegeri. Venizelos a părăsit Atena și s-a mutat în [[Creta]] natală. Liberalii au boicotat noile alegeri, ceea ce a subminat pozițiile noului guvern monarhist, care a fost privit ca un cabinet numit direct de rege, fără a se ține seama de opinia poporului. Tensiunile dintre cele două tabere au crescut gradual de-a lungul anului următor. Opinia publică nu era însă foarte clar împărțită
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
câteva luni s-a ascuns până când a putut părăsi țara, ajungând în cele din urmă în Franța. În timpul războiului civil rus, el nu a susținut nici o tabără - s-a opus atât regimului bolșevic roșu cât și Mișcării Albe a generalilor monarhiști. Kerenski a trăit în Paris până în 1940, angajându-se în certurile și fracționările nesfârșite ale liderilor democratici ruși exilați. Când germanii au ocupat Franța în 1940, el a fugit în SUA, unde a trăit până la moarte. Când Hitler a invadat
Aleksandr Kerenski () [Corola-website/Science/298247_a_299576]
-
alianță pe care unii o considerau a fi „contra naturii”. Armata și-a revenit din înfrângere, dar a rămas nereformată, stafful de ofițeri superiori fiind compus în continuare în principal din vechi cadre de origine socială aristocratică, cu opțiuni politice monarhiste. Cultul drapelului și disprețul față de republica parlamentară erau două principii esențiale în cadrul armatei din epocă. Republica își sărbătorea regulat armata, armata ignora Republica. Dar începând cu circa zece ani în urmă, armata a cunoscut și ea o mutație importantă, în
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
a revitalizat confruntarea între două mari tabere în viața politică franceză. Această opoziție a avut totuși, conform tuturor istoricilor, un efect benefic asupra ordinii republicane. S-a observat, într-adevăr, o întărire a democrației parlamentare și un eșec al forțelor monarhiste și reacționare. Violența excesivă a partidelor naționaliste i-a făcut pe republicani să se ralieze într-un front unit, care a dejucat tentativele de revenire la "vechea ordine". Pe termen scurt, forțele politice "progresiste", apărute la alegerile din 1893 și
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
socială, liberalism economic și era împotriva statului intervenționist. Curentul politic de "dreapta' nu se organiza în partide, ci în grupuri parlamentare denumite independenții sau alianța democraților, ce aveau personalități că Poincare, Laval, Briand sau Tardieu. Extremă dreapta era antirepublicană și monarhistă și se exprimă prin formațiunea Acțiunea Franceză reprezentată de Charles Maurras și Leon Daudet ce obținuse un număr redus de locuri în Adunarea Națională. Era condamnată pontifical pentru discursul extrme de agresiv împotriva Republicii, evreilor și străinilor, având sprijinul cotidianului
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
rândul aristocrației. Ofițerii republicani au fost eradicați, iar din 1926, corpul de cadre a fost constituit, în 1930, armata luând poziție față de agitația politică. Noua generație de cadre militare era sedusă de național-socialism în timp ce ofițerii în vârstă erau conservatori și monarhiști. În 1932, după instaurarea regimului nazist, se alătură Fuhrerului. Au apărut și grupări paramilitare precum Căștile de Oțel (1918) ce numără 500 000 de membri, Secțiile de Asalt ce cuprindea 300 000 de membri național-socialiști în 1932, Frontul de Fier
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
1930, fiind numite de președinte, guvernând fără sprijinul parlamentului prin decrete, sumbinand Constituția. Reichstagul a fost dizolvat repetat între 1930-1932, iar instabilitatea ministerială (19 guverne în 13 ani) marca societatea germană. Părea că Republica de la Weimar eșuase. În 1920, Puciul monarhist Kapp este reprimat, iar în 1923, Puciul Halei de Bere al lui Hitler este înăbușit. Hitler era un anonim care încerca să instituie o dictatură de dreapta în Germania, printr-un marș de Feldherrnhalle în Munchen, la 9 noiembrie 1923
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
Lamine. Din 1892-1896 a slujit în Indochina Franceză comandă două divizie militară a teritoriului, înainte de a fi expediate către Madagascar, unde a servit că guvernator până în 1905. Acolo el a suprimat din nou o revoltă, de data aceasta de către forțele monarhiste. În Madagascar, Gallieni implementat "ulei de la fața locului", metoda, care continuă să influențeze teoria contrainsurgență la această zi. O alegere preferată pentru comandant suprem al armatei franceze în 1911, a scăzut Gallieni poziție în favoarea lui Joseph Joffre, invocând vârstă avansarea
Joseph Gallieni () [Corola-website/Science/328002_a_329331]
-
în România. Guvernul Groza nu și-a dat agrementul pentru căsătorie. Mai mult, l-a forțat pe regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947. Cuplul s-a căsătorit în cursul anului următor, în ciuda opreliștilor de natură religioasă. În cercurile monarhiste și în cadrul familiei regale a României, Ana de Bourbon-Parma a fost cunoscută sub titlul "Regina Ana" (cu calificativul "Majestatea Sa"). Regina Ana a României s-a născut la Paris în arondismentul al 16-lea, fiind singura fiică a prințului René
Ana, Principesă de Bourbon-Parma () [Corola-website/Science/299211_a_300540]
-
proletariat al peniței, care îi va lăsa un puternic sentiment de vinovăție: rând pe rând, sau paralel, face pe «servitorul» (că și secretar particular), «face trotuarul» (că și ziarist plătit al ziarului "L’Ordre" bonapartist, și al ziarului "Le Gaulois" monarhist), si pe «negrul» (scrie o duzină de volume, române și nuvele, pentru diverși angajatori). De abia în cursul anului 1884, cu ocazia unei legături devastatoare cu o femeie de moravuri ușoare, el face un bilanț negativ vieții lui de «ratat
Octave Mirbeau () [Corola-website/Science/303956_a_305285]
-
a împrumutat inițial. Deși a plătit cea mai mare parte a creditorilor săi după nuntă, i s-a confiscat mobilierului și alte obiecte și le-au dus la o casă de licitație. În 1911-1912 Miguel a luat parte la revoltele monarhiste din Portugalia conduse de Henrique Mitchell de Paiva Couceiro, într-o încercare nereușită de a răsturna Prima Republică Portugheză. El a fost, de asemenea, activ în strângerea de fonduri pentru a finanța revoltele. După război, la 21 iulie 1920 Miguel
Miguel Maria Maximiliano de Bragança () [Corola-website/Science/332757_a_334086]
-
cu cercetarea critică a Bibliei, care a apărut în Germania spre sfârșitul secolului al XVIII-lea prin cercetători cum ar fi J.G. Eichorn din Goettingen. Însă tradiția istoriografiei critice germane în mare nu era liberală, mulți din susținătorii ei fiind monarhiști (cum ar fi Julius Wellhausen și profesorul său Heinrich Ewald, ambii din Goettingen.) Aserțiunea liberală de a urma cercetarea critico-istorică s-a redus treptat, deoarece liberalii identificau cercetători clasici cum ar fi Martin Noth și Lothar Perlitt drept "liberali" în timp ce
Creștinism liberal () [Corola-website/Science/333306_a_334635]
-
teoremelor de algebră, a fost unul dintre pionierii analizei matematice și a adus o serie de contribuții și în domeniul fizicii. Datorită perspicacității și rigurozității metodelor sale, Cauchy a avut o influență extraordinară asupra contemporanilor și succesorilor săi. Catolic și monarhist fervent, a manifestat o prezență socială activă. S-a născut la 21 august 1789 la Paris, la o lună după izbucnirea Revoluției franceze, ca fiul cel mare al lui Louis François Cauchy și al lui Marie Madeleine Desestre. Tatăl ocupă
Augustin Louis Cauchy () [Corola-website/Science/309624_a_310953]
-
cu o Rusie ce renunță la tutela asupra Principatelor Române. Politica de conservare a statutului Imperiului Otoman, începută de regele Francisc I al Franței avea să îi asigure împăratului sprijinul în această chestiune și din partea facțiunilor politice franceze liberale și monarhiste. Regimul se află la zenit, odată cu excluderea influenței rusești din zona Mării Negre și cu nașterea prințului Eugène, care urma să îi asigure lui Napoléon al III-lea și dinastiei un urmaș la tron. Împăratul va profita de acest moment, reușind
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
soția sa, Prințesa Irina Alexandrovna, sora lui Nikita. După nașterea fiului său cel mic, Prințul Nikita s-a mutat cu familia în Anglia, unde trăia mama sa, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna. În exil, Nikita Alexandrovici a fost activ în mișcarea monarhistă. A fost membru al celei mai vechi organizații monarhiste, Consiliul Suprem Monarhist. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Prințul Nikita s-a mutat din nou la Paris cu familia. Nemaiputând să se întoarcă la Londra, ei s-au
Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/323084_a_324413]
-
nașterea fiului său cel mic, Prințul Nikita s-a mutat cu familia în Anglia, unde trăia mama sa, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna. În exil, Nikita Alexandrovici a fost activ în mișcarea monarhistă. A fost membru al celei mai vechi organizații monarhiste, Consiliul Suprem Monarhist. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Prințul Nikita s-a mutat din nou la Paris cu familia. Nemaiputând să se întoarcă la Londra, ei s-au mutat la Roma și mai târziu în Cehoslovacia. Cum
Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/323084_a_324413]
-
cel mic, Prințul Nikita s-a mutat cu familia în Anglia, unde trăia mama sa, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna. În exil, Nikita Alexandrovici a fost activ în mișcarea monarhistă. A fost membru al celei mai vechi organizații monarhiste, Consiliul Suprem Monarhist. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Prințul Nikita s-a mutat din nou la Paris cu familia. Nemaiputând să se întoarcă la Londra, ei s-au mutat la Roma și mai târziu în Cehoslovacia. Cum Armata Roșie înainta
Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/323084_a_324413]
-
bolșevicilor, condusă de Vladimir Ilici Lenin, a cucerit puterea în Petrograd și în Moscova, iar Partidul Bolșevic și-a schimbat numele în Partidul Comunist. A urmat un război civil, care a opus Armata Roșie comunistă unei confederații de forțe antisocialiste, monarhiste și naționaliste, cunoscute sub numele de Armata Albă. După victoria Armatei Roșii, în 1922, s-a proclamat Uniunea Sovietică, Rusia fiind cea mai importantă țară a noii federații. Uniunea Sovietică ar fi trebuit să fie un stat transnațional al muncitorilor
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
Armatei Române au fost grav afectate. A renunțat la tron, la țară și la poporul lăsat de izbeliște, pe mâna unor răzbună tori politici, care, în anii următori, au făcut peste 400.000 de victime, din rândul opozanților anticomuniști și monarhiști, fără ca asasinii să pățească ceva, vreodată. Elitele ofițerimii au luat drumul închisorilor, iar noua armată populară era formată din cadre fără carte, dar fidele noilor autorități comuniste. Pentru a înțelege acele vremuri vitrege și coclite, este bine să fie amintite
Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_407]